PNL se străduiește, până acum fără mare succes, să demonstreze de ce sunt necesare alegerile anticipate. Urnindu-și în trombă mașina de propagandă, marele uriaș pare să se fi trezit din somn și tot ce i s-a întâmplat anul trecut – scorul slab la europarlamentare, pierderea prezidențialelor, căderea guvernului Dăncilă – îi pare un vis urât pe care vrea să-l uite.
Față în față, cele două partide luptă de pe poziții inegale. Mass media, în special televiziunile, s-au aliniat în spatele PSD, situându-se în general împotriva alegerilor anticipate.
După nici cinci luni de la preluarea guvernării, PNL începe să devină nepopular. Cam așa cum erau partidele istorice după 1990.
Așa cum a guvernat, ignorând cele mai elementare reguli economice, PSD are neașteptat de mulți susținători. Cele câteva măsuri, eliminarea pensiilor speciale, teama de restructurare a instituțiilor statului, incertitudinea că nu vor fi mărite pensiile cu 40% în luna septembrie, mai nou inoportuna ordonanță privind spitalele private, fac din PNL un fel de bau-bau care trebuie stopat.
Statul român clădit pe o ideologie de stânga nu se poate reforma, mai ales când partidul care își propune acest lucru are doar 20% în parlament. Eventualii susținători ai politicilor de dreapta au plecat din țară, iar cei rămași acasă se simt, dacă nu confortabil, ceva mai în siguranță într-o guvernare de stânga.
De bine de rău, PSD mai dă câte ceva, ba un pic de pensie, ba o majorare de salariu, ba o scutire, ba mai trece cu vederea evaziunea. PSD este, așa cum le place să spună liderilor, aproape de om.
PSD este partidul care face totul pentru om, dar foarte puțin pentru țară. Este un partid al prezentului, nu al viitorului. Nu-i pasă că mănâncă mai mult decât produce. Programele PSD au fost făcute cu ochii la alegători, nu pe statistici, pe cifre, pe economie.
În bună parte, PNL este făcut din același aluat. USL a demonstrat că nu există diferențe fundamentale între stânga și dreapta. Din fericire alianța s-a spart, PSD și PNL urmându-și propriul drum. Unul dintre foștii parteneri a câștigat alegerile prezidențiale, iar celălalt alegerile parlamentare.
Din 2014, respectiv din 2016, PSD și PNL au devenit adversari tradiționali. Politica românească se desfășoară în jurul celor două partide.
Pozițiile lor sunt inconciliante în majoritatea covârșitoare a soluțiilor pe care le propun. Nu pot cădea de acord pe nimic, cu atât mai puțin pe Educație, pe Sănătate, pe Justiție, pe protecția socială, pe dimensionarea aparatului de stat. Cum ar putea cădea de acord pe alegerile anticipate dacă nu pot cădea de acord pe nimic?
PNL pare să-și fi epuizat toate argumentele. A obosit să mai spună de ce vrea anticipate, de ce a vrut alegeri de primari în două tururi etc.
Puse față în față nevoia de ajustare a economiei cu dublarea alocațiilor pentru copii și majorarea pensiilor cu 40% este clar cu cine va vota populația.
PSD are capacitatea de a arăta că PNL dorește alegeri anticipate pentru a nu plăti pensiile majorate din 1 septembrie.
PNL este decis să facă orice pentru a forța anticipatele. Că nu este corect să fie propus același guvern, că nu este corect ca un partid să nu-și voteze propriul guvern sunt povești.
Important este să ne întrebăm cum va evolua guvernul de după anticipate. Este din ce în ce mai evident că este nevoie de o schimbare radicală. Marea schimbare trebuie să înceapă cu parlamentul. Ce mare pierdere este scurtarea mandatului parlamentarilor cu șase luni? Este vorba de acei parlamentari care și-au votat pensii speciale.
Necazul este că nimic nu ne garantează că viitorii parlamentari vor fi mai buni decât cei de acum.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Satu Mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu