La o lună de zile de
când a apărut cazul crimelor de la Caracal se pot trage anumite concluzii
legate de comunicare. Bâjbâiala instituţiilor este pusă pe seama modului prost
în care s-a comunicat.
Dacă într-un asemenea caz, în care ţara întreagă aştepta cu
groază şi emoţie să afle ce s-a întâmplat cu adevărat, în ce punct a ajuns
ancheta, ce s-a mai găsit, s-a comunicat atât de deficitar, cum se comunică în
cazurile mai puţin mediatizate?
Avem dreptul, opinia publică are dreptul să afle adevărul
despre orice eveniment petrecut în această ţară, desigur în limitele legii.
Avem un caz concret în care comunicarea a fost total deficitară.
De unde avem siguranţa că în alte dosare nu s-au petrecut
lucrurile la fel? Dacă Preşedinţia, Guvernul, Parlamentul, Parchetul General,
DNA, inspectoratele judeţene de poliţie, primăriile, consiliile judeţene şi
Dumnezeu mai ştie ce instituţii, ministere, agenţii comunică la fel ca în cazul
de la Caracal nu cumva înseamnă că trăim într-o lume în care cetăţeanul nu are
absolut nicio şansă să cunoască realitatea?
La ce nivel de incompetenţă trebuie plasată instituţia
purtătorului de cuvânt în cazul Caracal? Ce ne împiedică să generalizăm, la
nivelul tuturor instituţiilor din România, incompetenţa celor plătiţi să ţină
la curent contribuabilii cu tot ce se întâmplă în această ţară?
Să fie România ţara ştirilor pe surse? Aşa se pare. Cum sunt
prezentate ştirile direct de la sursă? Vine preşedintele ţării, zice un ” bună
seara”, citeşte de pe o hârtie ascunsă sub pupitru, zice „mulţumesc” şi intră
pe uşa de pe care a ieşit. În cazul fetelor Alexandra şi Luiza a mai transmis
şi condoleanţe familiei, pentru ca după o lună de zile să nici nu se ştie dacă
fetele sunt decedate. Cum comunică primul ministru? Ca să nu mai vorbim despre
miniştri.
Cum comunică primarii, şefii de poliţie, preşedinţii de
consilii judeţene şi toţi ceilalţi şefi de instituţii? Nici măcar atât de
laconic ca preşedintele ţării.
Ce face mass media? În aceste condiţii care este situaţia
presei? Fiind câinele de pază a democraţiei, nu are decât să latre. Şi asta
face de dimineaţa până seara şi întreaga noapte pentru ca a doua zi să o ia de
la capăt, la fel de prost informată sau de-a dreptul dezinformată de
instituţiile statului.
După crimele neelucidate de la Caracal, după modul cu totul
nesatisfăcător în care opinia publică a fost ţinută la curent cu mersul
anchetei, ar fi imperios necesar să se schimbe ceva în raportul dintre cetăţean
şi instituţiile statului. Schimbarea nu poate veni decât de sus în jos, de la
cel mai înalt nivel la cea mai nebăgată în seamă comună, la cea mai mică
instituţie.
Desigur, nu se va schimba mare lucru nici după finalizarea
anchetelor în cazul crimelor de la Caracal. S-a încetăţenit un mod de a face
politică, un mod de a comunica, un mod de a transmite cu bună ştiinţă
informaţii eronate către public prin intermediul mas media fără să fie tras
cineva la răspundere. Ca şi când ar face declaraţii politice la fel ca
parlamentarul, funcţionarul care dezinformează are imunitate. Purtătorul de
cuvânt pare să fie obligat prin însăşi natura statutului său să prezinte
lucrurile în culori deschise, ca să-i facă imagine bună în primul rând şefului
său, apoi instituţiei.
„România lucrului bine făcut” înseamnă înainte de toate o
Românie a cetăţeanului corect informat. Acest lucru este încă departe, nu se
vede nici măcar ca o luminiţă tremurătoare la capătul unui tunel întunecat.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu