Nicolae Petricec, un poet de
calibru în „arta” metaforei
Dacă nu m-ar fi sunat poetul Vasile Dan
Marchiş, n-aş fi ştiut că au trecut fix cinci (!) ani de când a plecat dintre
noi, discret şi cu bun simţ, poetul Nicolae Petricec. În timpul vieţii a scris
o singură carte de poezii ”Anotimpuri la indigo” la insistenţele scriitorului
Nicoară Mihali şi cu îngăduinţa (la bani) a directorului editurii „Eurotip” Pamfil
Godja care a văzut valoarea poemelor unui „fost aviator” sau... lucrător la
aeroport şi cu cerul prieten. De fapt, Petricec mereu îmi spunea că mai mult se
uită la cer decât în jos la gropi... Oare noi, cum procedăm?!
Omul, apoi poetul Petricec era un suflet cum
rar întâlneşti azi: iubea poezia, sportul şi performanţa, oraşul domniţelor -
Baia Mare deşi se trăgea din judeţul vecin, şi... mişcarea culturală
băimăreană!
Am o întâmplare cu dumnealui. Locuia în
tranzit ( ca şi noi în această viaţă ) la „tabere” prin grija ex-senatorului şi
poetului Augustin Griguţa Botiş, cred că director era Gina Călăuz cu care nu mă
cunoşteam atunci. Am pierdut
autobuzul de ora 23,00 spre Lucăceşti şi doream să merg să mă culc la fratele
meu Ioan, dar Nicu a insistat să nu merg la el şi să rămân „de mas” la tabere
unde împărţea camera colţuroasă cu prozatorul Valeriu Sabău. În acea seară mi-a
recitat vreo douăzeci şi ceva de poezii! N-am mai dormit deloc! Avea şi un
radio cu baterii şi de la ora 4 spre zori se cânta muzică uşoară din anii 1980.
BZN, ABBA, Joe Dasin, Madonna...Ulterior am aflat că acele poeme splendide le-a
pierdut definitiv! Ce păcat! Ce păcat de noi muritorii...
Nicolae Petricec scria într-o limbă română
gramaticală şi caligrafică impecabilă! Iubea pădurea şi implicit hârtia!
Folosea o „hârtiuţă”, adică a şasea parte dintr-o coală A4 şi scria când mai
mare, când mai mic, în funcţie de volumul poemului. Nu era un risipitor. Doar
cu metafora! Poeziile lui erau melodioase, cu mesaj, motiv pentru care a
colaborat cu Magda Puşkaş, Vali Moldovan şi Ghiţă Danciu în câteva proiecte
folk, el scriind, bineînţeles, versurile...
În fotografia pusă de către mine îl vedeţi pe
Nicolae Petricec aşa cum era el: gânditor, aspru cu el pentru că nu-şi putea
ţine familia alături. Mai târziu, fiind un mare cafengiu a devenit galben la
faţă şi la dinţi, mirosea a sobă de teracotă care scoatea mai mult fum decât
căldură şi vorbea despre cât de mult îl ajută Angela Miclea Mureşan ( pentru
asta se simţea puţin stingher ) decât despre poezia pe care o iubea.
În final şi la urma urmei cred că viaţa Lui a
fost o metaforă...
Gelu DRAGOŞ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu