sâmbătă, 14 septembrie 2013

Despre UNIVERSITATEA PENTICOSTALĂ – interviu cu finanțatorul Mircea Cirț

Omul de afaceri Mircea Cirţ, din Baia Mare, a semnat recent, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Pro Integritate, un contract cu primăria din comuna clujeană Floreşti prin care se va construi o universitate.
Clădirea se va ridica pe un teren de circa 10 hectare de teren în zona Cetatea Fetei din Floreşti. Proiectul cuprinde atât construirea sediului imobilului universitar, care va cuprinde săli de curs, spaţii verzi, teren de sport, cât şi internat pentru studenţi şi profesori. Investiţia a fost estimată la circa 10 milioane de euro.
Deşi a fost prezentată ca o universitate creştină, iar asociaţia are parteneriat cu Cultul Penticostal, instituţia de învăţământ superior nu va preda doctrine religioase, ci va avea cinci specializări întâlnite la orice altă universitate de stat sau privată – facultăţi de management, economie, drept, asistenţă socială şi inginerie.mircea-cirt-despre-universitatea-penticostala
Se speră ca universitatea să fie funcţională din anul universitar 2015/2016, deşi lucrările vor fi gata în 5-7 ani.
Asociaţia Pro Integritate a fost creată de un an şi are 50 de oameni de afaceri. Sediul social este la Baia Mare, de unde este şi omul de afaceri care o conduce – Mircea Cirţ, unul dintre cei mai mari dealeri auto din ţară.
Acesta a povestit, pentru „Adevărul“ ce planuri are legat de această universitate, ce parteneriate intenţionează să semneze şi care au fost criteriile de selecţie ale facultăţilor.
- De când v-aţi gândit să înfiinţaţi o universitate? A cui a fost ideea?
- Universitatea este un proiect la care lucrăm de doi ani, un interval timp în care au fost multe de pregătit, dar ne gândim la această instituţie de mult mai mult timp. Nu pot spune că a fost ideea unei persoane anume. Mai mulţi au ajuns la concluzia că se impune să investim în acest domeniu, motiv pentru care asocierea noastră în Pro Integritate a fost ceva firesc, o evoluţie naturală.
- De ce credeţi că este nevoie de o universitate creştină?
- Mari universităţi ale lumii au pornit la drum ca universităţi creştine. Iar astăzi, credem că avem nevoie de tineri profesionişti pentru care corectitudinea şi etica să nu fie doar vorbe, ci să se manifeste şi în viaţa profesională, locul în care activitatea lor îi influenţează mult pe cei din jur. Nu vorbim de lucruri complicate, ci de acele valorile morale cu care am crescut, valori fundamentale în viaţa unui om, dar pe care graba zilnică ne poate face să le uităm. Va fi o universitate creştină, dar care nu va discrimina în funcţie de confesiune. Noi suntem interesaţi să investim în primul rând în oameni, în generaţia de mâine, dar nu suntem interesaţi să facem din această universitate un business.
- De ce tocmai la Floreşti, într-o comună?
- Pentru că Floreştiul are un primar care a înţeles de la prima discuţie dimensiunea acestui proiect şi a posibilităţii de dezvoltare. De fapt, de ce nu am investi într-o comună? Dacă ne uităm un pic peste hotare, o să vedem că este ceva firesc în alte ţări. Suntem bucuroşi că am găsit înţelegere şi deschidere la această primărie.
- Nu v-aţi gândit să construiţi o universitate într-un oraş, în Baia Mare, Cluj sau în Bistriţa?
- Referitor la cele trei oraşe: nu, da, nu. Ţinta a fost clară: Clujul. Cum posibilităţile de a găsi teren în Cluj au fost limitate, am trecut la planul B – împrejurimile localităţii – unde am fost bucuroşi să găsim deschidere şi înţelegere.
- Cât timp va dura construcţia şi de când se vor putea înscrie absolvenţii?
- La un proiect de asemenea amploare, estimăm că întreaga construcţie va fi încheiată în 5-7 ani de acum încolo, în funcţie şi de capacitatea noastră de a strânge fondurile necesare. Vorbim nu doar despre clădirea unei universităţi, ci de un întreg campus, cu spaţii de cazare şi de parcare, cu teren de sport etc. Cu toate acestea, ne propunem să începem să funcţionăm din anul universitar 2015/2016 cu anumite specializări.
- În funcţie de ce aţi ales specializările/facultăţile din cadrul universităţii?
- Piaţa muncii este dinamică, lucrurile se pot schimba de la un an la altul, dar am constatat că aceste specializări sunt cerute pe piaţă şi, dincolo de asta, sunt domenii în care e mare nevoie de profesionişti (n.r. management, economie, juridic, asistenţă socială şi inginerie).
- Aţi ţinut cont de vreun studiu de piaţă ce arată de care meserii ar fi nevoie în zona Transilvaniei?
- Am ales aceste specializări pentru că sunt cele de care le „lovim” cel mai frecvent. Din experienţa noastră în lumea business-ului în România am constatat că se impune o infuzie de calitate în aceste specializări, dacă ne dorim să mergem înainte.
- Vor fi şi alte facultăţi, de arte sau limbi străine spre exemplu, pe viitor?
- Momentan, specializările rămân cele anunţate. Vom anunţa, la momentul potrivit, extinderea acestei liste.
- Aveţi de gând să încheiaţi parteneriate cu alte universităţi din Europa sau America?
- Cu siguranţă vom face acest lucru. Relaţiile internaţionale sunt foarte importante în lumea universitară şi sunt convins că vor ajuta la dezvoltarea şcolii noastre dar, mai ales, îi vor ajuta pe studenţi în parcursul lor academic. Trăim într-o lume deschisă, plină de oportunităţi, şi vrem ca ele să fie cât mai uşor accesibile studenţilor noştri.
- Credeţi că aceste parteneriate îi vor ajuta pe tineri să se angajeze mai repede?
- Un student care termină facultatea cu experienţă practică, un tânăr care cunoaşte realităţile din domeniul în care vrea să se angajeze şi care a beneficiat şi de un parteneriat internaţional este cu siguranţă un om mai calificat şi un profesionist mai bun. Motiv pentru care sunt convins că parteneriatele vor avea o puternică influenţă pozitivă asupra şanselor de angajare ale absolvenţilor.
- Vor fi locuri cu taxă şi locuri bugetate, ca la orice altă universitate?
- Aceste detalii nu au fost încă stabilite în mod definitiv. Pot spune doar că nu gândim universitatea ca un business.
- Care va fi atuu-ul studenţilor ce optează pentru această universitate, în condiţiile în care, se ştie foarte bine, oraşul Cluj este recunoscut pentru mediul academic?
- Nu este încă momentul să vorbim despre acest subiect, pur şi simplu pentru că e prea devreme. Vom comunica activ ceea ce gândim şi vrem să transpunem în fapte la momentul potrivit.
- Fiind om de afaceri, bănuiesc că veţi gestiona această universitate precum o afacere. În cât timp credeţi că vă veţi recupera investiţia de 10 milioane de euro?
- Această universitate este un proiect al unei asociaţii non-profit şi nu va fi gestionată ca o afacere. Vorbim despre o investiţie pentru tineri, pentru generaţia următoare, pentru un viitor mai bun, nu vorbim despre recuperarea unei investiţii. Nu se calculează pragul de rentabilitate ca în afaceri, dar şi aici performanţa are criterii de măsurare clare, iar efectele nu vor întârzia să apară, datorită motivaţiei cu care pornim aceasta investiţie.
- De ce aţi confirmat abia după semnarea contractului că dumneavoastră veţi finanţa, prin Asociaţia Pro Integritate, construirea acestei universităţi?
- Eu nu sunt politician. Consider că este un semn de maturitate să vorbim când trebuie, ce trebuie, cu asumare maximă de responsabilitate. Nu e lăudabil cel care susţine un proiect, este lăudabil produsul finit care rezultă pe urma susţinerii, aşa că discutăm peste 7 ani.
Sursa: Adevărul.ro!


                                                                      Cristian Laurentiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu