Patruzeci de mucenici

În fiecare an, pe data de 9 martie, Biserica Ortodoxă rememorează martirajului Sfinţilor 40 de Mucenici, soldaţi creştini ucişi în cetatea Sevastia, din ordinul guvernatorului Armeniei, Agricolae.

           Grupul soldaţilor creştini, înrolaţi în armata împăratului roman Licinius, stabilită în Sevastia Armeniei, au pătimit pentru credinţa lor în Hristos, refuzând să se închine idolilor. Guvernatorul Armeniei, auzind despre credinţa lor, i-a obligat să se închine idolilor. Pentru că aceştia au refuzat, guvernatorul i-a întemniţat şi, timp de opt zile, soldaţii au fost bătuţi cu pietre, potrivit obiceiului din acea vreme.

             Pentru că această pedeapsă nu i-a convins să renunţa la credinţa lor, guvernatorul Armenie i-a condamnat la moarte prin îngheţare, obligându-i să petreacă o noapte, în apa rece ca şi gheaţa, în lacul Sevastiei. Unul dintre soldaţi n-a suportat frigul şi a ieşit din lac; la scurtă vreme el a murit. Un slujitor al guvernatorului a observat că lipseşte un soldat şi, impresionat de credinţa şi suferinţa condamnaţilor, a sărit în lac, în locul celui plecat.

          Sfinţii părinţi spun că, în noaptea pătimirii lor, s-au petrecut multe minuni în locul martirajului: apa lacului s-a încălzit şi gheaţa s-a topit. În acest timp, 40 de cununi strălucitoare au coborât din cer asupra mucenicilor.

          În ziua următoare, condamnaţii la moarte erau vii. De aceea, guvernatorul Armeniei a hotărât să-şi ducă misiunea până la capăt: el a poruncit ca osândiţii să fie scoşi din lac, să li se zdrobească fluierele picioarelor şi să fie lăsaţi să-şi dea sufletul pe malul lacului.

           Potrivit unor documente descoperite după data martirajului, petrecut prin toamna anului 303, trupurile osândiţilor au fost arse, iar oasele care au rămas neatinse de foc, s-au adunat într-o râpă a lacului. Astfel că, după moarte, creştinii au adunat sfintele odoare, iar moaştele Mucenicilor au fost răspândite în zeci de biserici din spaţiul ortodox.

Tradiţii şi datini de spor şi sănătate

           În tradiţia populară, în zonele rurale, în această zi plugurile tuturor gospodarilor erau adunate pe islazul sătesc şi preotul făcea o slujbă de sfinţire a apei. Cu această agheasmă se stropeau plugurile şi toate uneltele agricole. Gospodarii mergeau în procesiune pe ogoare; în această zi, fiecare plugar trasa prima brazdă pe ogorul său. Astăzi se mai păstrează tradiţia ca ogoarele şi grădinile să fie stropite cu agheasmă, simbolul sănătăţii şi prosperităţii.

          În ziua de 9 martie, se crede că Sfinţii Mucenici se întâlnesc şi participă la o procesiune de dezgheţare a pământului şi de „slobozire" a căldurii pe ogoare şi în grădini. Vârstnicii satelor mai „bat" pământul în această zi cu bâtele spunând: „Intră frig şi ieşi căldură,/ Să ne fie vreme bună/ pentru plug şi arătură".

           În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului; din vechime se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun, pentru că va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii. În schimb, dacă în ajunul sărbătorii este vreme rece şi îngheaţă pământul, în mod cert, va urma o toamnă lungă.

          În Muntenia, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi cele pentru bucatele pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziile din cămară pentru a avea hrană până la recolta următoare. În finalul procesiunii, se tămâiază casa.

        În ziua Mucenicilor se mai împart câte 40 de nuci frumoase, în coajă, tinerilor căsătoriţi, pentru a avea o căsnicie frumoasă, iar membrii familiei să fie mereu sănătoşi. De asemenea, pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, iar unitatea de măsură este lingura: la un pahar de vin se consumă o lingură de semniţe de floarea-soarelui sau de dovleac.

         Însă, în ziua Sfinţilor Mucenici, cu excepţia bucatelor care se împart în memoria rudelor decedate şi pentru bună-sporire în familie, nu se dau bani cu împrumut.

         Astăzi, obiceiul de a face mucenici persistă în toate zonele geografice. Femeile pregătesc 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori" sau „mucenici", în funcţie de zona geografică. Mucenicii împletiţi din aluat dospit au forma cifrei opt, simbolul echilibrului cosmic. Aceştia sunt unşi cu miere, iar deasupra mucenicului se presară nucă măcinată. În Muntenia există tradiţia preparării mucenicilor cu „zeamă". Mucenicii sunt făcuţi tot din aluat, în forma cifrei opt, apoi deasupra se toarnă un sirop preparat din apă, miere şi mirodenii. În farfurie se adaugă nucă. Figurinele din aluat sunt simbolul mucenicilor, iar siropul aminteşte de lacul îngheţat, unde creştinii au primit cununa mucenicească. După preparare, mucenicii se duc la biserică pentru a fi binecuvântaţi de preoţi, iar primele porţii de mucenici se împart săracilor, copiilor din vecini, apoi rudelor.

      Bărbaţii apreciază obiceiul străvechi de a „bea" 40 de pahare de vin (chiar 44 , după tradiţia geto-dacilor, care spuneau că au fost 44 de mucenici). Tradiţia datează din moşi-strămoşi, când se credea că „porţia" de 40 sau 44 de pahare de vin simbolizează puterea şi vigoarea, pentru că vinul se transformă în timpul anului în sânge şi putere de muncă.

                                                                               Gelu DRAGOŞ