Din ciclul "Cât ne va răbda bunul Dumnezeu?!"

E scandal uriaș într-una dintre instituțiile-cheie ale statului român! Concret, la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni s-ar fi făcut „execuții" la ordin, fiind cinci oameni disponibilizați în aceeași zi, transmite www.bugetul.ro, preluat de Romanian Global News.

Motivul? Mai multe persoane ale instituției au sesizat Curtea de Conturi și Corpul de Control al Prim-ministrului, după directorul-adjunct al Institutului, Nicolaea Brânzea, și-a mărit cu de la sine putere salariul de la 10.880 de lei, pragul maxim admis de lege, la 17.000 de lei.

Ulterior, după ce a fost forțat de instanță să-și reducă salariul, Brânzea s-a răzbunat, prin interpuși, pe cei care l-au turnat, a precizat, pentru Bugetul.ro, Iulia Modiga, una dintre cele cinci persoane concediate.

„Conform ROF-ului cu modificările și completările ulterioare, directorul general poate să delege atribuțiile sale către directorul general adjunct, directori sau către orice altă persoană, în baza deciziei de delegare.

Directorul general a delegat atribuțiile către o anumită persoană din Institut.A doua zi, ministrul pentru românii de pretutindeni a intervenit cu un Ordin peste decizia directorului general, prin care a numit director general altă persoană, mâna dreaptă a directorului adjunct, aflat în concediu medical de aproape 90 de zile, concomitent cu șoferul lui, care în acte e consilier la Institut. În aceeași zi, această persoană a încetat detașările a 5 angajați", ne-a dezvăluit Modiga.

Angajată din anul 2016, prin detașare, la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi", ea susține că Brânzea are legături atât la Guvern, cât și la Președinție. Totodată, Modiga povestește despre metodele care s-au folosit împotriva ei și a colegilor săi: șantaj și corupere, telefoane la miezul nopții și promisiuni.

„Mulți dintre voi m-ați întrebat ce s-a întâmplat, în detaliu.

Ei bine, de la începutul lui 2016 sunt angajată prin detașare la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, un loc de muncă unde, pe lângă îndeplinirea sarcinilor profesionale pe măsura pregătirii mele academice, am pus și mult suflet. De ce am pus suflet? Pentru că sarcinile profesionale însemnau grijă față de românii din jurul granițelor, care dispar în tăcere, care se sting sub ochii noștri.

Pe lângă piedicile birocratice întâlnite la fiecare pas, și pe care am reușit să le depășim sau să le îmblânzim, în instituție am descoperit un grup care acționează similar unui grup infracțional organizat, care luptă nu pentru românii din comunitățile istorice românești, ci pentru satisfacerea intereselor proprii, financiare și de parvenire socială.

Am fost concediată prin încheierea detașării, împreună cu majoritatea oamenilor cinstiți din instituție, pentru că ajunsesem să afectăm interese mai mari decât ale acestui biet institut, la nivel de Minister, de Guvern.

Să nu vă imaginați că nu am urmat în acești ani toate căile legale și administrative pentru a opri jaful din instituție. Luni întregi mi-am petrecut relatând nereguli și oferind explicații scrise tuturor, de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni la Corpul de Control al Primului Ministru al României, la Curtea de Conturi și către instanțele judecătorești.

Ca să vă faceți o idee, iată câteva dintre cazurile de încălcare a legii, descoperite de mine și de colegii mei, și semnalate organelor de control:

– proiecte care nu țineau de atribuțiile Institutului, desfășurate în țări ca Israel, doar pentru că directorul adjunct are marele vis de a ajunge ambasador în acest stat;

– mărirea salariului cu de la sine putere al directorului adjunct, de către directorul adjunct, de la 10.880 de lei, pragul maxim admis de lege, la 17.000 de lei;

– plata unor abonamente de telefonie mobilă pentru 13 persoane care nu mai lucrau în Institut de ani de zile;

– deplasări în interes personal cu mașina de serviciu și cu bani de motorină din banul public peste tot în țară;

– recompensarea unor angajați (casierul, șoferul, persoana responsabilă de resurse umane sau cu controlul financiar preventiv) cu "excursii" acolo unde se derulau proiectele (nu în Timoc, Cernăuți sau la Ismail, că acolo nu le plăcea, ci în Spania, Italia, Israel);

– interpretarea eronată a unor Ordine, ca acela care impune ca românii din jurul granițelor să mânânce în proiect de 20 de lei/zi;

– achitarea ilegală a unor taxe, ca cea de participare la Marșul Holocaustului, de 6290 de euro, în vreme ce un preot din Valea Timocului era plătit cu 150 de euro în mână să țină cursuri duminicale de limbă, cultură și spiritualitate română copiilor noștri români din regiune;

– falsificare de acte, fals intelectual etc.

În urma concedierii prin încheierea detașării mă voi adresa în instanța de judecată pentru anularea Ordinului de ministru prin care a fost numită la conducerea Institutului Oriana Miclea, casnică până la 41 de ani, mâna dreaptă a directorului adjunct, întrucât Ordinul a venit peste Decizia directorului general, care delegase atribuțiile sale către o persoană care putea să asigure un management sănătos și responsabil al instituției, un cercetător, sociolog și jurist.

Sunt uluită de influența anumitor medii pe care directorul adjunct al Institutului le accesează, atât la Guvern, cât și la Cotroceni, implicit, pe anumiți reprezentanți ai evreilor originari din România, stabiliți în Israel, pe care acesta i-a păcălit, creându-le falsa impresie că luptă pentru drepturile lor.

Șantaj și corupere, telefoane la miezul nopții și promisiuni: metode prin care pot fi manipulate sau obținute deciziile în statul român.

Este așa în toate instituțiile acestui stat român? Ce putem face? Lăsăm mâinile jos sau ne luptăm cu mafia care ne vrea pe noi reduși la tăcere și pe românii din jurul granițelor dispăruți?", a istorisit ea.

De asemenea, Iulia Modiga a precizat, pentru Bugetul.ro, că vor mai urma și alte „execuții" în interiorul instituției.

Redacția noastră a încercat să contacteze astăzi Departamentul de Comunicare al IEH, însă nu ne-a răspuns nimeni la telefon.

Brânzea, forțat de judecători să-și scadă salariul

Curtea de Apel București a hotărât definitiv (prin Decizia nr. 2095/09.04.2019, pronunțată în dosarul nr. 29553/3/2018), că salariul pe care preotul Nicolae Brânzea și-l stabilise singur în perioada când conducea interimar Institutul Eudoxiu Hurmuzachi, este ilegal, a scris, la sfârșit de mai, Romanian Global News.

Soluția Tribunalului București, pe care Curtea de apel o confirmă (detalii aici), anulează actele ilegale prin care Brânzea și-a mărit salariul după bunul plac, ajungând în mai puțin de jumătate de an, de la 7.418 lei (la 31 iunie 2017), la 17.124 lei (la 1 ianuarie 2018)!

Nicolae Brânzea și-a mărit singur salariul fără nicio bază legală nu o dată, ci de două ori. Prima oară, începând cu 01.07.2017, salariul directorului general adjunct s-a majorat în mod straniu de la 7.418 lei la 12.974 lei, deși Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu prevedea nicio majorare a salariilor începând cu acea dată.

A doua mărire de salariu Brânzea și-a acordat-o începând cu data de 01.01.2018, când, în mod discreționar, și-a stabilit un salariu cu mult peste limita prevăzută de legea salarizării. Astfel, această lege stabilește care este nivelul maxim al salarizării la care se poate ajunge până în anul 2022. Pentru funcția deținută de Brânzea, acest nivel maxim al salariului prevăzut de lege pentru anul 2022, era de 10.880 lei. Dar Nicolae Brânzea își acordase deja, de o jumătate de an, un salariu de 12.974 lei. Cu ignorarea evidentă a limitei prevăzute de lege, Nicolae Brânzea își mai aplică o majorare, stabilindu-și astfel un salariu de 17.124 lei.

Bugetul.ro vă prezintă, în exclusivitate, nota prin care s-au sesizat Curtea de Conturi și Corpul de Control al premierului:

Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni

NOTĂ

Vă înaintez, pentru verificări detaliate, neregulile constatate, aferente perioadei în care directorul general adjunct, Nicolae Brînzea a îndeplinit, cu caracter temporar, atribuţiile de director general al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni.

1.         Majorarea, în două tranșe, a salariului său de bază, prima dată fără nicio bază legală, iar a doua oară cu încălcarea vădită a prevederilor legale.

Astfel, începând cu data de 01.07.2017, salariul directorului general adjunct, Nicolae Brînzea s-a majorat, printr-o succesiune bizară de acte (actul adiţional nr. 2/28.07.2017 şi decizia 100/04.09.2017, ambele cu aplicabilitate de la 01.07.2017), de la 7.418 lei la 12.974 lei, în condiţiile în care noua Lege-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu prevedea nicio majorare a salariului începând cu data de 01.07.2017.

Cea de-a doua majorare a salarizării sale s-a realizat începând cu 01.01.2018, prin aplicarea coeficientului de 25% prevăzut la art. 38 alin.1, lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu ignorarea vădită a limitărilor prevăzute la acelaşi articol din această lege, la aliniatul 6, care stabileşte foarte clar, că nivelul maxim al salarizării este cel prevăzut pentru anul 2022.

Având în vedere că funcţia deţinută de Nicolae Brînzea este de director general adjunct, iar prin statul de funcţii s-a stabilit nivelul de salarizare la gradul I, în conformitate cu Anexa IV din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază este de 10.880 lei.

Cu ignorarea flagrantă a acestei limite impuse de legiuitor, Nicolae Brînzea şi-a stabilit singur un salariu de 17.124 de lei.

2.         Acceptarea exercitării controlului financiar preventiv propriu în instituţie, fără acordul legal obligatoriu al ordonatorului principal de credite, aşa cum prevăd dispoziţiile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv şi ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 923 din 2014, cu modificările şi completările ulterioare.

3.         Angajarea, prin încheierea unui contract de muncă, însă fără concurs (deci, fără respectarea prevederilor legale în vigoare), a unei persoane (Andreescu Floarea), pe funcţia de consilier juridic cu jumătate de normă, prin cumul de funcţii în cadrul Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, în condiţiile în care aceasta deţinea și funcţia de consilier relaţii I cu atribuţii în domeniul resurselor umane.

De menționat faptul că, exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu alte profesii autorizate sau salarizate, în conformitate cu prevederile art. 19, lit. c) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

Mai mult, directorul general adjunct a numit, prin decizie, consilierul juridic, fără respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcții, respectiv art. 29 alin. 1 și 2 din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care menționează cazurile excepționale în care posturile vacante și temporar vacante pot fi ocupate prin cumul de funcții de personalul angajat.

Așadar, angajarea persoanei menționate (Andreescu Floarea), prin decizie a directorului general adjunct, pe funcţia de consilier juridic cu jumătate de normă, prin cumul de funcţii în acceași instituție, a încălcat:

•prevederile legale cu privire la incompatibilitatea exercitării funcției de consilier juridic cu orice altă activitate salarizată (art. 19, lit. c) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic),

•prevederile din Legea 53/2003 – Codul muncii, cu privire la ocuparea funcțiilor prin concurs, dar și

•prevederile legale care reglementează cazurile excepționale în care posturile vacante și temporar vacante pot fi ocupate prin cumul de funcții de personalul angajat (art. 29 alin. 1 și 2 din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice).

4. Încheierea unui contract de asistenţă juridică fără aprobarea ordonatorului principal de credite, cu încălcarea dispozițiilor legale menționate în art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative.

Având deplina reprezentare a faptului că acest contract nu a fost încheiat în condiţii legale de validitate, a acceptat facturile emise în baza acestuia, care au fost certificate pentru conformitate şi pe care s-a dat "bun de plată", fiind și plătite prestațiile aferente lunilor ianuarie și februarie 2018; pentru următoarele luni, respectiv martie-mai 2018, a dispus ca acestea să nu fie plătite. În mod încă neelucidat (singura explicație plauzibilă fiind aceea că persoane din interiorul Institutului, acționând împotriva intereselor acestuia, au pus la dispoziția avocatului, facturile avizate și certificate în vederea efectuării plății), aceste facturi, cu toate certificările şi avizele interne, au ajuns în posesia avocatului cu care se încheiase nelegal acest contract, iar acesta le-a utilizat pentru a deschide o procedură de executare silită a Institutului, în cadrul căreia au fost blocate conturile instituţiei şi au fost sechestrate autoturismele funcţionale. Așadar, după încercările repetate ale directorului general adjunct, de inducere în eroare a ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, prin intermediul memorandumurilor interne transmise (înregistrate sub nr. B1131/09.05.2018, respectiv nr. B1443/30.05.2018), nu s-a reușit obținerea aprobării, menționate de legiuitor, pentru încheierea contractului de asistență juridică, nici măcar post factum, răspunsul ordonatorului principal de credite (adresa nr. A/4320/02.08.2018), fiind categoric sub acest aspect: "ordonatorul principal de credite nu a primit o solicitare cu privire la aprobarea încheierii contractului de asistență juridică seria B nr. 1935136 din 10.01.2018 și în consecință nici nu se poate pune problema în privința obținerii aprobării în cauză."

5. Nereguli în gestionarea serviciilor de telefonie mobilă prin acordarea accesului la telefoane şi la efectuarea de convorbiri telefonice, către persoane care nu aveau sau nu mai aveau raporturi de serviciu cu Institutul.

6. Nereguli în planificarea și evidența concediilor de odihnă şi a recuperărilor (de exemplu: a) nu există o evidență clară, un centralizator, care să cuprindă, pentru fiecare angajat, numărul de zile de concediu de odihnă aferente anului în curs, numărul de zile de concediu de odihnă efectuate, numărul de zile de concediu restante/neefectuate, inclusiv din anii anteriori; b) nu există o evidență a recuperărilor; c) lipsesc semnăturile titularilor de pe cererile de concediu de odihnă).

7. Nerespectarea prevederilor Legii arhivelor naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare, Institutul nedeținând arhivă și nici nomenclator arhivistic.

8. Superficialitate în gestionarea dosarelor profesionale ale angajaților, inclusiv din perspectiva protecției datelor cu caracter personal; deficiențe în predarea-primirea documentelor, la plecarea în concediul de odihnă, a persoanei cu atribuții de resurse umane.

9. Nereguli în managementul documentelor – existența unui singur registru general, care însă nu cuprinde mențiunile prevăzute de lege pentru anumite categorii de documente, și în care, în mod defectuos, erau înregistrate toate documentele; de asemenea, inexistența registrelor de evidență prevăzute de legile speciale, pentru activitatea financiar-contabilă, pentru cea de resurse umane sau pentru activitatea juridică; nici pentru acte normative, protocoale sau decizii ale persoanei care a exercitat atribuțiile directorului general, nu există registre special constituite.

Tot referitor la managementul documentelor, o altă deficiență constatată o reprezintă imposibilitatea urmăririi acestor documente, întrucât nu există rubrică în care să fie consemnată direcția/serviciul sau persoana căreia i-a fost repartizat un anumit document.

10. Lipsa de acțiune în recuperarea sumelor plătite, încă din anul 2015, de către angajatorul Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, aferente concediilor medicale, care se decontează din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (conform art. 64 din Ordinul 15/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, publicat în MO 31/12.01.2018), în condițiile în care Institutul a avut, concomitent, și consilier juridic și servicii de asistență juridică externalizate către un cabinet de avocatură, fiind expuși riscului prescripției creanțelor respective.

11. Utilizarea activităților/proiectelor instituției, ca instrumente de recompensare a unor salariați. Astfel, spre exemplu, persoane din direcția administrativă, respectiv directorul acesteia, expertul de resurse umane și casierul au fost trimise în delegație, în străinătate, în cadrul proiectelor Institutului, și nu angajați din cadrul direcției programe și proiecte.

12. Nereguli la încheierea protocoalelor de colaborare cu instituţii guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, în vederea sprijinirii persoanelor aparţinând comunităţilor româneşti, care locuiesc în afara frontierelor ţării – conform art. 4 alin. 1 lit. g) din H.G. nr. 857/2013 privind organizarea și funcționarea Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, directorul general adjunct, pentru a evita obținerea avizului ministrului pentru românii de pretutindeni, a numit aceste protocoale de colaborare, acorduri de parteneriat, ignorând prevederile legale, considerând fără temei, că schimbarea denumirii ar putea echivala cu schimbarea naturii juridice a actelor menționate.

Ascultați și declarațiile unui fost angajat al IEH într-un interviu la Radio România Actualități (de la min. 21:24 la min.30:40) aici: https://www.facebook.com/romaniaactualitati/videos/498117747598185/

                                                                                                      RGN

Poveşti cu graţieri şi abuzuri

Trăim o epocă ciudată. Explozia Internetului a schimbat lumea. În bine şi în rău, dracu’ ştie dacă mai mult bine sau mai mult rău. Din punctul meu de vedere, un lucru e cert: Internetul şi explozia comunicării au creat, între altele, raiul băieţilor care trăiesc din manipulare. Dacă prin mijloace clasice era al dracu’ de greu să manipulezi mulţimi importante de oameni, netul şi presa modernă (aia clasică a decedat din cauza netului) a făcut-o extrem de uşoară.

    Oamenii au astăzi tendinţa naturală de a nu citi decât chestiile cu care sunt de acord dinainte de a le citi, nu se uită decât la cei cu cate sunt, din start, de acord etc. Targetarea publicului ţinţă e atât de facilă încât manipularea s-a transformat dintr-o chestie subtilă într-una “pe faţă”. Nici măcar nu e nevoie să minţi, adevărul e atât de gri zilele astea, că e suficient să îl prezinţi incomplet unor oameni care vor, din start, să vadă numai alb sau negru.

Hai să luăm vânzoleli ultimelor perioade pe post de exemplu:

Graţierea şi modificarea codurilor prin ordonanţe de urgenţă. Jurişti de renume mondial, de la Danileţ până la înfierbântaţii de la Curtea de Apel Constanţa susţin că nu se poate constituţional asta, pentru că o graţiere se dă numai prin lege organică. Ba se poate! Domeniile în care nu pot să intervină ordonanţele de urgenţă sunt scrise în Constituţie, iar Curtea Constituţională a clarificat de mult (prost, din punctul meu de vedere) ce se poate reglementa prin ordonanţe şi ce nu. Că nu e legitim, e adevărat. Dar e valabil pentru 99% din OUG-urile date în neştire de toate guvernele. E cel puţin bizar faptul că acum prostestăm că cică nu schimbăm legile justiţiei prin ordonanţe de urgenţă (foarte corectă afirmaţia, de altfel) dar nimeni nu a zis nici mâc când acum un an Guvernul a schimbat prin ordonanţă de urgenţă vreo 70 de articole din codul de procedură penală. Fără aviz de la CSM, fără dezbatere publică, de la cel mai european guvern din istoria României. Am aflat de acea ordonanţă de urgenţă în sala de judecată, judecându-mă pe unul dintre articolele modificate. Cel mai ironic în toată lupta asta între “penali” şi “instituţiile anti-corupţie” este că şi DNA-ul a fost înfiinţat tot prin ordonanţă de urgenţă. Şi încă nu protestează nimeni pe tema asta. Iar acea ordonanţă de urgenţă a fost aprobată în Camera Deputaţilor cu mai puţine voturi decât era nevoie pentru o lege organică…

Pe scurt, e adevărat că nu e firesc să modifici coduri prin ordonanţe de urgenţă. E la fel de adevărat că nu e firesc să protestezi pentru asta numai când instituţii înfiinţate prin ordonanţă de urgenţă cer asta.

Graţierea în sine este o instituţie perfect legitimă. E adevărat că, în urma graţierii, unii ies din puşcărie, iar alţii nu mai merg. Dar, pentru numele lui Sauron, dacă asta este un dezastru pentru omenire, de ce dracu mai avem această instituţie? De ce s-au mai dat graţieri (ultima acum vreo 10 ani parcă) şi nu o fost atâta scandal? E de discutat textul ordonanţei/proiectului de lege sau ce dracu o fi. Acel articol 2 este stupid din punct de vedere juridic şi extrem neclar în ceea ce priveşte aplicarea sa (nu scrie când trebuie să ai 60 sau copii: la data comiterii faptei, la data condamnării, la data aplicării graţierii etc.). Lista de infracţiuni excluse de la graţiere e discutabilă, dar nu ştiu de unde ideea că vine Apocalipsa peste noi. Cine citeşte până la capăt lista aia constată că, prin referire la art. 5 din Legea 78, toate faptele de corupţie sau asimilate sunt excluse.

Nu cred că această graţiere poate rezolva problema enormă a suprapopulării puşcăriilor. O poate diminua, dar nu cred că o poate rezolva. În egală măsură însă, nici alte afirmaţii publice nu sunt reale, ci sunt făcute cu scopul de a manipula. Tocmai citesc o ştire că ceva deşteaptă de la un ONG spune că graţierea ar închide dosarele revoluţiei şi ale mineriadei. Era să îmi pice ochii din orbite. Dooooaaaaamnăăăăă, cred că nici la Spiru nu te putea învăţa aşa ceva! Preşedintele, repet Preşedintele, plus Preşedintele Senatului, repet al Senatului, primii doi oameni în statul ăsta cretin pe care îl avem vorbesc despre amenda pe care ne-o dă/nu ne-o dă CEDO. Nu te aştepţi ca băieţii ăştia să ştie ce face CEDO, dar te aştepţi ca ai lor consilieri să ştie. CEDO nu dă amenzi. Eventual, îţi spune că tu, ca şi stat, te-ai pişat pe propria constituţie atunci când ai ignorat nişte drepturi fundamentale ale unor oameni. Şi, eventual, te obligă să le dai nişte bani acelor oameni ca despăgubiri pentru că ţi-ai bătut joc de ei. Dar nu dă amenzi. Sau poate am lipsit eu în ultimii ani de pe planeta asta.

Alţii or făcut lista celor care scapă. Nume, unu’ şi unu’, suficiente cât să agite masa din ce în mai mare de IYI (intellectual yet idiot) funcţionali pe care îi putem manipula. De unde Avraaam ştiţi asta? Că acele procese sunt pe rol, se pot pronunţa tot felul de pedepse, se pot schimba încadrări juridice etc. La mine în birou am făcut o analiză să vedem ce se întâmplă dacă intră graţierea aia în vigoare. O să iasă din închidoare 2 foşti clienţi: unul condamnat pentru ucidere din culpă (accident de circulaţie), iar altul condamnat pentru transferul unor date de carduri. Atât. Pe dosarele aflate pe rol, habar nu am şi e imposibil de anticipat. Eventual, am un client în apel unde doar eu am făcut apel, omul are sub 5 ani şi nu se mai poate mări, dar ăla cred că va fi achitat. Oricum, e cu suspendare, deci graţierea nu tare îl interesează. De unde Dzeu or ajuns unii la concluzia că scapă Udrea, de exemplu, să mor dacă ştiu. Că ar putea să o ajute graţierea e adevărat, dar până acolo drumul e lung.

Pe scurt, eu cred că, dacă eliminăm art. 2 din ordonanţă şi mai revizuim un pic lista de fapte exceptate, ar fi lege bună. Mai ales dacă ar fi adoptată de Parlament, nu de Guvern.

Abuzul în serviciu. A doua iritare maximă a societăţii oarecum civile este modificarea conţinutului de la infracţiunea de abuz în serviciu. Ca să fiu sincer, eu aş abroga acel text. Cu totul, nu cu 200.000 lei sau orice alte sume. Încerc să explic.

Înainte de asta, pentru urechile fine i-auzi una de la Comisia de la Veneţia (n-am chef să explic ce e asta, dar există google.): “Comisia susține că asemenea prevederi penale generale sunt foarte problematice, atât cu privire la cerințele calitative ale articolului 7 al CEDO, cât și la alte cerințe fundamentale conform principiului suveranității legislative, precum previzibilitatea și acuratețea juridică și susține, de asemenea, că acestea sunt în mod special vulnerabile la manevre politice abuzive (conform Liivik v. Estonia, 25 iunie 2009) […] 102. Pe această bază, Comisia de la Veneția considera prevederile penale naționale cu privire la abuzul în serviciu, excesul de autoritate și expresii similare trebuie interpretate în sens îngust și aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracțiuni grave împotriva proceselor democratice naționale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparțialității administrației publice, șamd.“

Ce i-o fi apucat pe băieţii ăia de la Strasbourg să spună o astfel de inepţie? Şi de ce dracu’ statele care susţin “lupta anti-corupţie” precum SUA, Olanda, Franţa sau Germania nu or incriminat drăcovenia asta de infracţiune, dacă asta este sursa binelui în lume. Răspunsul e simplu: pentru că incriminarea e atât de largă încât nu există funcţionar care să nu fi comis fapta asta. Textul spune că merge la pârnaie orice funcţionar (public sau privat) care o încălcat o lege în exercitarea atribuţiilor sale şi o provocat o pagubă cuiva. Orice poliţist care o făcut un proces verbal de contravenţie anulat ulterior în instanţă pentru că e nelegal merge la puşcărie. Orice procuror care o redactat sau avizat un rechizitoriu anulat în instanţă merge la puşcărie. Orice judecător care pronunţă o soluţie casată de instanţa superioară merge la puşcărie. Orice casier de la butic care nu îţi dă 5 bani rest merge la puşcărie. Orice şef de instituţie care semnează vreun act pe care îl pun sub nas departamentele de sub el, iar actul e anulat ulterior în instanţă ca fiind nelegal merge la puşcărie. Etc. Aaaa, nu e normal să fie aşa? Fix de aia o zis Comisia de la Veneţia ce o spus, tocmai de aia învăţătorii noştrii mai din Vest nu au aşa ceva prin legi. Sigur că nici la noi nu merg la pârnaie toţi funcţionarii. Dar legea asta permite organelor să aleagă pe cine vor, că sigur ceva îi găsesc. Aşa cum mi-a spus un procuror: “o să luăm toate dosarele la care a lucrat dl. X până găsim ceva unde a făcut vreun act ilegal“. Sau cum a spus un procuror de şedinţă atunci când am spus că am hotărâri judecătoreşti care spun că un act a fost legal: “Ministerul Public are o altă opinie“. Pe scurt, vreţi Kafka? Infracţiunea de abuz în serviciu este o subiect permanent.

Sigur, voci autorizate, mari jurişti ai acestei ţări până să descopere că sunt doar nişte jurnalişti cu ochi albaştri, susţin altceva. Că scapă Dragnea, că scapă Udrea sau alte persoane pe care nu le adoră nimeni. De data asta, s-ar putea să fie adevărat. Dar, oricum o luăm şi o punem, textul ăla de la abuzul în serviciu este o imbecilitate. Cu sau fără ăia 200.000 lei, cu sau fără decizia CCR. Iar apropos de isteria declanşată prin aceleaşi butoane, vă mai amintiţi:

cum urla aceeaşi societate civilă despre pericolul pentru lupta anticorupţie atunci când CCR a spus că nu e firesc ca SRI, SIPI, DIPI şi alţi I să ne asculte telefonul? Se spunea că scapă nu ştiu câţi, erau liste prin presă, Moise Guran era cu ochii ieşiţi din orbite, iar Mândruţă plângea amar la radio. Or trecut aproape 2 ani. Câţi or scăpat?
cum urla aceeaşi societate civilă despre pericolul pentru lupta anticorupţie atunci când CCR a modificat oarecum textul de la abuz în serviciu? Se spunea că scapă nu ştiu câţi, erau liste prin presă, Moise Guran era cu ochii ieşiţi din orbite, iar Mândruţă plângea amar la radio. O trecut vreun an. Îmi spune cineva numele unuia achitat?
PS. Vă mai amintiţi de M10? :)) Care lupta masiv cu corupţia, condus de un fost procuror care aresta studenţi în perioada mineriadei… Care sprijinea statul de drept negociind politic funţiile înalte din parchet… Care se dădea mare că o înfiinţat DNA-ul, când, de fapt, surpriză, DNA-ul a fost înfiinţat de Adrian Năstase, un simbol al luptei anti-corupţie. Ce mai face M10, chiar?

PS. Textul meu nu are concluzie. Are doar nişte constatări şi un îndemn: nu vă mai lăsaţi tâmpiţi atât de uşor. Nici de Antena 3 şi nici de hotnews. Mulţi dintre cei care s-au separat în loc să se unească sunt la fel: oameni cinstiţi, educaţi, care vor să fie bine. Pentru asta trebuie să folosim propriul creier. Să folosim informaţia, nu senzaţia. Şi să verificăm dracu’ acea informaţie. De la unii care se pricep la domeniul respectiv. Nu de la cei care se pricep la toate, pentru că atunci când nu ştii nimic poţi să faci orice.

Sursa: raduchirita.ro

Cum se destrăbălau boierii şi călugării români cu ţigăncile: violau roabe, le supuneau perversiunilor, iar incesturile erau premise !

Specialiştii şi mărturiile fiilor de boieri din secolul al XIX-lea scot la iveală o filă întunecată a istoriei boierimii româneşti. Mulţi proprietari funciari cu sânge albastru, chiar şi în urmă cu 200 de ani, se dedau la orgii şi violau roabele ţigănci de pe domeniile lor. Abuzurile aveau loc în văzul luminii, inclusiv cu ştirea nevestelor. Se ajungeau la incesturi între copii din flori şi cei legitimi ai boierilor. „Ius primae noctis“ (n. r. dreptul primei nopţi) sau „Droit de cuissage“ sunt doi termeni foarte des întâlniţi în Evul Mediu vest european. Expresiile se traduc printr-un drept al seniorului, stăpân al moşiei, de a dispune de noaptea nunţii sau prima noapte a tinerelor care se căsătoreau pe domeniul său.  La prima vedere, acest drept al seniorului pare străin de Principatele Române. Nimeni nu şi-ar putea imagina că boierii români ar fi putut beneficia, dar şi folosi această drept crud în favoarea lor. Cu toate acestea, iată că specialişti în istoria mentalităţilor precum Andrei Oişteanu şi fii de boieri din secolul al XIX lea arată că, de fapt, boierii români practicau la fel ca şi omologii lor vest-europeni „ius primae noctis“, pe domeniilor lor.  Diferenţa este că boierii români continuau să-l practice şi în secolul XIX, cu o diferenţă de câteva sute de ani faţă de restul continentului. Andrei Oişteanu, bazându-se pe documente de epocă, şi Radu Rosetti, descendentul unei importante familii boiereşti sau călătorul din secolul al XIX-lea Ion Codru Drăguşanu descriu o clasă boierească pe alocuri decandentă care obliga femeile de pe domenii să se supună acestui drept seniorial medieval şi abuzurilor sexuale de toate felurile. Şi toate acestea până la începutul secolului al XIX-lea, cu ştiinţa întregii societăţii.

 Prima noapte de iubire cu roabe ţigănci

Nu toate femeile de pe domeniile boiereşti intrau sub incidenţa de „Ius primae noctis“. Poftele boierului erau îndreptate doar asupra roabelor ţigănci. Indiferent de vârstă, preferate erau adolescentele. Referirile anterioare, din „miezul“ evului mediu românesc, lipsesc. Constatările sunt târzii - de secolul al XIX-lea -  şi subliniază că acest obicei era perpetuat din generaţie în generaţie, vreme de sute de ani. Mai precis, boierii abuzau sexual roabele ţigănci, fără niciun fel de repercursiune.  Mai mult decât atât aveau drepturi sexuale asupra acestora în noaptea nunţii. Cel care face o referire convingătoare la acest aspect este Ion Codru Drăguşanu, intelectual transilvănean, memorialist, călător şi revoluţionar la 1848. În cartea sa de călătorie, scrisă în secolul al XIX lea, „Călătoriile unui român ardelean în ţară şi străinătate (1835-1844)“, acesta arată clar că boierii valahi aveau drept de viaţă şi de moarte asupra robilor ţigani, dar mai mult decât atât pomenea acest „Ius primae noctis“. „Asupra acestora exercitează boierii toate drep­turile fe­udale, cu nume şi fără nu­me, precum ius primae noctis sau droit de cuissage“, scria călătorul ardelean. Andrei Oişteanu - în lucrările şi articole sale, în special în „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură“ - tinde să dea crezare celor relatate de Drăguşanu spunând că acesta era un observator obiectiv şi erudit.

 Abuzuri şi perversiuni cu ştirea boieroaicelor

Nu doar Drăguşanu precizează că roabele ţigănci deveniseră ţinta abuzurilor sexuale ale boierilor români. Radu Rosetti, descendentul celebrei familii boiereşti, arată că aceste abuzuri erau obişnuite printre boierii moldoveni. Rosetti arată că totul pleca de la faptul că robii ţigani erau doar nişte obiecte pentru stăpânii feudali din Ţările Români, „obiecte“ care putea fi tratate fără a atrage mânia divină şi fără a avea consecinţe de natură penală sau coercitivă.  „Cu desăvîrşire odios era chipul în care se uza de fetele şi de femeile acelor nenorociţi. Plecând de la principiul că trupul robului este lucru al stăpânului, ţigancele, fete mari şi femei măritate în toate regula, în faţa altariului, erau privite de stăpîni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uza de ele în această însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor.(...) Şi patru veacuri de asemene supunere abjectă degradase într-atîta pe acei nenorociţi, ucisese în astfeli de grad orice simţimînt de demnitate omenească într-înşii, încît ei priveau această îngrozitoare batjocură ca lucru firesc, împotriva căreia nu cunosc exemplu de opunere, de revoltă, de încercare de răzbunare“, scria Radu Rosetti în cartea sa jurnal „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“, capitolul VII „Din vremea regulamentară“. Aşa cum arată şi Radu Rosetti, abuzurile erau făcute cu ştirea tuturor, inclusiv cu acordul tacit al nevestelor. Andrei Oişteanu aduce ca argument şi relatările scriitorului moldovean Gheorghe Sion, tot din secolul al XIX-lea.   „Boierul Cantacuzino-Paşcanu a dezvirginat-o pe roaba Maria (atunci în vârstă de vreo paisprezece ani), care a rămas însărcinată. Evenimentul a fost tratat ca ceva normal. Nimeni din familia Mariei sau din familia conaşului nu s-a impacientat. Dimpotrivă, soţia boierului, „cocoana Profiriţa“ (fiica marelui vornic Alexandru Beldiman), a avansat-o pe ţigăncuşă pe post de „prima ei cameristă“, iar pe băiatul Dincă, născut din relaţia necuvenită, practic l-a înfiat“, scrie specialistul Andrei Oişteanu în articolul „Ius primae noctis. Privilegiile sexuale ale boierilor asupra roabelor ţigănci“, din „Revista 22“, din 20 noiembrie 2012. Povestea se încheie tragic, iar aventura boierului Cantacuzino-Paşcanu a dus la emanciparea ţiganilor în Moldova. Mai precis, fiul roabei, Dincă, deşi inclus în anturajul boierului, s-a sinucis din cauza faptului că era tratat mereu ca un ţigan bastard. Aflând de cele întâmplate la 23 decembrie 1855, Grigore Alexandru Ghica, promulgă legea emancipării robilor ţigani. Tot în urma abuzurilor sexuale asupra roabelor ţigănci, familia Rosetti a dat o lege asemănătoare.

Frecarea picioarelor boierului un fetiş la modă

Una dintre perversiunile sau fetişurile boierilor români cu privire la roabele ţigănci era „frecarea picioarelor“. Practic roabele ţigănci, care erau cele mai frumoase, erau chemate la boier şi pusă să-i frece picioarele. După relaxare urma apoi ca boierul să-şi facă toate poftele cu „ţigăncuşa“. Obiceiul apare atestat la Radu Rosetti, în cartea sa „Păcatele slugerului“.  În această poveste, Ion moare de gelozie, când află că iubita sa Catrina este trimisă să frece picioarele boierului. „ - Dar unde-i Catrina? - La curte: freacă picioarele boieriului. La auzul acestor cuvinte, Ion fu cuprins de ameţală: toate stelele cîte erau în cerul senin al acelei nopţi de vară începură să joace dinaintea ochilor lui; numai cu greu izbuti să se ţie pe picioare. - Boieriul, urmă Tarsiţa lui Todirică bucatariul, o venit pe la toacă singur, calare, la bordeiul lui Simion. După ce o descălecat, i-o poruncit să se puie jos şi i-o tras vro cîteva bice, fiindcă sarmalele de azi-dimineaţă erau prea uscate. După ce o încălecat iar, îndreptîndu-se spre rateş, s-o întîlnit cu Catrina: am văzut cum s-o oprit dinaintea ei. O vorbit puţin, cu dînsa, apoi o pornit înainte. Pe la asfinţitul soarelui o venit mătuşa Irina, o întrat în bordei şi, după ce o stat cîtva acolo, am văzut-o ieşind afară cu Catrina. Au venit amîndouă la mine, mi-au spus că boieriul o poroncit mătuşii Irinii să aducă pe Catrina la curte, s-o leie, s-o spele, s-o clătească cu apă de cimbru, s-o îmbrace cu o cămeşă de borangiuc şi cu o fustă curată şi s-o ducă în ietacul boieriului ca să-i frece picioarele“, se arată în povestea lui Rosetti.  Dacă nu a fost clar că după „frecatul picioarelor“ urma o partidă de amor, în care boierul abuza cum dorea de ţigăncuşă, autorul devine şi mai explicit. „Catrina lui se afla în ietacul boieriului, şi boieriul se bucura acuma de frumuseţile fără păreche ale trupului ei! Odorul lui cel scump mulţămea în acea clipă poftele altuia! Ştia doară el ce însamnă frecarea picioarelor unui boier de cătră o roabă frumoasă! Mama, mătuşile şi surorile lui îi povestise nopţile petrecute de ele în ietacele boierilor cu toate amăruntele lor“, scria Rosetti,arătând că acest obicei era perpetuat de generaţii întregi.

 „Igumenii“ aveau haremuri întregi de roabe ţigănci

Nu doar boierii, sau mai precis aristocraţia mirenilor, abuza roabele ţigăncii. Şi călugări, dar şi înalte feţe bisericeşti erau amatoare de distracţii sexuale cu roabele. Tot Radu Rosetti pomeneşte în „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“. Scrie că mai ales egumenii greci aveau adevărate haremuri de roabe ţigănci deosebit de frumoase.  „Şi să nu se creadă că numai stăpînii mireni uzau de drepturi regaliene asupra ţigancelor aparţinîndu-li: aceste roabe alcătuiau adevarate haremuri pentru igumenii mănăstirilor pe cari generozitatea pioşilor donatori le înzestrase cu număroase suflete de ţigani. Mai cu samă egumenii greci ai mănăstirilor închinate aveau reputaţia că ştiu, prin schimburi, să-şi alcătuiască seraiuri de frumuseţi ţigăneşti“, scria Radu Rosetti. 

Metisaje şi incesturi în toată regula

Aventurile sexuale ale boierilor cu roabele, duceau la o adevărată metisare. Cu alte cuvinte erau romi cu sânge valah şi invers. Aceştia aveau tot statut de robi şi culmea aveau cea mai grea soartă, nefiind acceptaţi nici de comunităţile rome, nici de cele ale românilor. Aveau într-un fel soarta mulatrilor din statele sudice ale Americii în secolul al XIX-lea. Excepţie făceau copii peste care se pogora bunăvoinţa boierului care le necistise mama şi în felul acesta erau promovaţi la curte. Şi Neagu Djuvara a vorbit despre apariţia unei „rase amestecate“, în mijlocul căreia se putea naşte câte „o ţigăncuşă cu ochi albaştri, cu părul blond, care doar prin pielea ei ceva mai închisă la culoare amintea că se trage din poporul nomad.  Anterior, Radu Rosetti (Ţigăncuşa de la ietac) se referise şi el la acest fenomen de metisaj, într-o formulare cu unele inflexiuni rasiste: „Obiceiul stăpânilor de a întrebuinţa acele roabe pentru plăcerile lor fiind vechi de veacuri, intro­dusese în vinele multor ţigani ”vătraşi” o proporţiune însemnată de sânge boieresc şi avusese drept urmare prezenţa, în multe curţi, a unor tipuri, atât bărbăteşti, cât şi femeieşti de o deosebită frumuseţă, uimitor de fine şi deosebindu-se cu desăvârşire de acel ţigănesc primitiv, care şi astăzi se întâlneşte printre rămăşiţele împrăştiate ale ursarilor, lingurarilor şi căldărarilor“, preciza Oişteanu în articolul său „Ius primae noctis. Privilegiile sexuale ale boierilor asupra roabelor ţigănci“, din „Revista 22“.  Mai mult decât atât exista chiar riscul apariţiei incestului. Fii boierului întreţineau relaţii sexuale, cu surorile vitrege, adică cu fiicele boierului cu roabe ţigănci, de obicei de o vârstă apropiată cu cea a odraslelor senioriale. Radu Rosseti este cel care vorbeşte şi despre acest fenomen. „Istoricul a observat producerea unui fenomen aparte. Uneori, tânăra roabă ţigancă făcea copii cu bo­ie­rul. Ulterior, se întâmpla ca fiul boierului să se culce, la rândul lui, cu fiica roabei ţi­gănci, fără să ştie că astfel participă la relaţii incestuoase cu sora sa paternă“, preciza Oişteanu în articolul deja menţinonat. Scriitorii şi istoricii de secol XIX spun că boierii selectau roabe ţigănci de o frumuseţe răpitoare, tinere şi deosebit de atrăgătoare.

                                                                          Cosmin Zamfirache