Luminile orașului

 

                                                                                              de Gheorghe Pârja

Suntem cu sfintele sărbători pe sfârșite, așa că putem apela la micile impresii despre cum le-am petrecut. Sau cum am trecut cu sufletul în mirările orașelor. Că mulți dintre noi, care avem cheia de la casa părintească de la sat, pusă pe cuiul din apartamentul orașului, ne gândim la primăvara care vine. Așa că pașii ne poartă prin oraș, că facem parte din eșalonul celor care locuiesc la oraș, dar avem dublă cetățenie, rurală și urbană, și cu soarta asta ne împăcăm. Venind, în aceste zile, spre casa din oraș, priveam în jur lumini și umbre. În dreapta, amenințarea dezordinii, în stânga luminile orașului. Contrast evident între întrebări și feerie. Să scap de dilema cotidiană, m-am refugiat în amintire. Și mi-am derulat în memorie pelicula lui Charlie Chaplin, cu titlul ocrotitor: „Luminile Orașului.”

Un film american mut, alb-negru, din 1931, o comedie romantică, produs și regizat de marele Chaplin. Filmul a fost reluat pentru fiecare generație de spectatori. Eu îl am în ecusonul sufletului. Îmi amintesc subiectul. Prezintă aventurile micului vagabond, care se îndrăgostește de o fată nevăzătoare. Apoi, eroul nostru începe o prietenie turbulentă cu un milionar. Când demnitarii orașului s-au adunat pentru dezvelirea unui monument pentru pace și prosperitate, și au tras vălul, în brațele unei statui, ce închipuia o madonă, era vagabondul. Scapă cu greu de mâna autorităților și intră în conflict cu vânzătorii de ziare. Și acolo chioșcurile au fost închise, deoarece primăria marelui oraș nu le-a asigurat lumină și căldură. Așa era în America acelor ani! Scăpat din cleștele autorităților, întâlnește o frumoasă fată, care vindea flori.

Nu uit că în orașul meu întâlnesc o bătrână, cu auzul plecat, care ne îmbie cu flori. Mă gândesc ce fel de asemănări se întâmplă peste timp. Orbirea fetei din marele oraș cu lumini este tocmai natura precară a romantismului în lumina realității. Pe când femeia de pe bulevardul meu este tocmai întruparea timpului pe care îl trăiesc. Zadarnic strigăm la cei aleși, nu suntem auziți. În schimb, ni se dăruiesc flori și cuvinte fără morală la urmă. Uitasem să vă spun că marele oraș american nu avea primar în film, ci numai luminile orbitoare. Merită revăzut filmul genial, care, evident, și-a păstrat toate înțelesurile epocii sale, cu răsfrângeri și prin orașele noastre. Orașele noastre!

Cine mai are răbdare și pricepere să cumpănească frumusețea orașelor? Aprecierile se consumă, subiectiv, într-un compartiment de tren, dar cine mai merge cu trenul, ori într-un avion de cursă mai lungă. Și el anulat de multe ori. Eu nu prea am umblat prin lumea orașelor, așa mi-a fost soarta, dar nu am rămas numai vizionar în Valea Mătrăgunii și pe Ulița Bisericii. Pe unde am umblat, am constatat un fel de criză urbană, orașele parcă sunt construite împotriva locuitorilor lor. Sentimentul acesta m-a încercat la New York. Am spus că metropola este zidită, parcă, împotriva lui Dumnezeu. Aprecierea este profund subiectivă. Este doar o părere prin care străbat luminile orașului. Locuitorii se simt bine acolo. Când am fost la New York, orașul avea primar. Nu am uitat, acolo pe Broadway, că Nicolae Iorga nu împărtășea modernismul interbelic de la noi, iar New York era, pentru el, un model negativ.

Un arhitect îmi făcea evaluarea unor orașe prin care a umblat. Cică Veneția și Florența sunt frumoase. Parisul la fel, dar nu peste tot. Londra are locuri frumoase, dar și multe urâte. Roma, cu monumente, dar care par cam părăsite. Berlinul e urât. Și la Bruxelles este cam urât. Mi-a lăudat orașele nemțești. A apreciat orașele mici și prezervate. Dar orașul nostru scump și drag? În ultimele două-trei săptămâni, băimărenii au un subiect cotidian, care nu ține de sărbători. Este despre ofensiva gunoaielor. A containerelor. Luate cele verzi și, pe alocuri, au apărut altele, de altă culoare. Orașul nostru de sub Dealul Florilor a devenit o urbe cu multe semne de întrebare. Dar noi ne iubim orașul, în felul nostru. Și așteptăm primăvara, când vor înfrunzi copacii. Și sufletele noastre vor fi mai luminate. De la Lună, de la stele. Chiar de la soare.