Se afișează postările cu eticheta Mircea Cirt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mircea Cirt. Afișați toate postările

vineri, 17 octombrie 2025

PRODUCȚIA versus CORUPȚIA. Când ne vom trezi?

România are nevoie urgentă de politici autentice, construite pe realitate – nu pe inerție sau automatisme birocratice.

Mă adresez aici celor care pot gândi rațional și celor care dau tonul deciziilor la orice nivel.
De ce nu funcționează sistemul actual:
• Este strigător la cer să vedem câte UAT-uri mici se încăpățânează să funcționeze, când este evident că ar trebui comasate pentru eficiență, reducând cheltuieli uriașe cu aparate administrative inutile și costisitoare pentru contribuabil.
• În administrație, avem prea mulți angajați fără activitate reală 8 ore pe zi, dar care ocupă în continuare posturi bine plătite, în timp ce mediul privat se sufocă sub lipsa forței de muncă și sub presiunea taxelor.
• Statul român a pierdut orice instinct de protecție economică a propriilor agenți. Este revoltător că preferăm importul de bunuri în locul susținerii producției locale și că acceptăm ca grosul achizițiilor publice să fie direcționat către firme străine, în timp ce companiile românești sunt reduse la simplul rol de prestatori de servicii sau subcontractori marginalizați.
• ANAF devine un factor de hărțuire pentru antreprenorii români care încearcă să supraviețuiască, în loc să fie un partener în construcția unui climat economic sănătos.
• Este dureros să vedem cum ne pleacă forța de muncă calificată tocmai spre țările care știu să-și valorifice resursa umană și să-și construiască politici inteligente de atragere de talente.
Care este soluția reală? Politici etapizate pentru stimularea investițiilor și a producției:
• Scutiri fiscale pe etape pentru investițiile noi: 0% impozit pe profit în primii 3 ani de activitate productivă, apoi o creștere treptată, proporțională cu profitul reinvestit și locurile de muncă create.
• Simplificare administrativă și digitalizare accelerată: reducerea drastică a birocrației, transparentizarea totală a relației cu statul și eliminarea suprapunerilor de sarcini în aparatul public.
• Sprijin clar pentru inovare, digitalizare, automatizare și integrarea tinerilor în economia reală – nu în structuri parazitare.
• Angajament pe termen lung din partea statului pentru stabilitatea cadrului fiscal și legislativ, fără schimbări bruște care alungă investitorii.
• Facilități suplimentare pentru investițiile care cresc procentul de muncă locală și formează profesioniști.
Dacă nu atacăm direct aceste blocaje, deficitul de eficiență și resursă umană va deveni cronic.
E nebunie să credem că, fără o schimbare curajoasă, vom obține rezultate diferite.
Einstein spunea, simplu: „Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți la rezultate diferite.”

Mircea CIRȚ

sâmbătă, 14 august 2021

CONFESIUNE


Doresc azi să fac o precizare importantă pentru cetățenii orașului și pentru clasa politică actuală de la conducere sau din opoziție. Luările mele de poziție, chiar atitudinile mele critice, anumite devoalări ale unor acțiuni care golesc fără rost visteria orașului și tot comportamentul meu urmăresc transparentizarea demersurilor care au loc în primărie și care influențează viața băimărenilor.

Să fiu foarte clar: nu am nimic personal cu niciunul dintre competitorii politici. În politică nu este loc pentru sentimente. Viziunile noastre diferite despre dezvoltarea și administrarea orașului au menirea să intre într-o concurență din care să rezulte cele mai bune soluții pentru cetățeni. Nu urmăresc „victorii personale”, nu simt nevoia niciunei „răzbunări”, nu sunt interesat de cariera politică, definită doar ca element de ordine și conducere în plan social.
Mult mai presus este simțul răspunderii izvorât din latinescul „civicus”, cel care în limba română a dat adjectivul „civic” (care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni, cetățenesc). Acest termen ne obligă pe toți la atitudini responsabile și etice: de la primar, la consilier local sau la cetățean de rând. Toți avem dreptul la opinii, dar și la participare activă la viața politică a municipiului nostru.
Nu este o laudă de sine faptul că în lumea afacerilor sunt perceput ca un om de succes. Dar tocmai acest succes este imboldul care determină implicarea mea în viața orașului la modul vocațional, la modul responsabil și, implicit, cinstit și corect. În Baia Mare, ca în toată țara, este nevoie de o schimbare majoră de gândire și de abordare a mecanismelor politice. Cetățeanul nu mai poate fi manipulat prin deșănțate promisiuni electorale, prin jocuri și manevre de dezinformare, prin simularea dăruirii și a zelului cetățenesc. Iar el, cetățeanul, așteaptă soluții la problemele cu care se confruntă.
Nu de vorbe e nevoie pentru rezolvarea unei probleme, ci de analiză, de decizie asumată, urmate de fapte. Am să exemplific în altă postare cum se poate rezolva presanta problemă a gunoaielor și a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor de la Sârbi.

MIRCEA CIRȚ

miercuri, 9 septembrie 2020

Mircea Cirț, PNL: "Actualul primar al Băii Mari pune în pericol sănătatea copiilor"

”Cu mască, fără mască” era o emisiune de divertisment pe la TVR, pe vremea când nu aveam treabă cu pandemia. Cea care acum ne obligă să purtăm mască și în aer liber. Am fost contrariat atunci când l-am văzut fără mască pe prim-edilul Băii Mari hălăduind prin mulțimea adunată la prezentarea din Centrul Vechi al Băii Mari a concurenților de la ”Trofeul Gutâi”, etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Majoritatea covârșitoare a celor care asistau la acel eveniment de vineri, 27 august, purta mască, nu și primarul, tocmai cel care ar trebui să dea un bun exemplu. Dar dincolo de sfidarea restricțiilor legale, primarul a încălcat grav o precauție obligatorie: în plină pandemie, fără  mască și fără mănuși, a dat noroc cu copiii prezenți la manifestare, fără să se gândească la riscul de îmbolnăvire la care îi expune. 
Și pentru a ne convinge că nepurtarea măștii n-a fost o întâmplare, primarul recidivează vineri 4 septembrie, la întâlnirile electorale cu cetățenii din cartierul Vasile Alecsandri, unde își face poze îmbrățișând copiii și discutând cu oamenii tot fără mască. O nouă sfidare a regulilor într-o manieră cu care ne-am obișnuit și care se pot observa foarte bine pe contul său de socializare. 
De altfel, povestea despre acest mod a prim-edilului de a se comporta în pandemie în spații publice ar putea fi up-datată aproape zilnic. Duminică 6 septembrie, cu ocazia sfințirii Bisericii Sfânta Ana din Ferneziu, figura se repetă. Fără mască, fără distanțare socială, însoțit de mama sa – medic infecționist de profesie – și de președintele Consiliului Județean Maramureș, primarul pare să nu fie interesat deloc de regulile obligatorii de comportament în pandemie. 
Acest aspect legat de nepurtarea măștii este unul din multele exemple în care primarul consideră că lui îi sunt permise lucruri care altor aleși sau oameni politici le sunt interzise. Oricât de mare e preocuparea pentru interesul electoral, acesta nu scuză lipsa de grijă nu doar pentru sănătatea copiilor, ci pentru a cea a tuturor băimărenilor – cum îi place încă prim-edilului să spună.

Mircea Cirț – Candidatul Partidului Național Liberal la Primăria Municipiului Baia Mare

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Despre UNIVERSITATEA PENTICOSTALĂ – interviu cu finanțatorul Mircea Cirț

Omul de afaceri Mircea Cirţ, din Baia Mare, a semnat recent, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Pro Integritate, un contract cu primăria din comuna clujeană Floreşti prin care se va construi o universitate.
Clădirea se va ridica pe un teren de circa 10 hectare de teren în zona Cetatea Fetei din Floreşti. Proiectul cuprinde atât construirea sediului imobilului universitar, care va cuprinde săli de curs, spaţii verzi, teren de sport, cât şi internat pentru studenţi şi profesori. Investiţia a fost estimată la circa 10 milioane de euro.
Deşi a fost prezentată ca o universitate creştină, iar asociaţia are parteneriat cu Cultul Penticostal, instituţia de învăţământ superior nu va preda doctrine religioase, ci va avea cinci specializări întâlnite la orice altă universitate de stat sau privată – facultăţi de management, economie, drept, asistenţă socială şi inginerie.mircea-cirt-despre-universitatea-penticostala
Se speră ca universitatea să fie funcţională din anul universitar 2015/2016, deşi lucrările vor fi gata în 5-7 ani.
Asociaţia Pro Integritate a fost creată de un an şi are 50 de oameni de afaceri. Sediul social este la Baia Mare, de unde este şi omul de afaceri care o conduce – Mircea Cirţ, unul dintre cei mai mari dealeri auto din ţară.
Acesta a povestit, pentru „Adevărul“ ce planuri are legat de această universitate, ce parteneriate intenţionează să semneze şi care au fost criteriile de selecţie ale facultăţilor.
- De când v-aţi gândit să înfiinţaţi o universitate? A cui a fost ideea?
- Universitatea este un proiect la care lucrăm de doi ani, un interval timp în care au fost multe de pregătit, dar ne gândim la această instituţie de mult mai mult timp. Nu pot spune că a fost ideea unei persoane anume. Mai mulţi au ajuns la concluzia că se impune să investim în acest domeniu, motiv pentru care asocierea noastră în Pro Integritate a fost ceva firesc, o evoluţie naturală.
- De ce credeţi că este nevoie de o universitate creştină?
- Mari universităţi ale lumii au pornit la drum ca universităţi creştine. Iar astăzi, credem că avem nevoie de tineri profesionişti pentru care corectitudinea şi etica să nu fie doar vorbe, ci să se manifeste şi în viaţa profesională, locul în care activitatea lor îi influenţează mult pe cei din jur. Nu vorbim de lucruri complicate, ci de acele valorile morale cu care am crescut, valori fundamentale în viaţa unui om, dar pe care graba zilnică ne poate face să le uităm. Va fi o universitate creştină, dar care nu va discrimina în funcţie de confesiune. Noi suntem interesaţi să investim în primul rând în oameni, în generaţia de mâine, dar nu suntem interesaţi să facem din această universitate un business.
- De ce tocmai la Floreşti, într-o comună?
- Pentru că Floreştiul are un primar care a înţeles de la prima discuţie dimensiunea acestui proiect şi a posibilităţii de dezvoltare. De fapt, de ce nu am investi într-o comună? Dacă ne uităm un pic peste hotare, o să vedem că este ceva firesc în alte ţări. Suntem bucuroşi că am găsit înţelegere şi deschidere la această primărie.
- Nu v-aţi gândit să construiţi o universitate într-un oraş, în Baia Mare, Cluj sau în Bistriţa?
- Referitor la cele trei oraşe: nu, da, nu. Ţinta a fost clară: Clujul. Cum posibilităţile de a găsi teren în Cluj au fost limitate, am trecut la planul B – împrejurimile localităţii – unde am fost bucuroşi să găsim deschidere şi înţelegere.
- Cât timp va dura construcţia şi de când se vor putea înscrie absolvenţii?
- La un proiect de asemenea amploare, estimăm că întreaga construcţie va fi încheiată în 5-7 ani de acum încolo, în funcţie şi de capacitatea noastră de a strânge fondurile necesare. Vorbim nu doar despre clădirea unei universităţi, ci de un întreg campus, cu spaţii de cazare şi de parcare, cu teren de sport etc. Cu toate acestea, ne propunem să începem să funcţionăm din anul universitar 2015/2016 cu anumite specializări.
- În funcţie de ce aţi ales specializările/facultăţile din cadrul universităţii?
- Piaţa muncii este dinamică, lucrurile se pot schimba de la un an la altul, dar am constatat că aceste specializări sunt cerute pe piaţă şi, dincolo de asta, sunt domenii în care e mare nevoie de profesionişti (n.r. management, economie, juridic, asistenţă socială şi inginerie).
- Aţi ţinut cont de vreun studiu de piaţă ce arată de care meserii ar fi nevoie în zona Transilvaniei?
- Am ales aceste specializări pentru că sunt cele de care le „lovim” cel mai frecvent. Din experienţa noastră în lumea business-ului în România am constatat că se impune o infuzie de calitate în aceste specializări, dacă ne dorim să mergem înainte.
- Vor fi şi alte facultăţi, de arte sau limbi străine spre exemplu, pe viitor?
- Momentan, specializările rămân cele anunţate. Vom anunţa, la momentul potrivit, extinderea acestei liste.
- Aveţi de gând să încheiaţi parteneriate cu alte universităţi din Europa sau America?
- Cu siguranţă vom face acest lucru. Relaţiile internaţionale sunt foarte importante în lumea universitară şi sunt convins că vor ajuta la dezvoltarea şcolii noastre dar, mai ales, îi vor ajuta pe studenţi în parcursul lor academic. Trăim într-o lume deschisă, plină de oportunităţi, şi vrem ca ele să fie cât mai uşor accesibile studenţilor noştri.
- Credeţi că aceste parteneriate îi vor ajuta pe tineri să se angajeze mai repede?
- Un student care termină facultatea cu experienţă practică, un tânăr care cunoaşte realităţile din domeniul în care vrea să se angajeze şi care a beneficiat şi de un parteneriat internaţional este cu siguranţă un om mai calificat şi un profesionist mai bun. Motiv pentru care sunt convins că parteneriatele vor avea o puternică influenţă pozitivă asupra şanselor de angajare ale absolvenţilor.
- Vor fi locuri cu taxă şi locuri bugetate, ca la orice altă universitate?
- Aceste detalii nu au fost încă stabilite în mod definitiv. Pot spune doar că nu gândim universitatea ca un business.
- Care va fi atuu-ul studenţilor ce optează pentru această universitate, în condiţiile în care, se ştie foarte bine, oraşul Cluj este recunoscut pentru mediul academic?
- Nu este încă momentul să vorbim despre acest subiect, pur şi simplu pentru că e prea devreme. Vom comunica activ ceea ce gândim şi vrem să transpunem în fapte la momentul potrivit.
- Fiind om de afaceri, bănuiesc că veţi gestiona această universitate precum o afacere. În cât timp credeţi că vă veţi recupera investiţia de 10 milioane de euro?
- Această universitate este un proiect al unei asociaţii non-profit şi nu va fi gestionată ca o afacere. Vorbim despre o investiţie pentru tineri, pentru generaţia următoare, pentru un viitor mai bun, nu vorbim despre recuperarea unei investiţii. Nu se calculează pragul de rentabilitate ca în afaceri, dar şi aici performanţa are criterii de măsurare clare, iar efectele nu vor întârzia să apară, datorită motivaţiei cu care pornim aceasta investiţie.
- De ce aţi confirmat abia după semnarea contractului că dumneavoastră veţi finanţa, prin Asociaţia Pro Integritate, construirea acestei universităţi?
- Eu nu sunt politician. Consider că este un semn de maturitate să vorbim când trebuie, ce trebuie, cu asumare maximă de responsabilitate. Nu e lăudabil cel care susţine un proiect, este lăudabil produsul finit care rezultă pe urma susţinerii, aşa că discutăm peste 7 ani.
Sursa: Adevărul.ro!


                                                                      Cristian Laurentiu