Acest partid mic, dar inimos, chiar face ceva pentru a pune capăt crizei demografice cu care se confruntă țara noastră. Datorită USR, România are sau va avea în foarte scurt timp un cetățean în plus!
Dominic Fritz este un exemplu de succes și de integrare.
Plecat din țara lui natală din cauza sărăciei și a condițiilor grele de viață, Dominic s-a stabilit în România, și-a întemeiat o familie aici, și-a găsit rapid un loc de muncă bine plătit și a devenit atât de iubit în țara lui de adopție, încât astăzi conduce o afacere prosperă, care în 2024 a încasat subvenții guvernamentale de 65 de milioane de lei, iar în primele 9 luni ale lui 2025 a încasat, tot de la stat, alte 24,8 milioane de lei.
Felicitări, Dominic. Ești tare, frățioare!
PS: Bine că s-a găsit incompatibilitate la Oana Gheorghiu, care, totuși, are 30 de zile la dispoziție de la preluare funcției pentru a alege între Guvern și Asociație, dar nu a fost nicio problemă că un cetățean german a participat, din partea României, la discuțiile și negocierile cu companiile germane din industria de apărare.
Autor: Patrick Andre de Hillerin
(Imagine generată cu Gemini)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu