luni, 12 decembrie 2022

Clopotul Schengen

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

În ultimele zile, cel mai folosit termen prin cancelariile diplomatice, și mai ales în presă, este numele unui sat din Luxemburg, situat la frontiera cu Germania și Franța. Este vorba de localitatea Schengen, unde, prin anul 1985, a fost semnat un acord prin care s-a instituit cel mai mare spațiu fără frontiere din lume. Toți știm acum că la ședința din 8 decembrie a JAI, adică Consiliul Justiție și Afaceri Interne al Consiliului European, România nu a primit votul de aderare la acest Spațiu, extrem de tentant și în multe privințe necesar pentru primenirea țării. Deși, de vreo 11 ani, spun politicienii români, am îndeplini condițiile pentru a face parte din spațiul fără frontiere, stăm în așteptare.

Vârful de lance al refuzului ferm și fără prea multe argumente a fost Austria prin cancelarul ei Karl Nehammer și ministrul de interne Gerhart Karner. A fost un șoc și pentru omul de rând, deoarece orizontul de așteptare a fost glazurat cu multe certitudini de către politicienii de la vârful puterii românești. Era o sarabandă de mesaje optimiste. Vestea proastă ne-a făcut să cădem cam de sus în mrejele unor stări sufletești complicate. Că am suferit o înfrângere, am fost umiliți și batjocoriți cu dorința de izolare. Cancelarul austriac ne-a sfidat. O țară mică face ordine în Uniunea Europeană. Așa se vede și de pe la noi.

În ultimele zile s-au rostogolit prin fața noastră o sumedenie de păreri. Care de care mai năstrușnice. Unii au constatat un conflict diplomatic între România și Austria. Mi se pare cam mult. Că prin această atitudine tranșantă s-ar încerca o divizare a Uniunii Europene. Prin asta s-a înțeles inclusiv mâna întinsă a lui Putin prin Europa. Chiar a fost filmat cinstind un pahar de șampanie. Dacă mă uit în istorie, pot cădea pe gânduri. Se știe că Austria are afaceri serioase cu lemn românesc. Toată lumea vedea cum sunt rase pădurile noastre. Legal sau ilegal? Auzim cât folclor conține acest jaf, câte suspiciuni și adevăruri se învîrt în jurul acestui prăpăd pe care-l vedem în fața noastră.

Din această ecuație nu lipsește nici o vehiculată firmă austriacă. În concertul unui boicot național împotriva Austriei, ies la iveală multe nereguli, care erau trecute sub tăcere. Un pădurar spunea în fața lumii că buștenii care plecau spre Austria erau apreciați cu dublă măsură. Adică, bușteni de patru metri în realitate, erau înregistați doar de doi metri. Diferențele au adus profituri mari. Romsilva, prinsă la mijloc, a făcut raportări fictive. Fenomenul se petrece de foarte mulți ani. Merge vorba că multe afaceri austriece în România ar fi protejate la nivel înalt. Un val de furie și enervare în rândul cetă­țenilor români. Unii loviți în interese, dar și în mândria națională. S-au trezit cei atinși direct, adică transportatorii.

S-au pornit afurisenii împotriva băncilor cu capital austriac. Firmele sunt îndemnate să-și închidă conturile de la aceste bănci. Se anulează vacanțe în Austria. Am văzut și proteste în fața ambasadei Austriei din București, acestea sub flamură politică. Clopotul Schengen a trezit pe mulți la o privire mai lucidă asupra realității.

Din păcate, despre aceste nereguli s-a vorbit la timpul potrivit, dar nimeni nu a auzit cum trebuie. O istorie subterană, greu poate fi deslușită. Clopotul, care a bătut într-o dungă pentru noi, poate fi o trezire din ațipire sau din somn. Oare de ce România a pus atâta putere economică în mâinile austriecilor? Mari resurse de petrol și gaze, exploatarea nebună a lemnului, numeroase lucrări de infrastructură. Ne-a obligat Uniunea Europeană? A fost un joc dibaci de refacere a nostalgiei imperiale? Că Ungaria își recompune economic influența în Transilvania. Oare este un simplu dangăt de clopot în poarta istoriei?

Mă întreb și eu. De câteva zile se caută vinovații. Aici au năvălit peste noi opiniile politicienilor. Unii cer demisii, alții uită că au guvernat, fac aprecieri partinice și învinuiri fără perdea. Își dau arama pe față, dar uită de aurul verde. O, codrul nostru cum s-a dus, când în jos și când în sus! Refuzul Austriei, și voalat al Olandei, de a ne da viza Schengen naște multe întrebări. Opoziția fermă a Austriei nu poate fi înțeleasă pe deplin nici de către premierul guvernului României. Avem în față un cancelar austriac, viclean și sfidător, care și-a gândit viitorul politic pe spatele României. Președintele Austriei își critică propriul guvern, care a blocat aderarea României.

Austria pare a nu fi singură. În spatele ei s-ar afla și alte țări, care numără în umbră mărgelele de sticlă. Aceste țări sunt prudente, nu intră pe față în joc, că nu vor răzvrătiri în Uniunea Europeană. Oricum, eu cred că prin asemenea întîmplări Uniunea Europeană dă semne de oboseală. Refuzul României și Bulgariei de fi primite în Spațiul fără frontiere poate crea în aceste țări un curent antieuropean. Cu războiul în vecini. Cred că bătaia acestui clopot a dus la o gândire mai lucidă din partea tuturor. Dar viața merge înainte. Mai sunt zile. Nimeni nu a vorbit despre consecințele aderării. Că sunt.

Votul de la Bruxelles nu este o dramă națională, ci o abordare nedemnă și revoltătoare a unui lider european. Că noi le-am dat ce ni s-a cerut, și acum nu ni se dă ce merităm. Să ne fie învățătură de minte!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu