Studenții
specializărilor Comunicare și Relații Publice II și
Jurnalism – anul II, din cadrul Facultății
de Litere, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea Tehnică din
Cluj Napoca au efectuat stagiul de practică la Consiliul Județean Maramureș
și Instituția Prefectului Maramureș.
Coordonați de
profesorul asociat Ion Gogotă, viitorii absolvenți
ai științelor
comunicării s-au familiarizat cu departamentele de promovare și comunicare din cadrul instituției județene,
dar au văzut și cum se desfășoară activitatea în cadrul compartimentului
de Fond Funciar, la Direcția Juridică și la Serviciul de promovare și implementare a proiectelor europene din
cadrul Instituției Prefectului Maramureș.
La finalul stagiului de practică, toți studenții prezenți, alături de profesorul asociat Ion Gogotă
au fost răsplătiți cu diplome atât de
reprezentanții Instituției Prefectului Maramureș, cât și
reprezentanții Consiliului Județean Maramureș.
Din partea Prefecturii Maramureș
diplomele au fost înmânate de subprefectul Alexandru Cosma, în timp ce din
partea administrației județene au oferit diplome tuturor participanților la stagiul de practică, secretarul
Consiliului Județean Maramureș, Aurica Todoran, alături de care s-au aflat
directorul Direcției Juridice, Ioan
Dragoș, Laura Danci, șef Serviciu Relații Publice și
Lăcrimioara Florian Poduț, șef Birou Resurse Umane. Mai mult, studenții au primit și
adeverințe de practică, care le atestă
stagiul efectuat în cadrul celor două instituții
care coordonează destinele întregului județ.
Colocviul de închidere a stagiului de practică pentru
absolvenții anului II de la cele două
specializări, respectiv Comunicare și
Relații Publice și Jurnalism a avut loc luni, 29 iulie, la Facultatea de Litere
din Baia Mare. Studenții au vorbit
despre modul în care a decurs practica efectuată la cele două instituții de importanță
majoră din Maramureș, respectiv
Consiliul Județean și Instituția
Prefectului. S-au abordat aspecte care au vizat cele două săptămâni de practică
și au fost împărtășite păreri și
experiențele trăite în aceste două
instituții. Potrivit declarațiilor studenților,
aceștia au subliniat faptul că au
acumulat experiențe unice și au cunoscut profesioniști dedicați
muncii lor, funcționari publici care
i-au primit cu căldură și le-au vorbit
cu pasiune despre munca lor. Iar faptul că, o parte dintre studenți au decis să participe pe mai departe la
activitățile celor două instituții județene
dovedește faptul că practica de
specialitate a fost, cu adevărat, o experiență
inedită.
Prin implicarea nemijlocită a profesorului asociat Ion
Gogotă și a tuturor celor care
reprezintă cele mai importante instituții
din județ, stagiul de practică a fost
cu adevărat succes, iar studenții au
dorit să mulțumească tuturor pentru
îndrumarea neobosită și pentru întreaga
încredere acordată, arătând că își
doresc să urmeze o carieră în administrația
publică. (a.b.m.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu