TESTUL „Eminescu”

         

      

     Toţi românii ar trebui să ştie că Eminescu a fost, în propria ţară, victima celor mai josnice manevre duse cu profesionalism, de defăimare publică, dezinformare şi intoxicare specifice, arestat de opt ori, torturat, otrăvit şi asasinat în modul cel mai mârşav.

     După moarte, publicistica sa, cu aspecte critice valabile pentru toate regimurile care au urmat de atunci şi până în zilele noastre, a fost bineînţeles trecută la index, deformată şi manipulată.

    O să vă prezint un fragment dintr-un articol scris de Eminescu acum mai bine de 130 de ani, şi o să vă las să constataţi singuri cât de actual este şi cât de incomod a putut el să fie politrucilor contemporani lui, cât şi celor care au urmat.

„…Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenţa zilnică, din momentul în cari mii de interese private sunt legate de finanţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatîrnarea politică a diferitelor grupări care-şi dispută puterea statului.

     Din momentul în care interesul material de a ajunge la putere precumpăneste, o spunem cu părere de rău: votul universal în ţară şi în Parlament nu mai e decît manipulul unor ambiţii personale, pe atît de vrednice de condamnat…”

     Toată opera sa publicistică este plină de relatări critice obiective. Vă mai ofer un fragment în care veţi găsi oglinda societăţii noastre din toate timpurile:

   “Nefiind oameni vrednici cari să constituie clasa de mijloc, scaunele

instituţionale existente le-au umplut caraghioşii şi haimanalele, oamenii a

căror muncă şi inteligenţă nu plăteşte un ban roşu, stîrpiturile, plebea

intelectuală şi morală. Arionii de tot soiul, oamenii cari riscă tot pentru că n-au ce pierde, tot ce-i mai de rînd şi mai înjosit în oraşele poporului românesc(...)

   Ţărani? Nu sînt. Proprietari nu, învăţaţi nici cît negrul sub unghie,

fabricanţi – numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sînt

dar? Uzurpatori, demagogi, capete deşerte, leneşi cari trăiesc din sudoarea

poporului fără a o compensa prin nimic, ciocoi boieraşi şi fudui(...)

   Oameni de stat cari nu pot justifica nici săvîrşirea şcoalei primare, advocaţi

                                                       -2-

fără ştirea lui Dumnezeu, pictori orbi şi sculptori fără de mîni, generali cari

nu ştiu citi o hartă, subprefecţi ieşiţi din puşcărie, legiutori recrutaţi dintre

stîlpi de cafenele, jucători de cărţi şi oameni cu darul beţiei, caraghioşi care înaintea erei liberale vindeau bilete la cafe chantant, iată banda ocultă care guvernează azi România” (art. Icoane vechi şi icoane

noi, în Timpul, nr. 11, dec. 1877, Opere, X, p.19 si 110)

    Dacă ţinem seama şi de faptul că Eminescu a demascat manevrele cercurilor de interese străine asupra României, şi a apărat în scrierile sale interesele românilor din provinciile româneşti rupte din trupul ţării, vom înţelege mai bine de ce a fost desfiinţat cu atâta brutalitate, de ce şi în prezent urmaşii uneltitorilor străini îşi continuă activitatea de izolare şi denigrare a operei sale geniale.

     Nu vor avea niciodată succes. Eminescu este intangibil, etern, el a pătruns pentru totdeauna în fibra poporului român.

     Despre măreţia lui Eminescu şi despre ceea ce reprezintă el pentru neamul

românesc în care s-a născut, a luptat şi s-a sacrificat, voi cita cuvintele unor

mari personalităţi. La încheierea prezentelor însemnări, voi explica de ce le-am intitulat „TESTUL „Eminescu” “.

      “Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită”.(Nicolae Iorga)

„…Rareori un neam întreg s-a regăsit într-un poet cu atâta

spontaneitate şi atâta fervoare cu care neamul românesc s-a regăsit

în opera lui Eminescu…”

„…El şi numai el ne-a ajutat să înţelegem bătaia inimii. El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi români…”

„…Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruchiparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdiile crescute în ele…”                                              

                                                                          (Mircea Eliade)                                               

                                                     -3-

    „Prin Eminescu, tot ce nu am avut ca tradiţie bimilenară a culturii, deodată pare că am avut. El ne spală munţii cu raza Luceafărului lui, de prea multe fumuri de    foc ale retragerilor în munţi a poporului înghesuit pe piscuri şi uitându-se melacolic în văi unde se scurge moartea călare pe cai…”

„…El este atât de mult al nostru, încât noi din nebăgare de seamă am început să devenim ai LUI…”

„…El este însuşi destinul limbii române, şi numai un zeu nebun şi-ar putea imagina că poţi tăia o idee cu un fir de iarbă şi că poţi alăpta la sânul Căii Lactee o rază…”

                                  (Nichita Stănescu)

  „Eminescu este astăzi o instituţie naţională: viaţa şi opera lui

alcătuiesc un monument neclintit al culturii române; nici intemperiile vremii, nici adversităţile crunte ale istoriei, nici momentele de decădere şi înălţare ale oamenilor, nimic nu-l poate atinge în eternitatea lui spirituală, căci Eminescu nu mai este un simplu nume, oricât de mare ar fi el, din repertoriul divers al literelor naţionale; el este însăşi mărturia supremă a existenţei noastre ideale, este una din marile justificări ale existenţei de român între alte entităţi etnice şi spirituale care-şi dispută un loc sub soare…”

                                  (Pompiliu Constantinescu)

  În citatul de mai jos veţi găsi o succintă explicaţie despre modul cum a decurs şi decurge încă politica românească: „...Ca urmare a aşezării geografice(;), a resurselor naturale, şi, mai ales(;), a celei mai mici densităţi (populaţionale n.n.) din Europa, România n-a fost niciodată stat absolut independent(;). Indiferent care a fost, puterea tutelară s-a

comportat la fel: agreând şi colaborând cu un anumit tip de Român şi ţinând la distanţă sau ordonând represiune

                                                  -4-

pe alt tip de Român. Tipul de Român repudiat de toate puterile tutelare este naţionalistul cu convingeri imposibil de corupt şi patriotul refractar la operaţii transacţionale.

Aceste însuşiri de intelect şi de caracter sunt considerate a fi

periculoase şi deci o vinovăţie cu care nu se colaborează şi care se

pedepseşte dacă iese din anonimat.

   Exact invers, tipul de Român agreat de toate puterile străine care

au tutelat si care au controlat România (şi o tutelează  încă - n.a.):

 fără convingeri politice, căldicel în comportament şi adaptabil în

colaborări, cameleon în politică, tranzacţionist în afaceri(;),

oportunist în relaţii şi, întotdeauna, de partea Puterii şi cu utilitate

pentru Putere”.*

             (Şerban Milcoveanu)

    Acum, după ce aţi parcurs citatele de mai sus, aparţinând unor personalităţi a căror competenţă nu poate fi pusă la îndoială, veţi înţelege unde ţintesc „prietenii” externi dintotdeauna ai neamului nostru, sprijiniţi de către cozile de topor autohtone, de care nu am dus lipsă niciodată.

    Lista denigratorilor lui Eminescu, care doresc ca sfântul său nume să nu mai fie rostit, iar ca scriitor să nu mai fie predat în şcoli, este lungă. Unii afirmă despre aceştia (pentru a masca de fapt adevăratul scop), că manifestă

dorinţa omenească de a fi şi ei pomeniţi odată cu eternul Eminescu, fie chiar aruncând cu piatra în el.

                                                         

    Pentru a nu le face onoarea de ai pomeni, fiindcă “operele” lor îi fac să fie nişte “iluştri necunoscuţi”, recomad celor interesaţi să îi caute pe internet, îi vor găsi. Aţi remarcat? Nu am spus că este vorba despre o listă de intelectuali, deoarece, intelectualul, pe lângă studii, trebuie să îşi dedice cunostinţele în slujba intereselor naţiunii sale. Ori, denigrarea lui Eminescu, stâlpul de sprijin, liantul neamului românesc, nu este în interesul naţional.

                                                      -5-

         Trebuie să recunosc faptul că nici eu nu prea înţeleg, la prima vedere, cum stau lucrurile.

     Cum pot nişte pigmei pe lângă Eminescu, a căror „operă” este necunoscută sau destinată uitării a doua zi după publicare, să îi rostească batjocoritor numele?  Cine o să-şi mai amintească de vreunul dintre ei după cel mult trei zile de la obsteşcul lor sfârşit?

    Şi acum a venit momentul să vă mărturisesc de ce am intitulat această

scriere „TESTUL “Eminescu”” : totdeauna  pe cei care vor lovi  într-un fel sau altul în Eminescu, îi vom considera în clica duşmanilor (sau a trădătorilor) neamului românesc.

    Numai nişte duşmani sau trădători de neam cu simbrie pot lovi în

„...cel mai strălucit geniu pe care l-a zămâslit pământul, apele şi cerul românesc...”.

    Iată cum genialul Eminescu ne va ajuta veşnic să deosebim neghina

de grâul curat, să ne dăm seama cât de jalnici şi vrednici de dispreţ sunt cei care, pentru un blid de linte, calcă în picioare tot ce are  mai pur, mai sfânt, neamul în care s-au născut, neamul românesc.

                                                                              Bălăşanu Constantin