de Dumitru Păcuraru
Până la urmă toată lumea se satură de politicieni. Dovadă că după ce respectivul iese din scena politică şi se reintegrează în civilizaţie, adesea este un nimeni. Lucrul este valabil la vârf şi la bază. Ce rămâne după un om politic? În cel mai bun caz o serie de articole decupate din ziare. Poate că unii mai preocupaţi de propriul lor trecut glorios mai păstrează într-o cutie de pantofi bucăţi din panglicile pe care le-au tăiat la inaugurarea unor „obiective” arogându-şi meritul de a fi contribuit la realizarea lor.
Dacă ar fi să realizăm un muzeu al „foştilor” în cel mai bun caz s-ar putea expune tăieturile din ziare de care am vorbit mai sus.
Mi-au trecut aceste gânduri prin cap în momentul în care Radu Ulmeanu (foto), scriitorul care a cochetat cu politichia cam cum s-ar fi uitat la o buruiană crescută printre flori, mi-a dat o carte. Aşa m-a şi anunţat la telefon: vreau să-ţi dau o carte. Ce carte? – l-am întrebat. „O carte”. Ne-am întâlnit, mi-a dat o carte. Ce carte? Una fără obişnuitul nume al autorului în partea superioară, cu titlul ceva mai mare, undeva pe la mijlocul cărţii sau chiar în josul paginii. Am primit de la Radu Ulmeanu o carte, format mare, de peste 400 de pagini, de pe coperta căreia te fixează cu privirea un bărbat cu păr alb pe un fond galben, ca în tabloul lui Monet „San Giorgio Maggiore la amurg.” Titlu: Ulmeanu 75.
Ce cuprinde impozantul volum? Cronicile la cărţile autorului care a debutat editorial în anul 1979 şi de atunci, în mod sistematic, desigur cu multe greutăţi, a publicat la termene rezonabile carte după carte.
Trecând de la poezie la proză abia perceptibil, în mod natural, Radu Ulmeanu a fost validat de critica literară ca scriitor autentic, profesionist. Este un fel de a spune „profesionist” pentru că în România scriitorul nu are un statut ca atare, la fel cum nu are nici artistul plastic. Ei, scriitorii şi artiştii plastici, îşi duc viaţa cum pot, supravieţuisc din alte munci, folosindu-şi timpul liber pentru creaţie.
De altfel, Radu Ulmeanu, nu îşi aminteşte decât incidental despre „meseriile” lui. El a fost şi a rămas scriitor, fie că a fost profesor, fie că a fost un director de televiziune. Biografia lui Radu Ulmeanu, ca de altfel a tuturor scriitorilor, se confundă cu cărţile pe care le-au scris, cu cronicile semnate de nume importante ale literaturii române, de la Eugen Simion, Gheorghe Grigurcu, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Nae Antonescu şi mulţi, mulţi alţii.
Pentru efortul de a-şi aduna între două coperţi cronicile apărute în revistele literare importante din ţară, îl apreciez din punctul de vedere, şi în numele tuturor monografiştilor. M-am confruntat cu lipsa cronicilor de receptare a operei când am lucrat, timp de şase ani, la cele două volume dedicate vieţii şi operei celui mai mare pictor sătmărean, Aurel Popp. Monografii, istoricii literari sau de artă, monografiştii, istorici în general, ştiu ce înseamnă a nu fi adunate într-un volum cronicile, notele, opiniile contemporanilor despre „personajele” pe care încearcă să le readucă în actualitate. Monografiile se nasc greu când autorii trebuie să ciugulescă informaţii date din diverse surse. Merită, în acest context menţionate monografiile dedicate dr. Vasile Lucaciu, lui Constantin Lucaciu, Epaminonda Lucaciu sau primarului Augustin Ferenţiu, la care lucrează Adriana Zaharia, albumele dedicate artiştilor plastici Domokos Lehel şi Kalman Fodor, la care lucrează Oana Păcurar. Merită, de asemenea, menţionată osârdia cu care Ioan Nistor a scos la lumină viaţa şi opera lui Dariu Pop.
Ar fi nedrept să nu-i pomenim aici pe George Vulturescu, Gheorghe Glodeanu, Alexandru Zotta, Felician Pop, ca să-i numesc doar pe câţiva scriitori sătmăreni care sunt preocupaţi să-i scoată din uitare pe alţi scriitori sătmăreni. O menţiune aparte merită istoricii din Satu Mare, prea puţini pentru a reuşi să scoată la lumină întreaga zestre a trecutului împrăştiată prin publicaţiile îngălbenite de vreme: Liviu Marta, Szocs Peter, Claudiu Porumbăcean, Viorel Ciubotă, Ioan Viman, Doru Radosav, Viorel Câmpean, Robert Gindele, Cristian Virag, Paula Virag, Daniela Bălu, Marta Cordea.
Întâmplarea face ca tot anul acesta un alt important scriitor sătmărean să împlinească o vârstă rotundă. Atent cu tot ce apare prin reviste despre scriitorii sătmăreni, volumul Vulturescu 70 sau Vulturescu 75 va fi relativ uşor de editat tocmai pentru că autorul este cel mai mare decupator şi strângător de articole apărute prin revistele literare despre scriitorii sătmăreni. Lui Vulturescu îi datorez cronicile literare apărute de-a lungul timpului la cărţile mele. Este adevărat că mi-a dat doar copiile. Sunt sigur că are în dosarele lui şi cronicile apărute la cărţile lui Radu Ulmeanu.
Aşadar, ar fi cazul să acordăm mai multă atenţie lucrurilor, şi oamenilor, care rămân decât efemerilor politicieni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu