LIDIA GROSU
INSOMNIA-ȘI CÂNTĂ O VIOARĂ
(semnal editorial; autor Vasile Bele)
„Insomnia-și cântă o vioară…
Tu, de ce n-ai crede c-ași fi eu?
Pe aripi de vis, rătăcitoare,
Printre toamne-și caută arheu.
Struna ei, de viață dătătoare,
Mângâiată,-n rai, de Dumnezeu,
Sunetul culorilor măsoară
Și-n culori e chiar cuvântul meu.
Azi, el, este-o frunză tremurândă –
Ritmuri rupte dintr-un vechi tangou…
Dezlipit de încercate-osânde,
O-nălțare-i mâine spre Crai-Nou”.
(Lidia Grosu, Insomnia-și cântă o vioară)
este poezia din debutul volumului cu același titlu, „Insomnia-și cântă o vioară”, autoare Lidia Grosu, din Basarabia-soră. Am avut bucuria să primesc, acest volum, cu dedicație și iscălitură, de la însăși, autoare, când ne-am revăzut, la Slănic-Moldova, la unul dintre cele mai minunate evenimente literare, organizate de scriitoarea Ionica Bandrabur – om de-al locului.
Mulțumindu-vă, pentru bucuria și emoțiile întâlnirii de la Slănic-Moldova, mă simt onorat de acest dar, pe care, vă mărturisesc, l-am citit pe îndelete, cu atât mai mult cu cât mai citisem din operele autoarei, deci, nu sunt la „prima întâlnire”, cu creația Lidiei Grosu.
Cezarina Adamescu, semnează o prefață, pe care și-o numește „Fructe de har din arborele poetic…”, dându-și girul pentru acest volum, afirmă: „Lidia Grosu este o conștiință lirică înaltă, pe deplin încredințată de puterea și valoarea Cuvântului scris, rostit, gândit, care poate opera mutații în sufletul multor oameni. Cuvântul este, pentru ea, nu numai materialul de construcție ideal pentru edificarea personalității umane, dar și instrumentul care poate opera în fibra cea mai intimă a umanității”, (p. 5).
Filolog, poetă, cercetător literar, publicistă, cadru didactic, redactor – Lidia Grosu, are o bogată experiență literară care o califică și mă îndreptățește a o felicita în acest sens - câteva zeci de volume, peste 50 de apariții în volume colective (antologii), membru în uniuni sau asociații literare de prestigiu, numeroase medalii, trofee, premii sau distincții – sunt dovada clară a respectului și a prețuirii, a muncii intense și a valorii pe care o transmite autoarea, în întreaga sa operă.
Așteptam ca lumina să cearnă vise
iar curcubeul să vină la întâlnirea
cu boabele de rouă,
Doar INSOMNIA-ȘI CÂNTĂ O VIOARĂ
balada macilor înfloriți.
Adun clipele de zâmbet și le pun
într-un buchet al amintirilor coapte
iar valul se duce la plimbare
DIN FRUCTUL DORULUI MĂ SCURG
și-mi fac cunună pe care o voi purta
în ziua de mâine…
Voi aduna foșnet de vânt în inimă
și voi culege cuvânt și adevăr
apoi mă voi urca pe-o stâncă
plină de albastru – până voi atinge cerul.
CE-AR FI CUVÂNTUL FĂRĂ CULOARE?
mă întreabă privighetoarea.
Oare, ce să îi răspund?
Să-i spun că iubesc zorile și clipa
- un PULS AL VIEȚII? Ar fi o soluție!
Dar… nu! Am să aleg tăcerea răstignită
drept răspuns.
ÎN LUMINA ZILELOR DE AZI
totul pare limpezime de izvor
ar mirul așteaptă cu răbdare
ÎN AMINTIRI, STELELE…
(2).
Clipă de libertate care mi-ai fost dăruită
drept mir și binecuvântare
te aștept să te cuprind în brațe
ÎN DEFILEUL AȘTEPTĂRILOR FRUSTRATE
acolo, unde, doar privirea ajunge
și zborul de rouă cuprins în maci.
Da! Drept IMPULS voi folosi
aromă de răbdare și tei
culese cu DĂRUIRE din poiana fericirii…
INSOMNIA-ȘI CÂNTĂ O VIOARĂ, iar
curcubeul toarce amintiri
promițându-i lui Euterpe
un PRODUS AL PLINULUI NUMIT IUBIRE.
Am rămas fără cuvinte
doar pe cele stâlcite mi le mai găsesc
și cu toate acestea
VOI ȚINE CALEA SPRE ACEST FĂGAȘ
al cuvântului căzut din stea
și a sărutului
RĂSCOAPTE DORURI PRINTRE FOI
și dureri șterse…
„TE ÎMBRĂȚIȘEZ, MIELUȚ CUMINTE!”
este singurul refren care-mi este dăruit
de clipa de adevăr nerostit și necules
iar ecoul… ecoul îmi răspunde:
„NU-MBLÂNZI METAFORE STRĂINE!”…
(3).
Dorul mi-a răspuns aseară printre picuri
și miros de tei cules în zorii unor viitoare
amintiri
VOM INSPECTA O CUMPĂNĂ A FLORII
și vom intra într-un LABIRINT
al iubirii nearătate și nerostite
doar de dragul emoțiilor
născute în zi de vineri
MI-I TOAMNA CA O PRIMĂVARĂ
iar eu – așa pierdut cum pretinzi că aș fi
voi dona boabe de zâmbet
cules pe rouă necălcată…
CERC DE FIORI MĂ ROTESC
și nu-mi dau pace crezând că
va apune răsăritul unei alte clipe răstignite
RENUNȚ LA A FIINȚEI ÎNSERARE
și-mi scriu testamentul cu albastru
cules dintr-o stâncă
ȘI ÎMI DELEG PREASFÂNTA LIBERTATE
pentru amintiri din viitor
fără a uita esențialul
INSOMNIA-ȘI CÂNTĂ O VIOARĂ
iar adevărul doarme sub salcâmi
AZI-NOAPTE m-a strigat luna
și a răspuns
ECOUL CÂNTECULUI MEU…
(4).
ÎNTRE POLII INIMII, UN PRUN
care-mi scrie o amintire pe cer
mă îndrept cu pași repezi
SPRE LUCRURILE SIMPLE
culese dintr-o tăcere ascunsă
DAR MAI RĂMÂNE LOC PENTR-UN CUVÂNT
doar un cuvânt mă scapă - libertate
apoi voi împleti cunună de rouă…
LA CEASUL TĂU de noroc
am să adaug lacrimă
voi șterge DIN CERNITE SFÂȘIERI, DUREREA
și voi culege ceasuri de speranță
și visare albastră
LA STAȚIA C-UN SINGUR PASAGER
va urca clipa de dreptate
două stații mai încolo
ÎNTRE ROMANIȚE DE LUMINĂ
va coborî tristețea veacurilor
și va pleca pe jos
până în veșnicia neculeasă…
PE STRADA NOASTRĂ CLIPELE TRESAR
curcubeul cerne lumină
rouă rămâne neculeasă
și INSOMNIA-ȘI CÂNTĂ O VIOARĂ…
S-a deschis cerul să intre adevărul
NU-NTÂRZIA, LUMINO…
nu-ntârzia… trezește-te amintire
și aleargă după tinerețe
AZI, SUNT PRIVIREA CE NU MINTE…
(5).
(N.A. ce apare scris cu majuscule, sunt titlurile de poezii din volumul „Insomnia-și cântă o vioară”, autor Lidia Grosu).
Academicianul Mihai Cimpoi, renumit critic literar, spune despre autoare, următoarele: „Lidia Grosu, tandră, lirică sau patetică, ușor expresionistă, cultivă programatic o formulă tradiționalistă (…) pentru o confesionalitate sinceră și o relație sufletească profundă cu cititorul: cele de baladesc, imnice, de odă și de rugăciune”, (p. 93).
Volumul se îndreaptă spre cititori cu o anume provocare, autentică Lidiei Grosu, specifică. Tematica este variată, dar ce mi-a atras atenția este idea că poeta simte poezia, și-ți oferă o caldă îmbrățișare cu fiecare vers și strofă. Versurile te atrag în minunatul joc al cuvântului – un dar de suflet, de altfel, adăugând o frumusețe aparte întregului poem, indiferent care ar fi el.
Cuvântul vibrează și emoționează, parcă ne-am afla într-o lume de vis – de fapt suntem, în lumea cuvintelor care sunt create de autoare, prin „șlefuire” – fiecare cuvânt este foarte bine gândit și așezat în poem. Poeziile își au propriul spațiu și echilibru.
Am observat câteva poeme ce sunt dedicații către persoane dragi. A se vedea în acest sens, poemele: „În lumina zilelor de azi” – dedicate „fratelui meu, Victor” (p. 17) , „Dăruire” - „scriitoarei Viorica Șerban” (p. 23), „Cerc de fiori mă rotesc…”, „poetei Liliana Liciu”, sau „Mi-e toamna ca o primăvară”, dedicată „interpretei Silvia Goncear”. Exemplele pot continua cu dedicație pentru Doina și Ion Aldea Teodorovici (In memoriam), V. G., „celor 4 frați și 5 surori”. Toate acestea, adunate, fac o personalizare a poemelor, lucru practicat din ce în ce mai des. Am găsit , inclusiv, un poem „Din cernite sfâșieri, durerea”, dedicat „In memoriam, Ana Podaru” – o poetă pe care am avut bucuria să o cunosc personal.
Cartea atrage pagină cu pagină, te acaparează și dăruie un anume confort. Poeziile, ca un joc al cuvântului, au un potențial eliberator. Transmit simțiri concrete – un apanaj important al poetei. Poetica lui Lidia Grosu este într-un permanent dans – dansul cuvântului, dansul concretului, dansul gândului liber dansul zâmbetului, dansul luminii sau dansul de rouă, miraj sau miracol.
„Pe-o treaptă, necompătimit,
Un spic de gânduri mă alină…
Suspect tresare-un asfințit
Cu a sa mreajă, plin de sine”,
(din poemul „O scară, azi, m-a recrutat”).
Sau, poemul „Salvați lumina!”, dedicat „oamenilor de creație”, impresionează:
„La salvele doritei bucurii
Am inaugurat un drag de viață
Și, tandră,-o auroră-a lacrimii
Mă decora,-n zorită dimineață,
C-un curcubeu deasupra-mi – un miraj!
Ce se-avânta corone să-mpletească,
De zâmbete… uitate de necaz…
Un dar pentru ființa omenească”, (p. 72).
Autoarea, ne oferă o lume a zâmbetului, un dans al acestuia, magnific, foarte frumos așezat în cuvânt, vers, strofă, poemă, încât, cu asumare, rostesc – tema zâmbetului (chiar și mut) este omniprezentă. A se vedea versurile/poemele sau paginile:
„Iar el, la un zâmbet, mii de ace”, („Între romanițe de lumină”, p. 50);
„Cam ruginit, ce-i drept, ea este numai zâmbet”, („Nu-ntârzia, lumino…”, p. 52);
„Mi-a zâmbit cu tâlc subînțeles…”, („O-ntrebam…”, p. 54);
„Chipul tău pe fața ei zâmbește”, („În eclipsă de lună, chipul tău…”, p. 65);
„De zâmbete… uitate de necaz…”, („Salvați lumina!”, p. 72);
„Și-un mângâiat ușor, de fulg, îmi pare-un zâmbet”, („Demult nu ți-am mai scris…”, p. 75);
„Al ochilor cuprinși de-un zâmbet mut”, („De-atâtea zile…”, p. 76);
Și ce frumos este când vezi în jurul tău lume care zâmbește!
Un alt motiv tematic, întemeiat, sau prezent în volum este – lumina:
„Și templu-mi face – de lumină”, („La ceasul tău”, p. 47);
„Locul meu e-n această lumină”, („A mea clipă din clipă senină”, p. 64);
„Om ești, așadar, Lumină!”, („Salvați lumina!”, p. 72);
„Ești sora mea născută din lumina”, („Într-o chemare”, p. 78);
„Le citesc… Lumină ce ne-mparte”, („Gândurile noastre”, p. 79);
„Însetate de-a luminii unde…”, („În detalii fierb înțelepciuni”, p. 86);
„Ochiul plin de neguri cu lumina ta”, („Cu focul iubirii…”, p. 87);
Mirajul (p. 72), visul, visarea (p. 51, 73, 76), zbuciumul (p. 77, 80), sau rouă (p. 71, 73, 86), cuvântul sau cuvintele (p. 56, 68, 67, 72, 75, 78, 83), dar și albastru (p. 46, 76, 83) sunt alte întemeiate motive tematice întâlnite în poemele pline de grație, dăruite de autoarea Lidia Grosu, în volumul „Insomnia-și cântă o vioară”, apărut la Editura StudIs, 2020, ISBN 978-9975-152-13-6, p. 100. Și cercetarea literară poate continua, diversitatea fiind evidentă – o tematică actuală, obiectivă, concretă și foarte frumos ancorată în vers și strofă.
Pentru că volumul beneficiază de câteva referințe critice, inclusive cele ce aparțin academicianului Nicolae Dabija, voi „profita”, de această oportunitate, citând, un fragment din referințele acestea: „Lidia Grosu scrie o poezie care e un pic diferită de cea a generației sale, în care femeile scriu mai degrabă o «lirică a bărbaților», iar bărbații-poeți feminizează; versul ei e plin de sensibilitate, de frumusețe fragilă și feminitate…”, (p. 93).
Felicit această apariție editorială și o recomand! Felicit autoarea și o asigur de întregul meu respect în ceea ce privește intensa activitate literară Aștept revederea cu mare drag, fiind convins că aceasta, revederea adică, va aduce noi și noi, schimburi de frământări sufletești și literare, va aduce bucurie și emoție. Doamne ajută!
Vasile Bele, Chiuzbaia, 13/14 august 2022
UZPR – filiala Vâlcea;
LSR – filiala Cluj-Napoca;
Asociația Scriitorilor din Maramureș;
Președinte ASCIOR – filiala Baia Mare;
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu