de Gheorghe Pârja
E vară călduroasă, de parcă și
subiectele s-au retras la umbră. Ce să mai dezbați,
în scris, când toată lumea sărbătorește
cu festivaluri și concerte. La ordinea
zilei sunt vacanțele, la munte și la mare, ori prin așezări exotice. Retras pe o uliță
de sat, am la îndemână un radio, de la care aflu ce se mai întâmplă în țară și
în lume. De la seceta franceză, la tragedia de la Caracal. Sâmbătă a fost în
sat o nuntă cu mașini, fără călăreți. Caii sunt în pășune, sau au fost înlocuiți
cu tractoare și alte utilaje care
alungă liniștea patriarhală. Nu-i rău!
Diminețile mi le
petrec într-o stațiune învecinată,
căreia nu-i știam adevărata căutare.
După numărul de pe plăcuțele de
înmatriculare mi-am dat seama că vin oameni din toată țara să-și tămăduiască,
aici, oasele. Ora petrecută, zilnic, în bazinul cu apă sărată este pentru mine
o revelație din pricina comentariilor.
Cum acolo, din punct de vedere vestimentar, toată lumea este egală, singurul,
cuvântul, este cel care diferențiază
personajele. În această ipostază și
curajul opiniilor este sporit. Se detașează
atitudinea justițiară. Dacă ai încălcat
regula locului imediat ești atenționat. Nu poți
fi tras de mânecă deoarece nu ai haine pe tine. Aici sensul figurat nu are
trecere.
Ce povestesc oamenii? În primul rând politică. După primele
discuții îți dai seama cam cu ce partid ține.
În dreptunghiul cu apă sărată încap mai mult de zece oameni. Aproape toți se antrenează în discuții. Este o replică la Poiana lui Iocan. Unul
era împotriva lui Tăriceanu, care tocmai fusese desemnat prezidențiabil. I se reproșa că partidul lui are încredere mică și el se vrea președinte
de țară. A fost analizată, la apă
caldă, starea de lucruri din PSD. Câțiva
au avut cuvinte dulci pentru doamna Dăncilă. Doi, mai înverșunați,
nu-i dădeau nici o șansă pentru
Cotroceni. Nici actualul președinte nu
a fost uitat. Cel de-al doilea mandat a fost respins de cei din partea stângă a
bazinului.
Erau vreo patru scăldători puși
pe jefuirea imaginii. I s-au atârnat de portret lipsa de energie politică,
interesul limitat pentru treburile stringente ale țării, iar pentru liberali s-au construit expresii care nu au
avut voie să părăsească incinta. Regret, dar despre tinerii politicieni, care
vor să salveze România, nu s-a vorbit aproape deloc. Era firesc, deoarece susținătorii lor nu au încă dureri de șale. Unul cu mustață a la Sevcenko, a amintit o întâlnire cu Băsescu, care i-a
lăsat o impresie bună. I-a subliniat viclenia în politică. După cum au curs
discuțiile cu ceilalți, am dedus că a fost consul al României la
Oslo. Unul, înalt și bun de gură,
tocmai povestea despre învățământul din
Norvegia. Care nu-i ca la noi. Fostul consul, cu simț patriotic, nu a uitat să le spună că avem tineri eminenți în marile universități ale lumii.
Celui cu mustața
stufoasă nu-i place că se vorbește de
Harap Alb la școala noastră. Ce să învețe nepotul lui de la Harap Alb? Un altul,
activ în discuții, cică a fost inginer
minier la Cavnic, a adus în discuție
sentimentul patriotic la români. Subiect care a avut mai multe reprize. Adică
în vreo trei zile numai despre asta au vorbit. Nu am cum să reproduc
furtunoasele discuții. Am reținut că nu-i bine să te bați în piept, să nu spui vorbe mari pentru a
câștiga bani, să nu fii fals, să nu-i
disprețuiești pe cei din alte zodii, să nu faci de râs locul în care te-ai
născut. Și alte, foarte multe păreri.
Subiectele se nășteau ca din apă
sărată.
Unul, mai păduros, le-a vorbit despre aventuri de la
vânătoare. Pentru mine a fost un privilegiu să ascult aceste discursuri
spontane, dovadă că în orice împrejurare oamenii nu duc lipsă de idei. Din
peisaj a lipsit Grobei, celebrul personaj al lui Nicolae Breban. Cel care umbla
prin stațiune cu un radio atârnat de
gât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu