IN MEMORIAM - NICOLAE I. PETRICEC

Motto:

,,Și mai mor,

Uneori,

Ca un fluture uitat,

În grădini otrăvite".

,,M-or tălmăci ocnașii ierbii, sub rădăcini roase de râme,

argonauți pe mări de sare, înspre un țărm imaginar,

și-n golful inimilor sparte vor arunca alte parâme,

nod gordian în patru păsări: ,,good bye", ,,auf wiedersehen", ,,au revoir".

În raftul colindat de ape, algele ca-n abecedare,

urcând nisipul în spinarea furtunilor, târziu refren,

cioplind în umărul de calcar, o bibliotecă de vânzare,

surâs de gheață în batiste: ,,good bye", ,,auf wiedersehen", ,,au revoir".

Luntrașii, drepți ca o lumină prin creierul uitat de gânduri,

străini, de orișice limanuri, arzând pe gura mea dar, vai,

corăbii fără de catarge, femeile curg, rânduri, rânduri,

spre portul despicat de umbre: ,,good bye", ,,auf wiedersehen", ,,au revoir". (GOLFUL RĂTĂCIRII, din volumul ANOTIMPURI LA INDIGO, pag. 35)

****************

,,M-am întrebat adesea ce ar fi fost oșeanul fără cuțit și fără ceteră? Adică, ce ar fi fost el ca individ, dincolo de manifestarea instinctuală și mare liniște sufletească s-a așezat peste mine când am descoperit că oșeanul, locuitorul cel născut în Țara de Nord, în Țara Oașului, poate să fie poet. Dincolo de ceteră și vendetă este un fel de lirism natural incantat în spațiu și încă neexploatat pe măsură", pag. 5, din prefața semnată de prof. dr. Nicoară MIHALI - UN POET AL DURERII - în volumul ANOTIMPURI LA INDIGO, apărut la Editura Fundației Culturale ,,ZESTREA", Baia Mare, 2006, pag. 76, ISBN 973-86384-1-4, autor regretatul NICOLAE I. PETRICEC, cu o grafică a autorului. De reținut faptul că acest volum a fost premiat - PREMIUL I - la Festivalul de istorie și literatură ,,George Pop de Băsești", ediția a V-a, mai 2006, organizat de Primăria Băsești, Fundația Culturală ,,George Pop de Băsești" și Centrul Creației Populare Maramureș.

.....

...

,,Nicolae I. Petricec, cunoscut și ca grafician, scrie o poezie în registrul modernist, dar este fidel și stilului clasic, în care se face simțită prezența obsesivă a iernii, a atmosferei reci, siderale prin care zvâcnește arzătoare iubirea ori neîmplinirea ei. (...) Dragostea învinsă creionează poezia existențială cu imagini artistice admirabile, cu o rostogolire a sentimentelor și o curgere explozivă a reprezentărilor metaforice în care poetul se obiectivează și nu se lasă în voia deznădejdii. Stilul baladesc al versurilor și cel clasic au fost în ajutorul grupului 《Orizont 77》, pentru redarea glasului muzical al poemelor", îi scria Vasile DRAGOȘ, în presa locală, (ziarul Graiul Maramureșului), din 16 martie 2004, apud Anotimpuri la indigo, pag. 7.

..............

,,pentru toate acestea

cererea mea de grație

a fost respinsă

de o peniță

înmănușată până la cot

și deprinsă a scrie

adevărul

cu mâna stângă", RECURS, pag. 74, același autor, Nicolae I. Petricec, același volum, Anotimpuri la indigo.

Au rămas multe lucruri nespuse, nerostite despre poet. Unii, poate l-au uitat. Alții nici nu l-au cunoscut. Fire sensibilă de altfel. Minte sclipitoare. Mulți l-au folosit, doar. Nu a cerut nimic în schimb. Nu a trăit pasional. Se mai refugia din când în când, în bere. La OJT era locul de întâlnire al poeților cu poezia. Dar nici bani nu avea prea mulți. Nu îi ,,întorcea cu lopata". Dimpotrivă. Era sărac. Dar nu spunea nimănui. Unii, cei care l-au cunoscut, mult mai mult decât mine, mai povestesc câte o amintire. Din alte vremuri. De pe timpuri... și ce timpuri. Atunci era timpul lor... cum ai trecut, timpule, așa de iute? Noroc, (nu-i așa?), cu cei care mai susțin ,,instituția prieteniei". Nu își arăta supărarea niciodată. Avea mereu promisiuni că i se va publica o carte. Promisiuni. În acest interval de timp, între minciună și promisiune, Nicolae I. Petricec, cu bune și cu rele, își ,,ducea veacul", eliberându-se prin scris. Dedicându-se lui. Eseurile sale, cu tentă moralizatoare, erau ,,gustate și apreciate". Însă omul, eseistului, poetul Nicolae I. Petricec, nu prea. Nu aveau timp și pentru el. El, în schimb, avea timp pentru toți. Mai venea pe la Prefectura Maramureș. La parter era Inspectoratul/Direcția de culte și cultură. Mai aducea câte un material - o poezie, un eseu, pentru a fi publicate. Primea câțiva leuți. Se bucura ca un copil. Câțiva leuți (mărunțiș, de altfel!) erau pentru el, o avere. Respecta omul de lângă el. Avea idei. Dar vremea lui trecuse... Era obosit. Obosea repede. Nu avea nimic al lui - casă, masă, alea, alea, averi. Singura avere era un pix și o coală de hârtie pe care scria. Le aduna cu gândul la un debut literar în volum personal. Acum aș vrea să mai fie. Desigur, l-aș privi cu alți ochi. Se mai întoarce în gândurile noastre. Rar. Tot mai rar... într-o zi vom pleca și noi, și nu va mai rămâne nimic. Din această pricină mi-am dorit includerea în volumul de antologie. Din respect. Prețuire și respect pentru ceea ce ai fost pentru literatură. Un om mic, la statură, dar mare la minte și talent.

,,alerg de multă vreme

prin liniștea fărămițată

n-am atinsde mult

așternutul cuvintelor

speriate de atâta absență

nesfârșită inducere în eroare

a celui adormit

în preajma unui izvor

atunci îmi iau

biblioteca în oase

și mă călătoresc mai

departe

pe un drum cârpit

cu blesteme", BIBLIOTECA DIN OASE, pag. 63.

.............

,,A fost la început de ianuarie. Și mi-am amintit cum, în urmă cu vreo două decenii, l-am cunoscut pe acest Petricec, elev la Șincai pe vremea aceea. Apoi a scris pentru rubricile noastre sportive. Inclusiv pentru Basorelief. Și m-a cucerit prin stilul său melancolic. (...) Comunicare fină, cu impact psihologic. Gen Crina Liliana. Am fost convins că va ajunge un mare ziarist. Și chiar a ajuns. Dar, cu aripile frânte. Îmi pare nespus de rău că nu l-am putut ajuta mai mult. Sunt oare naiv crezând că nu-i prea târziu?!", pag. 8, Ioan P. Pop, în Graiul Maramureșului, 6 ianuarie 2005.

........

Azi, or fi rătăcind printre stele, împreună cu Vasile Dobra, Ioan Voicu, prof. Dragomir Ignat, prof. Dumitru Rusu, Ioan Bogdan - (alias Dumitru Iuga), Maria Mariș Dărăban - pe care a venerat-o și a apreciat-o foarte mult, prof. Terezia Bochiș Tăta, Ioan Burnar, prof. Dăncuș... și mulți alții. Neuitare. Nemurire. Pomenire întru Hristos. Memoria veșniciei să le fie alături... Între timp a plecat și Veronica Crăciun Perșe (interpreta de muzică populară din Bihor), de curând a plecat rapsodul Nicolae Sabău... DRUM LIN! Tuturor...

Foto:GDL

VASILE BELE

Chiuzbaia, 1 februarie 2021

IN MEMORIAM

Nicolae Petricec, un poet de calibru în „arta”  metaforei

     Dacă nu m-ar fi sunat poetul Vasile Dan Marchiş, n-aş fi ştiut că au trecut fix cinci (!) ani de când a plecat dintre noi, discret şi cu bun simţ, poetul Nicolae Petricec. În timpul vieţii a scris o singură carte de poezii ”Anotimpuri la indigo” la insistenţele scriitorului Nicoară Mihali şi cu îngăduinţa (la bani) a directorului editurii „Eurotip” Pamfil Godja care a văzut valoarea poemelor unui „fost aviator” sau... lucrător la aeroport şi cu cerul prieten. De fapt, Petricec mereu îmi spunea că mai mult se uită la cer decât în jos la gropi... Oare noi, cum procedăm?!

Omul, apoi poetul Petricec era un suflet cum rar întâlneşti azi: iubea poezia, sportul şi performanţa, oraşul domniţelor - Baia Mare deşi se trăgea din judeţul vecin, şi... mişcarea culturală băimăreană!

Am o întâmplare cu dumnealui. Locuia în tranzit ( ca şi noi în această viaţă ) la „tabere” prin grija ex-senatorului şi poetului Augustin Griguţa Botiş, cred că director era Gina Călăuz cu care nu mă cunoşteam atunci.  Am pierdut autobuzul de ora 23,00 spre Lucăceşti şi doream să merg să mă culc la fratele meu Ioan, dar Nicu a insistat să nu merg la el şi să rămân „de mas” la tabere unde împărţea camera colţuroasă cu prozatorul Valeriu Sabău. În acea seară mi-a recitat vreo douăzeci şi ceva de poezii! N-am mai dormit deloc! Avea şi un radio cu baterii şi de la ora 4 spre zori se cânta muzică uşoară din anii 1980. BZN, ABBA, Joe Dasin, Madonna...Ulterior am aflat că acele poeme splendide le-a pierdut definitiv! Ce păcat! Ce păcat de noi muritorii...

Nicolae Petricec scria într-o limbă română gramaticală şi caligrafică impecabilă! Iubea pădurea şi implicit hârtia! Folosea o „hârtiuţă”, adică a şasea parte dintr-o coală A4 şi scria când mai mare, când mai mic, în funcţie de volumul poemului. Nu era un risipitor. Doar cu metafora! Poeziile lui erau melodioase, cu mesaj, motiv pentru care a colaborat cu Magda Puşkaş, Vali Moldovan şi Ghiţă Danciu în câteva proiecte folk, el scriind, bineînţeles, versurile...

În fotografia pusă de către mine îl vedeţi pe Nicolae Petricec aşa cum era el: gânditor, aspru cu el pentru că nu-şi putea ţine familia alături. Mai târziu, fiind un mare cafengiu a devenit galben la faţă şi la dinţi, mirosea a sobă de teracotă care scoatea mai mult fum decât căldură şi vorbea despre cât de mult îl ajută Angela Miclea Mureşan ( pentru asta se simţea puţin stingher ) decât despre poezia pe care o iubea.

În final şi la urma urmei cred că viaţa Lui a fost o metaforă...

                                                                                        Gelu DRAGOŞ

ÎN MEMORIAM-NICOLAE PETRICEC

Poetul şi jurnalistul Nicolae Petricec s-a născut la  1 ianuarie 1957 în Călineşti -Oaş, judeţul Satu Mare.A decedat în 4 aprilie 2010. În timpul vieţii a publicat volumul de versuri "Anotimpuri la indigo* Editura Eurotip, Baia Mare .2006,distins cu Premiul I la Festivalul de istorie şi literatură *George Pop de Băseşti*,2006. Poetul a lăsat *risipite* prin diferite publicaţii scrise sau electronice (internet) şi pe la prieteni, poezii care pot alcătui o nouă carte.sau chiar mai multe şi merită, cum spunea în prefaţa cărţii poetului, scriitorul Nicoară Mihai :*(...) Avem în faţa noastră un poet de calibru în *arta* metaforei.O influorescenţă a versului irupe la nesfârşit,având noi şi noi înfloriri.O poezie plină de frumuseţea candorii irupe în valori spre sufletul nostru(...)* Da, acest valoros poet a plecat cu unul dintre acele*obosite trenuri care/nu opresc în această câmpie/anonimă haltă de provincie /la fel ca şi noi /cei preschimbaţi în substantive comune.*(Peron târziu)

                                                                                   Vasile Dan Marchiş

REMEMBER

 

În amintirea unui prieten – poetul Nicolae Petricec

       

  Născut la 1 ianuarie 1957 în Călineşti-Oaş, jud.Satu Mare. Decedat în aprilie 2010.Poet, jurnalist. A publicat versuri în aproape toate ziarele şi revistele din judeţele din Nordul ţării şi nu numai. A fost distins pe plan literar cu numeroase premii şi diplome. A publicat editorial volumul de versuri "Anotimpuri la indigo, Editura Fundaţiei Culturale "Zestrea" , Baia Mare, 2006. Volum distins cu premiul I  la Festivalul de istorie şi literatură "George Pop de Băseşti" , 2006, organizat de Primăria comunei Băseşti, primar Ioan Călăuz. A lăsat în manuscris numeroase poezii care n-au fost publicate în volum. Din câte ştim noi se găsesc la folkistul Ghiţă Danci. Sponsori generoşi din cele două judeţe, Maramureş şi Satu Mare dacă s-ar găsi pentru publicarea versurilor marelui poet.

 Redăm mai jos versuri din creaţia poetului :

  

        Eternele zăpezi

 Şi de va fi să ningă iubirea peste noi

 bolnavi de-atâtea drumuri cu sensuri interzise

 secat va fi izvorul întoarcerii-napoi,

 când vom găsi odaia cu uşile închise.

 Şi de va fi ninsoarea mai blândă, nu vom şti

 că se topeşte frigul ,de-atâta aşteptare,

 vom conjuga în taină şi verbul a iubi,

 pe la răscruci uitate între iubiri egale

 Şi de va fi ninsoarea cuvântul de paradă

 veşmânt care înşeală,ştiind că o să-l pierzi,

 eu scriu acum iubire pe coala de zăpadă

 şi-ţi dau ca dar de nuntă ,eternele zăpezi.

      

   Cuvinte de trimis acasă

   Spuneţi-mi ce-i pe acasă

   se mai învârte moara

   de apă viforoasă 

   rupând-o în măsele?

  Dar trenuri de speranţă

  mai uită în fugă gara

  alunecând buimace

  spre nordurile mele?

     

  Peron târziu

   întârziate persoane

  alunecă

  spre gările de fum.

  Obosite trenuri

  nu opresc în această

  câmpie,

 anonimă haltă de provincie,

 la fel ca şi noi

 cei preschimbaţi

  în substantive

 comune.

         (Consemnat de Vasile Dan Marchiş)

POESIS - IN MEMORIAM NICOLAE PETRICEC

Nicolae Petricec s-a născut la 1 ianuarie 1957 în Călineşti-Oaş. A decedat în 4 aprilie 2010. În timpul vieţii a publicat doar un singur volum la îndemnul şi cu sprijinul scriitorului Nicoară Mihali: "Anotimpuri la indigo", Editura Fundaţiei Culturale Zestrea Baia Mare, 2006.

Poarta

Umbra
pe sub umărul porţilor
furişată durută strivită
cărarea privirii
se întrerupe
de dincolo de perdea
din scânduri
nici un fel de părere
doar lătratul unui câine
se aşează
în melcul urechii
mereu aflătoare
la pândă.

Ulcior de nuntă

trupul fecioarei
întins pe patul
de nuntă
ca pe lama unui cuţit
cu două tăişuri
se aseamănă unui ulcior
în care apa rămâne
împietrită
ca setea.

Lectura unui tablou

dincolo de paranteze
nimeni nu mai licitează
obsesii
doar liniştea se aşează
ostenită ca zgura
prielnic anotimp
pentru lectura unui tablou.

(Poeme citite de către Gelu Dragoş la "Miercurea de poezie" din data de 6 iunie 2012)