Întoarcerea la obârşii

 

  Despre scriitorul Ioan Groşan s-a scris atâta de mult! Este una dintre marile personalităţi contemporane ale arealului în care trăiesc şi eu. Am auzit prima dată de Domnia sa şi de celebra lui carte de povestiri „Caravana cinematografică” în timpul liceului, când urma să se căsătorească iar fratele meu, poetul Ioan Dragoş, membru al Uniunii Scriitorilor din România mi-a arătat invitaţia la nuntă, care era deosebită de ceea ce văzusem până atunci, vag îmi amintesc o invitaţie dublă iar în mijloc erau mirii într-o caleaşcă. I-am urmărit apoi activitatea jurnalistică la „Academia Caţavencu”, unde umorul fin, ca şi în prozele lui, te făceau să-i urmăreşti editorialele şi articolele unde scriau mari pamfletari gen Mircea Dinescu, Ioan T. Morar, Patrick André de Hillerin ori Doru Buşcu.

Timpul  a trecut iar dorinţa mea de-al cunoaşte, în carne şi oase, s-a împlinit prin grija sculptorului Ioan Marchiş, care îl invită pe maestrul Ioan Groşan alături de alţi doi titani, poetul Ion Mureşan şi parodistul Lucian Perţa an de an la Tabăra de literatură şi pictură „Archeus”. Acest lucru s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, când tabăra „Archeus” s-a desfăşurat în staţiunea „Şuior” proaspăt deschisă. Am remarcat un om simplu, prietenos, care ştie să preţuiească vechile prietenii dar şi să lege prietenii noi, neavând aere de bucureştean.

Între timp, împrietenindu-mă cu sora lui, prof. Adelina Groşan am aflat unde a văzut lumina zilei în satul Mogoşeşti, iar o dată, văzându-i maşina am „îndrăznit” să-i pun în cutia poştală presa locală şi ziarele de sport. Să nu credeţi, întâlnindu-ne la „Academia OJT” unde îi plăcea să meargă de dragul discuţiilor cu confraţii, că nu şi-a dat seama că eu am fost „vinovatul” ce-i pusesem  la poartă cotidienele „Graiul Maramureşului”, „Informaţia zilei”, „Glasul Maramureşului”, Gazeta sporturilor”.

Ne-am mai reîntâlnit la Ocoliş de vreo două-trei ori şi sentimentul de apartenenţă la aceeaşi zonă din apropierea Someşului a devenit tot mai puternic.

Câteva date despre Domnia sa cred că merită spuse pentru cei tineri: s-a născut la 3 octombrie 1954 la Mogoşeşti, este fiul lui Gheorghe Groşan, funcţionar la Primăria Satulung şi al Adelinei (fostă Lupean), învăţătoare. După absolvirea Liceului „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, urmează Facultatea de Filologie, secţia româno-spaniolă a Universităţii Babeş- Bolyai din Cluj Napoca (1978). În timpul studenţiei este redactor la revista „Echinox” condusă de academician Ion Pop din Mireşu Mare, este membru fondator al grupării „Ars amatoria”, profesor de limba română în Bucureşti, referent la Uniunea Artiştilor Plastici, obţine în 1985 premiul Uniunii Scriitorilor din România. Proza lui a trecut demult graniţele ţării fiind tradus în franceză, poloneză, germană, italiană, spaniolă, engleză, etc

Am să închei cu spusele maestrului Gheorghe Pârja, care recent i-a dărui prozatorului Ioan Groşan un întreg editorial în singurul cotidian tipărit al Maramureşului:  „Ca om, Ioan Groșan are vocație de taumaturg. În prezența lui nu te simți străin niciodată. Știe să dăruiască minunea aceea rară, numită prietenie. Acest text l-am scris pentru a-i folosi autorului nostru din Satulung să-și proiecteze filmul vieții pe peretele școlii. Ca pe vremuri, când venea caravana cinematografică prin satele noastre. Că de la „Școala ludică”, la Școala din Satulung este drumul consacrării unui scriitor cu rigoare profundă în scris și cu o contaminantă generozitate umană. Un excepțional nuvelist și un scriitor plin de surprize”.

Sunt mândru de faptul că ne cunoaştem, că am avut plăcerea şi onoarea să conversez de mai multe ori cu un prozator inteligent, cu un talent narativ ieşit din comun şi un subtil observator al vieţii satului unde s-a născut şi a copilărit, fiindcă povestirile de început au ca subiect „colectivizarea”, personaje care făceau parte din „gostat”, din Ţinutul Satulung-ului, abia mai târziu apărând capodopera „Şcoala ludică”, motiv nimerit ca Şcoala Gimnazială Satulung să-i poarte numele, un demers la care a pus umărul profesorul Ion Săcălean şi unde pune dumnealui suflet este şi izbândă!

                                                                                Gelu Dragoş, U.Z.P.R.