Dorin
Florea, omul care bate UDMR-ul cu propriile arme, pe teren propriu. Propunerea
primarului din Târgu Mureș privitoare la inițierea unei legi prin care să fie
obligatorie o anchetă pentru stabilirea criteriilor necesare creșterii unui
copil a inflamat spiritele. Dorin Florea este de părere că ar trebui inițiate
anchete sociale în urma cărora să se poată constata dacă un cuplu căsătorit are
capacitatea de a crește un copil.
Dacă nu
îndeplinește condiții minime, începând de la venit, să se abțină de la a face
copii.
Fără să
facă vreo trimitere la o anumită etnie, aluzia este atât de transparentă încât
toată lumea și-a dat seama că este vorba despre romi sau țigani, cum li se
spunea înainte.
De aici
până la acuzația de rasism nu a fost decât un pas. Mass media a popularizat
opinia primarului din Târgu Mureș, Consiliul Național de Combatere a
Discriminării s-a autosesizat dând scandalului o tentă interetnică, rasistă
chiar.
Primarul
spune că este animat de cele mai bune intenții. Conducând un oraș cu populație
mixtă, români, maghiari și o comunitate de romi care vorbesc ungurește, Dorin
Florea cunoaște foarte bine situația reală. Familiile cu mulți copii trăiesc de
pe urma alocațiilor pe care le primesc pentru droaia de copii și din ajutoare
sociale.
Cum se
poate schimba această stare de lucruri? Prin măsuri legale, pragmatice. Poate
că primarul Florea nu a adoptat tonul potrivit. În același timp nu este exclus
ca primarul din Târgu Mureș să urmărească și altceva.
Dorin
Florea, membru în mai multe partide, a câștigat mandat după mandat, indiferent
de partidul din care a făcut parte.
Deși
este român, a ajuns primar și când alegerile au fost dintr-un singur tur. Târgu
Mureș are structura etnică specifică reședințelor de județe din Transilvania,
cu deosebirea că în Târgu Mureș populația maghiară se ridică la 44,9%,
procentul românilor este de 52%, iar romii 2,5%.
Având în
vedere că la alegerile locale populația maghiară votează în bloc candidații
UDMR, se pune întrebarea de ce la Târgu Mureș câștigă un primar român chiar și
în condițiile alegerilor dintr-un singur tur.
Spre
comparație, în municipiul Satu Mare, în cazul alegerii primarului dintr-un
singur tur, UDMR merge sigur la victorie, deși comunitatea maghiară este de
doar 34,6%.
Așadar,
când primarii sunt aleși dintr-un singur tur, la Târgu Mureș, cu o populație
maghiară de 44,9%, primăria este câștigată de un român, iar la Satu Mare, cu o
populație maghiară de 34,9%, este câștigată de un primar UDMR.
Acesta
este, de fapt, substratul politico-electoral al declarațiilor primarului Dorin
Florea. Comunitatea romă din Tg Mureș este de 2,5%. Așadar, nu este o problemă
uriașă, Dimpotrivă, ca peste tot, constituie mai degrabă o masă de manevră, populația
săracă fiind dispusă să-și vândă voturile.
După cum
se știe, singurele partide care se opun modificării legii prin care primarii să
fie aleși din două tururi sunt PSD și UDMR. Restul partidelor parlamentare,
PNL, USR, PMP, Pro România și ALDE sunt pentru alegeri din două tururi.
Deputații de la Minorități intră fără alegeri în parlament.
În cazul
în care se menține actuala formulă, primarului Dorin Florea îi scad substanțial
șansele în fața unui UDMR care își propune să se moblilizeze pentru a câștiga
primăria Târgu Mureș. UDMR se opune alegerilor în două tururi în special din
cauza a doi primari de municipiu reședință de județ: Satu Mare și Târgu Mureș.
Mai sunt circa 30 de primării din localități mai mici în care UDMR are prima
șansă de a-și impune primarii dacă alegerile rămân într-un singur tur.
Pe drept
cuvânt, ar trebui să ne punem întrebarea dacă este vorba despre o ieșire
rasistă, despre pragmatism sau doar despre o formă subtilă de luptă
politico-electorală, cu tentă interetnică. Dorin Florea a reușit să iasă în
față printr-o declarație politică subtilă, mărindu-și șansele de a câștiga un
nou mandat de primar într-un municipiu ca Târgu Mureș care în mod normal intră
sub sfera de influență a UDMR.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: informaţia zilei Satu Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu