miercuri, 4 august 2021

Rectificarea bugetară, un exerciţiu politic dificil

 


Foamea de bani a ministerelor, a judeţelor, a fiecărei primării din ţară fac din rectificarea bugetară cel mai aşteptat moment, cel mai important eveniment politic al acestei perioade dificile.

Fără să ofere cifre, dar cu multe avertismente adresate miniştrilor care nu au început reformarea ministerelor, nu au făcut nici economii, dar nici nu au reuşit să cheltuie toate sumele alocate, premierul Cîţu transformă rectificarea bugetară din august într-o veritabilă armă politică.

Pe de o parte a avut o întâlnire cu primarii PNL chiar la guvern, pentru a arăta că acolo sunt banii, pe de altă parte, în cadrul campaniei interne, a avut o serie de întâlniri cu autorităţi judeţene oferindu-le acestora ocazia de a spune ce probleme au, de câţi bani au nevoie pentru a finaliza anumite investiţii şi a demara altele.

Ca niciun alt şef de guvern, Florin Cîţu a demonstrat că banii ţării sunt în pixul primului ministru. Coborând în jos, spre ministere şi administraţiile locale, se vede foarte clar că repartizarea fondurilor, a tuturor cheltuielilor, se află în pixurile ordonatorilor de credite, adică ale miniştrilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi primarilor.

Dacă asta se numeşte transparenţă în cheltuirea banului public atunci România, prin reprezentanţii săi, se îndreaptă într-o direcţie profund greşită.

Rectificarea bugetară ce urmează să se facă în următoarele săptămâni oferă ocazia partidelor din coaliţie, dar şi celor din opoziţie să dezbată, să analizeze modul în care se repartizează banii publici, precum şi statutul celor care îi repartizează.

Printre cei previzibil nemulţumiţi, desigur se vor număra miniştri USR PLUS. Sunt de notorietate publică proastele relaţii pe care le are Florin Cîţu cu Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, conflict acutizat din cauza incidentului cu trenul cu copii oprit în miez de noapte, cu Claudiu Năsui, ministrul Economiei, cu Stelian Ion, ministrul Justiţiei din cauza refuzului PNL de a desfiinţa SIIJ.

Lui Dan Barna şi Dacian Cioloş încă nu le-a trecut supărarea cauzată de demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, om-cheie în gestionarea pandemiei, a crizei sanitare.

Nu se poate spune că premierul este mulţumit de prestaţia ministrului Fondurilor Eurpene, Cristian Ghinea, din cauza modului în care a prezentat proiectul PNRR în faţa Comisiei Europene. Nu sunt informaţii despre relaţii neprincipiale cu miniştri UDMR. În schimb, relaţiile interne din PNL nu pot fi calificate decât mai mult decât tensionate. După demiterea ministrului Nazare, premierul mai poate deţine portofoliul de la Finanţe până la 23 august.

Pentru că Florin Cîţu are propria propunere, iar gruparea Orban altă propunere, rectificarea va trebui trecută prin guvern până la această dată.

Timpul este scurt, iar pretenţiile mari vor determina comprimarea dezbaterilor pe rectificare. Probabil primele cifre vor fi anunţate oficial cel târziu în jurul datei de 16 august.

PNL deja este aproape de punctul de explozie. Mai precis de implozie. O armonizare a poziţiilor este imposibilă. Mai ales după acuzaţiile de o gravitate absolută aduse de Ludovic Orban lui Florin Cîţu, anume că Florin Cîţu ar fi impus de forţe dinafara partidului. Se vorbeşte pe faţă despre trădare, despre amestecul unor forţe străine în treburile PNL. Anumite repartizări cu dedicaţii speciale pot pune coaliţia de guvernare în pragul prăbuşirii. Continuarea disputelor în PNL la o temperatură şi mai mare, pot conduce PNL spre scindare. Cam aceasta este fotografia momentului înainte de rectificarea bugetară aşteptată cu sufletul la gură şi cu buzunarele deschise de toată lumea.

Foamea de bani este atât de mare încât problema rectificării bugetare nu poate fi judecată după reguli şi principii echitabile.

În aceste condiţii rectificarea bugetară este doar un simplu exerciţiu politic.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu