Lectura: Magistratul cu umor

Lumea magistraţilor o admir de când am priceput despre cum este cântărită dreptatea pe lumea asta. Recunosc, nu mi-a fost accesibilă din lipsă de preocupare. Apoi, mi-am dat seama până în ziua de astăzi că justiţia nu face neapărat dreptate ci aplică legea. Oricum, domeniul este riguros. Sobru şi existenţial. De la condamnarea lui Socrate până la contele de Monte Cristo. Şi până în ziua de astăzi. Şi totuşi un magistrat cu mari răspunderi în Maramureş vine să ne propună şi o formă de destindere în viaţa acestei profesii care o are ca reprezentare pe zeiţa Themis, care ţine într-o mână balanţa, iar în cealaltă sabia. Simbolul s-a păstrat din antichitate până astăzi. Este vorba de magistratul Viorel Bălin, o personalitate a justiţiei din această parte de ţară. Portretul profesional este extrem de bogat. Domnul Viorel Bălin are acum bucuria scrisului. Eu pot depune mărturie că reflexul i se trage de la eminentul învăţător Teodor Bălin, părintele dumisale, de loc din Hărniceşti, pe Mara. Am avut onoarea să-l cunosc în tinereţea mea. După ce magistratul Viorel Bălin ne-a dăruit o carte unicat în felul ei: „Oina pe meleaguri maramureşene”, anul trecut a publicat volumul de mici dimensiuni „Din amintirile savuroase a unui magistrat” (Editura Eurotip, Baia Mare 2016). Citindu-i cartea nu am putut ocoli o amintire nu prea îndepărtată. Am luat din raft cartea unui confrate de breaslă, al dumisale judecătorul Gheorghe Buzatu, care după 43 de ani de justiţie a scris o carte „Judecătorul” despre care avocatul Marian Nazat scria „Gheorghe Buzatu, din Sighetu Marmaţiei (apoi din Baia Mare) a scris o carte omagiu despre judecători, despre misia divină a celui condamnat să-şi judece semenii, despre truda coacerii verdictului. Poate este cea mai neconvenţională, cea mai sinceră şi vrednică de a ţine balanţa dreptăţii în echilibru”. Şi cartea magistratului Viorel Bălin este în felul ei neconvenţională. Mai greu ne putem imagina că lumea justiţiei este savuros polenizată cu umor, această sănătate spirituală mai greu cultivată în vremea în care trăim. Nu ştiu cine ne-a programat să fim încruntaţi şi trişti. Viorel Bălin vine să spună că şi magistraţii au parte de împrejurări din care rezultă hazul. Este un umor de situaţii, suficient de tandru după cum îi stă bine acestei bresle. Întâmplările savuroase vin să ne descreţească frunţile, să ne spună că şi magistraţii sunt oameni. Sunt convins că poveştile au un caracter autobiografic (inculpat sau martor). Acţiunile se petrec în zona Şomcuta Mare (unde Viorel Bălin a fost numit procuror stagiar), Cehu Silvaniei şi Baia Mare. Pentru incitarea la lectură vă enumăr câteva titluri ale cărţii: Întâia activitate judiciară la care procurorul stagiar a fost pus la treabă, (aventură de noapte la casa cu vin bun). O vizită inopinată dar şi onorantă (locţiitorul procurorului general al României caută la Şomcuta un confrate care şi-a … arestat soţia) ori cel mai iscusit procuror în creşterea oilor. Apoi ca ipostază umoristică, autorul ne dezleagă enigma expresiei Legea din Şomcuta, nu din Baia Mare.
Este evocată vremea în care procurorii se deplasau cu şareta, iar calul oprea la marginea şoselei în dreptul unei clădiri pe care scria BUFET, când procurorul era pe post de vizitiu. Pe un raft mai înalt al performanţei în deplasări a venit motocicleta cu ataş. Ori întâlnirea unui judecător cu Ministrul Justiţiei în împrejurări fără protocol ierarhic. Remarc scriitura bine aşezată în care ideile se oglindesc limpede. Umorul temperat-continental al lui Viorel Bălin se încadrează într-o definiţie de genul: înclinarea spre glume şi ironii care ascund o înfăţişare serioasă. Doresc a se înţelege umorul din scrisul magistratului Viorel Bălin nu a diminuat sobrietatea carierei din justiţie. În prefaţa cărţii Teodor Ardelean subliniază de altfel: „Lectura cărţii magistratului Viorel Bălin este una reconfortantă, educativă, generatoare de bună dispoziţie, iar cititorul, după parcurgerea ei se va simţi, fără îndoială, mai aproape de o lume faţă de care mulţi dintre noi avem reticenţe, de cele mai multe ori nejustificate.” Da, şi magistraţii sunt oameni! Şi încă unii cu umor. Se bucură de binecuvântările vieţii. Inspirate ilustraţiile lui Ioan Trif.

Autor: Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul Maramureşului