Nu cred ca exista in România vreo familie care sa nu aiba
cel putin un membru al sau cazut in patima
Cand ne gandim la astfel de situatii pe cine ar trebui oare
sa plangem? Familia omului cazut, care este nevoita sa suporte infinite momente
penibile si dureroase, sau chiar victima viciului? Cumva, prin caile neintelese
ale vietii, ambele parti sufera chiar daca nu in egala masura!
De cele mai multe ori, originea "problemei", daca
nu este genetica, se regaseste in copilaria nefericita a individului, in
frustrarile acumulate cu anii, in educatia nepotrivita primita (sau tocmai in
lipsa totala a acesteia!), in suportarea unor abuzuri parintesti sau sociale,
in saracie si nu in ultimul rand in prostie, care este tot un efect al lipsei
de educatie. Daca acceptam ideea ca un copil nu este vinovat pentru conditiile
in care creste, atunci vom accepta ideea ca si acesti decazuti ai vietii sunt
tot niste victime, la fel cum vor deveni peste ani si cei care vor face parte
din urmatoarea generatie de copii in familia celui nenorocit. Cumva, aici, este
un cerc vicios... nesfarsit!
Nu sunt psiholog, n-o sa dau solutii. Scriu doar pentru ca
simt un anume fel de tristete cand ma gandesc la acesti oameni, la talentul lor
irosit in pahare de alcool fara fund, la mintile lor uneori geniale, tulburate
de nebunia drogurilor, la profesionalismul si harnicia neobosita, ambele
"violate" de instinctele sexuale nestapanite. Ma gandesc la acesti
oameni care daca ar fi fost in deplinatatea facultatilor mintale ar fi putut,
zic, schimba lumea! Cumva, pierzandu-i pe ei ne-am pierdut si pe noi, ceilalti,
care ne cocosim in normalitatea noastra si apoi ne plangem inteligent de viata
proasta ce-o traim.
Oricum, stiu ca nu exista vreo solutie miraculoasa... Dovada
ca numarul "lor" n-a scazut, ba dimpotriva. Desi nu i-a numarat
nimeni ii vedem tot printre noi, la fel cum au fost si uneori chiar mai mult(i)
decat erau. Exista, in schimb, ca idee generala, frumusetea excesiva a OMULUI,
care a facut de-a lungul istoriei ca orice imposibil sa devina (uneori peste
noapte) un posibil banal cotidian! Exista, chiar si in lumea lor, exemple de
oameni care au invins soarta cruda, asa cum exista nenumarati oameni ce-au
invins, prin viata lor, moartea! Uneori, un gest e suficient, alteori e o lupta
de-o viata. Cert e ca ei, invingatorii, au demonstrat ca se poate, ca miracolul
era chiar acolo, in ei, si ca tot ce fusese candva ingropat in uitare poate
stralucii in noua viata producand celor dinainte napastuiti o bucurie imensa.
Sunt cazurile fericite ale celor care au putut sa iasa din nenorocul vietii
lor!
Dar nu toti pot asta si unii mor langa noi dorindu-si sa fii
putut! Las tristetea acestor randuri sa incheie un regret pe care am incercat
doar sa-l exprim, nu sa-l condamn. De acest Craciun imi vor lipsi cei care n-au
putut sa-si castige la roata norocului dreptul la o viata cu adevarat fericita!
Si eu le voi lipsi lor!
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu