150 de ani de la înfiinţarea Ministerului de Externe

Se împlineşte un veac şi jumătate de când Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a creat instituţia care să se ocupe de relaţiile noastre cu Lumea. Un Minister de Externe, aşezat în rândul altor structuri create de el pentru a asigura funcţionarea normală a statului roman, aflat în faza de început. Diplomaţia era astfel chemată şi pe plaiurile noastre să exercite funcţii specifice, precum se întâmpla de multă vreme prin alte părţi.

            Au fost organizate cu această ocazie diverse manifestări destinate să evidenţieze importanţa respectivei  pietre de hotar în maturizarea societăţii româneşti. S-a căutat, mai ales, pornind de la importanţa actului domnesc respectiv, să se evidenţieze, cu dovezi, rolul pe care activitatea diplomatică s-a afirmat prin aceste locuri, sub diferite forme şi în diferite timpuri, pentru a servi interesele româneşti de moment ori de perspectivă. 
            Reuniunea anuală a ambasadorilor români a fost aşezată sub acest semn aniversar. A fost un prilej ca invitatul special la respectiva Reuniune, istoricul Neagu Juvara, să recurgă la o veritabilă operaţie de scafandru, aducând în atenţie exemple convingătoare de personalităţi care au exercitat astfel de atribuţii în interesul domnitorilor pentru care lucrau, dar cu netăgăduite foloase în contul ţării. Ceva mai târziu, cu o altă ocazie, profesorul Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei,  făcea o incursiune în istoria noastră pentru a sublinia cât de înţelept au procedat conducătorii Principatelor Române în solicitarea diplomaţiei să participe la descurcarea unor iţe încurcate de alţii, în găsirea de soluţii la marile probleme în faţa cărora au fost aşezaţi de soartă. De bună seamă, cei 150 de ani de existenţă ai diplomaţiei ca instituţie au constituit în mod firesc terenul de importante şi relevante evocări, atenţionând asupra reuşitelor noastre în diverse etape istorice, la confruntarea cu provocări de tot felul. Mă aflam şi eu sub cupola Academiei, unde a avut loc simpozionul ştiinţific menţionat. Alături de istoricul Berindei, au putut fi urmăriţi şi alţi cunoscători în domeniu, ceea ce a permis o radiografie pătrunzătoare, în cunoştinţă de cauză, ce s-a dorit declarat cât mai obiectivă cu putinţă, a standardelor de calitate şi eficienţă în care a evoluat serviciul nostru diplomatic. Din superficialitate, din necunoaştere ori, cu bună ştiinţă, din rea  credinţă, au existat cândva la noi tentaţii de situare în marginea adevărului.  Ştim bine că obligaţi la false dizertaţii istorice, impuse de alţii cu privire la propria noastră existenţă, la propria istorie, am trecut sub tăcere momente de dramatism din trecut. Rolul unor mari personalităţi, implicaţi în evenimente de importanţă aparte, a fost subţiat până la anulare. Urmând acelaşi algoritm de gândire, vedem cum reuşite incontestabile ale diplomaţiei româneşti din veacul trecut sunt făcute tabula rasa doar pentru că ele fac trimitere într-un fel sau altul la guvernanţii vremii. Dar trebuie să ajungem odată şi odată la separarea grâului de neghină şi să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Adică să lăsăm istoria naţională să-şi trăiască euforiile la care are dreptul. Nu trebuie să punem pe acelaşi plan nostalgia discutabilă şi amendabilă cu necesara recuperare a adevărului istoric. 

Pezenţa la tribuna manifestării din Aula Academiei a profesorului Mircea Maliţa a servit pe deplin acestui deziderat. Matematician prin formaţie, diplomat cu îndelungă şi semnificativă experientă, intelectual cu devastatoare lecturi şi remarcabile scrieri, academicianul Maliţa a preferat o abordare filozofică a temei, oferind şi o expunere de-a dreptul spectaculoasă. 

 A fost evitată cazuistica, s-a rămas la nivelul conceptelor, al demonstraţiilor ce trebuie cunoscute. Prezenţa ministrului de externe la tribuna acestui seminar a permis o aducere la zi a dezideratelor, programelor şi proiectelor cu care diplomaţia românească înţelege să opereze. 

Merită evidenţiată sublinierea făcută de domnul Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Legătura dintre Academie şi Externe, atrăgea atenţia domnia-sa, a fost dintotdeana foarte strânsă, activă şi benefică. Se referea la academicienii care au activat la Externe ca şi la diplomaţi care au primit însemnele de academician. O relaţie biunivocă, dorită, zic eu, în orice anotimp.

                                           NICOLAE BUD 

                                         DEPUTAT