Povestea iahtului regal al României

 Nava „Nahlin“, cunoscută mai apoi în România ca „Libertatea“ a uimit întreaga lume prin luxul şi prin dotările ei. Folosit pentru croazierele Casei Regale a României, apoi de comunişti, iahtul, la fel ca alte valori ale României, a fost tratat cu indiferenţă şi chiar cu rea-voinţă de autorităţi după 1989, astfel că în 1998 a fost înstrăinat la preţ de fier vechi.

 În cea mai mare parte a existenţei ei de peste nouă decenii, nava cunoscută sub numele de „Libertatea“ a fost ancorată la Galaţi, la malul Dunării. În realitate, însă, ea nu a primit, la botezul apei, acest nume, ci unul care are cu totul alte sonorităţi: „Nahlin“. Originea numelui este controversată, căci unele surse spun că înseamnă, în hindi (limbă vorbită pe teritoriul Indiei), „navă-amiral“, iar altele spun că ar fi o expresie a nativilor nord-americani şi că înseamnă „iute de picior“.

 După câte am aflat de la istoricul Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură a judeţului Galaţi, vasul a fost construit în anul 1930 în Scoţia, la şantierul John Brown & Co. Ltd, Clydebank după planurile firmei de proiectare G.L.Watson & Co. Glasgow. Primul proprietar al ambarcaţiunii de lux a fost eglezoaica Annie Henriette Yule, considerată la acea vreme cea mai bogată femeie din Marea Britanie. Aceasta îşi dorea ceva special, neamaivăzut, scopul declarat fiind de a-i sfida cu luxul navei pe toţi bogaţii lumii. Pe atunci încă nu apăruseră aroganţele bazate pe petro-dolarii din Orientul Mijlociu. De altfel, englezoaica a asistat atât la proiectare, cât şi la construire, impunând numeroase detalii care făceau din „Nahlin“ un unicat al flotei mondiale. Nava avea o lungime de aproape 90 de metri, o lăţime de 11 metri şi un deplasament de 2.100 de tone. Era beneficiara unor tehnologii de ultimă generaţie, dar era amenajată şi cu un lux orbitor, iar în 1931, 1932 şi 1933 a fost declarată, de asociaţia mondială a armatorilor, cel mai frumos iaht din lume.

Un iaht pe puntea căruia s-a scris istorie picantă

În primii ani de după construire, „Nahlin“ a navigat pe mările şi oceanele lumii în croaziere exclusiviste, la preţuri exorbitante, la care participau doar capetele încoronate şi elita nobilimii britanice. În cercurile aristocrate, iahtul era considerat un simbol al excesului, căci „nimic nu era prea scump, oricât de mult ar fi costat“, după cum avea să aprecieze regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii. 1930.De altfel, în anul 1936, vasul avea să fie închiriat chiar de familia regală britanică, pentru o croazieră de două luni (august-septembrie), iar la bordul luxosului iaht s-a consumat controversata poveste de amor dintre regele Edward al VIII-lea şi Wallis Simpson (pe numele ei din naştere Bessie Wallis Warfield).  Născută în America şi „călită“ în războaiele aprige din lumea mondenă, Wallis Simpson avusese deja doi soţi şi se apropia de 40 de ani atunci când l-a convins pe rege (a cărui amantă era din 1934), chiar pe iahtul „Nahlin“, că trebuie să o ia de nevastă, chiar dacă asta avea să-i aducă abdicarea de pe tronul pe care de-abia îl obţinuse.  Intriga a reuşit, aşa că regele Edward al VIII-lea şi-a încheiat domnia pe 11 noiembrie 1936, după doar 10 luni de la încoronarea ca rege al Marii Britanii şi împărat al Indiei. Numit duce de Windsor, el s-a căsătorit în 1937 cu americanca, alături de care a trăit până la moarte, departe de familia regală, timp de 35 de ani.
Cum a ajuns în patrimoniul României

La scurt timp după acest scandal, respectiv în 1937, vasul „Nahlin“ a fost cumpărat de Guvernul României (condus pe atunci de GheorgheTătărescu), contra sumei de 120.000 de lire sterline, o sumă uriaşă în acele timpuri. Rebotezat „Luceafărul“, iahtul a fost oferit în dar regelui Carol al II-lea, ulterior fiind folosit de Casa Regală a României pentru croaziere pe Marea Neagră, Marea Mediterană şi pe Dunăre. Iar poveştile picante au continuat, căci Carol al II-lea a scandalizat deseori publicul prin aventurile lui amoroase. Iahtul „Luceafărul“ nu a avut însă doar statut de navă de agrement, ci a fost considerat şi un fel de salon de primiri oficiale, dar şi un punct de comandă pentru operaţiuni diplomatice. Spre exemplu, după câte ne-a spus istoricul Marius Mitrof, la 18 octombrie 1938, iahtul este ancorat la Galaţi şi găzduieşte o întâlnire între regele Carol al II-lea, ministrul de Externe al Poloniei (colonelul Beck) şi ministrul de Externe român Nicolae Petrescu-Comnen, discuţiile fiind pe tema crizei politice din Germania.

Comuniştii fac hotel şi restaurant de lux

Regimul comunist a preluat nava pe 6 ianuarie 1948. După ce au fost înlăturate blazoanele şi simbolurile regale, iahtul a fost rebotezat „Răsăritul“ şi apoi „Libertatea“, dar a continuat să fie folosit pentru misiuni oficiale, la bordul lui fiind primiţi mai mulţi lideri comunişti din ţările din Est. A fost considerat perla flotei României până în 1952, când a început să fie folosit tot mai rar.În anul 1956, iahtul a fost trecut pe linie moartă, fiind transformat în navă-restaurant, ancorat în zona Falezei Dunării, la Galaţi. I s-au făcut reparaţii frecvente (prin Navrom) şi a fost menţinut în stare de funcţionare bună (a fost de folos şi faptul că nu a mai avut contact cu apa sărată de mare). Motoarele au rămas pe poziţii, funcţionale, la fel ca toate instalaţiile de bord, cabinele de lux fiind folosite drept camere de hotel de lux (exista exclusivism chiar şi în comunism), saloanele servind ca restaurante „cu ştaif“, iar pe punte erau amenajate terase. Chiar şi ca restaurant plutitor, „Libertatea“ a continuat să aibă un statut special. A fost mereu vopsită şi împodobită, aspectul ei exotic făcând-o să fie, în perioada comunistă, unul dintre cele mai fotografiate locuri din Galaţi. „Prin 1970-1980 se înghesuiau în zonă 4-5 fotografi profesionişti, aproape orice trecător pe Faleză având măcar o poză cu familia sau cu prietenii în apropiere de «Libertatea»“, ne-a povestit gălăţeanul Mihalache Popa (81 de ani).

Sursa: Adevărul