A vorbi despre o astfel de apariție editorială pare extrem de uşor la prima vedere pentru că autorul, graţie celor două specii ale liricii utilizate, pare a ajunge direct în miezul realităţii cu o rapiditate uimitoare. Dar, la o privire mai atentă în faţa cărţii tipărite, atât autorul cât şi cititorul, realizează că folosirea străvechii epigrame implică un anume curaj literar, o atitudine civică şi multă dibăcie în mânuirea cuvântului. Cele trei cerinţe esenţiale ale epigramei sunt bine îndeplinite pe parcursul celor 96 de pagini ale volumului în stihuri menite a scoate la iveală defecte individuale şi colective, toate creionate pe fundalul mirificului plai mioritic. Găsim în această carte de toate pentru toţi, of-uri spuse cu năduf, accentul căzând pe viaţa politică a ţării suferinde din pricina dregătorilor ce trag sforile într-un joc absurd: ”Politicieni vânjoşi,/ Vor să pară curajoşi,/ Prin încrâncenare mare/ L-ar da jos pe cel mai mare” observă atent autorul, nesfiindu-se să spună lucrurilor pe nume. Spirit justiţiar, Toma G. Rocneanu, nu iartă mai ales mârlănia ce pare a pluti, ca o negură, peste românii ce-şi fac din acest defect un titlu de glorie, aşa cum bine se demonstrează în Ajuns om politic.
Fin analist al mecanismelor sociale, autorul e capabil, ca prin epigrame şi catrene, să panorameze o lume aflată în deriva trecerii de la comunism la capitalismul mult visat de românii care se dovedesc a fi mai degrabă receptivi la defectele Apusului decât la calităţile sale. Subtil în a observa şi dur în a spune ce gândeşte, nu cunoaşte sfiala, condeiul său sfredelind hârtia care suportă orice pentru că, nu-i aşa?! menirea scriitorului este să fie un om al cetăţii şi nu unul care să se ascundă în spatele unor iluzii şi fantezii deşarte, retras în propriul turn de fildeş. Conştient de menirea artistului angajat, îşi motivează atitudinea, cu acelaşi firesc folosit în creionarea realităţii: ”Scris-am epigrame multe,/ Multe bune, alte slute;/ Rele multe am îndreptat/ Dintre cele ”care au stat.” mărturiseşte, în ”Binefacerile” epigramării.
Stârnind sentimente contradictorii ( pe de-o parte buna dispoziţie dată de ritmul alert al versurilor dar pe de alta mâhnirea provocată de cele relatate în săltăreţele epigrame şi catrene ) volumul pare a fi asemeni ariciului de pe copertă, adică aparent ţepos dar cu o mutrişoară ce te îndeamnă să-i acorzi atenţie, fiind nespus de simpatic şi folosindu-şi ţepii de fapt, doar să se apere de răul din jurul său. Farmecul volumului este întregit şi de caricaturile domnului inginer Marian Lupu Lupino şi fotografiile făcute de autor. Lectură plăcută !
Antoaneta Turda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu