Drobul de sare s-a prăbușit pe un bloc din Galați

La început, dronele cel mai probabil rusești doar au survolat teritoriul României. Apoi au început să mai și cadă pe aici, pe lângă satele izolate și aproape pustii din Delta Dunării. Apoi s-au apropiat de orașe și de sate mai populate.

Pe 25 aprilie, o dronă cu încărcătură explozibilă a căzut pe anexa unei locuințe din Galați, alta s-a prăbușit lângă o fermă din Văcăreni, județul Tulcea. Oare cât mai urma să treacă până când o dronă să lovească și să și explodeze, eventual într-o zonă foarte populată? Răspunsul l-am primit în această noapte: o lună și patru zile.

Atât timp s-a scurs de la anterioara dronă picată în Galați la cea de azi noapte, care, iată, a și explodat pe acoperișul unui bloc.

Pentru că se potrivește perfect, am să redau în continuare istoria drobului de sare, cea pe care o folosește Ion Creangă în începutul povestirii sale „Prostia omenească”:

„Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil de țâță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hâtră.

Întru una din zile, omul nostru iese de-acasă după trebi, ca fiecare om. Nevasta lui, după ce-și scăldă copilul, îl înfășă și-i dete țâță, îl puse în albie lângă sobă, căci era iarnă; apoi îl legănă și-l dezmerdă, până ce-l adormi. După ce-l adormi, stătu ea puțin pe gânduri ș-apoi începu a se boci cât îi lua gura: «Aulio! copilașul meu, copilașul meu!»

Mama ei, care torcea după horn, cuprinsă de spaimă, zvârli fusul din mână și furca din brâu cât colo și, sărind fără sine, o întrebă cu spaimă:

— Ce ai, draga mamei, ce-ți este?!

— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!

— Când și cum?

— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?

— Îl văd. Și?

— De s-a sui mâța, are să-l trântească drept în capul copilului și să mi-l omoare!

— Vai de mine și de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârșit mititelului zilele!

Și, cu ochii pironiți în drobul de sare de pe horn și cu mânile încleștate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca niște smintite, de clocotea casa. Pe când se sluțeau ele, cum vă spun, numai iaca și tatăl copilului intră pe ușă, flămând și năcăjit ca vai de el.

— Ce este? Ce v-au găsit, nebunelor?

Atunci ele, viindu-și puțin în sine, începură a-și șterge lacrămile și a-i povesti cu mare jale despre întâmplarea neîntâmplată. Omul, după ce le ascultă, zise cu mirare:

— Bre! mulți proști am văzut eu în viața mea, dar ca voi n-am mai văzut. Mă… duc în lumea toată! Și de-oiu găsi mai proști decât voi, m-oiu mai întoarce acasă, iar de nu, ba.” – Ion Creangă, Prostia omenească, 1874

Am văzut că este privit drept un act de mare eroism faptul că un copil de 11 ani poate citi 27 de cărți într-un an, recunoscând deschis că n-a înțeles absolut nimic din niciuna dintre ele. Sper, totuși, că a  înțeles tâlcul acestei scurte povești este clar chiar și pentru astfel de mici eroi.

Personajul lui Creangă nu-și ia câmpii pentru că este un misogin abuzator, ci pentru că cele două personaje feminine se comportă realmente prostește. Evident, puteau să mute copilul de lângă horn sau puteau să ia drobul de sare de acolo, ca să nu-l dărâme pisica peste copilaș. Ele, însă, privesc totul ca pe o fatalitate, ca pe un lucru ce nu mai poate în niciun chip să fie evitat.

Exact așa se comportă și decidenții români din zonele de apărare și securitate.

În cazul de față copilul, respectiv ditamai Galațiul, nu putea fi mutat.

Dar se puteau face nenumărate lucruri pentru ca drobul de sare să nu ajungă în scăfârlia blocului din Galați.

Bun, nu putem să tragem cu rachetele Patriot (în valoare de 2-3 milioane de euro bucata) după drone de 50.000 de euro. Nu-i vorba doar de costuri, ci și de ineficiență. Nu putem să tragem cu rachetele de pe F-16 în aceleași drone ieftine și mici. Este destul de ineficient, de asemeni, și potențial periculos pentru populație. Dar există sisteme care pot anihila aceste drone, sisteme pe care armata noastră le are în dotare, doar că nu le-a și desfășurat acolo unde trebuie. Stau prin poligoane, ruginesc prin magazii sau sunt scoase doar la expoziții. Aceste sisteme puteau doborî drona rusească mult înainte ca aceasta să ajungă deasupra Galațiului.

Dar…

România deține 36 de sisteme antiaeriene Gepard. Mai vechi, ele, dar foarte potrivite pentru astfel de ținte.

Ei, bine, în noiembrie 2025, când un vas încărcat cu GPL a luat foc, în urma unui atac cu drone, în portul ucrainean Ismail, la 500 de metri de localitatea românească Plauru, a început evacuarea oamenilor din mai multe localități aflate pe imensă suprafață deltaică dintre brațele Sulina și Chilia ale Dunării.

Printre primii care se înghesuiau la bacul din Tudor Vladimirescu, pentru a traversa Dunărea înspre Tulcea, se afla și un Gepard al armatei române. O imagine a prostiei pure: pe lângă femei, bătrâni și copii, unul dintre singurele echipamente militare capabile să doboare facil dronele rusești la mică altitudine fugea de pe linia frontului.

Eu nu știu dacă decidenții români sunt proști sau sunt doar ticăloși.

Cert este că sunt complet ineficienți.

De când a început războiul din Ucraina și de când rușii au început să folosească pe scară mare dronele Geran/Shahed în atacurile lor, România putea să-și blindeze granițele cu sisteme antiaeriene eficiente împotriva acestui tip de armă. N-a făcut-o. Dar stați liniștiți, tocmai în zilele astea, când o dronă în sfârșit a explodat pe un bloc din Galați se semnează cheltuirea a 17 miliarde de euro din care nu vom fi cumpărat nici acum lucrurile de care avem nevoie pentru a ne apăra de drone.

De data asta n-a murit nimeni. Copilul lăsat sub horn a supraviețuit.

Dar câtă vreme o va mai face, dacă noi continuăm să-l lovim cu drobul de sare în cap, în speranța că-l vom lăsa fără suflare?

 

Autor: Patrick Andre de Hillerin

Sursa: Gandul.ro

Dacă nu înțelegeți, rugați pe cineva să vă deseneze...

Jurnalistul Patrick Andre Hillerin a tranșat gafa de PR pe care președintele Nicușor Dan refuză sau nu o poate înțelege. Hillerin arată cum, în urma unei noi solicitări, purtătorul de cuvânt al Armatei Elvețiene a confirmat că escortarea președintelui a fost o banală misiune de rutină, nu un gest oficial de recunoștință din partea Armatei Elvețiene, așa cum analistul a demonstrat inițial.

Hillerin a explicat punctual că, noua informare primită din partea reprezentanților Armatei Elvețiene confirmă, de fapt, argumentele sale: Elveția a ridicat avioanele de la sol într-o misiune banală „live – mission”, nu în semn de recunoștință pentru Nicușor Dan.

„Stimate domnule Președinte Nicușor Dan, Excelența voastră,

După cum vedeți, nu a existat nicio „decizia de escortare a aeronavei românești” ca „semn de recunoștință pentru sprijinul acordat de statul român în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”.

Repet, să se audă din Tulcea până la Barcelona: afirmația dumneavoastră „aeronava noastră a fost escortată de două avioane F-18, un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana”, făcută în prima postare și întărită în cea de a doua, este o dezinformare în scop de PR politic și nu corespunde realității din aer.

Elvețienii au spus-o foarte clar, deja, de două ori: „Forțele Aeriene Elvețiene au escortat aeronava președintelui român pentru o scurtă perioadă în spațiul aerian elvețian, în cadrul unei „live mission” cu două avioane de vânătoare F/A-18″. Atât”, menționează Patrick Andre de Hillerin.

„Cineva a încercat să vă gonfleze folosind informații false. Dacă doriți mai clar, rugați pe cineva să vă deseneze.

Domnule Președinte, Excelență,

V-ați grăbit.

Dintr-o eroare, umană, cineva a încercat să vă gonfleze folosind informații false, informații care mai au și legătură cu un eveniment tragic. Încercarea, din păcate pentru „credibilitatea dumnevoastră”, a eșuat.

În acest proces, ați atacat, sub semnătura dumneavoastră un ziarist independent. Opțiunea dumneavoastră.

Dacă nu vă simpatizez și nu vă ridic osanale, nici dumneavoastră și nici domnului prim-ministru, asta nu înseamnă că nu îmi fac bine și onest meseria. Iată, am dublă confirmare din Elveția, o țară neutră.” mai notează jurnalistul.

„Domnule Președinte, Excelență,

Regret să vă văd prizonier al unui grup de oameni care vă țin departe de onestitate și de bun simț. Meritați mai mult.

Alegeți-vă mai bine sfătuitorii și războaiele, pentru că, începând de azi dimineață, de la ora 1:00, s-a ridicat o întreagă armată să lupte, în cele din urmă, cu un singur om.

Și armata aceea a pierdut lamentabil. Acest lucru ar trebui să vă dea de gândit asupra calității celor ce vă înconjoară”, este sfatul jurnalistului Patrick Andre de Hillerin.

„Domnule Președinte, Excelență,

Îmi pare rău că ați cheltuit atâta timp și energie cu această poveste. Dar dumneavoastră ați început, asumându-vă lucruri inexistente.

Domnule Președinte, Excelență,

Aveți lucruri importante de făcut. Pentru mulți ați însemnat o speranță. poate ultima, după atâtea dezamăgiri.

Lăsați cascadoriile de PR și ocupați-vă, dacă puteți, de ceea ce ați fost ales să faceți.

Vă mulțumesc”, încheie Hillerin.

Felicitări USR!

Acest partid mic, dar inimos, chiar face ceva pentru a pune capăt crizei demografice cu care se confruntă țara noastră. Datorită USR, România are sau va avea în foarte scurt timp un cetățean în plus!

Dominic Fritz este un exemplu de succes și de integrare.

Plecat din țara lui natală din cauza sărăciei și a condițiilor grele de viață, Dominic s-a stabilit în România, și-a întemeiat o familie aici, și-a găsit rapid un loc de muncă bine plătit și a devenit atât de iubit în țara lui de adopție, încât astăzi conduce o afacere prosperă, care în 2024 a încasat subvenții guvernamentale de 65 de milioane de lei, iar în primele 9 luni ale lui 2025 a încasat, tot de la stat, alte 24,8 milioane de lei.

Felicitări, Dominic. Ești tare, frățioare!

PS: Bine că s-a găsit incompatibilitate la Oana Gheorghiu, care, totuși, are 30 de zile la dispoziție de la preluare funcției pentru a alege între Guvern și Asociație, dar nu a fost nicio problemă că un cetățean german a participat, din partea României, la discuțiile și negocierile cu companiile germane din industria de apărare.

Autor: Patrick Andre de Hillerin

(Imagine generată cu Gemini)

PAH retractează articolul din revista Caţavencii: domnii Sârbu, Șucu și Anastasiu nu sunt ofițeri acoperiți ai SIE și nici agenți de influență ai acestui serviciu

Revista Cațavencii a scos de pe site articolul „Nară, nară vrem ostași”, în care trei oameni de afaceri din România, Dragoș Anastasiu, Adrian Sârbu și Dan Șucu, erau acuzați că ar face parte dintr-o rețea care se ocupă cu tranzitul de droguri prin România.

„Decizia noastră, în acest moment, este să dăm curs notificărilor. Așadar vom retrage de pe site articolele cu pricina. Pe toate patru. Datoria mea, în principal, este să-mi protejez familia, prietenii, redacția. Nu ne permitem să eșuăm în aceste demersuri, nici unul dintre noi. De protecția țării se ocupă, deja, alții, cu neasemuit succes.

Așadar, nu doar că retragem de pe site textele cu pricina, dar eu, personal, retractez: domnii Sârbu, Șucu și Anastasiu nu sunt ofițeri acoperiți ai SIE și nici agenți de influență ai acestui serviciu. De asemeni, domniile-lor nu se ocupă cu traficul de droguri și nu au nici o legătură cu această activitate ilegală. Acestea sunt afirmații pe care eu nu le pot dovedi, dar mă bazez pe declarațiile persoanelor în cauză”, a scris Patrick Andre de Hillerin pe siteul Cațavencii.

Reamintim că și NapocaNews a primit o notificare de a scoate de pe site preluarea parţială a articolului din Cațavencii, fapt ce redacţia a făcut-o la două zile de la preluarea pusă de la început sub semnul întrebării.

NapocaNews

Oamenii nu sunt paltoane

Oricât de ciudat ar părea pentru unii, oamenii chiar nu sunt paltoane, nu sunt rochii deasupra genunchilor, nu sunt costume impecabile agățate pe un umeraș robotic.

Oamenii sunt oameni și merită mai multă considerație. Nu că hainele n-ar avea sufletul lor și că nu merită tratate egal, dar, totuși, cu toată deferența, oamenii nu sunt paltoane, iar paltoanele nu sunt oameni.

Mandatul președintelui nostru, Excelența Sa domnul Klaus Werner Iohannis, s-a făcut remarcat, încă de la început, prin modul imperial în care Măria Sa și-a azvârlit, nervos, paltonul regal pe mașină, pentru că aghiotantul de la SPP nu a fost îndeajuns de ager încât să i-l ia de pe umeri la timp. Iar asta se întâmpla pe un aeroport din Franța, țara în care astfel de fițe s-au sfârșit, în cele din urmă, la ghilotină. Ghinion.

După #Colectiv, Klaus Iohannis a părut, o vreme, uman. A anulat recepția de 1 Decembrie de la Cotroceni, a impus, cumva, o decență îndoliată. Până când s-a dus să bată pas de gâscă, pe covor roșu și cu fanfară, la instalarea unui ministru din, în sfârșit, „guvernul lui“. Nu e o problemă majoră. Omului îi plac ceremoniile, fireturile, fanfarele, bățoșeniile. Nu-i plac oamenii, însă. Îi plac mai mult imobilele. “Noi nu avem copii, deci alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile“.

Asta spunea președintele nostru în 2014, în campania electorală. Multora li s-a părut irelevant. Aia e, ne-am zis. Ăsta e meșterul Manole, neînduplecat, ferm, dar dur, capabil să ne zidească pe toți numai să vadă construcția gata. Din păcate pentru noi, mănăstirile simbolice nu se construiesc în vacanțe prelungite, în absențe îndelungate și în total dispreț față de oameni.

Cumva, după 30 de ani, nu mă prea mai interesează cum îl cheamă și cine este președintele țării. Aș vrea, totuși, ca el, oricine ar fi și oricum l-ar chema, să dea semne de umanitate. Să pară, măcar, viu. Fie și din rațiuni electorale. Când, de Ziua Marinei, la Constanța, actualul președinte a manifestat o superioară nepăsare în posterior față de leșinul unui soldat, la doi metri de el, lucrurile au devenit destul de clare.

Omul e incapabil de empatie. Măreția funcției îl copleșește. Îl transformă într-un mecanism lipsit de sentimente. Leșinul ăla i-a furat câte ceva din discursul sacadat, rostit într-o limbă de lemn demnă de o cauză mai bună. Trebuia să fie momentul lui de glorie, anterior băii forțate de mulțime. Și un soldat american i-a suflat caimacul. Dacă ar fi putut, sunt sigur, ar fi luat soldatul și ar fi dat cu el de capota mașinii, în dușmănie.

Dar oamenii nu sunt paltoane, Măria Ta. Pur și simplu nu sunt…

Autor: Patrick Andre de Hillerin

Sursa: Libertatea.ro