Gluma zilei - Klaus Iohannis

 

George Simion, preşedintele AUR, îndeamnă românii să iasă în stradă!

 

Președintele AUR, George Simion cere românilor să iasă în stradă: România este independentă energetic, dar românii ajung să plătească și de 10 ori mai mult prețul energiei!

„Energie pentru care au muncit părinții și bunicii noștri. Au pus pe butuci și au liberalizat prețurile la energie și acum pretind că nu ne-ar da voie UE să înghețăm prețurile. Dacă românii nu ies în stradă vor ajunge să plătească direct și indirect niște prețuri mult prea mari și să beneficieze în continuare de miliarde de euro firme intermediare care exportă acești bani”, a declarat Simion.

El a mai spus că toate guvernarea este vinovată pentru ce se întâmplă în momentul de față în România.

(…) PSD trebuie să facă ceva: denunțarea coaliției, aceste măsuri cu care se laudă ar trebuie să fie un motiv suficient de puternic ca această coaliție împotriva naturii să se destrame. Noi nu avem entități care să scoată oamenii în stradă organizat, fără susținerea unor instituții. Noi suntem bine organizați în teritoriu, vorbim cu oamenii din fiecare județ și facem apel la alte structuri politice”, a mai spus Simion.

Totodată, liderul AUR este încrezător că prin ieșirile repetate în stradă, societatea românească se va trezi și o să facă Executivul să ia măsurile potrivite pentru popor. Mai mult, întrebat de schimbarea premierului în 2023, Simion a spus că nu va avea loc.

Sursa: NapocaNews

Vor declanşa scumpirile în lanţ mari proteste de stradă?

 

Recunoscută pentru protestele violente care au loc aproape sistematic, cum ar fi reacţionat Franţa la un val de scumpiri ca şi cel care cuprinde România în această perioadă? Nu este greu să ne imaginăm, pornind de la revolta „Vestelor Galbene” până la mişcările studenţeşti din 1968.

Sindicatele, din toate ramurile, dar mai ales din domeniul agricol, nu permit guvernelor să experimenteze noi taxe şi impozite, creşteri de preţuri, cum vor.

În România, sindicatele, grupurile socio-profesionale, nu reacţionează la scumpiri prin proteste vehemente. Mai degrabă se iese în stradă datorită unor stări emoţionale, cum a fost cazul incendiului de la Colectiv sau pentru protejarea sitului de la Roşia Montană. S-a protestat puternic împotriva „Ciumei Roşii”, nu însă şi împortriva scumpirilor la carburanţi, care aduc creşteri de preţuri în lanţ.

Se pare că sindicatele nu reacţionează la scumpirile la energie, gaz şi curent electric, dar nici la majorarea preţurilor la alimentele de bază.

Datorită acestor scumpiri, a inflaţiei care se apropie de 5%, nivelul de trai se va deteriora într-un ritm accelerat. Se vorbeşte despre o lege a „cetăţeanului vulnerabil” , dar în faţa inflaţiei, a scumpirilor, devin vulnerabile toate firmele. Dramatică este mai ales situaţia firmelor de familie, a firmelor mici şi mijlocii.

Situaţia nu este deloc roză. Creşterea economică anunţată de guvern nu se resimte în buzunarul cetăţenilor şi cu atât mai puţin al majorităţii agenţilor economici.

Dată fiind conjunctura politică, atât internă cât şi internaţională, nici guvernele, nici populaţia nu se pot aştepta la un viitor lipsit de griji.

Dacă peste creşterile de preţuri se va aşterne şi valul patru al pandemiei, guvernul Cîţu se va confrunta cu una dintre cele mai complicate situaţii din ultimii 20 de ani.

Va rezista coaliţia de guvernare PNL-USR PLUS-UDMR în faţa unor proteste sociale de mari proporţii? Guvernul Cîţu începe să fie din ce în ce mai nepopular.

Recent premierul se întreba de ce sinceritatea lui este privită ca aroganţă. Aceeaşi întrebare şi-ar fi putut-o pune şi premierul Adrian Năstase, de asemenea, considerat foarte arogant.

Aroganţa este o boală a politicienilor avizi de putere. Populaţia o taxează cu mai multă duritate decât taxează corupţia.
De data aceasta nu despre aroganţă este vorba, ci despre scumpiri. Vor declanşa aceste scumpiri în lanţ mari proteste de stradă? Această întrebare ar trebui să şi-o pună guvernanţii. La acest lucru ar trebui să reflecteze şi preşedintele Iohannis. Prezentările triumfaliste, primul loc la creşterea economică din UE, promisiunile de reformă, etc. nu fac decât să accentueze frustrările, sentimentele de nesiguranţă, teama de ziua de mâine.

Pe măsură ce Florin Cîţu devine tot mai popular în rândul membrilor PNL, mai precis al liderilor liberali, imaginea lui publică este tot mai înceţoşată.

Mai trebuie luată în considerare balansarea alegătorilor înspre PSD şi AUR. Potrivit sondajelor, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, 34% din alegători ar vota PSD, iar 15% AUR. Cu redistribuiri rezultă o majoritate parlamentară. Pe de altă parte, procentele PNL (18%), USR PLUS (12%) şi UDMR (5%) adunate într-un coş nu fac o majoritate. Diferenţele de până la sută la sută înseamnă nehotărâţii şi partidele care nu trec pragul electoral.

Poziţia partidelor care formează actuala coaliţie de guvernare nu este deloc de invidiat. Urmează o perioadă şi mai grea, datorată, desigur, creşterii preţurilor şi valului patru al pandemiei.

Vor declanşa, în primul rând PSD şi AUR, apoi sindicatele mari proteste sociale? Vor ieşi oamenii disperaţi în stradă?
Va rezista în primul rând PNL-ul în faţa unor mari mişcări sociale, unor revendicări de ordin sindical?

Nu în ultmul rând se poate pune şi problema ruperii PNL, datorită umilirii la care este supus Ludovic Orban şi susţinătorii lui.

Deşi parlamenrul este încă în vacanţă, PSD vorbeşte despre o moţiune de cenzură împotriva guvernului Cîţu.

Actuala situaţie politică, socială şi economică a României este extrem de complicată din toate punctele de vedere.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Petitie: "SOLIDARITATE CU RADU GYR. Cerem Primariei Cluj Napoca sa nu schimbe numele strazii Poetului Inchisorilor."

Către: Primăria Municipiului Cluj Napoca 

Domnule Primar, Domnilor Consilieri locali, 

Am luat cunoștință cu surprindere și indignare de proiectul de hotărâre prin care urmează a fi schimbată denumirea străzii Radu Gyr din Municipiul Cluj Napoca, în urma solicitării Ministerului Afacerilor Interne şi intervenţiei Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România “Elie Wiesel”, intervenţie pe care noi o considerăm abuzivă si neîntemeiată. În numele Fundaţiei “Ion Gavrilă Ogoranu”, înfiinţată la iniţiativa luptătorilor anticomunişti care au supraviețuit represiunii, având ca obiect de activitate, conform statutului, “cinstirea şi păstrarea vie a memoriei luptătorilor pentru libertatea şi demnitatea naţiunii române în decursul deceniilor de represiune prin care a trecut România în ultimul secol”, vă comunicăm poziția noastră argumentată, pe care o supunem atenției Consiliului Local privitor la proiectul hotărârii de schimbare a numelui străzii Radu Gyr cu numele artistului maghiar Szervatiusz Jeno. Ne solidarizăm, pe această cale, cu poziţia adoptată în acest caz de preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, dl Octav Bjoza, subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor anticomunişti. Poetul Radu Gyr a intrat deja în conștiința națională ca “poet al pătimirii“ în închisorile comuniste. Opera poetulului Radu Gyr are o valoare artistică incontestabilă, confirmată şi prin faptul că poetul a fost de mai multe ori laureat al Societății Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură și Academiei Române. Dar poate cea mai importantă contribuţie a operei lui Radu Gyr este suportul moral constituit de poeziile sale pentru mii şi mii de deţinuţi politici. Mulţi dintre ei au mărturisit, în volumele de memorialistică publicate, că, în lungii ani de suferinţă şi deznădejde, creaţiile zămislite de Radu Gyr în infernul concentraţionar, transmise din om în om prin viu grau sau prin alfabetul Morse, au constituit hrana sufletească şi sprijinul care i-a ajutat, alături de rugăciune, să supravieţuiască. Intervenţia INSHR-EW pare cu atât mai suprinzătoare, cu cât este de notorietate faptul că poetul Radu Gyr, în calitatea sa de Director General al Teatrelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor, a dispus înfiinţarea în Bucureşti, în septembrie 1940, a Teatrului Evreiesc Baraşeum, singurul teatru evreiesc din Europa care a funcționat în tot restul anilor celui de-al Doilea Război Mondial. După cum declara şi la procesul din 1945, motivul pentru care Radu Gyr a luat această iniţiativă a fost situaţia deosebit de grea a artiştilor evrei, care - în baza unei decizii a guvernului legionaro-antonescian nu mai puteau fi salariaţi ai teatrelor existente. Astfel, acestor oameni li s-a oferit o posibilitate de trai şi de afirmare a spiritului artistic. Povestea condamnării lui Radu Gyr, împreună cu alţi scriitori şi ziarişti, în procesul intentat în 1945 de guvernarea comunistă instaurată de ocupantul sovietic, constituie subiectul unuia dintre cele mai dramatice episoade din filmul “Memorialul Durerii”, producţie a Televiziunii Române, având ca autoare pe prestigioasa realizatoare TV Lucia Hossu Longin. În filmul documentar „Demonul din calimara” este dezvăluită, în toată monstruozitatea sa, farsa juridică înscenată de comunişti în acest proces politic, un proces al delictului de opinie, montat în contradicţie cu normele legale şi constituţionale din acel moment. O mare parte a vieţii lui Radu Gyr a fost petrecută în închisorile regimurilor totalitare ce au întunecat trecutul recent al României. În 1938-1940 el a fost deţinut politic în lagărul de la Miercurea Ciuc, după care, în 1941, a fost condamnat din nou de regimul lui Ion Antonescu. În 1945, poetul a făcut obiectul unui nou proces politic, alături de alţi scriitori şi jurnalişti acuzaţi de guvernul comunist instaurat de ocupaţia sovietică pentru literatura şi activitatea lor ziaristică. Pentru a putea înţelege mai bine contextul în care s-a desfăşurat acel proces şi caracterul său ilegitim şi abuziv, vom apela la consideraţiile jurnalistului de origine evreiască Teşu Solomovici, publicate în ziarul Ziua, material republicat anii trecuţi pe site-ul Ziarişti Online: “Decretul-lege din 21 aprilie 1945 legifera o invenţie comunistă satanică: “Tribunalul Poporului”. O instanţă specială de judecată, neexistentă până atunci, care va deveni principala armă de exterminare a “elitelor burgheze”. Reputatul istoric Dinu C. Giurescu, în cartea “Uzurpatorii”, arată că acest lucru a fost posibil datorită guvernului impus prin ultimatumul şi şantajul exercitat de A. Vîşinschi în numele lui Stalin. Guvernul Petru Groza, de la 6 martie 1945, a făcut posibil ca administraţia centrală şi teritorială, poliţia, jandarmeria, armata, informaţiile şi comunicaţiile să fie controlate de Partidul Comunist Român. Sarcina trasată de Stalin stipula clar: trei ani pentru comunizarea României şi nimicirea definitivă a “duşmanilor poporului”. (…) “Printre cei dintâi vizaţi de noile organisme au fost ziariştii. Mai ales aceia care, prin scris şi atitudini publice, s-au plasat între factorii de reală influenţă. Aceia care au condus marile cotidiene – «Universul», «Curentul », «Porunca Vremii», «Gândirea » – au fost consideraţi responsabili ai naţionalismului, legionarismului, susţinători ai hitlerismului şi fascismului. Ei au primit etichete de antisemiţi, antisovietici, antidemocraţi şi au fost judecaţi drept criminali de război“, scrie [cercetătorul] Ioan Opriş. Au fost introduse noi principii diriguitoare, între care abolirea prezumţiei de nevinovăţie: de vreme ce erai arestat, erai vinovat. Dreptul la apărare devenise o simplă formalitate, iar sentinţa se hotăra de regulă, înaintea procesului, în timpul anchetei. Astfel, toate principiile de bază ale Justiţiei româneşti, care răspundeau standardelor europene ale vremii, erau răsturnate – scrie Giurescu.”. ( 

Sursa: http://www.ziaristionline.ro/2011/03/27/tesu-solomovici-despre-procesul-ziaristilor-nationalisti/ ) 

În aceste condiţii, considerăm că ar fi aberant ca, în România anului 2017, la 27 de ani de la căderea comunismului, într-o ţară membră NATO şi UE, consiliul local al celui mai mare oraş din Transilvania să ia o decizie pe baza tezelor susţinute, în urmă cu 72 de ani, de reprezentanţii Partidului Comunist Român, la ordinele ocupantului sovietic. De altfel, măsura de înlocuire a numelui poetului Radu Gyr acordat străzii din Cluj Napoca se află în contradicţie flagrantă cu un act normativ (iniţiat de grupul PNL), recent adoptat de Parlament şi promulgat de Preşedintele Klaus Iohannis. Este vorba de Legea nr.127 din 30 mai 2017 pentru instituirea Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în a cărei expunere de motive, poetul Radu Gyr este menţionat, alături de Mircea Vulcănescu, Iuliu Maniu, Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrandt şi alte nume mari, ca unul dintre martirii închisorilor politice comuniste cărora le este închinată această zi. (Sursa: https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/30/legea-prin-care-14-mai-devine-zi-nationala-de-cinstire-a-martirilor-romani-din-temnitele-comuniste-promulgata-18-28-58 ) Este evident că retragerea numelui lui Radu Gyr acordat străzii din Cluj, sub acuzaţia de a fi fost “criminal de război”, contravine flagrant actului normativ sus menţionat. 

Domnule Primar, Domnilor Consilieri locali, 

Ţinând cont de cele arătate în această petiţie, vă solicităm să nu aprobaţi hotărârea de modificare a denumirii străzii Radu Gyr. Numele celui care a devenit simbolul transfigurării artistice a suferinţei în închisorile politice comuniste trebuie să rămână la locul său, ca un act de dreptate în faţa Istoriei şi a viitorului Naţiunii române. Stă în puterea dumneavoastră să arătaţi că administraţia publică a municipiului Cluj Napoca se află în mâna unor oameni demni, călăuziţi în activitatea lor de respectul pentru Adevăr şi valorile naţionale. Cu deosebită stimă, Coriolan Baciu Preşedintele Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu S-au alăturat petiţiei, susţinând-o: Dan Puric - actorLucia Hossu Longin - preşedinte Fundaţia Memorialul Durerii Marius Oprea - istoric Zoe Rădulescu - preşedinte de onoare al Asociaţiei Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei,Manuela Hărăbor - actrița

20/06/2017

Autor: Fundatia Ion Gavrila Ogoranu

Destinatar: Primaria si Consiliul Municipal al Municipiului Cluj Napoca

Când arma unui preşedinte devine strada

Preşedintele are legitimitatea cea mai mare în România. Niciun alt român nu a primit în ultima competiţie electorală, cea care contează când ne referim la prezent, mai multe voturi decât preşedintele.

După prezidenţialele din decembrie 2014, într-un pas doi al distribuirii puterii de către popor, dar tot cu efect în prezent, au urmat localele şi parlamentarele din 2016. Care au legitimat zdrobitor, pentru a conduce România pe segmentul complementar atribuţiilor preşedintelui, un partid: PSD.

Avem, aşadar, în fruntea ţării, un tandem de conducători legitimi, care exprimă voinţa naţiunii române la acest moment. Preşedintele Iohannis şi alianţa PSD – ALDE.

Teoretic, raţional şi democratic, după alegeri acest tandem ar trebui să colaboreze spre binele general. Fiecare cu atribuţiile date de Constituţie. Fiecare concentrându-se pe a-şi îndeplini cât mai corect partea de datorii pentru popor care-i revine. Am spus “pentru popor”, nu pentru “secvenţa poporului care l-a votat”! Şi “care-i revine”, nu “care-i convine”!

Din păcate, cum oricine poate observa, nu există niciun fel de colaborare. Ba, dimpotrivă, s-a iscat o luptă acerbă între palate care, ca un foc mocnit, şubrezeşte structura de rezistenţă a ţării pentru a face loc flăcării devastatoare să erupă.

Generalul belicos în acest război de guerilă urbană este, fără vreun dubiu sau risc de confuzie, preşedintele Klaus Iohannis. Care, imediat după rezultatele de la Parlamentare, s-a supărat pe viaţă, a pus buza morocănos şi, ca un domn Goe de modă nouă, s-a oţărât spre rubedenii: “Eu vreau majoritatea mea, eu vreau guvernul meu, de ce nu mi le asiguraţi, de ce nu vin”?

Ia auziţi cum intra în scenă domnul Goe cel adevărat:

“Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’ mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai.

Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. … Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m. D. Goe este foarte impacient și, cu un ton de comandă, zice încruntat:

– Mam’ mare! de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!”

Aşa şi preşedintele nostru: “Eu vreau guvernul meu, de ce nu mai vine?… Eu vreau să vie!”

Problema nu e de pârţag. Pe oameni îi mai lasă nervii, e de-nţeles, se întâmplă. După care îşi ceartă câinele, fac un duş rece şi se calmează.

Problema e de ţară. Cu ea nu ai voie să faci crize de nervi necugetate, să te laşi pradă pandaliilor.

***

Rolul preşedintelui este statuat de Constituţia României, Art. 80. Iată ce prevede acest articol la paragraful 2: “(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Rolul guvernului este statuat de Constituţia României, Art. 102. Iată ce prevede acest articol la paragraful 1: “(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”.

Fiecare dintre aceste două forţe conducătoare are sarcini precise cu care l-a investit electoratul, şi anume cele din Constituţie, prezentate anterior. Orice ieşire din limita acestor sarcini este un abuz şi nu ar trebui tolerată de societate.

Participând la mişcările de protest de duminica trecută, preşedintele a încălcat flagrant articolul 8o din Constituţie. Şi nu o dată ci de două ori. În loc să-şi exercite funcţia de mediere acolo unde au apărut divergenţe, între puterile statului (Preşedinţie şi Guvern), şi între stat şi societate (Guvern şi protestatari), preşedintele face exact contrariul menirii sale: incită părţile în conflict.

De ce face asta? Pentru că e conştient că, altminteri, cei pe care îi consideră duşmanii săi , pe baza prerogativelor date de Constituţie, vor avea câştig de cauză. Şi nu vrea cu niciun chip să se întâmple aşa. Altfel spus, dacă Constituţia nu îl ajută, e dispus la orice, chiar să o încalce, pentru a-şi îngenunchea adversarii. Extrem de grav!

În aceste momente, arma preşedintelui Iohannis, în luptele sale politice, nu mai este Constituţia României ci strada. Dar nu o stradă în sensul statistic, care să reprezinte poporul, majoritatea, ci o stradă minimalistă şi gălăgioasă, în sensul de armă de anihilat voinţa majorităţii.

Instituţiile de forţă ale statului au descoperit şi experimentat cu succes în ultimii ani tehnici de a mobiliza şi scoate în stradă, aparent spontan, diferite categorii sociale de populaţie. Actualele mişcări spontane de protest ale “tinerilor frumoşi şi liberi” reprezintă, în realitate, rezultatul aplicării de către grupări paramilitare bine instruite ale unora dintre aceste tehnici. Când aceste tehnici nu sunt activate de la Cartierul General, mobilizările “pe bune” încercate de naivii din tot felul de ONG-uri obscure, care cred că ei au avut succes altădată cu apelurile lor patetice şi instigatoare, se dovedesc complet falimentare. Am asistat la atâtea tentative ratate de scoatere a mulţimilor în stradă pe exact aceleaşi teme care, azi, sunt vehiculate: justiţie, anticorupţie, DNA. Nu mai departe de lunea trecută, după mitingul de cu o zi înainte. Au ieşit la fântâna de la Universitate 50 de derutaţi.

Faptul că preşedintele României a apelat la arma (subversivă de data asta, pentru că reprezintă o minoritate şi nu majoritatea) intitulată “strada”, are mai multe semnificaţii.

Cea mai importantă este că şi-a pierdut încrederea în poporul care l-a votat. Şi, deci, că este conştient că şi reciproca s-a produs: poporul care l-a votat şi-a pierdut încrederea în dânsul.

O a doua semnificaţie, poate chiar mai gravă decât prima, este că preşedintele mizează mai mult pe instituţiile de forţă, care îl ajută în această luptă a sa cu poporul, decât pe popor. Ceea ce, la limită, reprezintă un act de trădare naţională.

Şi mai există o semnificaţie, aproape de natură medicală: preşedintele românilor, care amplifică nervozitatea socială prin fiecare gest al său ostil la adresa guvernului, induce impresia unei avansate stări de iresponsabilitate. Pare a căuta cu tot dinadinsul provocarea unui conflict social deschis, major.

Nici un preşedinte de ţară democrată, normal la cap, nu se pune în fruntea unei insurgenţe minoritare, îndreptată împotriva guvernului legitim al acelei ţări. Nu se face aşa ceva!

Preşedintele Iohannis a făcut.

Pornit pe panta asta, nu ştiu dacă îl mai poate cineva opri să răscoale ţara. Vom vedea.

Sursa: conteledesaintgermain.ro