Poetul popular Grigoraş Ciocan trece, cu uşurinţă, de la cele sfinte la cele lumeşti!

 

Motto: „Avantajul omului inteligent este că poate face pe prostul ori de câte ori are chef”. Woody Allen

După ce a realizat mai multe volume de poezii, Grigoraş Ciocan din Sălniţa, comuna Vima Mică, ne propune, surprinzător pentru mine, o carte inedită de „Bancuri hazlii”, având motto-ul „De la popor luate/Înapoi iară date”, editura „eCreator” Baia Mare, colecţia „Poesis”. De ce colecţia „Poesis”? Pentru că bancurile dumnealui sunt scrise în vers popular ceea ce dă o mai mare valoare cărţii de faţă şi aminteşte pe undeva de un alt mare literat al Maramureşului, păstrând proporţiile, e vorba de Petre Dulfu şi ale lui „Isprăvile lui Păcală”.

Într-o lume în care internetul este invadat de bancuri tâmpite de-a dreptul, bancuri erotice, bancuri de prost-gust, când apar tot felul de cărţulii cu bancuri pe tematici gen: bancuri cu Ceauşescu, cu Bulă, cu poliţişti, cu preoţi, cu soacre, cu rromi, etc. Bancurile propuse de Grigoraş Ciocan reprezintă o sinteză a snoavei populare româneşti, un medicament pentru sufletul amărât al românului simplu. Autorul combate sau mai bine zis „râde” de: prostie, lăcomie, lene, corupţie, răutate, invidie, beţie, conflicte conjugale, sociale şi alte năravuri ale societăţii din această parte de lume.

Deşi bancurile sunt făcute pentru „a face haz de necaz”, de multe ori românii, fiind în situaţie limită, (deşi suntem campioni mondiali ai bancurilor), cred că ele au şi o latură pozitivă, de îndreptare a defectelor, de reflectare şi amintesc uneori de fabulele marilor autori prin versurile de final care dau o concluzie (feed-back) a ceea ce s-a prezentat.

Paleta abordată este vastă, dovadă că poetul Grigoraş Ciocan este un adevărat „globe-trotter”, văzând şi auzind multe la viaţa lui. Ce l-a determinat să scrie această carte? Ne spune chiar el: „Mă pun la masă-ncep a scrie/Câteva bancuri pe hârtie,/Care mie mi-au plăcut/Le scriu ca să nu le uit.//De la lume-au fost luate/Și înapoi iară date,/Să râdem, să ne distrăm/Și să ne mai amuzăm…”

Deşi la viaţa mea am auzit o mulţime de bancuri, câteva dintre cele scrise de autor sunt inedite, adică în premieră pentru mine. Apoi am remarcat umorul fin pe care-l posedă Grigoraş Ciocan, fiind un observator corect al viciilor unora dintre personajele lui, inclusiv Iogi, ţiganul. Vă spun câteva titluri interesante din bancurile lui versificate: „Ion şi Mărie”, „Doi pureci”, „Un moşneag de însurat”, „Doi ţigani”, „Căpitanul şi soldatul”, „Maria şi popa”, „Ion şi primarul”, „Bulă la mare”, „Capra cu trei iezi”, „Soacra”, „Ion la liceu”, „Cu vaca la păscut”, „Doi hoţi”, „La doctor”, „Doi pescari”, „Iţic şi Ştrul”, „Ion la coasă”, „M-am lăsat de băut”, „Nora cu soacra”, „Cu cine seamănă”, „Doi vânători”, „Cartela”, „Spre mănăstire”, „Popa şi poliţia”, ca să vă faceţi o idee despre subiectele abordate. Putem afirma că ne întâlnim cu o lume care azi nu mai există ( o lume arhaică, când te duceai cu vaca la păscut sau bărbaţii mergeau la coasă), că deşi personajele lui au defecte, au vicii -  parcă azi acestea s-au înmulţit şi oamenii sunt mult mai răi, mult mai necredincioşi şi fără frică de Dumnezeu.

Spre amuzamentul dumneavoastră vă propun la încheiere, bancul numit „Anunţul din ziar”ce aminteşte de anunţurile matrimoniale de azi: „Într-un ziar scria așa:/Sunt singură și-aș vrea/Un bărbat înalt și cu mustață,/Să fie frumos și la față,/Cu mașină și cu bani/Să nu aibă mulți ani/Și serios tare să fie,/Eu vreau o căsătorie.//După un timp mai îndelungat/Sună la doamna la palat/Se uită prin vizor, nu vede nimic/Tipul de afară era un pitic./Deschide ușa și ce să vezi/Un om mic cu ochii verzi:/-Ce cauți la casa mea?/Spune repede nu mai sta!/ - În legătura cu anunțul din ziar!/ - Cred că ai umor și har…/Nu ești înalt, nu ai mustață,/Mă deranjezi de dimineață,/Poate ai bani, mașină bengoasă/O vilă mare, o casă frumoasă!/-Nu sunt bogat, nu am nimic/Am vrut să stăm de vorbă-un pic,/Am venit, doamnă, să mă vezi,/Pe mine, dragă, să nu contezi!”.

Deşi unele versuri şchioapătă, unele adjective puteau fi înlocuite cu altele din marea limbă orală a poporului român ( adjectivul „bengoase” de exemplu), cartea „Bancuri hazlii”, sunt convins de asta, va avea succes pentru că iubitorii acestui gen este din ce în ce mai numeros. Felicitări, Grigoraş Ciocan, pentru demersul tău literar temerar! Oare la ce să ne mai aşteptăm în viitorul apropiat?!

P.S. Tot din folclorul umoristic se spune că „Cine râde la urmă, e mai încet la minte”, dar vai, bine este când treci peste greutăţile vieţii cu un zâmbet pe buze, aşa cum încearcă Grigoraş Ciocan s-o facă pentru noi...

                                                           Gelu Dragoş, U.Z.P.R.