Pe drept cuvânt Baia Mare este un pol important al vieţii
artistice şi culturale a ţării, iar acest fapt se datorează valorii
scriitorilor autohtoni, cât şi faptului că Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”
ne găzduieşte cu drag. Există aici în Nord două cenacluri literare, dar şi
consacrata „Miercurea de poezie” a lui Nicolae Scheianu. Există reviste
culturale dar şi edituri profesioniste în care primează calitatea.
Am intrat în posesia a două cărţi a lui Grigore Ciaşcai:
„Cronica amară a unor ani irosiţi”, Editura Ceconi, 2016 şi „Campionii”,
Editura Ceconi, 2017. Dacă în prima carte, între coperţile ei a adunat
editorialele scrise în perioada 2011-2016, din defunctul cotidian „Informaţia
Zilei de Maramureş”, în cea de-a doua Grigore Ciaşcai face o pledoarie pentru
sport şi elogiază echipa de rugbyCSM Baia Mare, o echipă cu 40 de ani de
performanţă sportivă. Cristian China Birta spune, pe ultima copertă a cărţii:
„Mulţumesc, Grigore Ciaşcai, pentru această carte, în care am regăsit bucurie,
în care am regăsit tristeţe, în care am regăsit speranţă. În care am regăsit
tot atâtea motive nu să iubesc acest sport, ci să îl respect şi mai tare.
Respect!”
Vasile Dan Marchiş tipăreşte, la Editura Amanda Edit Verlag
Bucureşti, 2018 volumul de poezii „Meditaţiile bucuriei”. Despre volum vorbeşte
editorul Baki Ymeri: „Cu trăirile ascunse dincolo de cuvinte, autorul ne oferă
o carte rară pentru răcoarea sufletului. Există ceva deosebit în viaţa fiecărui
poem. În profunzimea lor, poetul reflectă sentimente preţioase şi durabile.
Apariţia unui astfel de volum, înseamnă o nouă împlinire spirituală.”
Vâlceanca Geta Stan Palade ne propune cartea de poeme
„Harfa” apărută în colecţia Poesis a editurii scriitorului băimărean Ioan Romeo
Roşiianu, eCreator. Acesta consideră că „Harfa este o construcţie lirică
elaborată, iar împărţirea acesteia în trei cicluri/secţiuni de sine stătătoare
arată o viziune deja personală asupra poeziei a unei poete pentru care cuvântul
pare a nu mai avea taine, pentru o persoană care îşi îngăduie să forţeze
graniţele şi limitele lingvistice, din amalgamul de sensuri făcând un complice
din lector, acestuia rămânându-i dreptul de a alege sensul care-i convine.”
La aceeaşi editură eCreator, prietenul Nicolae Nistor ne propune
volumul de poezii „Elefantul din vitrina de cristal”. Este o plăcere să-i
citeşti versurile care au o mare încărcătură pasională, aforistică şi
emoţională. În acest sens vă propun poezia „Labirintul”:
Un labirint unde poţi să te pierzi în ea,
uşi deschise prin care vrei să fugi,
zâmbetul ce ascunde secrete în lacrimi
ferecate într-un templu,
unde noi, bărbaţii, mutilăm statuete,
plângând le reconstituim
în zeităţi feminine la care ne rugăm.
Un labirint desenat de tine, femeie,
în perfecţiunea pietrei ce plânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu