Lespedea de piatră a lui Pintea

    Legenda spune că haiducul Pintea Viteazul ar fi fost împuşcat la Poarta de Est a Cetăţii Baia Mare în apropiere de Turnul Breslei Măcelarilor.

   De câte ori trec peste lespedea-prag a Bisericii de lemn Ieud-Şes, mi se deapănă în memorie file de legendă, având ca miez construirea acestei catedrale în lemn, unică în felul ei, dar şi crâmpeie din faptele celui mai vestit şi mai faimos haiduc - Pintea Grigore Viteazul, pe care, pentru faptele sale, poporul l-a imortalizat într-un infinit repertoriu de tradiţii. Legenda spune că, înainte de anul 1700, un grup de ieudeni s-a deplasat în Munţii Gutâi să caute lemne de brad, groase şi înalte, ca să fie bune pentru construirea unei noi biserici mari. Biserica din Deal devenise neîncăpătoare, că satul se mărise. Au dat de brazi mari, drepţi, ca lumânările, şi înalţi. Erau tare bucuroşi. Deodată, iese în poiană un om frumos, înalt şi îmbrăcat cu haine boiereşti, împodobite cu găitane. Avea flintă pe umăr şi pistol la brâu.

- Uite-l pe Pintea, zise unul.

Şi haiducul i-a răspuns:

- Da, Pintea sunt. Da’ voi ce cotaţi p-aici, pân codrii pustâi?

- Lemne de lucru. Ne trebe brazi mari să ne facem o beserică. Şti-ne biata cu ce-om face-o, că suntem săraci. Şi am face-o mare, să încăpem tăţi, să ne putem ruga la Dumnezău.

Pintea nu mai stătu mult pe gânduri şi le şi aruncă câteva pungi cu galbeni. Şi le zise:

- Ţineţi banii, bani bugăţi, da’, de-i strâcaţi pă alte cele, va fi vai de voi.

- Să ne trăieşti, Pinteo, şi Dumnezău să-ţi ajute!, strigară toţi sătenii în cor.

Apoi, Pintea îi întreabă:

- Da’ unde vi-s caii şi carul, că nu văd nimic aici?

- Am venit pe jos şi pe jos ne-om duce, drum lung, da’ n-avem ce face.

Pintea se opri lângă o lespede mare şi dreaptă de piatră, apoi le zise:

- Urcaţi toţi pe lespede, că vă duc acasă.

S-au urcat. Şi lespedea s-a urcat în văzduh şi cu ea au zburat până la Ieud, unde i-a lăsat jos.

- Mare minune, măi! Şi mari sunt puterile lui Pintea. Piatra asta o punem bine şi când a fi gata beserica, o punem de prag, în cinstea lui Pintea, că mare bine ne-a făcut.

Şi, acolo, au pus-o. Şi, acolo, este şi astăzi. E tocită de paşii credincioşilor şi turiştilor, care i-au trecut pragul. Povestea ei s-a cam uitat, dar câte-on bătrân o mai ştie încă, şi asta pentru nemurirea lui Pintea.

                                                                       prof. Pamfil BILŢIU, etnolog