Cu noi o purtăm, țara
ni-i-n suflet,
Plecat-am și-am luat
țara cu noi,
Ni-i încrustat pe-al
inimii pamphlet,
Acolo-i țara, unde
suntem noi!
Ne curge-n vine
sângele roman,
Oriunde-n lume pașii
ne poartă,
Aer respirăm cu român
plămân
Ca nația, ni-i sculptată-n
soartă.
Pâine mai ulce ori mai
amară,
Am înghițit trăind în
depărtări
Și-n suflete
ne-mpurpura o țară
Și-un tricolor pudrat
de sărutări.
Și n-am uitat dulcele
nostru grai,
Care răsună și-n soare
și-n ploi,
În noi trăiește, roman
colt de rai,
Acolo-i țara, unde
suntem noi!
(Acolo-i țara, unde
suntem noi, autor Mihaela CD)
POEZII PENTRU SUFLETUL
MEU –
REVISTĂ DE LITERATURĂ,
ARTĂ ȘI CULTURĂ
NR. 6/2021
(fondată
în 30 octombrie 2018 la Montreal, Canada)
Mulțumesc dragi prieteni de peste ocean! Cu respectul
cuvenit și cu prețuire profundă, vă anunț, mulțumindu-vă și în acest moment, că
am primit coletul cu revistele. O mare bucurie! O altă realizare literară
pentru care meritați, din adânc de suflet, felicitări!
O revistă din care reiese eleganță și admirație, drag pentru
literatură și varietate literară. Cu un Editorial – Viața,
un miracol, semnat de către senior editor Johnny Ciatloș Deak, foarte frumos elaborat, cu profesionalism, din care am să
redau o frântură, de maxim interes obiectiv: „Datorită
vremurilor pe care le trăim tindem să programă totul înainte, practic trăim mai
mult pentru viitor decât pentru prezent. Nimeni nu ne poate asigura viitorul
așadar fii fericit pentru acest moment. Momentul de față este viața ta, clipa
următoare este incertă. Nimeni nu ne poate asigura viitorul așadar fii fericit pentru
acest moment. Momentul de față este viața ta, clipa următoare este incertă. Nu
irosi nicio secundă din timpul tău; dacă o faci, înseamnă că nu ai descoperit
adevărata valoare a vieții. Din nefericire drumul vieții nu este presărat doar
cu petale de trandafiri, dar vei avea mereu o opțiune. Te vei limita la a te
plânge că tufa de trandafiri are spini sau te vei bucura că tufa de spini are
trandafiri”.
În prima parte a acestui număr de revistă,
semnează poezie, astfel: Mircea Marcel Petcu, Delia Cristiana Stamate, Teodora
Dumitru, Flavia Maria Goga, George Rîurel Bălan, Nina Lavric, Marilena Călin,
urmând o recenzie realizată de pr. stavr. Radu Botiș, la volumul, Repere ale autobiografiei
spirituale din spațiul ortodox în secolele XIX și XX: Ioan de Kronstadt, Siluan
Athonitul și Nicolae Berdiaev, apărut la Editura Lumen, Iași, 2019 și
semnat de către Iuliu-Marius Morariu.
Distinsa prietenă, Camelia Florescu, la rubrica Români de
succes!, realizează un interviu cu admirabila cântăreață Corina Chiriac. Un
interviu excelent. Foarte frumos elaborat. Eleganță în întrebări. Eleganță și
sobrietate în răspuns. Am citit și recitit interviul, din drag pentru amândouă
doamnele. Onoare și respect. Apreciere și prețuire. Felicitări, Camelia Florescu! Felicitări,
Corina Chiriac!
Mircea Ruștiuc ne surprinde cu pictură (Portrete, ulei pe pânză), iar Lucian Dumbravă, propune
pentru acest interesant număr al revistei, un fragment dintr-o proză – Copilul și lumea (după o idee de Rudy
Löbel), după care ne surprind cu poezie: Aurelia Rînjea, Florica Pățan,
Cristian Bodnărescu, Victor Manole, Victoria Guțu, Aura Ungureanu.
Mihaela CD, redactor fondator, ne surprinde cu
articolul Regizor la 15 ani, cu
referire directă la Robert Dumitrescu, născut la București,
emigrat împreună cu părinții, de la varsta de doi ani, în Canada. Am să vă las
Dumneavoastră curiozitatea de a afla mai multe amănunte despre copilul-regizor
de la Montreal, iar eu voi puncta articolul scris sau dăruit de către Johnny
Ciatloș-Deak, Ziua iei într-un colț de
rai românesc, organizată „într-un decor absolut superb, într-un colt de rai
românesc, mai precis pe domeniul familiei Roman, din Berthierville unde
clădirea restaurantului este împrejmuită de o superbă pădure de arțăgos
canadieni întinsă pe o suprafață de câteva hectare, iar cei dornici, pot
beneficia de o plimbare reconfortantă în mijlocul naturii”.
Al. Florin Țene, ne vorbește despre Spiritul liric în poezia Mihaelei CD,
iar Maria Frum, se lasă descoperită cu picturile de o imensă frumusețe, lucrări
realizate în acrilic și ne mai oferă,
bonus, un eseu, numit Miracolele din
viața noastră.
Aurelia Oancă, Costache Năstase, Alice Puiu,
Violeta Bobocea, Kessy Ellys Nycollas, subsemnatul Vasile Bele și Elena
Căpățână urmăm cu cele mai recente poezii. În plus, Violeta Bobocea, ne propune
un fragment din cronica volumului Uneori
elefanții zboară/Sometimes Elephants Are Flying (bilingv), iar Trandafir
Sîmpetru, președintele Uniunii Mondiale a Poeților din România, editor, poet
care-și înmulțește cu rod „talanții” literari semnează articolul Moartea nu este un neant!
Aceeași Mihaela CD, ne surprinde cu pictură digitală și la
rubrica De la artă, la modă, cu „imprimeuri ce asigură un succes vestimentar și
decorativ de excepție".
Georgiana Laura Gheorghe, apare cu un fragment
dintr-o recenzie a volumului antologic Universum,
vol. 5. Și iar poezie, prin vocile lui Camelia Florescu, Ileana Pascu și
Teodora Chiric. Titina Nica Țene ne dăruie o proză scurtă, Orașul. Ileana Anghel Meșter, pictură, icoane pe sticlă, Marian
Costache, ne oferă câteva Știri
comunitare din Montréal. Mara Popescu Vasilca, prin vocea editurii Izvorul
Cuvântului, editor Florin Căprar, ne este semnalată apariția editorial a
volumului Bianca. Printre castele de
nisip – roman, 2021.
Virgil Dumitrescu, Ioan Popoiu, Dorina Omotă,
Mugurel Pușcaș, Liliana Badea Cârstea, Rodica Mureșan și Lăcrămioara Iva ne
surprind cu poezii, iar Carmen Florian să ne ofere, câteva picture pe pânză, de
o rară eleganță și o cromatică aparte. Raportat la acest spectacol al
culorilor, cu referire directă la Carmen Florian, prin vocea Cameliei Florescu,
ne sunt oferite câteva date despre vernisajul expoziției. Superb!
Rebeca Chirilă, ne vorbește despre Femmes fatales. Aurelia Oancă, ne
vorbește despre Măria Sa, Cuvântul,
prezentându-ne cele mai proaspete apariții llustrat. Măria Sa, poezia, este
slăvită și prin vocea lui Corina Ligia Pătrașcu, Simona Mihuțiu, Cristian
Pavel, Ștefan Doroftei Doimăneanu, Árpád Tóth, Olga Văduva (Grigorov), Marian
Costache și Mihaela CD – cea care încheie pagina revistei. O muncă imensă și o
responsabilitate enormă.
Paginile, frumos ilustrate și o coloristică
atrăgătoare, te acaparează. Imi place conceptul și îi dau notă maximă. Poeziile
cuprinse în paginile revistei transmit mesaj puternic și au profunzime. Pe
câțiva cei incluși îi cunosc personal din taberele literare. Oameni valoroși și
pretențioși, întâi cu ei.
Felicit diversitatea culturală din acest
număr. Apreciez munca din spatele revistei. Am spus, și nu regret deloc,
repetând – sunteți minunați dragi prieteni și vă asumați o responsabilitate.
Rezultatul este unul deosebit. Cinste și
eleganță, cinstire și mulțumire vouă, celor care ați trudit. Sunt mândru că fac
parte din cei cuprinși în paginile revistei – o revistă a românilor de
pretutindeni.
Bravo, oameni minunați! Dumnezeu să vă
ocrotească pașii, că frumoase și minunate vă sunt faptele. Respect și prețuire,
oriunde ați fi …
Sub o frunză de arțar,
Plânge-o lacrimă uscată,
Ce se-ascunde temerar,
De arșița dezmățată.
Tremură un gând agale,
Dragostea-I adusă-n dar,
Dar se-mpiedică în cale,
De al neputinței par.
Zguduind din temelie,
Al iubirilor culcuș,
Freamătă, sărind zglobie,
Spre potrivnicul urcuș.
Nu-i destul să ai silință,
Atunci când te întristezi,
Din neant și neputință,
Dragostea să ți-o salvezi.
Și-ntr-un fluviu de voință,
Curge al iubirii har
Și pe-alei de biruință,
Străluciri ți-aduce-n dar.
(Izbânda iubirii, autor Mihaela CD)
VASILE BELE
Chiuzbaia, 23 septembrie
2021
Vă mulțumim din inimă, domnule Bele! Mulțumim tuturor colaboratorilor, poeți,
scriitori, pictori, artiști, tuturor celor care doresc să împartă lumii
literatura, arta și cultura, alături de noi! Și nu în ultimul rând colegilor de
redacție care trudesc benevol pentru a asigura aceste numere de revistă! Toți, împreună
suntem mai puternici și facem lumea mai bună și mai frumoasă prin cultură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu