Se afișează postările cu eticheta Iohannis Klaus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iohannis Klaus. Afișați toate postările

luni, 11 martie 2024

Declarația zilei - Adelin Petrișor

 

„Toată lumea pare să se agite să-i găsească lui Klaus Wernner Iohannis un post la UE sau NATO. Să fie comisar, să fie secretar general al Alianței…Eu cred că pentru domnia sa ar trebui înființat postul de comisar pentru turism”.

joi, 13 mai 2021

Klaus Iohannis: "Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, și restricțiile de circulație noaptea!"

 Președintele Klaus Iohannis a anunțat că prima etapă de relaxare a restricțiilor va avea loc chiar în acest weekend. Este vorba despre renunțarea la masca de protecție în aer liber, cu câteva excepții, și la restricțiile de circulație pe timp de noapte. Mâine va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, urmată de o ședință de Guvern, pentru aprobarea calendarului măsurilor de relaxare.

„Am pregătit un calendar cu măsuri de relaxare, care cuprinde întreaga perioadă de vară, ne pregătim de relaxare. Dar nu vrem să relaxăm în iunie, ca să revenim la restricții în august. Vom avea o relaxare pas cu pas, relaxările sunt condiționate de evoluția pandemiei și gradul de vaccinare”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație de presă.

Primul punct din calendarul de relaxare est 15 mai, când se va renunța la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice exterioare, cu câteva excepții - zone aglomerate precum târguri, piețe sau stațiile pentru transportul în comun.

Tot din acest weekend sunt ridicate restricțiile de circulație pe timp de noapte, a precizat președintele. Nici agenții comerciali nu vor mai avea programul limitat.

Tot din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori”, a adăugat el.

În interior vom avea de asemenea relaxări care încep, majoritatea, din 1 iunie, când va crește capacitatea de cazare, capacitatea de servire în restaurante”, a mai spus Iohannis.

Iohannis a mai spus că, de la 1 iunie, vor putea fi organizate nunți, botezuri sau mese festive în exterior cu maximum 70 de persoane, iar în interior cu cel mult 50 de persoane. Numărul acestora va creşte gradual de la 1 iulie şi 1 august.

Dacă organizatorul garantează că toate persoanele care participă sunt vaccinate, se renunţă la restricţionarea numărului de participanţi”, a mai spus președintele.

„Campania de vaccinare a prins viteză, am parcurs deja un drum lung, însă e nevoie de mai mult. Dacă vrem să ieșim din pandemie trebuie să ne vaccinăm”, a adăugat el.

Dacă vrem mai multă relaxare, trebuie să respectăm măsurile care rămân în vigoare şi trebuie să ne vaccinăm. Aşa de simplu este”, a continuat Iohannis.

"În ceea ce privește funcționarea școlilor, păstrăm normele care țin de rata de incidență. E previzibil ca majoritatea localităților să intre în scenariul verde și majoritatea elevilor se vor întoarce fizic în școli. Deci la școli se aplică normele de până acum. E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școală și e foarte de dorit să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați", a mai spus șeful statului.

Sursa: DIGI 24

vineri, 31 iulie 2020

Luminița Arhire: ”UN PROST SUPREM”

Când am văzut pe 29 iulie 2020, în conferință de presă, nimicul pompos, de doi metri lungime, cu masca aplicată pe mufă și debitând niște înțelepciuni de bodegă (dintr-aceea cu berea acrită și alunele râncede), mi-a venit să plâng… dar n-am plâns, căci mi-am dat seama că suntem într-o democrație și hei! 66,09% dintre votanții la prezidențiale au stat cu sufletul la gură simultan cu perplexitatea mea existențială și au sorbit indicațiile prețioase ale „amoebei proteus” despre cum trebuie dânșii să se spele pe mâini, să poarte mască și să păstreze distanța, așa că… la naiba, cine sunt eu, ca să contrazic o asemenea majoritate hotărâtă și matură!
Așadar, pentru ce și-a chemat președintele roiul cosmic de jurnaliști la Cotroceni? Ei bine, pentru asta:
„Am discutat despre modalitățile prin care România să poată accesa și valorifica cele 80 de miliarde de euro, bani pe care i-am obținut prin negocierile de la Bruxelles.”
Și-acum, dacă sunteți pregătiți sufletește, iată cum se va face „valorificarea”:
„Am stabilit domeniile prioritare pe care le vom finanța cu acești bani, fiindcă ne dorim ca România să prospere în următorii ani și asta nu se poate face decât prin investiții masive în domeniile cu impact major pentru cetățeni. Noi facem o prioritate zero din investițiile în infrastructură. Avem bani să construim autostrăzi, căi ferate, să modernizăm infrastructura energetică și de mediu, să implementăm programe de digitalizare în economie, în administrație, să investim în infrastructura din educație și din sănătate.”
V-ați luminat? Un fel de #ȘÎEUAMFOSTLABRUXELLES… asta a fost ceea ce a avut a ne comunica președintele. O sʹ fie bine, ca-sʹ nu fie rău!
Abia apoi a urmat „tirul” neobosit al întrebărilor jurnaliștilor. Iar președintele s-a descurcat de minune…
DESPRE AMÂNAREA ALEGERILOR:
„Ce obținem dacă amânăm acum alegerile? În loc să le ținem la sfârșit de septembrie, intrăm poate în noiembrie, sau în decembrie, sau în ianuarie, când peste pandemia de COVID-19 poate se suprapune și gripa, poate se suprapune și o iarnă grea și ne trezim că în loc să facem lucrurile mai bine le facem mai prost. În acest fel cred că trebuie să evaluăm situația. După părerea mea, până la mijlocul lunii august trebuie să ținem cont de toate aceste lucruri și atunci se va lua o decizie dacă se reia discuția pe alegeri sau dacă mergem înainte.” (deci, logic, în luna august vom ști dacă vine gripa peste noi sau dacă iarna va fi grea; e clar că în luna iulie nu avem de unde să știm, în schimb în august vom afla cu precizie ce are de gând gripa sezonieră și dacă o să ningă sau nu la iarnă, n.n.)
DESPRE INVITAȚIA LUI MIKE POMPEO LA O COALIȚIE INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONTRACARAREA „AMENINȚĂRII” CHINEZE:
„În consecință, am luat act de această declarație, vom face propria evaluare și diplomația română vă asigur că are capacitatea să analizeze și să dea un răspuns pe măsură la aceste schimbări geopolitice.”(m-am liniștit -cred că tot în luna august diplomația română va face evaluarea, n.n.)
DESPRE CREȘTEREA ALOCAȚIILOR PENTRU COPII ȘI A PENSIILOR:
„Cu toții ne dorim ca această dublare să devină realitate și, dacă nu este posibilă de azi pe mâine, poate devine posibilă în etape sau, cum spune cineva (!!! ooooo, n.n.), pas cu pas. Primul pas, cu siguranţă, va putea fi făcut destul de repede şi aşteptăm ca Guvernul să vină cu un calcul, care va fi făcut împreună cu un calcul pe rectificarea bugetară, şi vom avea o creştere a alocaţiilor… Și pensiile vor creşte. Punct şi clar. Cât va fi această creştere va calcula Guvernul şi vor veni cu măsurile de rigoare.” (deci, „destul de repede” înseamnă că în august o să ne anunțe, căci august pare o lună fastă pentru calculele guvernului, n.n.)
DESPRE COMUNICAREA GUVERNULUI ÎN LEGĂTURĂ CU ULTIMELE MĂSURI PENTRU COMBATEREA PANDEMIEI:
„Eu sunt convins că Guvernul, în momentul în care va decide aceste măsuri, va veni şi cu explicaţiile aferente.” („momentul” va fi în august, zic… o lună minunată pentru comunicări guvernamentale de tot felul! n.n.)
DESPRE LEGEA CU PRIVIRE LA ALEGERILE PARLAMENTARE:
„Această lege abia ce a ajuns la mine și probabil voi da un răspuns exhaustiv în momentul în care voi decide promulgarea sau nepromulgarea în această etapă a legii.” (în luna august, cred… și aștept cu nerăbdare răspunsul „exhaustiv” al președintelui la cestiune, adică „exhaustiv” DA sau „exhaustiv” NU!, n.n.)
DACĂ ARE ÎN VEDERE ACHIZIȚIONAREA UNUI VACCIN:
„Avem de gând să achiziţionăm şi vaccinul în măsura în care el va fi disponibil, şi medicamentele.” (cred că nu chiar în august, ca să nu ne aglomerăm…n.n.)
DACĂ REPROȘEAZĂ CEVA GUVERNULUI:
„Cred că datele arată ceva destul de clar. În timpul stării de urgenţă situaţia a fost bine gestionată și am avut o creștere şi atunci (!!! de la buna gestionare, zic, n.n.), dar pe urmă numărul de persoane infectate a intrat în descreştere. O etapă care mie mi s-a părut notabil de negativă (!!! n.n.) a fost disputa din Parlament pe legea carantinei și izolării. Proiectul de lege a fost elaborat în regim de urgență de Guvern, trimis în Parlament, unde PSD, nimeni altul, a tras de timp, într-un mod cinic, pe care nu l-a bănuit nimeni. Au apărut politicieni care deschis au incitat la nesupunere, să nu purtăm mască, să ne vedem de treabă, să nu mai raportăm atâtea chestiuni și așa mai departe, inducând în public impresia că lucrurile nu sunt grave, că aceste măsuri nu sunt necesare.” (deci, PESEDEUL, desigur… ca să nu mai zic că a mai fost un cinic, de ziceai că-i pesedist sadea, care prin februarie ne-a zis că „nu există niciun motiv real de panică” și trebuie să descurajăm „orice încercări de a crea senzaționalul în aceste momente” deoarece „acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală”… însă în august sunt convinsă că guvernul Orban va gestiona și mai bine situația, n.n) .
DESPRE CUM VA ÎNCEPE ANUL ȘCOLAR ȘI UNIVERSITAR:
„Evident că această situație a deschiderii noului an școlar și, implicit, a noului an universitar este una de extremă importanță și mă preocupă foarte mult. Am avut numeroase discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri din Guvern cu atribuții pe această zonă. S-au făcut progrese importante în conturarea unor strategii și a unor scenarii.”
(deci, s-au făcut progrese… în august cred că vom afla ce progrese s-au făcut, n.n.)
DACĂ GUVERNUL ORBAN MAI ARE AUTORITATEA MORALĂ DE A CERE POPULAȚIEI SĂ RESPECTE REGULILE, CÂND MEMBRII GUVERNULUI AU FOST FOTOGRAFIAȚI IGNORÂNDU-LE CU DESĂVÂRȘIRE:
„Da, aveți perfectă dreptate. E nevoie de respectarea acestor reguli de către toată lumea. Dar haideți să nu confundăm acțiunea generală cu acțiunea punctuală A UNOR PERSOANE CARE NU AU ÎNȚELES NIMIC.” (deci întrebarea se referea la nerespectarea regulilor de către înșiși membrii guvernului Orban; la ce anume se referea răspunsul președintelui, nu avem de unde să știm! poate aflăm în august, când va înțelege și președintele ce anume a fost întrebat…n.n.)
Nu v-aș mai plictisi… dar hai, să mai punctăm încă vreo câteva înțelepciuni prezidențiale: „suntem în mijlocul unei pandemii care poate se atenuează, poate nu se atenuează”… „poate n-o să avem o contracție de 8% -a noastră o să fie într-un scenariu pe care l-am calculat, mai mică (!!!, n.n.)”… „vom avea mai mult școală normală, deci cu elevii la școală, sau mai mult online, sau un sistem mixt”… „vreau să cred că românii nu își doresc această boală (!!! n.n)”… „lucru care pentru noi este foarte important, o mișcare care vine să sprijine aliații de pe Flancul Estic, lucru foarte important și apreciat de noi, fiindcă suntem pe Flancul Estic.”… „dar, paușal (!!!, n.n), pot să vă spun de pe acum că România a atras atenția de ani de zile, eu am atras atenția de ani de zile, că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre”… „ în ce privește soldații americani, pot să vă spun că soldații americani sunt tot timpul foarte bineveniți (!!! n.n.) în România.”
………………………………………………………………………………….
Asta e, cetățeni… un prost e, oricum l-ai lua, tot un prost. Iar un prost fudul e mai rău decât un prost simplu. În timp ce un prost fudul cocoțat într-o funcție înaltă e o nenorocire.
Când Rareș Bogdan vă spune ce genial este președintele nostru, dumneavoastră trebuie să înțelegeți, cetățeni, că el știe exact, dar EXACT! chiar în vreme ce îl ridică în slăvi, ce IQ atrofiat are amoeba supremă numită Klaus. Însă posibilitatea de a-și bate joc de o Românie întreagă în așa hal i-ați oferit-o dumneavoastră, cetățeni făcând parte din procentul de 66,09%, când ați utilizat, pe 24 noiembrie 2019, atât de entuziast, ștampila!
……………………………………………………………………………………….
P.S. Toate extrasele sunt din conferința de presă susținută la Cotroceni de către președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, pe 29 iulie 2020.
Autor: Luminița Arhire

marți, 13 iunie 2017

Succesul lui Iohannis la Casa Alba si interesul Germaniei sa rupa Europa de SUA


 
Istoria trece uneori peste regulile jocului si le redefineste. Brexit-ul si accesul lui Trump la Casa Alba au reamestecat si redistribuit cartile politicilor globale. Vizita lui Iohannis in SUA ilustreaza acest proces.
Din cauze diverse, istoria se transforma uneori in saltimbanc. Ori de cate ori incepe sa salte (precum Leana cu Roosvelt, vorba unui cantecel deocheat din interbelic), munca deslusirii liniilor ei de forta devine o intreprindere anevoioasa. Importantul incepe sa para derizoriu, insignifiantul dobandeste valente aparent cruciale.
In conformitate cu prejudecatile generate de divizarea ideologica a lumii apusene s-au spus vrute si nevrute despre intalnirea Trump-Iohannis. Mai putina inteligenta s-a investit in delimitarea impactului geopolitic a unui tete-a-tete pe cat de important - si nu doar pentru romani -, pe atat de inadecvat comentat.
De care de pilda vesteuropenii si, indeosebi germanii, abia daca au luat cunostinta. Caci bomba vizitei ar fi explodat intr-un Apus dominat de o presa partial prostita de prejudecati in oarece surdina, daca n-ar fi fost asumarea clara si fara echivoc, in Gradina Trandafirilor, a articolului 5 a tratatului NATO, de catre Trump, in replica la intrebarea nimerita a unei bune ziariste din Romania.
Previzibil, in "vechea Europa" i s-a dat rapid memorabilei declaratii o talmacire anti-Trump. Caci, potrivit detractorilor sai, in saltaretul presedinte american nu s-ar putea avea incredere orice ar zice. Altfel, s-ar fi manifestat cu privire la acelasi articol 5 la Bruxelles, la summit-ul NATO, la fel precum la Casa Alba.
Ceea ce echivaleaza cu refuzul insuficient argumentat de a i se admite presedintelui american capacitatea de a invata si de a se corecta.
Ca, pentru romani, intalnirea la varf a celor doi presedinti de state NATO poate fi calificata drept epocala e lesne de stabilit. Nicicand un sef de stat roman nu s-a bucurat de o atentie si de-o curtoazie comparabile din partea liderului singurei superputeri.
In ce-l priveste, presedintele roman (vorbitor nativ de germana) si-a reprezentat cat se poate de onorabil natiunea, vorbind, cum s-a spus, "o engleza mai buna decat a lui Trump". Ceea ce, sa recunoastem, nu e de colo intr-o tara obisnuita cu dregatori semianalfabeti.
Vizita a prilejuit apoi notabile rasuflari de usurare din partea tuturor prietenilor luptei anticoruptie.
A iscat de asemenea suspine si oftaturi grele, precum si contorsionari interpretative ridicole (menite sa rastalmaceasca sensul combaterii coruptiei la nivel inalt) din partea demnitarilor penali si infractori, Iohannis si sustinatorii sai care au declansat revolutia luminii si civilitatii s-au vazut sustinuti expresis verbis in eforturile salvgardarii statului de drept romanesc nu doar de presedintele SUA, ci si de Comitetul Evreiesc American.
Al carui Forum nu s-a dat in laturi sa justifice premierea lui Iohannis in termeni extrem de jenanti pentru Dragnea, Tariceanu si compania, cand i-a decernat presedintelui Romaniei distinctia "Lumina Natiunilor".
Totusi, ar fi gresit sa ne scape unele din semnificatiile geopolitice ale intalnirii doar pentru ca ne bucuram nespus de triumful diplomatic al presedintelui romanilor, de competenta lui in aceasta instanta si, implicit, de succesul rar harazit unui popor, vitregit de decenii de conduceri inepte.
Or, tocmai de o "conducere inepta" (daca nu de-a dreptul ticaloasa si tradatoare) e acuzata insistent, inca din campania electorala, echipa sefului statului american. Vitupereaza in contra lui nu doar partea leului din presa apuseana, ci si politicieni importanti de centru ori centru-stanga din vestul Europei. Unde, mai ales dupa hotararea presedintelui american de a denunta Tratatul climatic de la Paris, Germania Angelei Merkel a demarat o actiune fara precedent si fara mari sorti de izbanda de izolare a lui Trump si, implicit, a superputerii americane in G-7, in G-20 si in lume.
Adversitatii vest-europene partial irationale fata de un Trump cotat ca populist si nevrednic de incredere, precum si sentimentului romanilor ca nu-si pot intemeia securitatea decat pe America, unica putere care nu le-a rapit vreodata teritorii, li se datoreaza buna parte din succesul romanesc.
Care este si unul est-european, de vreme ce partea candva comunizata a continentului, cea avand toate motivele sa stie ce poate pielea unei Rusii restalinizate si agresiv neo-imperiale, nu e pregatita sa renunte la prietenia si parteneriatul strategic cu lumea noua.
Inutil de subliniat ca aceasta izbanda s-ar vedea spulberata de materializarea visurilor stangii apusene. De-o eventuala debarcare sau izolare a presedintelui american.
E clar ce dicteaza experientele si instinctele istorice. Trump are nevoie de parteneri externi si, contrat de vest-europeni, le intinde o rara mana est-europenilor. In restul continentului bantuie, in schimb, ideea stupid-sinucigasa a distrugerii puntilor transatlantice, asiduu ravnita de tiranii lumii, dar si, in inconstienta lor, de unii vest-europeni a caror libertate nu valoreaza nici cat o ceapa degerata fara NATO si fara sprijinul american.
Aceasta idee n-are sorti sa fie acceptata vreodata dincolo de fosta Cortina de Fier.
Altfel stau lucrurile in Vest. Salvata in mai multe randuri, in istorie, de anglo-americani, Germania a devenit, economic, un rival redutabil al SUA, iar pe viitor si al Marii Britanii desprinse din UE.
In interesele comerciale divergente ale celor doua lumi, cea anglo-saxona si cea europeana, condusa de germani, se ascund samburii agravarii raporturilor lor mutuale. Moneda curenta in Germania preelectorala, antiamericanismul are totusi mari sanse de a fi, macar vremelnic, temperat, in urma unei victorii clare, in alegerile legislative germane din toamna, a formatiunilor de centru-dreapta.
Apoi, ura pe americani, carora unii europeni nu se arata pregatiti sa le ierte interventiile salvatoare din razboaiele mondiale, va fi rescoasa de la naftalina, candva, cu alt prilej.
In rastimp, insa, romanilor nu le va fi usor sa-si pastreze echilibrul intre cele doua luntri apusene, tipand una hais si cealalalta cea.


                                                                              Petre M. Iancu

joi, 16 martie 2017

Întâlnire între Iohannis și Patriarhul Daniel. Presiune împotriva referendumului pentru familia tradițională?!

Președintele Klaus Iohannis a avut, marți, o întâlnire cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a confirmat, pentru Agerpres, Administrația Prezidențială. “A fost o vizită privată”, a subliniat sursa citată. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la Reședința Patriarhală. Presiune împotriva referendumului pentru familia tradițională?!
Întrebăm şi noi în calitate de creştini români şi abia apoi în calitate de ziarişti!!! Se apropie Apocalipsa, domnule Iohannis?!