Foaie periodică,
gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul XXIII(2023),
nr. 506 (16 –30 Noiembrie)
Dragii mei enoriași!
,,Scrisoare către Eminescu”(XXIV)
Bădie Mihai,
Citesc cu plăcere una din poeziile matale, pe care ai
intitulat-o Afară-i toamnă.
Până la un punct, lucrurile s-ar părea că se repetă,
că nu-i nici o deosebire între ce era atunci și ce-i acum. Oamenii sunt
aceiași, natura cam aceeași, anotimpurile sunt aproape la fel. Și, totuși,
bădie, câtă deosebire!
Să citim: ,, Afară-i toamnă, frunza 'mprăştiată,/Iar
vântul svârlă 'n geamuri grele picuri/”. Cu mici deosebiri, cam aceeași a fost
toamna și mai ales perioada de tranziție dintre toamnă și iarnă. Frigul alunga
copiii după sobă, vitele intrau la grajd și primeau hrană adunată de stăpân
de-a lungul verii. Clăile cu fân așteptau nerăbdătoare să fie luate în seamă,
să se-nfigă cuțitu-n ele și furca să împartă după cuviință fiecărei
rumegătoare. Grâu și porumb era în pod destul cât să folosească stăpânilor și
dobitoacelor. Grâul era răsărit și suporta întru speranța așteptării
apropiatele zăpezi. Grămezile de lemne asigurau necesarul pentru iarnă. Porcii
ronțăiau liniștiți boabele din pivă, așteptând să plece-n lumea de dincolo, de
îndată ce se apropia Crăciunul. Femeile torceau grăbite, altele împleteau
ciorapi și flanele, altele țeseau la război dimii, oprege, pături și câte toate
necesare pentru casă. Copiii își făceau lecțiile grăbiți, apoi țâșneau la prieteni
și la consăteni ca să pregătească înfrigurați colindele de care aveau nevoie la
apropierea Crăciunului. Bătrânii ședeau pe lângă sobă, își răsuceau tacticos
căciula și așteptau pe nepoți să-i învețe colinde, să le spună povești, glume
și amintiri. Focul duduia liniștit în sobă, planurile de viitor începeau să se
țese pe-ndelete.
Astăzi, Bădie, puține din cele de-atunci se mai
păstrează. Câmpurile sunt pustii, căci prea puțini se mai învrednicesc să le
mai muncească. Ne aduce pâine de aiurea, înghețată, degerată, fără mirosul de
altădată, fără gustul bun și ademenitor. Copiii merg la școală, își sacrifică
zilele și nopțile învățând lucruri tot mai grele și tot mai multe, încât prea
puțin timp le mai rămâne pentru joacă. Sunt copii istoviți, vlăguiți, fără bucuria
copilăriei iradiindu-le pe față. Ceea ce se învăța pe vremea ta în ultimii ani
de liceu, vor să învețe copiii de astăzi încă din școala primară. Lucrurile
s-au aglomerat, cunoștințele s-au înmulțit, nevoile sunt tot mai mari și pe
umerii bieților copii apasă tot mai greu. Învață sărmanii până târziu în noapte, dar dacă nu
mai fac și meditații cu proprii lor profesori, ori cu alții, nu se pot ține în
pas cu programele. Colindele le ascultă la radio, la telefon, la televizor, la
casetofon. Din păcate, copiii sunt tot mai puțini prin satele noastre. Unii au
plecat după părinți peste mări și țări, alții au ajuns prin tomberoane înainte
de a se naște. Bătrânii sunt tot mai puțini, tot mai singuri, tot mai triști.
Fiecare se gândește cu îngrijorare la ziua de mâine, la singurătatea tot mai
agresivă ce le cuprinde ființa.
Mulți fac ceea
ce au făcut dintotdeauna înaintași de-ai lor ca să-și învingă timpul: ,,Şi tu
citeşti scrisori din roase plicuri/ Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată/”.
Mda! Citesc și cei de azi scrisori venite de departe. Își amintesc și cei de
azi de tinerețea lor, de copii și de nepoți răspândiți în lume. Se gândesc însă
cu teamă la ziua de mâine, când ultimele puteri îi vor părăsi, când posibile
boli îi vor țintui la pat și nimeni nu va avea cine le deschide ușa! Tineretul
țării se fixează ușor-ușor prin țări străine, își fac rosturi pe acolo și
rareori se-ntâmplă să-și mai îndrepte pașii spre locurile natale, spre bătrânii
părinți sau bunici rămași în părăsire. E o dramă a vremii noastre, Bădie Mihai,
pe care tu n-ai avut prilejul să o
cunoști. Te-a ferit Dumnezeu!
Pe vremea ta, Bădie, se potriveau de minune versurile
acestea: ,,Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri,/N'ai vrea ca nimeni 'n
uşa ta să bată;/Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,/Să stai visând la foc,
de somn să picuri”/.Mda! Simțeai nevoia singurătății, a liniștii, a retragerii
și a reculegerii. Abia atunci te regăseai pe tine însuți, îți ascuțeai condeiul
și dădeai drumul gândului să zburde. Și pagină după pagină acopereai cu scrisul
mărunt al Domniei –Tale. Erau pagini pentru eternitate, erau pagini scrise cu
sufletul pentru suflete dintotdeauna și de peste tot.
Cine să mai scrie azi, Bădie? Cine să mai citească?
Care mai au vlagă-n oase și-n cugete se chiorăsc la televizor până târziu în
noapte, până somnul îi cuprinde. S-a distrus și capacitatea de a gândi a omului
de azi. Totul i se pregătește, fie material, fie spiritual, totul i se
servește, așa cum vrea producătorul. Pe vremea ta omul era mult mai liber. Se
apropia de el însuși, de sufletul prietenului său, al celui din familie și din
neamul său. Azi mă rățoiesc că am mii și mii de ,,prieteni” pe tot felul de
canale, dar, în fond, sunt tot mai singur și tot mai trist. Viața, tehnologia,
ne-a înstrăinat unii de alții, de noi înșine și de Dumnezeu.
,,Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri,/Visez la
basmul vechiu al zânei Dochii,/În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri!”/ Ehe,
Bădie, Bădie, ce copil erai! Dacă ai cunoaște tu pe omul de astăzi cât e de
stresat, de frământat, de împovărat. La serviciu e persecutat de unul și de
altul, norma crește de la o lună la alta, naveta e tot mai pretențioasă,
mijloacele de transport tot mai puține, acasă sunt nevoi și necazuri și
probleme de tot felul! Când să mai citești povești? De astea și copiii știu să
sunt născociri de oameni fără somn. Azi, Bădie, copiii care mai sunt se uită la
,,desene animate”, primesc totul pe tavă, nu mai trebuie să-și ostenească
imaginația, memoria, creativitatea. Primesc totul pe ,,tavă” și nici nu observă
că li se distruge ceea ce au mai de preț în ființa lor: puterea de creație!
Alte vremi, Bădie! Îți voi scrie în curând! Până
atunci, cu bine!
*
File de istorie(II). Episcopia Severinului și
Strehaiei a publicat o carte monumentală, Episcopia Severinului și Strehaei.
Monografia eclesiastică, semnată de doi cunoscuți istorici olteni, Domnii
Dinică Ciobotea și Tudor Rățoi(continuare din numărul precedent): S-a construit o nouă catapeteasmă din lemn sculptat,
la fel scaunele, stranele și jețul arhieresc de către sculptorii Constantin și
Ion Foșalău din Nemțișor(NT). S-a construit tâmplărie de metal. S-a construit
gard de prefabricate. S-a construit catapeteasmă din lemn sculptat. În 2005 s-a
făcut o nouă spălare și recondiționare a picturii de către pictorul Gheorghe
Neagu din București. În 2009 s-a introdus apă curentă în curtea bisericii, s-a
construit cișmea arteziană, o troiță cu
eroii satului, porți sculptate de către aceiași sculptori. S-au legat cărțile
și revistele bisericii, s-au schimbat de mai multe ori covoarele bisericii, s-a
construit clopotniță nouă și s-a cumpărat clopot nou.
Preoții care au funcționat în
Malovăț au fost următorii: Pr. Ioan(1848-1870), Pr. Gheorghe (1868), Pr.
Gheorghe Iorgovn(1870-1899), Pr. Gheorghe Iovițu(suplinitor, 1899-1900), Pr.
Constantin Inescu(1928-1945), Pr. Constantin Zaharia(1945….?), Pr. Gheorghe
Sfetcu(?….-1977), Pr. Dumitru Iliescu(suplinitor, 1977-1979), Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda(1979 – până în prezent). Cântăreți au fost: Dumitru Pleșan,
Ion Popescu(1985), Gheorghe Hurduc, Ion Tărăbâc(1941), suplinitori diferiți,
Stănciulescu Cristian(2013-2018).
Preotul Constantin V. Inescu
a fost preot de campanie în Al Doilea Război Mondial, iar Preotul Constantin
Zaharia, în calitate de elev ale Școlii de Ofițeri de la Arad, a participat la
luptele de la Păuliș. În 1979 Parohia Malovăț a fuzionat cu Parohia Pitulași. Preotul
Al. Stănciulescu-Bârda a desfășurat, pe lângă activitatea pastorală
propriu-zisă, și o intensă activitate culturală, publicând până în prezent
peste 3.000 titluri(cărți, studii și articole), a participat la diferite
sesiuni și simpozioane. În sistemul ,,cartea prin poștă” a trimis în ultimii 30
de ani mii de cărți religioase, istorice, de literatură în țară și străinătate. Preotul Gheorghe Iorgovan a
dotat biserica cu cărți de cult în 1899. Același lucru l-a făcut și Pr. Al.
Stănciulescu-Bârda. În 1941 averea bisericii era de 17 pogoane primite încă din
1864 și un cimitir. În 1928 s-a înființat biblioteca parohială, care a fost
epurată în 1945. Azi parohia are șapte hectare teren arabil și a mai câștigat
prin proces aproape 3 ha. În 1930-1940 biserica a oferit ajutoare celor săraci
în valoare de 24.595 lei. Acest obicei a fost reluat mai ales după 1989. A
devenit o adevărată tradiție ca taxa de cult să fie la voia credincioșilor,
serviciile religioase gratuite. Din 1980 se dau ajutoare la familiile sărace cu
prilejul marilor sărbători. După Revoluție se donează câte trei pâini
participanților la slujbe. Din 1998 se
donează câte o carte fiecărei familii cu prilejul Crăciunului, iar din 2008 și
de Paști.
Icoanele și cărțile vechi au
fost ridicate de Muzeul Porțile de Fier înainte de 1989.
În cimitirul satului se află
mormântul Prof. Univ. Ioan Popescu, fiu al satului(Va continua).
*
File de jurnal. 11 mart. 1984. ,,Am făcut slujbă la Malovăț. Am avut peste 100 de persoane. Au venit
și din Bârda(Trocan Maria și Lasculescu Maria). Au mai fost și de spovedit și
grijit la biserică și în sat. Le-am vorbit de o excursie la mănăstiri și au reacționat
prompt și cu bucurie. Voi vedea ce voi putea face.
Unchiu-meu Sandrică
mi-a spus că în șantierul naval situația e foarte critică. Zi de zi se măresc
efectivele de soldați aduși să lucreze în locul muncitorilor demisionați. De
asemenea, sunt alocate numeroase trupe de miliție și securitate în travesti. Se
vorbește mult și foarte rău la adresa președintelui și a partidului, iar
tovarășii n-au altă grijă decât să pescuiască.
Se zice că acordul
global s-a căsătorit cu sâmbăta liberă și au făcut o fetiță, căreia i-au pus
numele ,,duminica lucrătoare”. Folclor!
Tăticu a adus o
remorcă de lemne de prin pomii fermei. Crengile tăiate le-a adunat cu câmpenii
și le-a adus acasă. Câmpenii de la fermă nu aveau pâine de trei zile.
12-14 Martie. Am lucrat intens la Coloana
Infinitului, vol. II. Luni am mai făcut și niște scrisori către o serie de
reviste pentru a-mi publica un anunț privitor la Nicolae Iorga. Sper că astfel
voi găsi mai mulți amatori să-mi ofere amintiri, deși mă îndoiesc că vor vrea
să-mi publice anunțul.
Tăticu a lucrat la
fermă. Mămica se simte mai bine. A întrerupt tratamentul. Marți am făcut
înmormântarea malovicencei Elisabeta Crăciunescu(79 ani). Cred că de foame a
murit femeia aceea. Fusese în concubinaj cu Dindere, cel care a murit astă-toamnă.
O fată avea și aceea se stabilise prin Severin. De ea îngrijeau vecinii.
Sabin Popescu din
Malovăț mi-a spus că prin Dolj se aplică cu strictețe programul contractelor.
I-a comunicat cuscrul său că e dezastru pe acolo. Tot el mi-a spus că-n Malovăț
primarul a început o adevărată campanie de sacrificare clandestină a vițeilor.
Ia vițelul de la cetățean, cinci kilograme i le ia degeaba, iar pe celelalte le
plătește cu 25 lei/kg, asigurându-l că nu va avea probleme.
Am dat de belea. Îmi
vin cu copiii din Bârda și din Bâlvănești ca să le fac molitve. Spun că au fost
cu ei la medic, le-au făcut tratament, dar degeaba. După ce le-am făcut eu 1-2
molitve se simt bine, au somn liniștit și nu mai sunt nervoși. Interesându-mă,
aflu că în camera în care stau acei copii cineva fumează. Drept canon de ispașă
le interzic de a mai fuma în cameră. Desigur, că dacă aerul este curat în
cameră și copiii se simt bine.
Miercuri seara am
ajuns la litera ,,P” la Coloana
Infinitului, vol. II, totalizând până acum 388 pagini dactilografiate.
Merge greu, dar merge!”
*
Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Elisabeta Leferenz din Nȕremberg(Germania):
244 lei; Doamna Leonte Daniela din
Buzău: 145 lei. Dumnezeu să le răsplătească!
*
În luna noiembrie am donat
pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 5 Nov.: 197 pâini; 8 Nov.: 120 pâini; 12 Nov.: 178
pâini; 19 Nov.: 151 pâini; 21
Nov.: 56 pâini; 26 Nov.: 104 pâini; 26 Nov.: 140 pâini. Așadar, în luna noiembrie
s-au donat 946 pâini. Totodată, s-a
vândut pâine, astfel: 5 Nov.: 203 pâini;
8 Nov.: 80 pâini; 12 Nov.: 522 pâini; 19 Nov.: 199 pâini; 21 Nov.: 144 pâini; 26 Nov.: 646 pâini; 26 Nov.: 60 pâini. Așadar, în noiembrie s-au
vândut 1.854 pâini.
În luna noiembrie am efectuat
câteva cheltuieli mai mari, astfel: 12.000
lei protoieriei pentru lumânări; 3.642
lei pentru cele 2.800 pâini donate
și vândute în noiembrie; 2.534 lei tipografiei
pentru următoarele cărți: Iisus Hristos - Documente secrete, România
în flăcări și Justiția și proverbul
românesc; 850 lei impozit; 541 lei poștei
pentru colete; 240 lei poștei pentru timbre; 90
lei pentru curent electric; 50 lei băncii
pentru comisioane și altele mai mici.
*
Contribuția de cult. Mulțumim lui Dumnezeu că am mai încheiat încă un an cu
bine. Am reușit să menținem situația din anii de până acum, în sensul că nu am
avut o sumă fixă pentru contribuția de cult, ci fiecare a dat dacă a vrut și
cât a vrut. Preotul a fost la dispoziția tuturor, indiferent dacă
solicitantul a achitat ceva sau nu pentru contribuția de cult, 24 de ore pe zi,
365 zile pe an. În rest a fost liber!
Putem să spunem că pe 2023 în parohia noastră situația se
prezintă astfel la capitolul ,,Contribuția de cult”. În Bârda au achitat 97,81 %, în Malovăț au achitat 95,50
%, iar la nivel de parohie au achitat 96,22
%. E un procent foarte bun.
Mulțumim lui Dumnezeu și Dumneavoastră pentru tot sprijinul acordat. Fruntașii
sunt următorii:
A. în Malovăț: I. Ilinca Alexandru: 480 lei; II. Pau Claudiu: 420 lei; III.
Căprioru Marius, Ștefu George, Sava I. Marius: câte 400 lei; IV. Vișan
Bădiță: 350 lei; V. Oproiu Elisabeta: 330 lei; VI. Ștefu
Constantin: 320 lei; VII. Cioabă Dumitru, Ghilerdea Sevastian, Mănescu
Vasile: câte 300 lei; VIII. Mateescu Floarea; 265 lei; IX. Marina
Sofia, Paicu Domnica: câte 260 lei; X. Stroe Silvia, Popescu Angelu,
Baltac Alexandru, Ciolacu Dumitru: câte 255 lei; XI. Ungureanu
Margareta, Manolea Elisabeta, Ionașcu Marinelu, Crașoveanu Valeriu, Almichi
Ion: câte 250 lei; XII. Ionașcu Ștefan: 235 lei; XIII. Badea
Marius, Cioabă Constantin: câte 225 lei; XIV. Bazavan Dumitru, Coman
Vasile, Munteanu Dumitru: câte 220 lei; XV. Baltac Petre, Papa Vergina: câte
215 lei; XVI. Popescu Marga, Pau Daniel, Toma Constantin, Popescu
Iulian-Constantin, Pătrulescu Alin: câte 210 lei; XVII. Băleanu Petre,
Ciobanu Dumitru: câte 205 lei; XVIII. Manolea Grigore, Crăciunescu
Florin, Iordache Mihai, Almichi Constantin, Mănescu Iulius, Borcilă Dumitru,
Popescu Vasile, Pera Aurica, Băleanu Ioana, Giura Dragoș, Bogdan
Gheorghe-Gabriel, Meilă Constantin, Pereanu Constantin, Bazavan
Gheorghe-II, Mănescu Constantin, Surugiu I. Mihai, Partenie
Doru-Nicușor, Michescu Elena: câte 200 lei; XIX. Pau Dumitru, Coman
Elena: câte 180 lei; XX. Vișan Ioana, Curea Valeria, Voican Petre,
Cioabă Marius: câte 170 lei; XXI. Căprioru Gheorghe, Tărăbâc Dorina,
Ciobanu Doru: câte 165 lei; XXII. Boncioc Liviu, Coman Constantin,
Tărăbâc Angela, Berneanu Alexandra, Căprioru Maria, Munteanu Iorgu: câte 160
lei; XXIII. Albu Natalia: 157 lei; XXII. Bâză Nicolae, Baltac Ion,
Minune Lucian, Dragotă Nicolița: câte 155 lei; XXIII. Pârvănescu Elena,
Bobiț Claudiu, Bobiț Gh. Gheorghe, Pirici Constantin, Vlădescu Emil, Popescu
George, Meilă I. Nicolae, Mangu
Constantin, Borugă Ion, Borugă Viorel, Borugă Alexandru, Surugiu Gheorghe,
Cotea Nicu, Guran Aurel, Borugă Mihai, Ciută Romică, Ștefu Constantin, Glavan
Dumitru, Ilinca Dragoș, Minune Ion, Bobiț Valeriu, Bucică Bebe, Munteanu D.
Iancu, Mănescu Silvia, Pătrulescu Petre, Iorgovan Constantin: câte 150 lei; XXIV.
Cojocariu Titu: 145 lei; XXV. Bazavan Gheorghe(I), Trocan Ion: câte 135
lei; XXVI. Vasilescu Ioana, Bazavan Marin, Mănescu Valeria, Crăciunescu Constantin, Baltac Gheorghe, Giurescu Lucreția:
câte 130 lei; XXVII. Tărăbâc
Stelucu, Ungureanu Dumitru, Popescu Mihai, Glavan Constantin, Tătucu Grigore,
Munteanu Alexandru, Badea Ion Valeriu: câte 125 lei; XXVIII. Manolea
Mihai, Tărăbâc Maria, Căprioru Elena, Crumpei Vasile, Oproiu Natalia, Nistor
Petre, Curea Antoaneta, Iorgovan Viorel, Mladin Paul, Ungureanu Florin, Glavan
Floarea, Mănescu Viorel, Hurduc Pantelie, Badea Ion, Popescu Ion, Paicu
Nicolae: câte 120 lei; XXIX. Surugiu Eugenia, Coman Eugen, Popescu
Alexandra, Ștefu Ion, Chiriță Toni, Mănescu Elena, Bondoc Alexandru, Baltac
Lida, Orodan Alexandru, Oprișan Elena, Pană Viorel, Borcilă Gh. Elena: câte 115
lei; XXX. Bobiț Gheorghe, Boncioc
Constantin, Vișan Valeria, Micu Valeriu, Bazavan Claudiu, Coman Cătălin,
Popescu Aurelia, Ciobanu Alexandra, Voican Nicolae, Diaconu Lucian, Colibășanu
Dumitru, Crăciunescu A. Gheorghe, Pereanu Viorel, Meilă Dumitru, Blejdea
Gheorghe, Ică-Căprioru Gheorghe, Răchiunoiu Gheorghe, Badea Nicolae, Curea
Gheorghița, Meilă Emil, Borugă Vasile-Cosmin, Crăciunescu C. Constantin,
Hadarig Mircea, Surugiu Gh. Mihai, Haidamac Miroana, Tătucu Marius, Motreanu
Traian: câte 110 lei; XXXI. Cernea Mihăiță, Ciobanu Ilie, Popescu
Tudorița, Coman Marian, Căprioru Petre, Ștefu Florian, Vișan Sevastian, Tănase
Stela, Ciurel Dumitru, Sava Ion, Borcilă Vasile: câte 105 lei; XXXII. Vlăduț
Sevastian, Michescu Nicușor, Cosma Cristina, Tudor Daniel, Mănescu Ion, Popescu
Șt. Ion, Glavan Ion, Michescu Ion, Blidariu Constantin, Popescu Mirela, Zaharia
Cristina, Popescu Valentin, Popescu Alin-Constantin, Pera Dumitru,
Ciolacu-Hotăranu Claudiu, Filip Elisabeta, Crumpei Sever, Orodan Constantin,
Băleanu Virgil, Borcilă Șt. Ștefan, Minoniu Ion, Crașoveanu V. Valeriu, Paicu
Daniel, Dima Vasile, Hurduc Romeo, Giurcan Mirela, Surugiu Gh. Gheorghe,
Michescu Nicolae, Cojocariu Ilie, Meilă C. Constantin, Lupșa Dumitru, Tărăbâc
Virgil, Meilă C. Nicolae, Oprișan Liliana, Bogdan Silvia, Boncioc Dumitru,
Ștefan Stanciu, Guran Constantin, Luca Dumitru, Giurescu Alexandru, Păunescu
Aurelia, Trocan Mihai, Pitulicu Simion, Oprișan Sever, Bondoc Anton, Surugiu
Ionel, Geaucă Aristide, Badea Constantin, Popescu Dumitru, Paicu Angelu,
Munteanu Puiu, Bora Ion, Ciurel Florin, Didea Elena, Cimpoieru Constantin: câte
100 lei;
II. În Bârda: I. Olteanu Virgil: 500 lei; II.
Botoșan Dumitru, Horodnic Tudor: câte 400 lei; III. Curea Gigi: 355 lei;
IV. Butoi Ion, Mihăescu Nicolae, Mucioniu Ion(Mucești): câte 300 lei; V.
Bobocea Savu: 250 lei; VI. Duțoniu Ion, Turlacu Emil, Gârbovan Gheorghe: câte 220
lei; VI. Gârbovan Niculina, Sfetcu Sorin, Gheran Paraschiva: câte
210 lei; VII. Rolea A. Ion: 206 lei; VIII. Dragomir Bădiță, Pâlșu
Gheorghe, Ivașcu Vasile, Luca D. Maria, Coman Elena, Tănase Maria, Mema Petre: câte
200 lei; IX. Luca Gheorghița: 170 lei; X. Luca Vasile, Luca Ana,
Sfetcu Dumitru: câte 160 lei; XI. Urdă Violeta, Fugașin Aurel, Hortopan
Constantin: câte 155 lei; XII. Anghel Nicolae, Dragomir Nicolae, Făiniș
Marcel, Malescu Gheorghe, Luca Gheorghe(Sanda), Banciu Ionel, Mihăescu Maria,
Mema Ion, Avram Dumitru: câte 150 lei; XIII. Stănciulescu Tănase: 140
lei; XIV. Bădâi Alexandru, Țăpligă Ion: câte 130 lei; XV. Rolea A. Aurel: 125 lei; XVI.
Rolea Ileana, Sfetcu N. Aurel, Mema Ileana: câte 120 lei; XVII. Curea
Viorel, Luca C. Maria, Șonea Floarea: câte 115 lei; XVIII. Motreanu
Ilie, Curea Marinel, Fruntelată Mihăiță, Curea Gheorghița, Curea Ghiță, Luca M.
Ion, Morjan Constantin, Ene-Mihăescu Doru, Rolea C. Ion, Rolea Ilie, Stoichină
Dumitru, Mema Gheorghe: câte 110 lei; XIX. Popescu Valeria, Dragomir
Gheorghe, Cimpoieru Tănase, Rolea Ion, Curea Maria, Curea Gheorghe, Șeitan
Gica, Sfetcu A. Aurel, Sfetcu George, Rolea George, Petolescu Elena, Mema
Păuna: câte 105 lei; XX. Motreanu Doru, Stănciulescu Ion, Stănciulescu
Mihăiță, Pavel Eugenia, Curea Cristi, Boroancă Ilie, Cimpoieru Viorel, Curea
Petre, Stănciulescu Alexandru, Luca A. Gheorghe, Luca Aristița, Ivașcu Ion,
Luca Jana, Curea Daniela, Curea Vasile, Mucioniu D. Ion, Luca Constantin,
Duțoniu Valentin, Gheran Maria, Sfetcu Doru, Stănciulescu Florin, Gheran Aurel,
Cola Emilia, Drăghia Maria, Drăghia Aurel, Rolea Gh. Aurel, Bufanu Dumitru,
Sfetcu Stela, Mema Margareta, Mema Șt. Constantin, Ivașcu Ionuț: câte 100 lei;
Așadar,
la nivel de parohie, pe locul I se situează Domnul Olteanu Alexandru din
Bârda cu 500 lei, pe locul II Domnul Ilinca Alexandru din Malovăț cu 480
lei și pe locul III Domnul Pau Claudiu din Malovăț, cu 420
lei.
Precizăm
că pe cei care au dat sub 100 lei nu i-am mai menționat, din lipsă de
spațiu. Cele mai mici contribuții de cult au fost: în Malovăț, trei familii cu
câte 10 lei, iar în Bârda o familie a dat 15 lei.
Pentru anul 2024 contribuția de cult în Parohia
Malovăț se va încasa după aceleași principii de până acum: fiecare dă dacă vrea
și cât vrea. Preotul va fi la dispoziția tuturor, indiferent dacă au achitat
sau nu ceva pentru contribuția de cult, 24 de ore pe zi și 365 zile pe an. În
rest va fi liber. Totodată, facem precizarea că toate serviciile religioase din
parohia noastră au fost și vor fi gratuite, indiferent dacă solicitantul a
achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult.
Mai
avem, din parohie, enoriași care au dat ajutoare, atunci când s-a pus problema
realizării unor fonduri pentru diferite activități misionare și caritabile, astfel:
-
Malovăț: I. Popescu M. Mihai: 4.000 lei; II.
Almichi Constantin: 1.000 lei; III. Dima Vasile: 435 lei; IV. Tătucu Grigore: 250 lei; V. Borcilă Elena: 215
lei; VI. Ciolacu Dumitru, Manolea Elisabeta: câte 200 lei; VII. Bazavan Dumitru: 163 lei; VIII. Meilă Emil: 150 lei; IX. Mănescu
Valeria: 140 lei; X. Haidamac Miroana, Oprișan Elena, Bazavan Constantina, Popescu Elena, Voican Petre, Popescu
Alexandra, Ștefu Ionel: câte 100 lei;
-
Bârda: I. O persoană care nu vrea să i se știe numele: 13.786 lei; II. Altă persoană care nu vrea să i se știe
numele: 13.340 lei; III. Curea Vasile, Stănciulescu
Tănase, Cola Emilia: câte 100 lei;
Le mulțumim cordial tuturor pentru tot sprijinul
acordat și rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească efortul făcut!
*
Activități economice. Am predat Fabricii de Lumânări a episcopiei 167 kg resturi de lumânări.
*
Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 505, pe blogul Domnului Ben Todică,
directorul postului de radio românesc din Australia, 25 nov. 2023, (https://bentodica.blogspot.com);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare, 27 nov. 2023, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
în ,,Armonii Culturale”, Adjud, 27
nov. 2023, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro);
Nicolae Iorga, în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare,
27 nov. 2023, ediție on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);
S-aude iarna prin munte trosnind…, în
,,Națiunea”, București, 30 nov. 2023,
ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
Glasul pământului, în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an.
XXV(2023), nr. 1206(30 nov.), p. 12; Fapta
lui Taica Ion Micșoniu, în ,,Națiunea”,
București, 3 dec. 2-23, ediție și on-line(https://ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);
Răsplata dezertorului, în ,,Obiectiv mehedințean”, Dr. Tr. Severin,
an. XXV(2023), nr. 1207(7 dec.), p. 12; Rugă
la vreme de primejdie, în ,,Observatorul”,
Toronto(Canada), (http://www. observatorul.com).
*
Parohia noastră a publicat
cartea regretatului Prof. Constantin C. Popilian, România în flăcări (368 pag.). Cartea cuprinde, în prim plan,
numeroase articole privind Primul Război Mondial, traduse de către Prof. C. C.
Popilian din limba germană, în vremea cât a fost prizonier de război în
Germania. Sunt descrise situații și momente palpitante, care, cu siguranță nu
au fost cunoscute de istoriografia românească până acum. Nu existau la vremea
aceea mijloace de informare ca cele de azi, precum radio, televiziune,
internet. Totul se baza pe descrierea directă, de la fața locului. Asta și
făceau reporterii germani de război, mulți dintre ei fiind sau ajungând mai
târziu renumiți scriitori în cultura germană. Citind cu emoție paginile cărții,
vom călători în Bulgaria, inclusiv la Turtucaia, în Transilvania, la Brașov,
Sibiu, Petroșani, vom coborî pe Valea Jiului, vom asista la momentele grele
trăite de armata română de la Tg. Jiu, Craiova, București și pe întreg traseul
până la Mărășești-Mărăști-Oituz. Vom asista cu durere la aroganța manifestată
de autorii germani față de soldatul român prost echipat și sărăcăcios înzestrat
sub aspect militar. Vom lua cunoștință de momente dramatice din timpul
luptelor. Nu lipsesc însă și situații comice, dovadă în plus că pe român nu l-a
părăsit umorul nici în momentele cele mai grele. Regele, guvernul, majoritatea
instituțiilor și o bună parte din populația de vârf a țării era refugiată la
Iași. Se aștepta dintr-o zi în alta ca frontul să cadă, ca armata română să
capituleze. Și iată că se produce o adevărată minune dumnezeiască: soldații
români, aceia disprețuiți de nemți și de unguri, cu haine vechi și murdare, cu
muniție din Războiul de Independență de la 1877, flămânzi, plini de boli și de
păduchi, se ridică într-un efort supraomenesc
la Mărășești-Mărăști-Oituz și nu numai că baricadează înaintarea
trupelor nemțești, austriece și ungurești, dar le pun pe fugă pe acestea, le
trec munții, le alungă prin Transilvania, iar în anul următor realizează cea
mai frumoasă pagină din istoria României de până acum: Unirea cu Basarabia,
Bucovina și Transilvania de la 1 Decembrie 1918.
Cartea e plină de savoare,
dar ne vom opri în rândurile de față doar la un aspect. Capitala era
înconjurată de trupele germane-austriece și maghiare. Se părea că ceasurile
până la capitularea armatei române și ocuparea capitalei țării sunt numărate.
În acest context, pentru a se evita o vărsare inutilă de sânge, Generalul
Manchensen trimite pe căpitanul Lange să
ceară capitularea trupelor române. Ofițerul este primit cu onoruri, dus din
treaptă în treaptă, până la generalul Prezan. Este tratat cu bunăvoință și
prietenie de ofițeri, este ținut de vorbă, iar după multă-multă așteptare vine
răspunsul. ,,Cetatea Bucureștiului” către care era adresată scrisoarea nu
există. ,,Nu există nici o cetate
București, nici un fort armat, nici o trupă de apărare și nici un comandant.
Este numai armata care apără ținutul!” Cu acest răspuns, emisarul
este dus cu grijă până este scos din zona controlată de români.
Aproape fiecare capitol al
cărții este însoțit de un set de traduceri din diferite surse ale vremii.
Acestea au fost culese de Părintele Pr. Dr. Ioan-Cătălin Dragu, nepotul
regretatului C. C. Popilian, din
Arhivele Vaticanului și au rostul de a verifica și fundamenta afirmațiile din
reportajele traduse.
Îi mulțumim Părintelui Pr.
Dr. Ioan-Cătălin Dragu, preot catolic la
Roma, unul dintre cei mai buni prieteni ai subsemnatului în anii de seminar și de
după aceea, sperăm că vom putea să-i mai publicăm și alte multe lucrări
personale sau ale regretatului său bunic.
*
Program. În cursul lunii Ianuarie avem următorul program
de slujbe: 1 Ian.(Bârda, pomeniri la
ora 8; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul
cu Botezul în Bârda); 3,4,5 Ian.(colindul
cu Botezul în Malovăț, pe traseul cunoscut); 6 Ian.(Bârda, ora 8; Malovăț, ora 10); 7 Ian.(Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12,30); 13 Ian.(Malovăț-Bârda); 14 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(Malovăț-Bârda); 17
Ian.(Malovăț-Bârda); 20 Ian.(Malovăț-Bârda);
21 Ian.(Bârda); 25 Ian.(Malovăț-Bârda); 27
Ian. (Malovăț- Bârda); 28 Ian. (Malovăț); 30 Ian.(Pomeniri în Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86,
ori pe adresa: stanciulescubarda@
gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu! La
mulți ani!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu