duminică, 14 august 2022

Luni, 15 August - Sfânta Maria Mare, sau ADORMIREA MAICII DOMNULUI


„Misterul sărbătorii are rădăcini adânci şi temeinice în tradiţia ce datează din primele timpuri ale Bisericii. Scrieri necanonice şi tradiţia povestesc că în timp ce se apropia ziua sfârşitului pământesc al Mariei, apostolii răspândiţi în lume pentru propovăduirea Evangheliei au fost înştiinţaţi de îngeri şi s-au întors îndată la Ierusalim în jurul mamei lui Isus. Se repeta scena de la Rusalii când în cenaclu toți „stăruiau în rugăciune împreună cu Maria” (Fap 1,4). 

Acum, după mulţi ani, sunt din nou în jurul ei şi povestesc fiecare lucrările minunate pe care Domnul le-a înfăptuit prin predica lor. Focul Rusaliilor continua să aprindă lumea. Numeroase comunităţi creştine luaseră fiinţă prin mărturia apostolilor în diferite părţi ale lumii. Grăuntele de muştar al Împărăţiei lui Dumnezeu devenise arbore cu multe ramuri.

Îndată ce apostolii au terminat povestirea, Maria a adormit. De aceea, numele cel mai vechi al sărbătorii în Răsăritul creştin este adormire - „kóimesis” (în greacă), „dormìtio” (în latină), „uspènie” (în limba slavă).” citim pe VATICAN NEWS în interpretarea lui Anton Lucaci. 

                                                                                                                   F.T.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu