Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8
În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la Pilat și a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că Iisus a murit așa curând și, chemând pe sutaș, l-a întrebat dacă a murit de mult. Deci, aflând de la sutaș, a dăruit lui Iosif trupul. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu și coborându-L de pe cruce, L-a înfășurat în giulgiu și L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă și a prăvălit o piatră la ușa mormântului. Iar Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Și, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Și dis-de-dimineață, în ziua cea dintâi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt; și ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Dar, ridicându-și ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Și, intrând în mormânt, au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veșmânt alb, și s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântați! Căutați pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeți și spuneți ucenicilor Lui și lui Petru că va merge în Galileea mai înainte de voi; acolo Îl veți vedea, după cum v-a spus vouă. Și, ieșind, au fugit de la mormânt, căci erau cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau.
Sfintele Evanghelii consemnează în unanimitate faptul că femeile care-L urmau pe Hristos au fost nu numai primele care s-au bucurat de vestea Învierii, dar şi primele mărturisitoare ale acestui eveniment. Dragostea lor neţărmurită pentru Hristos le-a făcut curajoase şi mărturisitoare. Nimic nu poate birui dragostea care „nu cade niciodată” (1 Cor 13, 8) şi care este mai tare decât moartea (cf. Cânt 8, 6). Deşi vestea pe care ele o aduc este neîmpărtăşită iniţial de grupul apostolic, evenimentele ulterioare vor confirma cele spuse de acestea, fapt ce va pune în valoare curajul, credinţa şi dragostea lor. Iată de ce Biserica le-a dedicat una dintre duminicile perioadei pascale, mironosiţele fiind pentru comunitatea creştină model de credinţă, fidelitate şi dragoste.
Cine erau femeile mironosiţe?
Identitatea personajelor feminine numite „mironosiţe”, din pricina faptului că au venit dis-de-dimineaţă în prima zi a săptămânii la mormântul Domnului cu miruri pentru a continua ritualul de îmbălsămare, este dezvăluită parţial de Sfinţii Evanghelişti. Astfel, toţi cei patru evanghelişti redau numele Mariei Magdalena ca făcând parte din acest grup. La acesta se adaugă Maria lui Iacov, Salomeea (Marcu) şi Ioana (Luca). Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca precizează că acest grup era mai mare când afirmă că erau „şi altele împreună cu ele”. Aşadar, avem patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Iacov, Salomeea şi Ioana – probabil personajele cele mai cunoscute dintr-un grup mai numeros.
Despre Maria Magdalena ştim că numele îi vine de la mica cetate din Galileea numită Magdala. Din Luca 8, 2 aflăm că ea era una dintre femeile care au fost vindecate de duhuri rele şi de boli şi care Îl urmau pe Iisus. Evanghelistul Marcu ne spune că din ea scosese Hristos şapte demoni. Este clar că, după vindecare, a făcut parte dintr-un întreg cortegiu de femei care L-a însoţit discret pe Hristos din Galileea în ultimul Său drum spre Ierusalim. După Evanghelistul Ioan, Maria Magdalena a stat chiar lângă Crucea lui Iisus după Răstignire şi tot ea, rămasă mai în urmă, se bucură de vederea lui Hristos Care i se arată şi îi spune celebrele cuvinte: „Nu te atinge de Mine căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu” (In 20, 17).
Majoritatea Părinţilor Bisericii şi exegeţilor consideră că expresiile „Maria lui Iacov”, „cealaltă Marie”, „sora mamei Sale” şi „Maria lui Cleopa”, pe care le folosesc evangheliştii, se referă la aceeaşi persoană. Este vorba despre o verişoară a Maicii Domnului, căsătorită cu Cleopa, ea fiind mama „fraţilor Domnului”, Iacov fiind unul dintre aceştia (In 7, 3).
Coroborând textele din Evanghelistul Matei care foloseşte sintagma „mama fiilor lui Zevedeu” (Mt 27, 56), cu cele de la Evanghelistul Marcu care vorbeşte de Salomeea (Marcu 16, 1), exegeza tradiţională identifică cele două persoane ca fiind una, şi anume, Salomeea, soţia lui Zevedeu şi mama Sfinţilor Apostoli Iacov şi Ioan.
Din Luca 8, 2 aflăm că Ioana era soţia lui Huza – un dregător al regelui Irod Antipa, fiind pomenită alături de Maria Magdalena printre femeile care au fost vindecate de Iisus. După acest moment a urmat Domnului, iar după o veche tradiţie, ea ar fi fost femeia care ar fi dezgropat capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-ar fi reîngropat cu cinste într-un vas de lut pe Muntele Măslinilor.
Maica Domnului – martoră a Învierii
Relatările Sfintelor Pătimiri notează că în fruntea grupului de femei era Maica Domnului, însă ea nu mai apare menţionată între femeile venite în prima zi a săptămânii la Mormântul Domnului. Acest lucru ar putea stârni nedumeriri. Cum de chiar Maica Sa lipseşte în această zi? Explicaţia o găsim în tradiţia patristică. Astfel, Sfântul Maxim Mărturisitorul, consemnând o veche tradiţie, notează că Maica Domnului nu s-ar fi depărtat nici măcar o clipă de la mormântul Fiului ei şi că ea ar fi fost singura care a fost părtaşă la momentul Învierii, însă a păstrat toate acestea în „inima ei” (cf. Lc 2, 19). Probabil că respectul faţă de această discreţie îi face pe evanghelişti să nu noteze acest moment.
Uceniţele Domnului au biruit frica prin dragoste
Deşi nu apar nicăieri în Noul Testament cu acest nume, femeile mironosiţe sunt numite în imnografia Bisericii „uceniţele Domnului”. Şi acest lucru pe bună dreptate, întrucât ele L-au urmat pe Hristos şi înainte de Pătimiri şi Îngropare, dar şi după. Maria Magdalena vine la mormânt să-L caute pe „Domnul meu” (In 20, 13). Hristos rămâne Domnul ei, chiar dacă a suferit moarte de ocară. În opoziţie cu această fidelitate extraordinară, nu putem să nu ne gândim la relatarea lucanică despre cei doi ucenici spre Emaus care Îi mărturisesc chiar lui Hristos Înviat (pe care nu Îl recunosc) că finalul Său a fost dezamăgitor pentru speranţele lor: „Iar noi credeam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel”. În schimb, femeile mironosiţe se dovedesc a fi înţeles mai bine mesajul lui Hristos şi misiunea Sa, dacă nu teoretic, atunci cu siguranţă măcar printr-o intuiţie extraordinară de care este capabilă firea femeiască, ce se păstrează în curăţie, ascultare şi dragoste. Într-adevăr, există o intuiţie feminină a lumii spirituale dovedită de aplecarea în general a femeilor către preocupări spirituale. De aceea, întotdeauna vom găsi mai multe femei decât bărbaţi în Sfintele Biserici; iar atunci când această intuiţie este rău canalizată, mai multe femei vrăjitoare şi descântătoare decât bărbaţi cu astfel de preocupări. Paul Evdochimov avansa ideea că acest lucru se datorează faptului că femeia este hărăzită de Creator cu puterea de a da viaţă şi, în acest fel, ea este mai aproape de Duhul lui Dumnezeu – Dătătorul de viaţă. Oricum ar fi, femeile mironosiţe rămân modele de fidelitate nesmintită, de râvnă neobosită şi de curaj duhovnicesc, adevărate uceniţe ale lui Hristos. De ce au fost ele mai fidele, mai curajoase decât Apostolii şi de ce s-au învrednicit de a vedea primele „arătare de îngeri” şi chiar pe Domnul Înviat? Pentru că au iubit mai mult şi nimic din cele ale lumii acesteia nu le-au putut deturna această dragoste neţărmurită. Este ceea ce Sfântul Apostol Pavel va spune mai târziu corintenilor, arătându-le că „dragostea nu cade niciodată”. Într-adevăr, cel care iubeşte nu se poate sminti, nu va cădea în descurajare şi nu va fi dezamăgit niciodată. Mai mult, iubirea autentică este incompatibilă cu frica – element ce dovedeşte prezenţa egoismului. Sfântul Antonie cel Mare spunea chiar că nu îi este frică nici măcar de Dumnezeu, pentru că Îl iubeşte, iar „dragostea scoate afară frica”. Cel care iubeşte este eliberat de orice constrângere, de aceea Fericitul Augustin spunea „iubeşte şi fă ce vrei”. În fapt, dragostea, care înseamnă deschiderea către celălalt şi punerea sinelui pe planul secund, este cea care ne apropie autentic de Dumnezeu, Care este Dragostea Însăşi (1 In 4, 8).
Duminica mironosiţelor – ziua femeii creştine
Dacă există vreo zi dedicată femeii creştine, atunci cu siguranţă aceasta este Duminica Mironosiţelor. Acest lucru pentru că ele reprezintă tot ceea ce are mai frumos şi mai nobil firea umană: dragostea fierbinte, fidelitatea până la riscul vieţii şi credinţa nestrămutată. Ceea ce fac acum femeile mironosiţe este înţeles de imnografi ca marcând finalul întristării datorate păcatului: „Când ai grăit mironosițelor femei cu bucurie, întristarea Evei, maica noastră dintâi ai sfârșit prin Învierea Ta, poruncindu-le ucenicilor tăi să vestească că Mântuitorul a înviat din mormânt” (Condac la Duminica Mironosiţelor).
Vieţile a nenumărate femei asemenea mironosiţelor, care au trăit în discreţie, fidelitate şi dragoste sunt consemnate în istoria bimilenară a Bisericii. Este ziua când ar trebui să ne amintim de ele
şi de calea pe care acestea au urmat-o. Este calea dragostei care nu poate fi deturnată de nimic şi care asigură aflarea Adevărului şi a bucuriei autentice. După modelul acestor modeste femei suntem şi noi invitaţi să păşim pe ea.
şi de calea pe care acestea au urmat-o. Este calea dragostei care nu poate fi deturnată de nimic şi care asigură aflarea Adevărului şi a bucuriei autentice. După modelul acestor modeste femei suntem şi noi invitaţi să păşim pe ea.
Pr. Lect. Dr. Marian Vild
