Egalizare şi radicalizare

Deşi facem parte din UE din 2007, oarecum izolaţi, fierbând până acum în propriul nostru sos, abia acum, cu ocazia acestor alegeri pentru Parlamentul European simţim şi noi ce înseamnă o adevărată campanie electorală europeană.

Deţinând preşedinţia rotativă, cel puţin formal, suntem în centrul atenţiei. Adică se vede ceva mai clar ce facem noi, în mica noastră ţară, pe care o credem mare.

Mai avem şi pretenţia de a ne considera parteneri egali cu nişte parteneri care nu ne acceptă ca egali ai lor din pricina statului de drept.

Adică ei au un stat de drept, noi credem că avem un stat de drept, dar ei nu cred în statul nostru de drept.

În urmă cu două zile s-a adoptat în Parlamentul European o directivă prin care ţărilor care nu respectă statul de drept li se vor tăia fondurile europene. Ţările vizate sunt cunoscute: Polonia, Ungaria, Cehia şi evident, România şi Bulgaria. Adică fostele ţări socialiste.

Cei care au votat împotrivă, din România europarlamentarii PSD şi ALDE, au protestat spunând că nu există o definiţie, o definire exactă a statului de drept. N-au prea fost luaţi în seamă. Statul de drept este stat de drept şi cu asta basta.

Peste 400 de europarlamentari au votat pentru, vreo 160 împotrivă şi 60 s-au abţinut. Ce se ascunde în spatele acestui vot? Din punctul de vedere al Estului intenţia Vestului de a acapara banii, în vreme ce Vestul este îngrijorat din cauza derapajelor de la democraţie a ţărilor estice şi central europene.

Această directivă vine într-o perioadă în care se radicalizează toate partidele politice. Conservatorii  de dreapta devin mai conservatori, partidele de stânga devin mai stângiste, iar radicalii şi extremiştii mai radicali şi mai extremişti.

România este sincronizată la curentele europene, dezbaterile politice purtându-se în jurul statului de drept, al independenţei justiţiei. Ce are România în plus? Protocoalele secrete, abuzurile DNA. În alte condiţii, probabil că UE ar reacţiona violent la aceste derapaje de la statul de drept. Dar tema centrală a noii politici europene este „statul de drept” lucrurile iau o turnură inversă. Drepturile omului, libertatea individului nu sunt teme la zi. Statul, adică instituţia, este mai importantă decât individul. Pentru o Uniune, pentru o construcţie politică aflată la început de drum este logic să fie preocupată de instituţii, nu de indivizi. Întâi se pun bazele sistemului, iar când mecanismele democratice funcţionează, se apleacă şi spre disfuncţionalităţi.

Europa din punct de vedere politic este majoritar de dreapta. România este pe invers. Cel mai mare partid este de stânga, iar din când în când virează spre stânga şi partidele de dreapta. PNL a acceptat să intre într-o alianţă cu stânga pentru a scăpa de Traian Băsescu. Când Crin Antonescu a rupt alianţa cu PSD, simţindu-se trădat, o fracţiune liberală s-a desprins de PNL şi a refăcut majoritatea de stânga.

Aşadar, ar trebui să retractăm ce am spus la început. România nu este sincronizată cu Europa.

Doar dezbate teme similare, însă opţiunile politice ale românilor par să fie diferite de cele ale cetăţenilor din vestul Europei.

Încă din anii ’90 ai secolului trecut sondajele arătau că românii de peste 60 de ani votează un partid de stânga. După 30 de ani se spune la fel, că PSD este votat de persoanele de peste 60 de ani, fără studii. Dar cei care acum au peste 60 de ani în urmă cu 20-30 de ani erau mai tineri. Oare îmbătrânim politic odată cu ţara?!

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş