Mărturii peste timp

  Tot ce stăpânește omul reprezintă o scânteie de viață și o clipă de timp.

Dacă destinul nostru este efemer, nu ne rămâne decât să prețuim clipa, secunda ce se scurge cu atâta repeziciune peste noi, muritorii; să prețuim picătura de frumos ce ni se oferă în această antologie - un mănunchi de gânduri, sentimente, emoții, trăiri și frământări intense, toate alcătuind un tot unitar, un regal de frumusețe și sensibilitate - poezie, proză, eseu, poezie populară, recenzii, cântec popular, interviuri, o ploaie de metafore și personificări, oameni minunați și frumoși reuniți sub semnul logosului, între Eros și Thanatos, între lumină și adevăr.

Cuvintele coboară lin, domol, dar cu înfiorare și simțire, așa cum se revarsă apa de izvor, la munte, în zilele răcoroase.

Tot coboară cuvintele și ne înseninează viața și sufletul, uneori cu dor și nostalgie, alteori cu bucurie și împlinire.

Se cuvine să mulțumim din suflet celor trei coordonatori, maramureșeni inimoși, Vasile Bele, Gelu Dragoș și Nelu Danci, pentru promovarea culturii și a frumosului în lume, pentru aceste minunate mărturii spirituale ce vor dăinui  peste timp, culese cu pasiune și dăruire, dar și cu infinită iubire.

Să începem periplul nostru literar prin acest labirint al trăirilor lăuntrice.

Valeria Bilț ne oferă imagini spectaculoase, încărcate de lirism și dăruire în poemul Muzica înainte de toate, parafrazându-l pe simbolistul francez Paul Verlaine: „De la musique, avant tout chose", un amalgam de bucurie și iubire, de dăruire: „să punem niște muzică, să nu stăm așa cu aerul sec, să tresalte în inspirații bucuria".

            În Veac pandemic, autoarea ne amintește de propoziția lui Cicero, „O, tempora, o, mores!", împotriva lui Catiline, criticând atitudinile, tendințele actuale, amintindu-și de momentul crucial în care mama sa își ia adio: „a rămas bun sau a chemare", din celălalt tărâm lipsit de suferință.

Într-o multitudine de metafore și personificări, Vasile Bele în Versuri. Eseu,  descrie „tăcerea răstignită în altar, cea care-și face cuib într-un bob de fericire", în haina de rouă „a veșniciei"; răstignirea Mântuitorului este surprinsă magistral - natura este cea care participă la întregul ritual: „crinii albi plângeau", „iarba și-a oprit verdele într-o lacrimă", „vântul și-a plâns umbra", iar „norii și-au golit pasul", urmărind „viața într-o desagă" cu vise și amintiri promise.

Erosul este prezent în lirica poetică, o parte integrantă, o febră a sufletului, „în fiecare suflare de vânt", în fiecare „clipă de zidire", în fiecare bob de rouă, acolo unde „doar clipele de veșnicie au prins rădăcini".

Autorul Vasile Bele vorbește despre simbolistica obiceiurilor de primăvară, despre sărbătoarea Sângeorzului.

Casele, gospodăriile sunt apărate cu ajutorul unor plante sau obiecte cu proprietăți magice.

Așa cum afirmă prof. univ. dr. Delia Suiogan, „stropirea cu apă constituie procedeul cel mai uzual și mai răspândit".

Legenda continuă despre Marele Mucenic Gheorghe, cel purtător de biruință și despre minunile săvârșite de-a lungul vieții.

            În eseul O clipă de zâmbet, Vasile Bele rememorează cu nostalgie anii tinereții, timpul care a fugit în zbor (fugit irreparabile tempus), cei 29 de ani în Jandarmerie, cu misiuni multe și riscante, dar, cu iubire de Dumnezeu, totul trece cu bine, chiar și cu cele 29 de primăveri sau ierni care s-au pierdut în negura timpului .

Important este că autorul, „un vulcan de energie pregătit să erupă", rămâne un învingător, încrezător în zilele ce vor veni, dar, cu privirea spre cer, spre Dumnezeu, este călăuzit de cultul dreptății și al adevărului.

Într-un alt poem, Vasile Bele, „născut în visarea luminii", în cuvânt și frumusețe, dorește să culeagă libertatea și zborul, precum curcubeul, fiind zămislit din „cuvânt și zâmbet".

Ghiță Blidar, interpret de muzică populară, consideră că are o datorie  morală de a promova tezaurul impresionant al comunității, specificul nostru național; Țara Codrului,  în toată splendoarea ei, rămâne un izvor nesecat de inspirație, dar și de istorie, cu oameni credincioși, cu o istorie demnă de luat în seamă, cu codreni modești, apărători ai spiritualității noastre românești.

Pr. stavr. Radu Botiș în Aspecte pedagogice și catehetice în lucrarea de mântuire a domnului Iisus Hristos, vorbește despre persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos, despre naștere și copilărie, despre puterea învățăturii Mântuitorului, despre Mântuitorul Iisus Hristos, despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre pildele Mântuitorului – pilda  semănătorului, a semințelor bune și a neghinei, despre lucrătorii viei, despre pilda celor zece fecioare, pilda celui ce datora zece mii de talanți.

Cel mai important lucru este să-l cunoaștem pe Dumnezeu, să-i cunoaștem învățăturile.

            Radu Botiș este un slujitor al Bisericii, fiind cel ce ne oferă învățături, amintindu-ne de „Didahiile" lui Antim Ivireanul.

            Elena Borcuti ne propune în Lumini și umbre, o incursiune în natura feerică, paradisiacă, o natură ce ne amintește de pastelurile lui Vasile Alecsandri:

Lumini și umbre își arată fața

Și ele vin și trec când nu le-aștepți

Ne-ntunecă și ne înseninează viața.

Autoarea ascunde în versurile sale sacralitatea învierii, lumina infinită, sacră, descrie florile câmpului, „poleite-n razele de soare", primăvara „din muguri de april", acolo unde viața e „triumfătoare".

Poetul Emil I. Bozga ne fascinează în poemele sale cu tema timpului ce se scurge în „trenul vieții", de aceea trebuie să prețuim clipa (carpe diem).

Cu aceeași emoție și sensibilitate, Emil I. Bozga descrie într-un poem-rădăcină, Maramureșul purtat veșnic în suflet, cu „forță și mândrie", un adevărat „hotar de haiducie", deoarece doar „În Maramureș este închinarea".

Continuăm periplul literar cu volumul de versuri Focul din noi al doamnei Mihaela CD, un volum ce îmbină trăiri, sentimente profunde, frumuseți inconfundabile prin ceea ce ne transmite autoarea, sentimente alese față de cei dragi, dar și dorul inegalabil de țară, de glie, dar și de copilărie.

Urmează dialoguri, replici îngemănate (Vasile Bele / Mihaela CD), în care cei doi condeieri culeg, „petale de iubire și dor", dar și culorile curcubeului, „lacrimi din zâmbet de soare"- poeme descrise cu lirism și dăruire, adunate în „culorile neșterse dintr-un pas de adiere".

Poetul Ionescu Cioată ne transmite un mesaj al speranței, al îndemnului de a merge mai departe:

Să știi să mergi pe-al vieții drum,

Să știi să mergi călcând prin scrum, deoarece speranța rămâne „un vis", un cânt, o strigare vie, tăcută, din adânc, chiar dacă lumea în care trăim este tristă, „fără viitor", o lume cu „văzduhul gol", ce și-a pierdut sacralitatea: „e-o  lume tristă, îngerii în nămol".

O poetă sensibilă este și Gabriella Costescu, o căutătoare a frumosului, dar și a adevărului suprem, dincolo de cuvinte: „ca un cerb însetat caut apa Vieții", într-un dialog permanent cu Divinitatea.

Citind poeziile autoarei, m-am dus cu gândul la Psalmii arghezieni, numai că poeta nu este ca un predicator în pustiu - vox clamantis in deserto, nu oscilează între credință și tăgadă, ci îi mulțumește lui Dumnezeu că „i-a lărgit cărarea", viziunea despre lume și viață, simte cu toată ființa că este ascultată. Rătăcirile au prins nerătăcire: „Lumina pentru mine nu ai stins".

Poemul Gabriellei Costescu este o poartă spre fericire, mântuire și lumină, o poartă deschisă spre adevăr, „sub un munte de iubire".

Poeta Alina Narcisa Cristian, așa cum afirmă profesorul  Gelu Dragoș, ne amintește de poeziile lui Ion Pillat, de acel sentiment elegiac.

Descoperim în poezie o alternanță a formelor verbale: de la perfectul compus („am tăcut în povestea noastră"), la condițional optativ perfect („ar fi trebuit"), sau la conjunctiv - „să vorbesc", în versuri profunde, emoționante, descriind iubirea, dar și suferința: „să nu vorbești despre poezie, dacă nu ai adunat suficiente lacrimi".

Poetul popular Nelu Danci scrie cu inima, cu modestia țăranului mândru de harul divin, cu mândria țăranului credincios.

În poezia populară a lui Nelu Danci, stau mărturie amintirile din tinerețe - „tinerețea ni s-a dus", iubirea, cei dragi, neamul românesc cu care acesta se identifică, sau poeții care se îndreaptă spre cer:

Ne mor poeții cei mai buni,/

Cu-această mare pandemie,

(în memoria poetului Valer Popean).

Dialogurile  literare inedite între Vasile Bele și Nelu Danci sunt pline de umor și ironie.

Profesorul Gelu Dragoș realizează un interviu cu poetul și pictorul Ion Georgescu Muscel, din care aflăm că acest artist plastic și-a expus lucrările în Canada, în Ontario și practică arta din pasiune. Nimic nu se realizează în viață fără pasiune!

                        Rapsodul popular Vasile Boiciuc Rogneanu a fost sărbătorit prin publicarea unei cărți dedicate lui cu o bogată anexă foto.

Așa cum afirmă acest rapsod popular, „cântecul popular este cel care, prin tinerețea lui, nu te lasă să îmbătrânești niciodată".

Ioan Dragoș ne surprinde prin titlul volumului, Acte adiționale la foaia de observație, ce cuprinde toate frământările lăuntrice prin care trece fiecare individ  de-a lungul timpului, făcând referire la Homer și Ovidiu: mereu până la viața adevărată e o distanță,

pe care nici Homer n-o acoperă.

Mihai Epli debutează cu volumul  Lacunele luminii, definind poezia „o literă profundă, un stih, ca o minune, iar viața - o „cafea dulce-amară".

Erosul este prezent în poezia lui Mihai Epli, deoarece iubita deschide poarta Raiului și-l salvează; elementele terestre sunt în strânsă concordanță cu  cele astrale, poetul oscilând între lumină și întuneric.

Elena Fecioru Scânteioară a cunoscut în versurile sale suferința, lacrima, viața dură pe care a dus-o:

Pașii-ncearcă să străbată,

Drumul greu și plin de zloată,

Dar se-mpiedică-n durere,

În dor greu și dorul geme.

Doar „timpul sculptează-n chip" amarul, singurătatea „își strigă deznădejdea", iar clipa este „ostoită-n jale". Poezia Elenei Fecioru mă duce cu gândul la poezia lui Octavian Goga, „poetul pătimirii noastre", o poezie născută din jale și suferință.

                        Lucrarea Groșii Țibleșului - locuri, oameni, fapte și tradiții, este semnată de către doamna profesor Ioana Filip, cea care investighează zona Lăpușului, un ținut încărcat de istorie, un adevărat simbol peste timp, un miracol dat de Dumnezeu: „O lacrimă a cerului s-a transformat în cristale care s-au sfărâmat, dând strălucire doar pentru cei vrednici s-o vadă".

Dumitru Fânățeanu este numit de către Ion Cristofor „Poet al Nordului", un poet ce descoperă frumosul în poezie, destinul efemer al omului pe pământ, relația cu divinitatea, fascinat de „pădurea din satul  natal", de acea lume de basm din orele sfinte, dar și de „Tricolorul Sfânt", considerat un legământ al poetului cu trecutul din care-și trage seva, obârșia.

Sunt și poezii dedicate minerilor, acelor ortaci, frați de sânge, ce acționează în „străfunduri de-ntuneric", anilor ce s-au îndepărtat, fiorului iubirii: „un foc nestins, măiastră legănare", timpului necruțător ce se risipește, dar și destinului implacabil al omului:

Noi suntem călători

Spre țărmul viselor.

După 25 de ani de cântec, Maricica Mihoianu este răsplătită cu o carte-document despre viața, dar și despre trăirile sale, un sfert de veac de cântec. Interpreta cunoaște fiecare colț din sat, fiecare uliță, iar în privirea ei înflorește mereu o primăvară verde sau o vară caldă și senină: „Pentru Maricica, satul este un adevărat templu și un altar", iar cântecul e „viață, aer, liniște și neliniște, e bucuria ce face necazul să fie uitare".

Profesorul Gelu Dragoș face o recenzie de carte doamnei Mariana Moga, o prozatoare de largă respirație, pentru care cuvintele sunt „o lume în miniatură,  o cale spre libertate”, pentru care scrisul  este „fericirea de a trăi", este o lume la care se raportează în permanență.

Proza Marianei Moga descrie situații-limită ale personajelor, întrebări existențiale, autoarea fiind convinsă că totul se desfășoară conform unui ritual, iar viața este „școala în care descoperim fiecare lecție trăind-o".

Mariana Cristina Popan, în volumul de versuri Condei stelar, ne impresionează printr-o poezie existențială. Se autodefinește ca fiind „un condei de stele, de floare, de ceruri", sau însăși slova românească:

Sunt slova românească,

Un suflet rătăcesc.

Coordonatorul antologiei Satule, izvor de dor, este Puiu Răducan. În această antologie regăsim poezii dedicate lumii satului românesc, tradițiilor și rânduielilor străvechi:

Din sat plecăm amândoi,

Rămâne drumul înapoi, - Cristina Bălășoiu.

Doina  Bonescu personifică pomii:

„M-așteaptă pomii în grădină”, iar Al. Florin Țene recunoaște că se identifică întotdeauna cu locurile natale: „De pe plaiurile natale n-am plecat nicicând".

Satul rămâne pentru toți un spațiu matrice, un izvor nesecat de frumusețe și inspirație.

Urmează un manuscris, Cartea vieții, ce aparține ofițerului superior Mircea Spiridon (plecat la cele sfinte) - un mănunchi de maxime, reflecții, cugetări de Nicolae Iorga, Kant, Pitagora, Seneca, Tudor Vianu, etc, o serie de proverbe arabe, românești, franceze, concluzionând cu o cugetare a lui Leopardi: „Fericirea omului nu poate consta decât în adevăr".

Costel Stancu ne surprinde plăcut cu o poezie modernă, de tip proză.

            Descoperim o viziune limpede, concretă și clară a poetului, poeme profunde, acolo unde Thanatosul este atât de prezent:

Trezește-te, suflet al meu!

Nu simți cum unul din căderea celuilalt renaștem?,

sau Viața și moartea-s două zaruri ce nu au numere perechi.

                        Constanța Tanți Triță ne-a dăruit un superb volum de versuri, tradus în limba franceză și în limba engleză, un volum al luminii și al profunzimii, o poezie modernă, dar și sensibilă:

În agonia singurătății

Nu mai răzbat decât fluturi.

In the agony of the loneliness

Only the butterflies go forward

Dans l'agonie de la solitude

Seuls les papillons se frayent un chemin.

Dumitru Țimerman este un alt poet de factură modernă -  volumul Lacul rememorării, cu o lirică sinceră și pasională; pentru poet,  Cuvântul, Lumina și Fericirea constituie un tot:

„Neștiute cuvinte celebre adorm obosite-n fereastră", iar pomii „s-au îmbrăcat în cămăși", primăvara.

Poetul nu-și uită rădăcina nașterii, Maramureșul: „se preumblă străbunii mei îmbrăcați în straie nepământești".

Secțiunea „In memoriam" începe cu doamna Ligya Diaconescu, care, din păcate, s-a grăbit să plece spre stele, fiind coordonator al revistei "Antologia Scriitorilor Contemporani de Pretutindeni".

Cartea în sine cuprinde o selecție de poezii și proză scrise de scriitori români din țară și din străinătate.

                        Una dintre cele mai importante teme abordate în antologie este istoria, dar și sentimentul patriotic, promovarea valorilor etern-umane.

Ioan Voicu a plecat spre ceruri, dar a lăsat în urmă balade triste, sensibile:

Mi-este greu, această viață

o suport de dimineață,

sau,

mă duc fără să vreau

pe același drum uitat de lume.

În Balada ultimei mele morți, Ioan Voicu recunoaște că suntem trecători pe acest pământ:

„eu sunt iubire, pulbere și stele".

            Veronica Crăciun Perșe a fost o solistă de muzică populară, aducând cu ea zestrea folclorică din zona Beiușului; acum nu este decât „un suflet printre stele", dar rămâne o ființă iubită și apreciată pentru frumusețea portului, dar și pentru autenticitatea cântecului bihorean, pe care l-a slujit cu credință până în ultima clipă de viață.

Îndrăgita solistă rămâne un exemplu de cinste și corectitudine pentru urmași.

Prin Veronica Perșe s-a făcut o punte între cele două județe-Maramureș și Bihorul Veronicăi.

Nicolae I. Petricec semnează în 2006 în „Informația zilei de Maramureș",  editorialele Mă enervez, deci exist, Partidul fără nume, Trecutul din preajma noastră, dar, acum, din păcate, continuă pe un alt tărâm să scrie, convins că „mintea omenească se apără de amintiri, aruncându-le sub preșul uitării. Amintirile continuă să existe, ne împiedicăm de ele în propria noastră minte".

In memoriam - Nicolae Vălăreanu Sârbu, Pe acoperișul unui veac, o exegeză a profesorului Gelu Dragoș.

Pentru poet, poezia rămâne o stare permanentă ce-i invadează ființa, iar frumosul nu are sfârșit:

Știu numai drumul metaforei,

genele care-i deschid ochii luminii,

iar nopțile sunt învăluite de stele, doar anotimpurile  sunt „zile de adumbrit trupul".

În antologia poetică Daruri divine, descoperim un parfum deosebit al cuvintelor, o dezlănțuire de metafore, traduse de către Baki Ymeri în albaneză.

Antologia de literatură contemporană este semnată de către trei maramureșeni, în care sunt antologați 46 de scriitori, poeți, prozatori, oameni dedicați scrisului, cuvântului, „un univers de culori și de miresme unice, impregnat în creațiile de excepție ale autorilor, a dat naștere acestui buchet sublim, ce poartă numele Universum", remarca editorul  și coordonatorul acestei antologii, Johnny Ciatloș Deak.

O altă antologie de creație literară și artistică este intitulată Cuvânt în lume, un concept al Colegiului Național „Mihai Eminescu", Baia Mare, un proiect literar demarat de către profesorii și elevii acestui Colegiu; chiar dacă omenirea este sub semnul distanțării sociale, e timp pentru introspecție, pentru suflet și creație.

Ecouri literare - Daniela Vâlceanu / Vasile Bele, la primirea Antologiei de texte:

Bate vânt din Maramureș

De la craii cei mai chipeși,

Cei pe care lumea-i știe

Dragoș Gelu, Nelu Danci

Vasile Bele, oameni buni

Și prieteni dragi.

Revista „Steaua Dobrogei", o revistă bianuală de cultură, editată de Asociația Scriitorilor din județul Tulcea, „Aegyssus", director și membru fondator, poetul Mircea Marcel Petcu, reunește poeți și prozatori, uniți într-o frăție literară, în inegalabila lume a logosului.

Revista „Freamăt" a Cenaclului L.S.R.MM este o revistă maramureșeană, în care metaforele dau anumită greutate poeziei, iar poezia dislocă timpul și spațiul.

Revista „Amprentele sufletului" este o revistă de cultură și artă, extrem de interesantă - conține poezie, eseuri, proză, critică literară, folclor, cântec popular.

Sufletul acestei reviste este un condeier de excepție, doamna Eugenia Enescu-Gavrilescu.

                        Mărturisesc cu mândrie că și eu semnez în paginile acestei reviste, pe care am numit-o o bijuterie literară, o revistă din suflet și pentru suflet, zămislită cu pricepere și migală, cu pasiune și dăruire.

O altă revistă de cultură, tradiție și atitudine civică - „Mărturii maramureșene", fondată de către scriitorul Radu Botiș. Revista se remarcă printr-o tematică bogată, abordată în articole de diverse facturi, tratând subiecte de interes pentru cititori.

Vasile Boiciuc-Rogneanu este un rapsod popular de pe valea Ronișoarei.

Cântecul popular, așa cum afirmă cunoscutul rapsod, este cel care alină durerea sufletului, este șoaptă, vers și poezie, luptă și biruință, o adevărată hrană spirituală pentru omul sensibil: „Copiii mei sunt cântecele cu care urc pe scenă", iar cântecul popular rămâne un refugiu pentru fiecare: „dacă ești singur și-ți cauți un prieten, caută-l în cântecul popular".

            100 de personalități maramureșene care au făcut istorie, din care aflăm că Maramureșul „este un tărâm al esențelor, în care fibra intimă a existenței se relevă plenar ca într-o rezervație de străvechi".

Cartea aceasta este o călătorie către noi înșine, o călătorie-destin.

Antologia se încheie cu eseul lui Vasile Bele Mănăstirea Chiuzbaia - un colț de rai pământesc.

 

Aici, în acest lăcaș sfânt „a fost leagănul copilăriei mele, aici unde necazurile nu ajung", recunoaște Vasile Bele cu emoție și sensibilitate, locul unde ne înălțăm rugăciunile către Dumnezeu, dar și către Măicuța Sfântă:

Am venit, Măicuță,

Să te mai vedem,

Să-ți spunem necazul,

Care-l mai avem ...

La Chiuzbaia, „undeva între cer și pământ, în fiecare zi clopotul vestește zorii zilei și-n dangătul său binecuvântează ascultătorul ce-și face, creștinește, cruce".

Se cuvine să înălțăm și noi o rugăciune către cer pentru această revărsare de frumos din această antologie, în semn de mulțumire și binecuvântare, pentru puterea tămăduitoare a Cuvântului ce ne unește și ne va uni mereu.

Aș dori să închei acest periplu literar într-o notă lirică, cu un poem (versurile îmi aparțin), intitulat Lângă tine, poezie:

 

Lângă tine, poezie

 

Lângă tine, poezie,

îngenunchez

ca într-o rugăciune,

ca într-o catedrală.

Doar lângă tine

am găsit frumosul

din fiecare slovă

și l-am împrăștiat

în cele patru zări:

la răsărit

am sădit

sămânța cuvântului,

la apus

am adunat

roua fiecărui cuvânt

și am brodat

Universul

doar cu slovele tale,

poezie!

Lângă tine, poezie,

nemurirea este îngemănată

cu slova de foc!

 

 

Prof. Violeta Bobocea,

Liga Scriitorilor Români - Buzău