Încăpățânarea cu care Austria se opune aderării României în spațiul Schengen, deși țara noastră din punct de vedere tehnic a îndeplinit toate cerințele, pare ”ciudată”, vorba jurnalistului Ion Cristoiu într-un podcast recent. Comisia Europeană, Bruxellul, toate țările UE doresc integrarea României în Schengen, dar Austria spune un nu hotărât. E mai mult decât ciudat și nedemocratic ca o singură țară UE să blocheze integrarea țării noastre în spațiul Schengen. Este dureros ca Austria, care face afaceri prospere în țara noastră, care a primit gazul, petrolul, lemnul și mineralele României să se opună. Pe lângă faptul că e nedemocratic este și imoral ca o singură țară să decidă pentru toate țările europene. Te duce gândul la înțelegerile secrete ale Vienei cu Rusia lui Putin, de dependența de 80 la sută a Austriei de gazul și petrolul rusesc. Nu vrea Putin ca Româna să intre în spațiul Schengen, folosind Austria pe post de berbece pentru a sparge unitatea și coeziunea Uniunii Europene? Pare foarte probabil. Legăturile dubioase dintre cele două state s-au văzut și după invazia Rusiei în Ucraina: astfel, cancelarul Austriei a fost primul lider occidental care s-a întâlnit cu Putin după declanșarea invaziei. Nehammer recunoscând că această vizită a avut loc la inițiativa sa. Ulterior, același cancelar austriac a fost împotriva embargoului asupra gazului rusesc.Cancelarul austriac a discutat în luna mai cu Putin, telefonic, despre gazul rusesc. Polonia și Bulgaria au refuzat să plătească în ruble, dar Austria a acceptat schema Kremlinului. Comunicatul Kremlinului, despre convorbirea cu Nehammer, menționează că Rusia și-a reafirmat angajamentul de a-și respecta obligațiile contractuale pentru livrările de gaze naturale către Austria, țară care importă din Rusia 80% din necesarul său de gaze. Grupul austriac OMV a anunțat că va plăti pentru gazul rusesc conform schemei indicate de Kremlin, în condițiile în care Gazprom a întrerupt la sfârșitul lunii trecute furnizarea de gaze către Polonia și Bulgaria, pentru că cele două țări nu au fost de acord să plătească în ruble. Austria este mai nou un fel de ”gubernie” rusească în UE? Argumentul oficial invocat de austrieci este că România este pe ruta imigranților ilegali care merg spre Viena. Absurd. Imigranții ilegali trec prin Croația și Balcanii de vest.
În timp ce România apără frontiera de est a UE și
NATO de agresiune a Rusiei, Viena își permite să ne umilească și batjocorească,
la propriu, prin refuzul la Schengen. Austria face afaceri prospere în România,
iar clasa noastră politică le-a oferit bogățiile țării noastre aproape gratis.
Conform Frames, per ansamblu, anul trecut, companiile austriece au raportat o
cifră de afaceri provizorie de 84,1 miliarde de lei, față de 34,8 miliarde de
lei în 2010, profitul net ajungând la 7,3 miliarde de lei în 2021 față de 2,78
miliarde de lei în 2010. Privind către industria turismului, o analiză
realizată de către Romanian Business Leaders amintește faptul că un număr de aproximativ
370.000 de turiști români merg anual în Austria și lasă în hotelurile şi
restaurantele austriece 250 milioane de euro. Desigur refuzul Austriei nu este
de capul ei. Când eram colaborator la ”Jurnalul Românesc” din Viena acum câțiva
ani, mi se spunea că Austria este ”pudelul” Germaniei, adică spune lucuri pe
care Berlinul nu le poate spune. Și azi îmi spun prietenii din Austria că Viena
este capitala afaceriștilor ruși din Europa, care nu au fost atinși de
sancțiuni. Mai mult ca sigur refuzul Vienei este și cu acordul Germaniei, o
altă țară subjugată intereselor economice ale Rusiei lui Putin. Refuzul
Austriei de a intra România în Schengen este ilogic. Bruxellul vrea intrarea
României în acest spațiu, facem afaceri bune cu Austria, deci Viena nu trebuie
din punct de vedere economic, politic și moral să se opună. Atunci care este
motivul refuzului austriac? De vină este relația privilegiată cu Rusia lui
Putin, care prin Viena se încearcă distrugerea unității și coeziunii europene.
E clar că refuzul integrării României în Schengen va duce la o ripostă nu numai
a României și Bulgariei, dar și a marilor țări europene care văd că țara
noastră merită tehnic să fie în Schengen. Refuzul României la JAI în ziua de 8
decembrie ar fi o nedreptate la adresa României și va duce la scăderea
încrederii europenilor în mecanismele și reglementările UE pe care țara noastră
le-a îndeplinit. Dacă nu se respectă propriile regulamente, metodologii și
criterii este clar că ideea de coeziune europeană se dărâmă. Și atunci, Austria
prin acest refuz la adresa accederiii României în Schengen al cui joc îl face.
Bineînțeles al Rusiei lui Putin ca să spargă coeziunea și unitatea europeană.
Mai mult să nu uităm că Austria nu face parte din NATO și americanii nu o pot
controla informativ, deci Viena joacă cazacioc pe partitura primită de la
Moscova pentru a sparge UE în interesul lui Putin, prin refuzul ferm împotriva
României de a adera la Schengen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu