Păreri de rău mă-ncearcă de o vreme
şi parcă vor să plângă-n ochii mei,
când zi de zi simt sufletul cum geme,
iar inima-i străpunsă de cârcei.
Suport cu greu aducerile-aminte
ce-au devenit un dureros frământ,
când în vacarmul care e în minte
pricep că totuşi viaţa m-a înfrânt.
Dar e târziu şi nu mai e posibil
să schimb nimic. Degeaba mă prefac
că-am devenit învingător teribil,
când sunt de fapt un pierzător buimac.
Bătrân, uitat, înlăturat din toate,
ce să aştept, ce să mai cred, să sper ?
Stau năucit, speriat, în nu se poate,
privind năuc cum mă deşir şi pier !
29 aprilie 2022