marți, 13 iunie 2017

Succesul lui Iohannis la Casa Alba si interesul Germaniei sa rupa Europa de SUA


 
Istoria trece uneori peste regulile jocului si le redefineste. Brexit-ul si accesul lui Trump la Casa Alba au reamestecat si redistribuit cartile politicilor globale. Vizita lui Iohannis in SUA ilustreaza acest proces.
Din cauze diverse, istoria se transforma uneori in saltimbanc. Ori de cate ori incepe sa salte (precum Leana cu Roosvelt, vorba unui cantecel deocheat din interbelic), munca deslusirii liniilor ei de forta devine o intreprindere anevoioasa. Importantul incepe sa para derizoriu, insignifiantul dobandeste valente aparent cruciale.
In conformitate cu prejudecatile generate de divizarea ideologica a lumii apusene s-au spus vrute si nevrute despre intalnirea Trump-Iohannis. Mai putina inteligenta s-a investit in delimitarea impactului geopolitic a unui tete-a-tete pe cat de important - si nu doar pentru romani -, pe atat de inadecvat comentat.
De care de pilda vesteuropenii si, indeosebi germanii, abia daca au luat cunostinta. Caci bomba vizitei ar fi explodat intr-un Apus dominat de o presa partial prostita de prejudecati in oarece surdina, daca n-ar fi fost asumarea clara si fara echivoc, in Gradina Trandafirilor, a articolului 5 a tratatului NATO, de catre Trump, in replica la intrebarea nimerita a unei bune ziariste din Romania.
Previzibil, in "vechea Europa" i s-a dat rapid memorabilei declaratii o talmacire anti-Trump. Caci, potrivit detractorilor sai, in saltaretul presedinte american nu s-ar putea avea incredere orice ar zice. Altfel, s-ar fi manifestat cu privire la acelasi articol 5 la Bruxelles, la summit-ul NATO, la fel precum la Casa Alba.
Ceea ce echivaleaza cu refuzul insuficient argumentat de a i se admite presedintelui american capacitatea de a invata si de a se corecta.
Ca, pentru romani, intalnirea la varf a celor doi presedinti de state NATO poate fi calificata drept epocala e lesne de stabilit. Nicicand un sef de stat roman nu s-a bucurat de o atentie si de-o curtoazie comparabile din partea liderului singurei superputeri.
In ce-l priveste, presedintele roman (vorbitor nativ de germana) si-a reprezentat cat se poate de onorabil natiunea, vorbind, cum s-a spus, "o engleza mai buna decat a lui Trump". Ceea ce, sa recunoastem, nu e de colo intr-o tara obisnuita cu dregatori semianalfabeti.
Vizita a prilejuit apoi notabile rasuflari de usurare din partea tuturor prietenilor luptei anticoruptie.
A iscat de asemenea suspine si oftaturi grele, precum si contorsionari interpretative ridicole (menite sa rastalmaceasca sensul combaterii coruptiei la nivel inalt) din partea demnitarilor penali si infractori, Iohannis si sustinatorii sai care au declansat revolutia luminii si civilitatii s-au vazut sustinuti expresis verbis in eforturile salvgardarii statului de drept romanesc nu doar de presedintele SUA, ci si de Comitetul Evreiesc American.
Al carui Forum nu s-a dat in laturi sa justifice premierea lui Iohannis in termeni extrem de jenanti pentru Dragnea, Tariceanu si compania, cand i-a decernat presedintelui Romaniei distinctia "Lumina Natiunilor".
Totusi, ar fi gresit sa ne scape unele din semnificatiile geopolitice ale intalnirii doar pentru ca ne bucuram nespus de triumful diplomatic al presedintelui romanilor, de competenta lui in aceasta instanta si, implicit, de succesul rar harazit unui popor, vitregit de decenii de conduceri inepte.
Or, tocmai de o "conducere inepta" (daca nu de-a dreptul ticaloasa si tradatoare) e acuzata insistent, inca din campania electorala, echipa sefului statului american. Vitupereaza in contra lui nu doar partea leului din presa apuseana, ci si politicieni importanti de centru ori centru-stanga din vestul Europei. Unde, mai ales dupa hotararea presedintelui american de a denunta Tratatul climatic de la Paris, Germania Angelei Merkel a demarat o actiune fara precedent si fara mari sorti de izbanda de izolare a lui Trump si, implicit, a superputerii americane in G-7, in G-20 si in lume.
Adversitatii vest-europene partial irationale fata de un Trump cotat ca populist si nevrednic de incredere, precum si sentimentului romanilor ca nu-si pot intemeia securitatea decat pe America, unica putere care nu le-a rapit vreodata teritorii, li se datoreaza buna parte din succesul romanesc.
Care este si unul est-european, de vreme ce partea candva comunizata a continentului, cea avand toate motivele sa stie ce poate pielea unei Rusii restalinizate si agresiv neo-imperiale, nu e pregatita sa renunte la prietenia si parteneriatul strategic cu lumea noua.
Inutil de subliniat ca aceasta izbanda s-ar vedea spulberata de materializarea visurilor stangii apusene. De-o eventuala debarcare sau izolare a presedintelui american.
E clar ce dicteaza experientele si instinctele istorice. Trump are nevoie de parteneri externi si, contrat de vest-europeni, le intinde o rara mana est-europenilor. In restul continentului bantuie, in schimb, ideea stupid-sinucigasa a distrugerii puntilor transatlantice, asiduu ravnita de tiranii lumii, dar si, in inconstienta lor, de unii vest-europeni a caror libertate nu valoreaza nici cat o ceapa degerata fara NATO si fara sprijinul american.
Aceasta idee n-are sorti sa fie acceptata vreodata dincolo de fosta Cortina de Fier.
Altfel stau lucrurile in Vest. Salvata in mai multe randuri, in istorie, de anglo-americani, Germania a devenit, economic, un rival redutabil al SUA, iar pe viitor si al Marii Britanii desprinse din UE.
In interesele comerciale divergente ale celor doua lumi, cea anglo-saxona si cea europeana, condusa de germani, se ascund samburii agravarii raporturilor lor mutuale. Moneda curenta in Germania preelectorala, antiamericanismul are totusi mari sanse de a fi, macar vremelnic, temperat, in urma unei victorii clare, in alegerile legislative germane din toamna, a formatiunilor de centru-dreapta.
Apoi, ura pe americani, carora unii europeni nu se arata pregatiti sa le ierte interventiile salvatoare din razboaiele mondiale, va fi rescoasa de la naftalina, candva, cu alt prilej.
In rastimp, insa, romanilor nu le va fi usor sa-si pastreze echilibrul intre cele doua luntri apusene, tipand una hais si cealalalta cea.


                                                                              Petre M. Iancu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu