Se afișează postările cu eticheta ioan siman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ioan siman. Afișați toate postările

duminică, 30 noiembrie 2025

Invitație cenaclieră


„ştiu că acolo, deasupra cerului/ trăieşte omul cârtiţă/ care mai poate simţi intersecţia milei/ ca pe un complot dintr-o articulaţie/ fictivă/ acolo prin catacombele Universului/ e tunelul de la metrou/ unde omul cârtiţă/ îşi dresează sângele lichid/ să nască o nouă lume.”

 (Claudia Tomescu, „Omul cârtiță”)

 

Sâmbătă – 06.12.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Va fi ultima întâlnire din acest an. Ar mai fi data de 20.12.2025, dar am căzut de acord, data este prea aproape de Crăciun, nu am vrea să supărăm cozonacii. Iar, niște „sucituri” cu nucă supărate ar însemna o oprire forțată a creșterii lor. Să nu mai vorbesc de maioneza, care ar da bir cu fugiții, tăindu-se. Iar, o maioneză tăiată înseamnă repetenție casnico-social-academică. Dar, mai este un dar, ne vom întâlni la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare, să îl susținem pe bine cunoscutul scriitor Gelu Vlașin, care va veni tocmai din Bistrița să își lanseze cel mai recent volum al său. Evenimentul va avea loc în data de 12.12.2025, orele 12.

La ultima întâlnire din luna noiembrie am avut-o printre noi pe scriitoarea și editoarea Andrea H. Hedeș, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, mama și sufletul Editurii Neuma, a Revistei „Neuma” și, desigur, mama lui Andrei.

A fost un cenaclu animat. Fiecare cenaclist a avut ceva de spus. Andrea a citit, a vorbit despre ea, despre revista „Neuma”, despre muncă, speranțe și reușite. Ar fi fost multe de discutat, sperăm să mai avem prilejul de a ne întâlni. În ședința din sâmbăta aceasta va citi din creație proprie poeta Claudia Tomescu. O cunosc pe Claudia, din totdeauna, era elevă când a debutat. Mereu a fost prezentă, în diverse perioade, la viața cenaclieră. De când am preluat, în 2011, conducerea cenaclului, mereu a fost prezentă, iar prezența sa îmi dă o stare de bine. De altfel, este iubită și respectată de toți colegii. Claudia a venit pe lume în data de 02.01.1973, Șomcuta Mare, Maramureș. A debutat în 1989 cu poezie în Revista „Măiastra”. Tot în anul 1989 a primit primul premiu, la concursul organizat de colectivul „Măiastrei”, din partea Revistei „Opinia Studențească”, Iași. Premiul i-a fost acordat de scriitorul Liviu Antonesei. Anul 1990 i-a adus un premiu acordat de Centrul de Păstrare a Tradițiilor Maramureș. În 1991 a primit o mențiune la Concursul de Poezie „Ion Minulescu”, Slatina. Tot în același an a primit Premiul III la Concursul „Ordinea Cuvintelor, Slobozia. În anul 1999, ziarul „Graiul Maramureșului” i-a acordat un premiu la Concursul „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus. În anul 2000 a primit la același concurs un premiul acordat de „Glasul Maramureșului”. În anul 2ooo a primit Premiul I la Concursul „Vlaicu Bârnă”, Deva, și o mențiune la Concursul „Orfeu”, Cluj-Napoca. Tot în anul 2000 a primit un premiul oferit de Revista „Poesis” Satu Mare, în cadrul concursului „Vasile Lucaciu”, Cicârlău. Anul 2001 i-a adus Marele Premiu, la Concursul de Poezie organizat de Revista „Pro Unione”, Baia Mare. Premiul acesta a condus și la tipărirea, de către această revistă, a volumului ei de debut: „alte versuri pentru nemuritori”. În anul 2001 a primit Premiul I la Concursul „Armonii de Primăvară”, Vișeul de Sus. Claudia Tomescu este prezentă în toate antologiile „Cuvânt în lume”, în cele trei volume ale Antologiei „Pași Împreună” și, desigur, prezentă în jurnale întocmite de mine din volumul: „ÎN CĂUȘUL VEACULUI”. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, ACTAEON BOOKS, Baia Mare.

Așteptăm cu nerăbdare să îi ascultăm recitalul. Succes, Claudia! Tot în cadrul acestei întâlniri epigramistul Ioan Șiman ne va prezenta, alături de colegul nostru Vasile Bele, noul său volum de poezii. Vom încheia cu o colindă, așa cum se cade în luna decembrie. Vă așteptăm!

P.S. Data de 6 Decembrie este o zi sfântă, când este sărbătorit Sfântul Nicolae și cei care îi poartă numele. Sper, măcar unul dintre noi a fost destul de cuminte să fi trecut, în ajunul sărbătorii, Moș Nicolae pe la el, ca urmare să ne povestească despre darurile primite. Așadar, să vă pregătiți ghetuțele, voi cei mari și voi cei mici!

Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș


sâmbătă, 8 noiembrie 2025

Jurnal cenaclier

„Cândva am ucis un om/ și în mine am rămas doar eu-poetul!/ („Povară”, Flaviu Claudiu Mihali)

Sâmbătă – 08.11.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. „Vreme trece, vreme vine”, dar cea care trece, parcă o face prea repede, uneori rămânem năuci în urma ei. Cât despre ceea ce ne va aduce vremea ce vine, vom trăi și vom vedea. Noi sperăm, Domnul decide!
Cert este că în această sâmbătă cenaclieră, prima din cele două sâmbete ce ne revin în luna noiembrie, ne-am bucurat de poezia colegului nostru Claudiu Flaviu Mihali, un scriitor cu o biobibliografie în schimbare, el fiind în plină ascensiune literară și nu numai. Dacă veți avea răbdare, veți afla mai multe despre Flaviu, ceva mai în jos. Dar, să mă întorc la întâlnirea de astăzi, o zi de sâmbătă, ce ne-a zâmbit nesperat, cu gura până la urechi. Nu este doar sâmbătă, ci și o zi de sărbătoare, Sființii Arhangheli Mihail și Gavril. Purtând numele „Mihaela”, a fost azi printre noi Mihaela Poduț-Ienuțaș, o prezență ce ne bucură de fiecare dată. Sub ochii atenți ai cenacliștilor prezenți într-un număr mare, Flaviu a citit din creație proprie: poezii clasice și poezii cu vers alb. Amintesc câteva: „Temeri”, „Colind în culori cenușii”, „Iarna asimptomatică”, „Statornicul nord” ,,Păsări surde”, „Apocalipsa cuvântului”, „Cântec de vânt”, „Poemul de la capătul nopții”, „Timișoara”, „Sevraj”, „Dincolo de sârma ghimpată”, „Antipoezie”, „Cântec frânt”, „Malurile Tisei”. Despre poeziile citite au simțit nevoia să vorbească scriitorii: Vasile Tivadar, Liviu Coroiu, Mihaela Poduț-Ienuțaș, Gelu Dragoș, Maria Bilțiu, Pamfil Bilțiu, Vasile Dan Marchiș, Janeta Coroiu, Ioan Șiman, Lucia Virginia Pop, Nicolae Scheianu și criticul Vasile Leschian. Toți vorbitorii, fie că s-au referit la poezia ascultată astăzi ori la volumul. „Gânduri sfâșiate de timp”, au fost de acord că Flaviu scrie o poezie echilibrată, bine gândită, plină de metafore, când tumultoasă, când existențialistă ori o adevărată revărsare de idei și trăiri. Au făcut referiri detailate pe marginea celor citite poetul Nicolae Scheianu și criticul Vasile Leschian care, așa cum ne-a obișnuit în bătăliile noastre literare, a făcut o adevărată revărsare de forță, epuizându-ne emoțional. Dacă nu ar fi sunat clopoțelul cenaclist, Domnia-sa ar fi putut vorbi zi de vară până-n seară și desigur noi l-am fi ascultat cu plăcere. Mulțumim, Claudiu Flaviu Mihali pentru lectură și pentru discuțiile create pe marginea ei! Mult succes!
Câteva date despre poet:
Flaviu Claudiu Mihali a văzut lumina zilei în municipiul Baia Mare la 5 ianuarie 1981. Primele încercări literare datează din ultimii ani de liceu, 1997-1999. Abia din toamna anului 1999 începe să ia mai în serios poezia, iar mare parte din poemele scrise în perioada 1999-2001 se regăsesc în volumul de debut „Păsările n-au nevoie de credință”.
Din 2001 până în prezent a publicat în diverse reviste și antologii de creație și literatură. Din decembrie 2022 este director al Editurii Casa Cărților din Baia Mare.
În perioada 2023-2024 a fost redactor-șef al revistei băimărene de literatură și artă „Freamăt”, cu apariție trimestrială.
Din februarie 2025 este tehnoredactor la Revista de Cultură „Nord Literar”, revistă băimăreană ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Bibliografie:
Păsările n-au nevoie de credință, Editura Enesis, Baia Mare, 2001
Gânduri sfâșiate de timp, Editura Casa Cărților, Baia Mare, 2022, 2023
Dezagregare, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2024.
Antologii:
Freamăt de timp, Freamăt de dor – Antologie, Editura 3D, Drobeta Turnu-Severin, 2008
Vara Emoțiilor – Antologie, Editura eCreator, Baia Mare, 2022
Vara Iubirii – Antologie, Editura eCreator, Baia Mare, 2022
Antologie – Festivalul Internațional de Creație Literară Grigore Vieru, Ediția a XI-a – Editura Ro.cart, București, 2023
Și totuși, poezia... – Antologie, Editura Betta, București, 2023
Vara Visurilor Mele – Antologia Concursului de Creație Literară „Vara Visurilor Mele”, Ediția a XXI-a, 2023 – Editura Amurg Sentimental, București, 2023
Voi sunteți lumina lumii! , Editura Alchimia Cuvântului, 2023
Poezii publicate în revistele:
Nord Literar, Monitorul de Poezie, Mărturii Maramureșene, Freamăt, Caiete Silvane, Spania Literară, 13 Plus – Revistă de cultură, Marmația Literară, Vatra, Vatra Veche, Mișcarea Literară, Neuma, Poezia ș.a.
Articole și eseuri publicate în revistele:
Neuma, Nord Literar, Freamăt, Mărturii Maramureșene, Freamăt ș.a.
Colaborator al revistelor:
Neuma, Nord Literar.
Premii, distincții:
Premiul pentru poezie – Festivalul Vlăstare Băimărene, Ediția I, Baia Mare, 2020
Premiul revistei Vatra pentru volumul „Gânduri sfâșiate de timp” – Festivalul Internațional de Poezie Sighetu Marmației, octombrie 2022
Premiul al III-lea – Festivalul-Concurs de Poezie Emandiana, Ediția a IV-a, Pecica, februarie 2023
Premiul special la secțiunea Poezie – Concursului Internațional „Cartea Anului 2022” pentru volumul „Gânduri sfâșiate de timp”, Societatea Culturală Apollon, Chișinău-București, mai 2023
Premiul Cenaclului Literar Andrei Mureșanu pentru volumul „Gânduri sfâșiate de timp” – Festivalul Național de Literatură Armonii de Primăvară, Ediția a XLV-a, Vișeu de Sus, mai 2023
Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș pentru volumul „Gânduri sfâșiate de timp” – Festivalul Național de Literatură Armonii de Primăvară, Ediția a XLV-a, Vișeu de Sus, mai 2023
Mențiune la secțiunea Poezie – Concursul de Creație Literară „Vara Visurilor Mele”, Ediția a XXI-a, 2023 – organizat de Revista Amurg Sentimental, București, mai 2023
Premiul I – Concurs de poezie cu tema Spiritualitate-Umanitate organizat de Casa Română de Cultură Getafe, Madrid, Spania, septembrie 2023 (pentru poezia „Un bătrân așteptând senin”)
Premiul al III-lea la secțiunea Versuri Adulți – Concursul Național de Creație Literară „Voi sunteți lumina lumii!” – organizat de Liga Scriitorilor Români Filiala Buzău, septembrie 2023 (pentru poezia „Cartea de pe raftul de sus”)
Mențiune la Concursul „Cărțile anului” pentru volumul „Gânduri sfâșiate de timp”, Nord Literar, Baia Mare, octombrie 2023
Premiul „Tânăr Scriitor”, Gala Scriitorul Anului 2024, Baia Mare, 21 septembrie 2024
Premiul pentru Secțiunea Volume Publicate pentru volumul „Dezagregare”, Festivalul Național de Poezie Colocviile George Coșbuc, Bistrița, octombrie 2024
Premiul „Ion Zubașcu” pentru volumul „Dezagregare” – Festivalul Internațional de Poezie Sighetu Marmației, octombrie 2024
Mențiune la Concursul „Cărțile anului” pentru volumul „Dezagregare”, Nord Literar, Baia Mare, octombrie 2024
Premiul Special pentru Poezie, Festivalul Literar Internațional „Vox Napocensis” Ediția a XXIII-A, Cluj-Napoca, noiembrie 2024
ș.a.
Date de contact:
MIHALI CLAUDIU FLAVIU, Telefon: 0744174017, Adresa de email: flaviu.mihali@mega-bit.ro
Adresa postala: Baia Mare, Bd. Independentei nr. 16/7
Despre activitatea literară, de până acum, a lui Claudiu Flaviu Mihali putem afla din paginile 148-149, 155-156 ale volumului: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025.
Din acest an, ne mai rămâne întâlnirea din 22 noiembrie și cea din 6 decembrie. Ar mai fi în 20 decembrie, dar Sfintele Sărbători „vin cu bota” și cu lumescul pregătirilor, ne place ori nu rezonanța acestui „lumesc”, ce uneori ne zgârie sensibilitatea. Așa că ne vom reuni în gând. Dar, dacă cineva va dori să ne colinde în sala de cenaclu, se poate orice, chiar să ne găsească acolo! „La mulți ani!” celor ce poartă numele de Mihai, Mihaela, Gavril, Gabriela ori Gabriel!
Florica Bud,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș
P.S. După cum știm, în zilele de început de noiembrie se desfășoară „Luminația”, când, fie la cimitir, fie în biserică ori acasă, aprindem lumânări în memoria celor plecați dintre noi. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace! Veșnica lor pomenire!



vineri, 11 aprilie 2025

Cel mai mare epigramist maramureșean, Ioan Șiman a împlinit 92 de ani!

 


Epigramist, poet, președintele Clubului „Spinul”, Baia Mare, membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, directorul Revistei „Spinul”, prof. Ioan Șiman a împlinit nouăzeci și doi de ani. Îi dorim multă sănătate, satisfacții, inspirație, realizări, liniște și tot ceea ce își dorește. Înțelept, șugubăț, prietenos, hâtru, zelos, ironic, sfătos, colegul nostru poate fi deranjant cu zelul, puterea de muncă și energia sa creatoare (pentru cei ce ar vrea ca realizările să le cadă din pomi). LA MULȚI ANI, DISTINSE DOMN!
Din fotografie ne zâmbesc doi dintre epigramiștii harnici și sufletiști ai țării: ing. Nistor Ioan Bud și prof. Ioan Șiman.

FLORICA BUD, președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș




Ca răsplată a eforturilor sale de-a lungul celor peste mulți de ani de creaţie literară originală, a fost recompensat cu multe premii naționale și internaționale.

Câteva epigrame ale Domniei sale sunt binevenite pentru cititorii noștri:

EVOLUŢIE

Cum pământul se învârte
N-au habar cei cu propteli,
Da-s cu ochii pe ciozvârte
Şi trăiesc din … învârteli.

DEŞTEAPTĂ RĂU

De crede-n tot ce zboară
Momită-i ca un peşte.
Cum nu mai e fecioară,
De-anumea se prosteşte.

AVOCATUL CU APLOMP

Conjuctura l-a-nvăţat
Că-i noroc să fii integru.
Grabnic s-a făcut bogat
Din a face albul … negru.

ÎN POLITICĂ

Eşti partizan, te crezi cuminte,
Şi optimist te dai zelos.
Când cu minciuna mergi ‘nainte,
Pe faţă-n dos eşti … ticălos!


Foto: Gelu Dragoș

miercuri, 12 aprilie 2023

LA MULȚI ANI PROF. IOAN ȘIMAN!

 


                                                 ”La mulți ani!” Prof. Ioan Șiman - 90 + 1

Epigramist, poet, președintele Clubului Epigramist „Spinul”, Baia Mare, membru al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, directorul Revistei „Spinul”, prof. Ioan Șiman a împlinit nouăzeci de ani. Îi dorim multă sănătate, satisfacții, inspirație, realizări, liniște și tot ceea ce își dorește. Înțelept, șugubăț, prietenos, hâtru, zelos, ironic, sfătos, colegul nostru poate fi deranjant cu zelul, puterea de muncă și energia sa creatoare (pentru cei ce ar vrea ca realizările să le cadă din pomi). LA MULȚI ANI, DISTINSE DOMN!
Din fotografie ne zâmbesc doi dintre epigramiștii harnici și sufletiști ai țării: ing. Nistor Ioan Bud și prof. Ioan Șiman.

Florica BUD,
Președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

Foto: GDL

vineri, 28 octombrie 2022

Trei epigrame semnate de Ioan ȘIMAN

 


PRO ȘI CONTRA

Dacă-s pentru un partid,

Celelalte-s idioate;

Detașat pot să conchid:

Le iubesc cumplit pe toate!


DICTATURA DE PARTID

Politica, un joc ciudat,

M-a raliat și instruit:

Eu n-am vorbit și n-am votat

Cum am...gândit!


SE SCUPEȘTE GAZUL

De Guvern! La el acasă,

După să te miri ce toană,

Ne-are grijă nu cumva să

Ardem gazul de...pomană!

duminică, 21 august 2022

Epigrame de Ioan Şiman


 ÎNTRE SOŢI

Ea vorbeşte, eu ascult,

Ne-nţelegem într-o limbă.

Trei cuvinte de spun - mult!

Situaţia se schimbă.


ÎN GURA LUMII

M-am oprit să văd, în fine,

Expoziţia-n rotondă;

Lumea se uita la mine...

Însoţit eram de-o blondă!


LA CLUBUL "SPINUL"

Ce mult s-au înspinat să fie -

Puţini, câţi sunt, în cor declamă -

O mult prea mare gălăgie,

De nu se-aude-o...epigramă.


MASCA ZILEI

Cel gros în ceafă şi bărbie,

În piesă ca patriotard

Mimând neroadă veselie,

De nu e şef, e...bodyguard!


OMUL NOU

Patruzeci de ani moşit

Şi-ncă libertatea crasă

Iată că l-au isprăvit...

Fără şapte ani de-acasă!


APOGEU

Vindem tot şi-am isprăvit:

E capitalismul gata,

Multilateral clădit,

Dacă vindem şi...Armata!


FEMEIA

De la o vreme o admir

Ca pe o cupă ideală,

Când mă mai caut la chimir

Şi mă sacrific...s-o văd goală!


LA PĂRĂSTAS

Creştinul, după osteneală,

Vrea nu ştiu ce, spiritual,

Iar popa, fără oboseală,

Câştigă cert...material.


STAREA ŢĂRII

Junii pleacă...să viseze,

Greul ţării-i pe bătrâni;

Iar pământul, să-l lucreze,

Vin străinii...Rămân stăpâni!


RIPOSTĂ

Prea ţi-e tânără nevasta!

Mă acuză nişte moşi;

Nu-i mănânce grija asta -

C-am prieteni viguroşi!


SPIRIT CRITIC

Parlamentul, pus pe bune,

Poate optimist să fie:

C-o automoţiune

Simplă de...ipocrizie!


(Selecţie Gelu Dragoş din volumul "Spini de conjunctură", Ed. "Eurotip", 2015)

joi, 16 iulie 2020

Epigrame de Ioan ŞIMAN



Timp pierdut

Am scris mii de epigrame
Ca să am succes la dame
Şi astăzi văd ce am avut
Că pe toate le-am...pierdut!


Epigramiştii de azi

Trăiesc cu sutele, făclii,
În două vechi categorii:
Mai mulţi ce te cinstesc cu carte
Şi antologatori cu...parte.


Invazia de incultură

Maneliştii, faini băieţi,
Au înlocuit surdina
Şi-nmulţesc analfabeţii...
(E-n paragină grădina!)


Instantaneu

Zicea o doamnă revoltată:
- Bărbaţii toţi vorbesc de-a lor...
Un mucalit răspunse-ndată:
- Femeile, de-a...domnilor.



luni, 28 mai 2018

Clubul epigramist SPINUL Baia Mare se prezintă



Sistem bolnav

La doctor rândul e mare,
Toţi aşteaptă alinare,
Dar ce este foarte grav,
Sistemul este bolnav.

                         Vasile MUREŞAN


Sate îmbătrânite

Taţi şi mame, bătrânei,
Fiii au uitat de ei,
Azi, în sate de români,
Multe case-s „de bătrâni”.

                       Smaranda IUGA

Unui nou ministru

Să ajungă în fotoliu
A făcut mai multe rele,
Azi, când are portofoliu,
Dă legi care să le spele!
                
                        Mircea Pop BUZEŞTI

Politicienii

De iau cuvânt în parlament
Îi ştii pe vorbă şi accent,
I-auzi ce perle scot din gură,
Halal ce minte şi cultură!
                     
                        Vasile ŢINCAŞ


Cea mai primitoare casă din Baia Mare

Aici înveţi ce n-ai habar,
Te vei simţi tânăr elev
Ţi dacă eşti pensionar,
Primit vei fi doar la CASPEV!

                            Viorica Găinariu TAZLĂU

Cotidiene

Joacă table-ntruna,
Cât pe cer e luna,
Că bărbatu-i moare,
Nici în cot n-o doare!
                      
                              Maria BERCIU

Destinaţie finală

Şi azilul este-o gară,
Te scoate din viaţă-afară,
Mai precis ultima haltă
Pân* la lumea aialaltă.
                    
                        Aurelia VELEA

Mereu se întâmplă

Mulţi pensionari români,
Neputincioşi, cu multe gânduri,
Duşi în casa de bătrăni
Ajung în pardesiu de scânduri!

                            Petru CREŢ

Ultima salvare

Au crescut copiii şi nepoţii
Dar pentru el sunt o povară mare,
Acum ei au găsit cu toţii
Ăn casa de bătrâni, colacul de salvare.

                              Mariana SABĂU

Rugămintea pensionarului

Pensia mea jigărită
Să-mi ajungă finalmente
De ciorapi, mănuşi şi pită,
Nu doar de medicamente!

                                  Dragomir IGNAT

Concluzie de demnitar

„Scumpii” noştri demnitari
Ne spun franc, cu nesimţire,
C-avem mulţi pensionari
Şi puţine cimitire!

                                   Nistor Ioan BUD

Cine fură azi o ceapă, mâine va fura o iapă

Deşi să furi ştim că nu-i bine,
Proverbul e adevărat,
Că cine fură azi şi mâine,
Cam poimâine e...deputat!

                            Lucian PERŢA

Lui L.M. tânăr politruc

E un politruc măreş,
Ce-i place doar locul unu
Şi-i din fire hrăpăreţ,
În alegeri...dă cu pumnul!

                              Ioan Meteş Morar CHELINŢANU

Schimb de generaţii

Da, a fost sacrificată
De nădragi îndepărtată
Şi ne-am pricopsit drăguţă,
Cu nădragii tip „Măruţă”

                                Toma Gross ROCNEANU

Lecţie de avocatură

În drept, se-nvaţă chiar din şcoală
Că unde-i lege nu-i tocmeală,
În funcţie de onorariu
În fapt, rezultă chiar contrariu.

                                  Ioan Fîrte ADI

Mini-jupe

Fusta lor e doar un pic
Peste părţile secrete,
Dar aşa e fata şic,
Fără ţoate şi regrete.

                               Aurelia OANCĂ

WC-ul oltenesc

Doi pari, înţepenit e unul,
De el se ţine tare-n mâini,
Pe celălalt îl ia olteanul
Şi-aşa se apără de câini!

                      Maria POP MICLĂUŞ

Pesimistul

Necazul l-a tot stins la bar,
De lumea asta nu-i mai pasă,
O dată-n an, ca bugetar,
De-o fi...să se îmbete acasă.

                                   Ioan ŞIMAN



(Notă. Epigramele sunt selectate din publicaţia „SPINUL” a epigramiştilor băimăreni, nr. 4(48), editată de către BJPDBM, coordonator dr. Teodor Ardelean).


duminică, 2 aprilie 2017

Clubul Spinul, la ceas aniversar

Clubul „Spinul” împlineşte 15 ani şi părintele lui, profesorul Ioan Şiman va aniversa 85 de ani în 11 aprilie. Cine nu şi-a dorit să stea la discuţie cu o persoană care să „vadă” lucrurile cum sunt, care nu te omoară în discuţii cu politica, cu fotbalul sau cunoştinţele lui, prietenii importanţi pe care-i are şi aproape că te ameninţă cu ei. Dacă-i cunoşti pe aceştia, este o adevărată mană cerească să vezi altfel de oameni, cum am întâlnit unul în faţa Prefecturii într-o dimineaţă de toamnă. Cum „băteam” aceiaşi porţiune de trotuar, într-un târziu ne-am salutat, constatând că amândoi aveam aceiaşi treabă. Editura „Gutinul” făcea o deplasare cu scriitori care au publicat prin editura lor, pentru strângerea şi cunoaşterea mai bună dintre elev şi scriitor. Am petrecut două zile împreună, domnia sa avea volumul: ANOTIMPURI, eu aveam „Tânjind după Soare” şi o carte de tehnică. Dar, de unde venea acest OM. Era dascăl în Dumbrăviţa, unde a devenit director 15 ani, a făcut şi o Şcoala nouă şi ajungem la un capăt care-i zice pensionarea. Lumea se aştepta să se liniştească. A făcut un Club epigramistic în Baia Mare. Clubul nu a avut niciodată mai mult de 13 membri. Aceste realizări, înscrise în revista”Spinul”, revista clubului fiind pusă pe internet a fost citită de românii din 67 de state. La aniversarea unui deceniu, spiniştii aveau 87 de cărţi scrise. Pentru ultimii cinci ani , Ioan Şiman are 25 de volume de sonete şi rondeluri, epigrame. La Rocneanu se mai adaugă încâ 12 volume, urmează domnul Bud Nistor, Meteş Morar – Chelinţeanu, Aurelia Oancă, Pop Mircea-Buzeşti şi Mureşan Vasile. Acum, Ioan Şiman este preşedinte de onoare al Clubului „Spinul”. La mulţi ani domnule Şiman, La mulţi an Clubului epigramistic „Spinul”.
Autor: Toma GROSS
Sursa: Graiul Maramureşului

marți, 10 noiembrie 2015

Cenaclul Scriitorilor Maramureş se reuneşte pe 14 noiembrie 2015

Ne întâlnim sâmbătă, 14 noiembrie 2015, orele 11,oo în Sala de Conferinţe, Biblioteca Judeţeană " Petre Dulfu" Baia Mare. Vor citi sătmărenii. În funcţie de câtă răbdare veţi avea vom citi şi noi.Domnul Ioan Şiman va lansa noua lui carte. Vă aşteptăm!


                Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor  Maramureş

duminică, 15 decembrie 2013

Epigrame propuse de profesorul IOAN ŞIMAN, preşedintele Clubului „Spinul” Baia Mare

UNUI COMANDOR, OM DE STAT

Tragi nava-n chei, ca mulţi vultani,
Simulatoru-i bun, halal!
Dar ţara ta, în zeci de ani,
Mai mult o-ndepărtezi de mal!

UN PARVENIT LA BUCUREŞTI

Tot în probleme mari de Stat,
Un sponsor – pare bun oştean –
Cu chei anume-a acostat
La vechiul chei dâmboviţean.

SE LAUDĂ UN BEŢIV

Sunt probleme-n căsnicie:
Ce mănânci şi cât să bei?!
Dar frumoasa mea soţie
Are...potrivite chei!

FEMEIA

Dacă Domnul se îndură,
Firea foarte rar şi-o schimbă;
Este bună ea, de gură,
Sigur că...mai mult de limbă!


duminică, 19 februarie 2012

Prezentare de carte la şedinţa Clubului epigramist „Spinul”Baia Mare

Luni, 20 februarie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în sala „Ion Burnar” va avea loc de la ora 16,oo, Şedinţa ordinară a membrilor Clubului „Spinul”, moderator prof. Ioan Şiman, preşedintele clubului. În cadrul întâlnirii, membri spinişti au dedicat un spaţiu generos prezentării cărţii de epigrame „Bolnavii tranziţiei”, volumul II, autor - cunoscutul epigramist MIRCEA POP de BUZEŞTI, lector de carte - prof. Romulus Filip. Iubitorii acestui gen literar sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la acest eveniment, în special tinerii. Intrarea liberă.

Gelu DRAGOŞ