Să ne reamintim - Târgul de carte GAUDEAMUS 2022

 

Cea mai vândută carte, la Târgul de Carte „Gaudeamus” , București, 2022, nu a fost una scrisă, ci una imaginară. În așteptarea sa, toți copiii s-au grăbit să cumpere un ou, nu unul oarecare, ci Oul de Unicorn. Ne-am prins cu toții în joc și de atunci, cu speranța în suflet, așteptăm cu toții Puiul de Unicorn. Dar, tot așteptând și așteptând, s-a născut volumul de dialoguri pamfletice: „Iubirea unui Unicorn”, Editura „Neuma”, 2025. A pornit în viață, nu în locul „poveștii unicorniere”, ci pe locul său. Mulțumesc, copii!

Florica BUD

Evanghelia de duminică: Cina cea Mare a împărăției celei fără de sfârșit

Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.

În Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, găsim un nesfârșit ocean de învă­țături pentru toți cei care vor să guste din izvorul cel dătător de viață.

Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos e simplă, dar cu adânci înțelesuri duhovnicești pentru sufletul și viața noastră. În fiecare sat, comună sau oraș, în zilele de sărbătoare, auzim bătăile clopotului de la biserică, anunțul că Hristos ne cheamă să venim și să ne împărtășim, să gustăm din bogăția împărăției Sale, care se dă în dar tuturor celor care vor.

De mai bine de două mii de ani, Mântuitorul ne cheamă neîncetat sub diferite forme, pentru a ne pregăti în această viață ca atunci când vom pleca din lumea aceasta să fim și noi printre cei aleși la Cina cea Mare. Să fim precum fecioarele cele înțelepte care aveau cu ele aprinse candelele atunci când Mirele a venit pe neașteptate.

În duminica de astăzi avem Pilda celor poftiți la cină. Mântuitorul vorbea în pilde în chip tainic poporului despre Cina cea Mare, care nu e altceva decât împărăția Sa cea veșnică, care începe încă de aici, din lumea aceasta, și se continuă dincolo, unde există bucurie și fericire veșnică în Duhul Sfânt.

Stăpânul S-a mâniat pe cei care au refuzat și a trimis să cheme pe toți cei neputincioși, orbi, ciungi și toți cei ieșiți la garduri să-i silească la cină. Iar cei care au refuzat invitația – „nici unul nu va gusta din cina Mea”.

Cuvintele stăpânului sunt aspre, înfricoșătoare pentru cei care au refuzat chemarea. Stăpânul e Dumnezeu. Cina e împărăția Sa. Iar primii invitați sunt cei din poporul evreu, cunoscătorii Legii de atunci, mai-marii sinagogilor, care nu au răspuns cu recunoștință; în locul lor au fost chemați toți cei săraci cu duhul, curați cu inima și cei prigoniți pentru dreptate.

Să stăm înaintea Tatălui ceresc și să răspundem chemării Sale sfinte

Tot omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Și de aceea, cu toții, ca într-o mare familie, trebuie să stăm înaintea Tatălui ceresc și să răspundem chemării Sale sfinte. Pe toți ne invită la cina Sa și totul depinde de fiecare în parte. Liber l-a creat Dumnezeu pe om și el este cel care hotărăște cu viața sa. Dacă voiește să colaboreze și să răspundă chemării pe care o face Hristos Bisericii Lui. A fi bun creștin înseamnă a urma lui Hristos, a te hrăni, a te împărtăși din Izvorul cel dătător de viață care ne dă bucuria vieții veșnice. Zile, luni, ani de-a rândul, Hristos ne așteaptă să-I deschidem ușa, să-L ascultăm, să-I urmăm și să cinăm cu El.

Pe vremea Domnului Iisus cei tineri mai ales Îl vedeau ca pe un mare învățător, veneau și se apropiau de Hristos și Îl întrebau ce trebuie să facă pentru a fi veșnic fericiți și să moștenească viața cea veșnică. Mulți dintre oameni începeau să-și pună întrebări, să se trezească la cuvintele spuse cu putere ce ieșeau din gura Mântuitorului. Astăzi, cu atât mai mult chemarea ne este adresată. Trebuie să ne gândim mai mult și să ne punem întrebarea cum să facem să ne păstrăm curaţi în Duhul iubirii lui Hristos, cum să agonisim fapte vrednice de cer? Aici, pe pământ, omul e doar călător, ca într-o excursie. De mici, din pruncie, noi suntem chemați la unirea cu Hristos prin cele șapte Sfinte Taine, să ne hrănim cu hrană dumnezeiască.

Din anii tinereții, din frageda vârstă auzim chemarea la Cina Domnului, să ne luăm crucea și să ne pregătim pentru veșnicie. A venit Hristos pe pământ, de la Duhul Sfânt a luat chip de om din Sfânta Preacurată Fecioară Maria și pentru toți, nu numai pentru unii, ne-a deschis ușile: a suferit pentru noi, a murit pentru noi pe cruce și a înviat tot pentru noi, ca să trăim veșnic cu El, fiindcă ne-a iubit și ne iubește fără limite.

Viața veșnică se agonisește prin credință tare, cu fapte, prin iubirea de Dumnezeu și de semeni. Ascultând de sfaturile Sfintei Evanghelii, păzind poruncile Domnului, avem nădejdea și credința că Mântuitorul ne deschide ușile Împă­răției cerurilor, ca să cinăm cu El, cu toți cei chemați de la întemeierea lumii.

„Păzește poruncile și vei fi viu” (Matei 19:17) – îi răspunde Mântuitorul tânărului bogat din Evanghelia duminicii de acum două săptămâni. Astăzi, noi, lumea întreagă, Îl avem pe Domnul Hristos atât de aproape în Biserica Sa, Îl găsim prin Sfânta Taină a Împărtășirii, această unică Taină care ne întărește credința, ne unește cu El, ne facem dumnezei și fii ai Celui Preaînalt (Luca 6:35).

După mărturisirea și căința de păcatele mărturisite, gustând din Trupul și Sângele lui Hristos, ne unim cu Domnul nu numai cu sufletul, ci și cu trupul nostru. Cel care se împărtășește din această masă tainică a lui Hristos poate să spună și să exclame ca Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai sunt eu cel ce trăiesc, ci Hristos este cel ce trăiește întru mine” (Galateni 2, 20).

Strămoşii cei după trup ai Domnului Hristos

În această duminică se mai face cinstirea și a Sfinților strămoși ai Domnului. Minunea Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost promisă și rânduită de Dumnezeu Tatăl pentru ca lumea să-L cunoască mai mult pe adevăratul Dumnezeu, Cel întreit în Persoane, și să fie răscumpărată din căderea păcatului strămoșesc. Lumea de atunci, ca și astăzi, a fost împărțită în două: cei care au crezut în Mesia și L-au urmat, au trăit ceea ce învăța Legea și s-au jertfit pentru adevăr și dreptate. Cuvântul cel Sfânt al Domnului l-au trecut prin propria lor inimă. Și când au fost siliți, nevoiți, l-au pecetluit cu prețul sângelui lor. Așa au fost Sfinții strămoși mărturisitori pe care Biserica îi pome­nește astăzi. Ceilalți, care nu credeau în Mesia, au fost prinși de ură, de invidie și de un formalism al Legii lui Moise, s-au afundat și s-au prăbușit, răzbunându-se pe toți cei care Îl urmau pe adevăratul Hristos, Cel nerecunoscut de ei, cărturarii, fariseii, tâlcuitorii de Lege. Aceștia sunt de fapt cei care au refuzat chemarea Domnului la Cina cea Mare.

Astăzi pomenim acele suflete sincere, moșii, strămoșii neamurilor, care s-au jertfit pentru a menține adevărul lui Dumnezeu în lume și dreptatea până la venirea Sa pe pământ.

În Legea cea Nouă, Hristos Domnul le-a rânduit pe toate cele de trebuință mântuirii noastre și tuturor celor care vor să-L urmeze, poruncind ucenicilor Săi să vestească în tot pământul, la toate neamurile, Evanghelia Sa.

Suntem în Postul Naşterii Domnului, zile de curățenie sufletească și de meditaţie, pentru că nimeni nu rămâne veșnic aici pe pământ. Postim, ne înfrânăm de la mâncărurile cele de frupt, grase, pentru a fi mai liberi să cugetăm către cele cerești, mai ușurați de povara pântecelui. Fiecare să aibă un preot duhovnic dacă nu-l are, să se mărturisească de toate păcatele sale din tinerețe dacă nu a făcut o spovedanie generală. Toți avem nevoie de această Taină a Po­căinței, fiindcă nu este om fără de păcat. O cercetare amă­nunțită a conștiinței noastre la scaunul de spovedanie este absolut necesară, fiindcă la Ușile Împărăției Cerești trebuie să avem haina sufletului curată, pentru a ne face vrednici de împărtășirea din ospățul cel mare al Tatălui ceresc. Cu toții, la Sfântul Botez, primim din mâinile lui Dumnezeu veșmântul cel duhovnicesc alb ca zăpada. Prima Taină a Bisericii, prin care omul se încreș­tinează și devine fiu al cerului pe veșnicie. Neîncetat este nevoie să ne îngrijim ca să nu pătăm acest veșmânt primit la Sfântul Botez. Să ne îngrijim de haina noastră duhovnicească, ce nu va putea fi aruncată de pe noi niciodată. Cu ea ne vom prezenta în fața lui Hristos Dumnezeu. Nimeni nu poate intra la Cina cea Mare a lui Hristos, a păcii, a iubirii, a luminii, fără a se curăța aici, pe pământ, de tot păcatul și a-și clădi casa sufletului, nu pe nisip, ci pe Piatra cea tare, prin fapte bune, milostenie, rugăciune, iertare și iubire.

Evanghelia Domnului nostru Hristos ne cheamă astăzi pe toți la Cina cea Mare, ne cheamă la ospățul credinței celei adevărate, la pocăință, la sfințenie, ne cheamă de la moarte la viață, la împărăția Slavei Sale celei Cerești. Lucifer, primind daruri cerești de la Dumnezeu, s-a ridicat cu pretenția de a fi egal cu El (Isaia 14:13-14). Fiecare dar pe care îl avem nu e de la noi înșine, este de la Dumnezeu și Lui trebuie să îl atribuim, pentru a înlătura din inima noastră înălțarea de sine, mândria și slava deșartă care ne afundă și ne duc departe de Dumnezeu.

Autor: Arhimandrit Natanael Haraga, Mănăstirea Sitaru, judeţul Ilfov

Dacă sunteți interesați...

Organizatorii protestelor împotriva Justiției, fac angajări! Puteți face parte dintr-o echipă solidă, dărâmătoare...

Nimic nu-i spontan, cum ar crede, poate, unii. „Corupția Ucide”, unul dintre organizatorii protestelor privind Justiţia, face „recrutări“ pentru o „echipă operativă solidă”.

„Când suntem zeci de mii în stradă, haosul este inamicul nostru. Pentru a fi eficienți, pentru a ne proteja și pentru a ne face auziți clar, avem nevoie de o Echipă Operativă solidă.

Corupția Ucide recrutează oameni pentru structura de comandă și execuție a următoarelor proteste și acțiuni viitoare . Nu căutăm participanți, căutăm colegi de baricada”, a scris ONG-ul pe pagina sa de Facebook.

Se caută oameni pentru:

-Coordonare & Strategie (Project Manageri, Dispeceri)

-Media & Comunicare (Foto, Video, Live Streamers, Copywriteri)

-Teren & Logistică (Securitate, Runneri, Suport tehnic)

– Digital / Remote (Moderatori, Graficieni, Monitorizare știri)

Ironii după anunț

„O structura cu iz specific știți voi cui! Așa arată voința „populară” în democrația României. Vedeți?“, a reacționat ironic un fost magistrat.

„Cîmpul tactic face angajări pentru proteste“, a concluzionat un jurnalist. (cotidianulhd).

C.L.

Scrisoare pastorală

Foaie periodică, gratuită  a Parohiei  Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXV(2025),  nr. 554(16 –30 Noiembrie)

 

         Dragii mei enoriași!

Unirea dintotdeauna. În ziua de 1 Decembrie 1918 s-a încheiat un proces istoric îndelungat. La acea dată s-a consfințit oficial, că speranța și lupta a milioane de români s-au împlinit. Nu a fost ceva artificial, forțat, o hotărâre de cancelarie, străină de realitate. Nu a fost darul binevoitor al unor puteri străine. A fost efectul firesc a secole de jertfă adusă pe altarul istoriei. Atunci a fost ceasul astral al neamului românesc. El a încununat miile de eroi căzuți sau răniți pe câmpurile de luptă ale Primului Război Mondial. A fost consecința efortului supraomenesc al românilor de la Mărășești, Mărăști, Oituz, Valea Jiului, Turtucaia.

Unirea a fost prezentă în viața românilor dintotdeauna. Condițiile istorice nu ne-au permis s-o realizăm faptic, deplin. Granițele politice care au despărțit vremelnic pe români au fost artificiale. Niciodată ei n-au socotit că acestea sunt veșnice. Proverbul ,,Apa trece, pietrele rămân!” a fost ca un crez al răbdării, al speranței, al încrederii în Dumnezeu și în dreptatea Lui.

Ne-au unit limba, credința creștină, cântecul doinei,  cântecul de leagăn și de dor, de dragoste  și de revoltă, bocetul și colindele. Ne-au unit ca-ntr-o horă dansurile noastre românești, datinile din toate anotimpurile, sărbătorile, nunțile și înmormântările, pomenile și parastasele. Ne-am unit în fața puhoaielor de năvălitori, care au venit din cele patru vânturi ca să ne ceară pământ și apă, copii, vite, cereale, băutură și adăpost. Ne-am unit în fața cataclismelor de tot felul, fie că au fost cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii, vijelii, potopuri.

Ne-am unit când ne-au amenințat dușmanii, bolile și nenorocirile. Ne-am unit ca să ne scăpăm turmele din gura lupilor, urșilor și altor jivine. Ne-am unit pe câmpul de luptă, la semănat și la prășit, la cosit și la secerat. Niciodată nu ne-am socotit singuri, ci, atâta vreme cât am știut că în casa de alături, în sat, în cetate sau oraș, în țară și dincolo de fruntariile ei trăiește un suflet de român, un frate, un vecin, un fârtat, am fost mai puternici, nu ne-am dat bătuți, ci am rezistat cu eroism.

Ne-au înfrățit Dunărea, râurile și pâraiele, câmpiile, dealurile, văile, munții și codrii. Carpații ne-au fost ca o centură a puterii și a nădejdii, marea ca o gură de oxigen, ca o cale spre veșnicii. Dumnezeu ne-a fost tată și Țara ne-a fost mamă. Cu prețul vieții noastre am luptat ca să nu fie terfelite numele și demnitatea părinților noștri. Am dat liftelor păgâne tot ce-a fost nevoie: ascuțișul sabiei, izbitura buzduganului, iuțimea săgeții, iar, când  ne-a copleșit mulțimea lor, le-am dat bani, cereale, vite, copii, dar nu le-am dat o palmă de pământ din trupul Țării.

Mai mult, nu am permis ca pe pământ românesc să se așeze cohorte de păgâni, să-și construiască moschei, să ne transforme în pașalâc. Am avut demnitate și cu prețul vitejiei și diplomației am apărat-o. Ne-a văzut Dumnezeu zbaterea, truda, credința și speranța, ne-a auzit suspinul și rugăciunea și ne-a ocrotit și El prin veacuri. Nu ne-au strivit cizmele uriașilor, nu ne-au pervertit sufletele credințele deșarte.

Am vorbit cu mândrie de Țara Românească, Țara Moldovei, Țara Transilvaniei, Țara Banatului, Țara Bucovinei, Țara Maramureșului, Țara Dobrogei, dar întotdeauna am avut conștiința că ele sunt părți ale vechii Dacii, părți ale României, împărății ale limbii și neamului românesc. Limba română și credința ortodoxă au fost sângele care a circulat prin toate și le-a dat viață și legitimitate prin veacuri.

Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost pecetea, ștampila trecutului, dar și temelia viitorului acestei nații. Ea ne bucură, dar ne și obligă. Suntem urmașii celor ce au realizat România Mare, celor ce-au trăit bucuria supremă de la 1 Decembrie 1918. Nu putem să fim mai prejos. Le-ar fi rușine părinților și strămoșilor de noi. S-ar zvârcoli în mormânt, dacă am lăsa neamul și țara să se destrame, dacă am trăda crezul de veacuri al înaintașilor noștri.

A curs prea mult sânge și prea multe lacrimi, ca ele să nu dea rod în sufletele urmașilor. S-au înălțat prea multe rugăciuni spre Dumnezeu, ca El să rămână indiferent și să lase neamul românesc să piară. I-am înălțat prea multe biserici și mânăstiri în sate și orașe, în munți și în câmpi, ca El să ne părăsească. Așa păcătoși cum suntem, dar suntem ai Lui! Nu-Și va uita și nu-Și va lăsa copiii pe mâini străine sau în risipire. Iar dacă-I vom fi dragi…., o nouă zi de 1 Decembrie 1918 ne-o va dărui curând!

Dă, Doamne, și ascultă-ne ruga!

*

Condamnarea. Părintele Izverceanu de la Cernavârf  nu făcuse politică propriu-zisă înainte de 1944. Am mai spus-o într-o ,,scrisoare” precedentă. Singura lui ,,vină” era aceea că primise în curtea sa câţiva legionari şi le oferise mâncare şi băutură cu prilejul unei deplasări propagandistice, pe care aceştia o făcuseră în sat. Bătuseră la poarta preotului ca la cel mai înstărit din sat şi-i ceruseră să le dea ceva să mănânce. La fel făcuseră şi comuniştii prin 1950. Veniseră şi aceştia şi-i ceruseră să le permită să dea film cu colhozurile sovietice în curtea lui pentru săteni. Şi părintele acceptase şi de data aceasta, iar după film le dăduse şi acestora mâncare şi băutură.

Iată că în 1959, într-o noapte a fost arestat şi dus la Craiova. Acolo a fost anchetat mai multe zile. Un locotenent i-a spus într-o seară: ,,-Mâine vei fi judecat! Nu te bat, ci-ţi spun doar atât: răspunzi de două ori ,,da” la ceea ce te întreabă!” I-a dat două pastile să le înghită. Dimineaţa i-a mai dat o pastilă şi i-a repetat indicaţia. L-au dus la judecată. Acolo l-au întrebat dacă a făcut politică legionară. El a răspuns: ,,Nu!” A fost întrebat la fel şi el a răspuns iarăşi: ,,Nu!” Cu el a fost judecat şi preotul Victor Doman de la Izverna. Acesta avea aceeaşi acuzaţie, dar el a urmat indicaţia şi a răspuns: ,,Da!” După judecată, locotenentul – anchetator l-a întrebat: ,,-De ce n-ai făcut ce ţi-am spus?” Părintele Izverceanu a răspuns: ,,- Domnule locotenent, după ce mi-aţi dat pastila aceea, nu am mai ştiut nimic. Nu ştiu ce am făcut şi ce am răspuns!” A fost dus în ziua următoare din nou la judecată, dar nu i s-au mai dat pastile. Aceeaşi întrebare, acelaşi răspuns! Sentinţa a fost dată imediat: 18 ani condamnare. Părintele Doman şi alţii care spuseseră ,,da” au primit câte 20 de ani.

Au fost duşi la închisoarea de la Aiud. Într-o zi, când îi scosese la plimbare prin curtea închisorii, preotul Doman i-a spus părintelui Izverceanu: ,,-Bă, Ilie, bă, tu tot mai cuminte ai fost şi de data aceasta faţă de mine, aşa cum ai fost întotdeauna!” ,,- De ce, Victore?”  ,,- Păi tu ai spus ,,nu” şi ai luat 18 ani; eu am  spus ,,da” şi am luat 20 de ani! Când ieşi de aici, să te duci la mine şi să-i spui asta Lenuţei!” ,,-Bă, Ilie, bă, nu ai fost niciodată mai prost ca mine, dar acuma eşti! Păi crezi tu că mai contează doi ani? Tu crezi că noi mai ajungem să ieşim de aici?”

În închisoare era bibliotecă. Acolo era bibliotecar un profesor universitar, filozof de formaţie, deţinut şi el. În bibliotecă erau numai cărţi de propagandă. Profesorul-bibliotecar fusese însărcinat de director să-i pregătească discursurile, pe care acesta să le ţină deţinuţilor în orele de îndoctrinare sau la diferite şedinţe din afara închisorii. Directorul îi spunea tema şi el pregătea discursul, iar directorul doar îl citea. Despre Părintele Izverceanu se dusese vestea în toată închisoarea că e comic. El reuşea să găsească resursele necesare şi să facă glume ori de câte ori avea prilejul. Îi făcea de multe ori pe deţinuţi să râdă, ba chiar şi pe gardieni. Auzise de el şi profesorul – bibliotecar şi-l rugase pe director să i-l dea la bibliotecă, fiindcă are nevoie de un ajutor. Directorul, un moldovean cu bun – simţ şi destul de credincios, fusese de acord şi astfel Părintele Izverceanu a lucrat la bibliotecă.  Cel mai mult şedea de vorbă cu profesorul. Aşa  a petrecut şapte ani. Într-o seară, directorul a dispus ca toţi deţinuţii să iasă în careu în curtea închisorii. Acolo l-au auzit: ,,- Fraţilor!” Nu-l auziseră niciodată spunându-le aşa. Nimeni nu a tresărit. Directorul a repetat: ,, - Fraţilor! Din acest moment sunteţi liberi!” Nimeni nu s-a clintit. Au fost convinşi că îşi bate joc de ei. Directorul a continuat: ,, - Dacă cineva vrea să mai rămână, poate să mai rămână şi la noapte în închisoare. Ceilalţi îşi fac formele de ieşire!” Atunci a izbucnit un chiot puternic din piepturile tuturor, care a cutremurat localul închisorii. În aceeaşi seară le-a dat drumul acasă.

*

In memoriam: Gheorghe Marin. L-am cunoscut în 1973-1974. Eu eram student la Teologie, dânsul era redactor la Editura Albatros și secretar de partid pe editură. Trimiteam la toate editurile propuneri de colaborare. Mă gândeam la tot felul de lucrări și, când credeam că aș putea să le realizez, făceam propunere la câte o editură. Majoritatea răspunsurilor erau negative, dar iată că, într-o bună zi, s-a ivit și unul pozitiv. Propusesem la Editura Albatros, pentru  Colecția ,,Cogito”, cartea Anton Pann. De la lume adunate...  Răspunsul editurii era pozitiv, semnat de directorul Mircea Sântimbreanu și redactorul Gheorghe Marin. M-am apucat de treabă. Lucram cu o râvnă, pe care nu știu să mai fi avut-o vreodată....! Era prima mea carte! Adunam cugetări din opera lui Anton Pann, le ordonam tematic. Am făcut și o prefață și am trimis manuscrisul la editură. Nu mică mi-a fost surpriza și bucuria, când am primit răspunsul: cartea va fi publicată.

Am dat telefon la editură. Am cerut să vorbesc cu ,,tovarășul redactor Gheorghe Marin”. Mi-a vorbit frumos, manierat și m-a poftit, când am drum, să-i fac o vizită la Casa Scânteii. N-am putut rezista mult ispitei și m-am dus. A fost sunat de la poartă și a coborât. Era un om de vârstă și de înălțime medie, foarte popular, amabil. M-a luat cu dânsul. Clădirea era imensă. Aproape toate editurile din capitală erau acolo, instituțiile de cultură și multe altele. Mi-a fost teamă să-i spun adevărul, că sunt student la Teologie. I-am spus că sunt la... Filologie. Era exact ce se potrivea mai bine cu cartea mea. Cred că la etajul șase era Editura Albatros. M-a dus în biroul său. Îl împărțea cu Doamna Marieta Croicu, apoi cu Doamna Natalia Petruț, redactore la alte secții. Am discutat despre carte. Mi-a dat unele indicații cu privire la pregătirea manuscrisului pentru tipar. M-a dus apoi la director, Domnul Mircea Sântimbreanu. M-a prezentat, i-a spus despre carte cuvinte frumoase și directorul ne-a îndemnat s-o pregătim  și ,,să nu ne pierdem speranța!” A apărut cartea în 1976. Între timp am mai făcut vizite la editură, tratând despre o altă lucrare, Coloana Infinitului, care urma să apară peste câțiva ani în două  volume.

De fiecare dată când mergeam la Casa Scânteii, mergeam cu inima strânsă, cu teamă. Eu mă ascundeam în spatele unei minciuni. Eram student la Teologie, nu la Filologie, cum îi spusesem Domnului Marin. Într-o zi, când coboram scările, dânsul conducându-mă până la intrare, cum era regula, pe la etajul II am văzut doi domni, care discutau. Domnul Marin mi-a dat un ghiont și mi-a șoptit: ,,- Uite profesorul tău, Domnul Ion Dodu Bălan! Stai, că așteptăm să termine și te prezint. Cu siguranță că se va bucura!”  Parcă mi-a căzut cerul în cap. L-am rugat insistent să lase pentru altădată prezentarea. Abia s-a lăsat convins.

După doi ani de studenție,  am trecut la fără frecvență. Domnului Gheorghe Marin i-am spus că sunt învățător într-un sat din Mehedinți. M-a invitat, când mai merg în București, să-l vizitez acasă. Mi-a dat adresa. Am pregătit primul volum din Coloana Infinitului. A apărut în 1982. Abia atunci i-am spus Domnului Gheorghe Marin că  eu am terminat Teologia și sunt preot într-un sat în Mehedinți. N-a vrut să creadă. În vara aceea a venit cu soția, Doamna Tanța, tot funcționară la Casa Scânteii, la Bârda. Au stat câteva zile. Au mers și la biserică. Abia când m-a văzut slujind s-a convins. Din momentul acela între noi s-a legat o prietenie strânsă. Nu mai erau secrete! I-a spus și directorului, Domnul Mircea Sântimbreanu, dar, spre surpriza dumnealui, directorul a rămas calm. ,,- Domnule, eu cred că directorul știa adevărul! Ei au obligația să ceară informații despre colaboratori. Mă mir însă de ce nu mi-a spus și mie?” Atunci mi-am amintit de zâmbetul ironic al directorului, cu care mă întâmpina de câte ori îl vizitam la editură! Deși știa că n-are voie să-mi publice cărțile, el o făcea totuși!

Domnul Gheorghe Marin, originar din Câmpulung Muscel, avea umor și-i plăcea să facă glume. Nu uita să-mi amintească de multe ori că ,,drumul spre victorie în cultură trebuie udat cu Wisky și afumat cu Kent!” Fiecare carte era o adevărată luptă cu piedici de toate felurile. Teama de cenzură era terorizantă. Fiecare  carte, fiecare pagină, fiecare rând trebuia analizat cu maximă atenție, pentru  a nu lăsa loc interpretărilor  negative sub aspect politic. Fiecare carte aștepta ani de zile în sertarele editurii, sau ale cenzorilor, înainte de a-și lua drumul spre tipar.  La Editura Albatros, sub supravegherea Domnului Gheorghe Marin și a directorului său am scos în anii următori două volume din Coloana Infinitului și George Călinescu. Fiecare  carte însemna muncă, răbdare, abilitate, relații și... noroc.

În 17 noiembrie 1983, am făcut o vizită familiei Marin. Cu greu am găsit cinci sticle de vin Murfatlar. Până s-au încălzit sarmalele Doamnei Tanța, am stat de vorbă cu Domnul Marin. Nu mai era secretar de partid și-și dădea drumul la vorbă mai ușor. Mi-a spus: ,,,, - Domʼle, dacă s-ar putea să nu se mai publice nici o carte în afară de cele politice, de ideologie, dacă s-ar putea ca toți cei care se ocupă cu scrisul să treacă la altă muncă mai ,,productivă”, atunci ne-am atinge idealul! Se minte, domʼle, se minte fără rușine peste tot. Am ajuns de ne e rușine de noi înșine! Fiecare om joacă un rol dublu în ziua de azi, fiecare se înstrăinează de el însuși! Cum aș putea să stau o zi întreagă în zăpadă ca să aștept covorul rezidențial și să aplaud și să scandez tot felul de lozinci patriotarde cu sinceritate, când eu n-am ce mânca, sau când stau cu paltonul pe mine în casă și dârdâi de frig? Să zicem că noi suntem maturi și mai rezistenți, dar ce fac acele familii, care au copii mici? Noi avem aici gaze la bucătărie. Atât de slab vin, încât de multe ori se stinge flacăra. Puse nevastă-mea o oală cu sarmale pe aragaz de două ore și nici până acum nu se încălzi! Am fost secretarul organizației de partid pe editură. Am zis bogdaproste, când am reușit să mă  scap de această sarcină. Mi-era lehamite de atâta minciună, de atâta teatru și-mi era lehamite de toată fanfaronada! Domnul Mircea Sântimbreanu este un mare anticeaușist. Se știe acest lucru, dar nici el nu se sfiește s-o afirme, fapt care face să nu fie bine văzut politic! (...).  Domʼle, în domeniul publicațiilor se aplică legea junglei: care e mai tare rezistă și supraviețuiește, care nu, pică! Atât de strâmtă este portița asta,  a tiparului, încât nu se mai pune problema valorii propriu-zise a cărții, ci se merge pe principiul: ,,dai, mergi; nu, stai!” E foarte trist, dar asta e realitatea!”

Domnul Gheorghe Marin s-a plâns că-n editură n-au căldură, că le-au anulat prizele, ca  să nu folosească radiatoare. Aceeași problemă este și acasă cu căldura.

În 1988, pe Domnul Marin l-au dat afară de la Editura Albatros și l-au ,,avansat” la  Centrala Editorială. Păcat. Ceea ce a făcut el cu Colecția ,,Cogito”, a fost inegalabil. Despre aceasta am și scris și articolul meu a fost publicat în revista Universității din Vermont din Statele Unite: Une prestigieuse collection roumaine des proverbe et un grand éditeur: Gheorghe Marin( în ,,Proverbium”, The University of Vermont, Burlington, S. U. A., an. V(1988), pp. 167-172).

După 1989 relațiile noastre s-au răcit. M-a luat valul. Am înființat editură, am fost solicitat să scriu la mai multe publicații, am fost implicat cu școala. Domnul Gheorghe Marin nu și-a mai găsit echilibrul. După câțiva ani am aflat că s-a stins.

Dumnezeu să te ierte, prieten drag!

*

  Redăm mai jos poezia Dreapta măsură de Emil Cioran. Un adevărat avertisment:

 C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,

Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

 

Un pic de-mplinire te face mai bun,

Prea multă împlinire te face nebun.

 

Un pic de putere te face mai tare,

Prea multă putere pe alţii îi doare.

 

C-un pic de respect eşti încrezător,

Cu prea mult respect devii sfidător.

Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,

Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.

 

C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,

Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.

 

Păstrează, creştine, măsura în toate,

Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate

 

Încet, dar şi sigur de la pocăinţă

Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Mătuș Natalia(Timișoara) și Domnul Ion Cazacu(Galați): câte 500 lei; Domnul Ing. Marin Zăuleț(Tr. Severin): 400 lei; Domnul Vasile Ghijan(Tr. Severin), Domnul Ghilerdea Gheorghe(Tr. Severin): 300 lei; Doamna Ivanovici Florica(București), Doama Enache Maria(București): câte 250 lei; Domul Dan Alexoie(Tr. Severin), Domnișoara Ecaterina Bordeiașu(București), Doamna Trocan Maria(Lugoj): 200 lei; Doamna Mârza Simona-Mihaela(București): 110 lei; Domnul Mănescu Alexandru(București), Doamna Leonte Daniela(Buzău), Fam. Preda(Tr. Severin), Fam. Roman(Tr. Severin), Domul Ion Ciurel(Tr. Severin), Doamna Mema Mariana(Tr. Severin): 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București): 50 lei;

*

În cursul lunii noiembrie am donat pâine enoriașilor participanți la slujbe, astfel: 2 Nov.(Malovăț): 142 pâini; 8 Nov.(Bârda): 140 pâini; 9 Nov.(Bârda): 128 pâini; 16 Nov. (Malovăț): 170 pâini; 21 Nov.(Malovăț): 115 pâini; 23 Nov.(Bârda): 130 pâini; 30 Nov.: 203 pâini. Așadar, în luna noiembrie s-au donat 1.028 pâini.  Totodată, s-a vândut pâine enoriașilor noștri, la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc. astfel:    2 Nov.(Malovăț): 358 pâini; 8 Nov.(Bârda): 10 pâini; 9 Nov.(Bârda): 672 pâini; 16 Nov. (Malovăț): 280 pâini; 21 Nov. (Malovăț): 35 pâini; 23 Nov.(Bârda): 670 pâini; 30 Nov.: 297 pâini. Așadar, în luna noiembrie s-au vândut 2.322 pâini.

*

Am efectuat o vizită la Azilul de bătrâni de la Ciovârnășani și le-am donat un uscător de rufe, de care aveau nevoie; la Azilul de la Gura Văii am donat un cuptor electric cu plite; la Azilul de la Șimian am donat 50 cearșafuri de pat.

*

Plăți. În ultima vreme am efectuat câteva plăți mai mari, după cum urmează: în luna octombrie: 3.625 lei brutăriei pentru cele 2.850 pâini donate și vândute în luna octombrie; 2.790 lei tipografiei pentru cărți; 1.699 lei uscătorul de rufe pentru Azilul din Ciovârnășani;  1.245 lei protoieriei pentru diverse obiecte de cult;  770 lei protoieriei pentru  cărți; 497 lei hârtie de scris; 392 lei pentru impozit; 88 lei poștei pentru colete și altele mai mici.

În luna noiembrie am plătit: 15.266 lei tipografiei pentru cărți; 4.690 lei brutăriei pentru cele 3.550 pâini donate și vândute în luna noiembrie;  1.550 lei tipografiei pentru cărți; 1.531 lei cearșafurile pentru Azilul de la Șimian;   960 lei protoieriei pentru candele; 628 lei poștei pentru colete; 429 lei cuptorul donat Azilului de la Gura Văii;  392 lei impozit; 160 lei curentul electric;  141 lei toner pentru imprimantă;  61 lei băncii pentru comisioane și altele mai mici.

*

Contribuția de cult. În cursul anului 2025 am înregistrat o situație foarte mulțumitoare la capitolul contribuția de cult. Astfel, în Bârda, au achitat 94.57 % din familii contribuția de  cult, iar în Malovăț 92,57 %. La nivel de parohie au achitat 93,20 %. Precizăm că în parohia noastră contribuția de cult nu a reprezentat o obligație sau o sumă fixă. Fiecare a dat dacă a vrut și cât a vrut, preotul fiindu-le la dispoziție tuturor, fără deosebire. Ne facem datoria să remarcăm că  s-a înregistrat următorul clasament:

A.  În Malovăț: I. Ilinca Alexandru: 500 lei; II. Cioabă Dumitru, Almichi Constantin, Popescu Alin-Constantin, Oproiu Elisabeta, Almichi Ion și Mănescu Vasile: câte 400 lei; III. Popescu Marga: 360 lei.

B.   În Bârda: I. Mucioniu Ion: 405 lei; II. Rădulescu Gica: 400 lei; III. Curea Gigi: 355 lei;                 

Între codași menționăm o familie în Bârda cu 5 lei și 4 familii în Malovăț cu câte 10 lei.

Tuturor enoriașilor noștri, indiferent dacă au achitat ceva sau nu pentru contribuția de cult, le mulțumim cordial și rugăm pe Bunul Dumnezeu să le răsplătească.

Începând de la 1 Decembrie primim contribuția de cult pentru anul viitor. Reamintim tuturor, că în parohia noastră serviciile religioase sunt gratuite, iar contribuția de cult nu reprezintă o sumă fixă, ci fiecare dă cât vrea și dacă vrea. Preotul este la dispoziția tuturor 24 ore pe zi, 365 zile pe an, fără deosebire și fără părtinire. În rest este liber!

De asemenea, menționăm că în parohia noastră locurile de veci sunt gratuite.

*

Activități economice. Am predat protoieriei 210 kg. ceară rezultată din topirea resturilor de lumânări.

*

Publicații. În această perioadă am reușit să mai publicăm câteva materiale, astfel: Scrisoare pastorală”- 553, în ,,Armonii culturale”, Adjud, 4 dec. 2025,  ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 5 dec. 2025, ediție și on-linehttps://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); O mărturie a Mitropolitului Antonie  Plămădeală, în ,,Națiunea”, București, 7 dec. 2025, ediție și on-line (https://ziarulnatiunea.ro);   

*

Cu sprijinul Primăriei Malovăț și Consiliului Popular al Comunei Malovăț, sub îndrumarea Domnului Primar Ing. Ionuț Michescu, am reușit să publicăm Noul Testament (793 pag.), pe care să-l donăm tuturor familiilor parohiei noastre, care vor dori să-l primească.

Precizăm că Noul Testament este a doua parte a Bibliei, cartea fundamentală a creștinismului. În Noul Testament sunt menționate o parte din faptele și învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos și ale Sfinților Apostoli. Această carte ar trebui să existe în casa fiecărui creștin și, așa cum servește masa zilnic, așa ar trebui să citească și din Noul Testament măcar câteva rânduri și să mediteze asupra lor, știut fiind că această Carte este drumul fiecăruia din noi spre Dumnezeu.

Noul Testament l-am mai donat în parohie și în 2009, dar, cu prilejul colindului cu Crăciunul și Botezul din anii trecuți, am observat că în puține case mai era păstrat câte un exemplar. Vă punem din nou la îndemână această Carte, cu speranța că ea ne va fi tuturor călăuză spre rai.

Mulțumim cordial, în numele  Parohiei Malovăț, al tuturor beneficiarilor și al subsemnatului,  donatorilor mai sus menționați pentru sprijinul substanțial pe care ni l-au oferit și de această dată, ajutându-ne astfel să ne împlinim misiunea.   La mulți ani!

*

Parohia noastră a publicat cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina de la Curtea de Argeș, Imne japoneze. Autoarea și-a cumpărat întregul tiraj.

*

Zâmbete.  ☺Se spune că  un cetățean a mers la spital și s-a adresat surorii de la internări: ,,- Am nevoie de un doctor specialist de ochi şi de urechi!” ,, - Nu avem un astfel de doctor. Pentru ce vă trebuie?” ,, - Pentru că una văd şi alta aud!” ☺Doctorul vrea să afle antecedentele medicale ale pacientului. ,,- Domnule, tatăl dumneata a murit de moarte naturală?” ,,- Ah, nu! răspunde pacientul. A fost tratat de un doctor!”  ☺Medicul: ,,- Cauza bolii dumneavoastră este alcoolul!” ,,- Vă mulţumesc, doctore, că nu daţi vina pe mine!”  

*

Înmormântări. În ziua de 25 Noiembrie am oficiat slujba înmormântării pentru Vasilescu Ioana(79 ani). Dumnezeu s-o ierte!   

*

Convocare. În ziua de 1 Ianuarie sunt convocați toți membrii Parohiei Malovăț la biserica din Malovăț. După slujbă, la ora 12, va avea loc alegerea Consiliului Parohial și a Comitetului Parohial pentru o nouă perioadă de patru ani.  Aceste structuri vor intra în legalitate după 1 februarie.

*

Program. În cursul lunii ianuarie avem următorul program de slujbe:  1 Ian. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 2 Ian.(colindul cu Botezul în Bârda, pe traseul cunoscut); 3, 4, 5 Ian.(colindul cu Botezul în Malovăț, pe traseul cunoscut)); 6 Ian. (slujbă la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț, la ora 10); 7 Ian.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 10 Ian.(Malovăț-Bârda); 11 Ian.(Malovăț); 16 Ian.(Malovăț-Bârda); 17 Ian.(Malovăț-Bârda); 18 Ian.(Bârda); 24 Ian.(Malovăț-Bârda); 25 Ian.(Malovăț);  30 Ian.  (pomeniri la Bârda, la ora 8; slujbă la Malovăț); 31 Ian.(Malovăț-Bârda).  În restul  timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa: stanciulescubarda@gmail.com. La mulți și fericiți ani! Sănătate și bucurii să vă dea Dumnezeu!    

        Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

România, în prag de revoluție!

În urmă cu 36 de ani (chiar nu-mi vine a crede), prin luna noiembrie, apăruseră pe unele garduri înalte ale Timișoarei sau pe unele porți vizibile diferite mesaje cu un profund caracter anti-comunist. Tresăream, nu ne venea a crede, dar și bucuria era incomensurabilă. Se simțea că vine o schimbare mare. Apoi, prin 13 – 14 decembrie, seara, în jurul casei lui Laszlo Tokes, oameni cu lumânări aprinse, în mâini. În jurul lor, plin de securiști cu hainele lor tipic modelate după chipul și asemănarea lor. Unii (vorba unui prieten), deghizați, dar tot nu le ieșea.

Atunci era un singur dușman comun: comunismul și Ceaușescu, exponentul cel mai vizibil.

Acum? România este împărțită în două, justiția, în două, tinerii, în două, prietenii, în două și lista poate continua.

Orice țară, pentru a funcționa normal, are nevoie de o justiție echilibrată, stabilă. Ceea ce se întâmplă acum între magistrați, acuzațiile și săgețile otrăvite ce se trimit între ei, care până mai ieri erau colegi pe diferite trepte ale pozițiilor de responsabilitate, depășește nivelul unui conflict oarecare. Am mai asistat la conflicte de tip profesional, cu acuzații grave, dar medicii se apără între ei, profesorii se apără, jurnaliștii, cu mici excepții, la fel. Sigur, se poate spune că este vorba despre corupție și că asta ar face diferența. Nu, nu corupția este problema lor, ci ura, arivismul încrâncenat pentru funcții, pentru poziții înalte, dorința de a le face servicii unor politicieni penibili și infantili, fără școală, fără cultură generală, fără clasă (clase).

Procesele pe rol, plângerile penale ale multora dintre ei, nici măcar nu-i mai enumăr, îi știm prea bine, de la toate partidele, suma acestor probleme creează marea temă a justiției. Nu le pasă de români, le pasă de UNII dintre români. Nu le pasă de echilibrul necesar, le pasă de echilibrul lor personal (funcții, poziții, salarii, excursii, carduri, combinații, demonstrații, rânjete sub reflectoare).

Agresivitatea din ultimele zile, mai mult ca oricând, depășirea standardului de limbaj în comunicarea publică, toate îmi sugerau nevoia de eliberare de sub presiunea și dictatura unui grup mic, meschin, asupra unei națiuni.

Se simte revoluția! Ea nu va mai fi cu tancuri și soldați, cu gloanțe și focuri de artificii, dar lumea nu-i mai suportă pe ei, măscăricii deghizați în politicieni. Unii dintre ei, cei cu aerele reformatoare, cu gura mare și cu vorbe goale, ei sunt cei care vor ieși primii.

Este nevoie de primenire!

 

Autor: Liviu Man

Sursa: Gazeta de Cluj

Declarat ateu, cel mai bogat om de pe Planetă l-a redescoperit pe Dumnezeu!

 

CEO-ul SpaceX și Tesla, Elon Musk, care anterior declarase că nu crede în nimic, a spus că părerile sale despre Dumnezeu s-au transformat și că acum recunoaște: „Dumnezeu este Creatorul”.

„Cred că acest univers provine din ceva. Oamenii au diferite denumiri pentru Dumnezeu”, a explicat Musk într-un podcast moderat de soția lui Stephen Miller. Acestea sunt cele mai recente comentarii ale miliardarului care confirmă că părerile sale despre Dumnezeu au suferit o schimbare majoră.

Musk era considerat anterior agnostic. Din 2022, bărbatul în vârstă de 54 de ani a vorbit deschis despre un respect crescând pentru valorile fundamentale ale creștinismului. El a recunoscut chiar că era „un prost care nu aprecia înțelepciunea sa profundă”.

Anul trecut, Musk s-a numit „creștin cultural”, lăudând învățăturile lui Iisus despre iubire, bunătate și iertare. Această evoluție arată clar că părerile sale despre Dumnezeu nu mai sunt aceleași cu cele de acum câțiva ani.

În timpul podcastului, Musk a adăugat că Dumnezeu ar putea să ruleze o simulare computerizată masivă, cu viețile noastre ca „jocul video al cuiva”. El a speculat că lumea noastră ar putea fi o „serie Netflix extraterestră” și că scopul vieții ar fi să menținem interesul pentru a crește „ratingurile”.

„Dacă aplici teoria lui Darwin la teoria simulării, atunci numai simulările cele mai interesante vor persista. Deci, cel mai interesant rezultat este cel mai probabil”, a declarat Musk.

Evoluția lui Musk în materie religioasă a mers în paralel cu orientarea sa politică spre dreapta, inclusiv sprijinul pentru campania de realegere a lui Trump și critica deschisă a culturii „woke”.

El a postat de mai multe ori pe X că „virusul mental woke” a devenit un fel de religie pentru stânga politică. „Woke este o religie care a umplut golul lăsat de creștinism”, a scris el pe 25 august.

Musk a acuzat, de asemenea, cultura woke că a influențat-o pe fiica sa transgender, Vivian Jenna Wilson, ajutând-o în tranziția sa.

În interviul de aproape o oră cu Miller, Musk a vorbit și despre colonizarea Marte, călătoria în timp și existența vieții extraterestre. „Nu cunosc niciun extraterestru. Oamenii m-au întrebat dacă există extratereștri. Nu am văzut nicio dovadă”, a spus el.

În ceea ce privește OZN-urile, Musk a explicat că majoritatea oamenilor care văd „OZN-uri” pe cer observă de fapt prototipuri militare testate. „OZN-urile ar putea fi un program nou de arme. Tehnic vorbind, ar fi un OZN, dar este practic un prototip de armă. Nu sunt extratereștri”.

C.L.

Augustin Buzura, la Nord Literar

                                   de Gheorghe Pârja

Ne apropiem de Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, de trecerea în noul an, dar lumea românească din jur, cea politică, este agitată cu măsuri de austeritate, cu taxe și impozite și alte neliniști care mă pun pe gânduri. Cum să găsești leacuri pentru suflet? Se mai află. Zilele trecute, am avut motive de mângâiere și încurajare participând la Sesiunea de iarnă a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, o adevărată sărbătoare a Cuvântului. I-am cinstit pe noii membri ai Uniunii Scriitorilor. Din Maramureș, Dana Buzura Gagniuc și Ligia Duruș. Am bătut drumul spre Cluj scriitori din Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor și membri ai revistei de cultură Nord Literar.

Urcând treptele spre sediul Filialei, am văzut ușa pe care o deschideam căutându-l pe marele scriitor Augustin Buzura, pe când era secretar de redacție al revistei Tribuna. Reîntors acasă am găsit numărul dublu (noiembrie-decembrie) al revistei Nord Literar. În care, chiar eu comentez o scrisoare a romancierului, o mărturisire a unui episod prin care Augustin Buzura a fost alungat de la șefia Institutului Cultural Român (Fundația Culturală Română, instituție pe care a zidit-o). Citiți revista și veți avea informații palpitante despre această neplăcută întâmplare din viața scriitorului din Berința. Dar să derulez sumarul.

Sub semnul Poemului lunii publicăm câte un poem semnat de Adam Puslojic și Nichita Stănescu, doi buni prieteni, amândoi săvârșiți din viață în luna decembrie. Poemele sunt dedicate Maramureșului, scrise în urma călătoriilor prin Ținut. Criticul literar Irina Petraș continuă serialul „răspunsuri și răspunderi.” Un splendid eseu despre scriitor și lumea lui. Eseistul Ion Papuc scrie despre recenta expoziție retrospectivă a sculptorului Ioan Marchiș, de la Muzeul de Artă din Baia Mare, un fapt spiritual de o copleșitoare anvergură. Criticul și istoricul literar Gheorghe Glodeanu evocă personalitatea lui Cornel Ungureanu, plecat recent dintre noi, autor al unui impresionant număr de lucrări, monografii, sinteze, studii, eseuri și istorii literare. Bun prieten al Maramureșului.

Criticul literar Delia Muntean, redactor-șef al revistei, abordează, ca întotdeauna aplicat, o recentă apariție editorială a profesorului Ion Dur, despre „Arheologia hermeneutică recuperatoare. Vremuri și creație, vină și uitare”. Este un exercițiu critic despre relația cărturarului cu epoca sa. Daniela Sitar-Tăut ne prezintă romanul „Cetățuia Judelui”, semnat de Vasile Petru Tomai, apărut la editura condusă de ea. Consacrata rubrică Orfeu găzduiește poeme semnate de Monica Pillat. Alături, parodia inegalabilului Lucian Perța. Care pregătește o antologie de parodii despre poemele pădurii. Autorii cu poeme silvestre sunt rugați să trimită, spre Vișeu de Sus, poeme cu acest subiect. Cât de iute să nu ni se taie pădurile!

Universitarul Gheorghe Glodeanu scrie despre realismul magic și realismul miraculos. Profunda interpretare despre Mihai Olos, definit de profesorul Mircea Popa, artistul rebel și maramureșeanul inconfundabil, pleacă de la volumul „Ape moarte”, apărut sub îngrijirea Anei Olos, la Editura „Casa Cărților”, din Baia Mare, cu o prefață de Ion Papuc. Colaboratorul nostru Florian Copcea scrie despre întruchipările expresive ale lui Varujan Vosganian, din volumul „Neîndemânatic de viu”, detectând exorcismele imaginarului poetic. Doamna Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei, în ciuda banilor puțini pentru cultură, prezintă cititorilor nouă evenimente în care a fost asociată revista Nord Literar, în ultima lună. Impresionantă panoramă! Citiți și o să vă convingeți!

O pagină emoționantă este cea dăruită memoriei criticului literar, jurnalistului de anvergură Augustin Cozmuța. Evocări sensibile aparțin fiicei Ioana și nepoatelor Amalia și Alexandra. Poetul Mircea Petean îi dedică un poem. Horia Muntenuș scrie despre volumul „Matematica iubirii”, de Cristinel C. Popa. Raluca Hășmă­șan continuă cu maturitate iscodirea înțelesurilor din cărțile apărute recent. Acum scrie despre volumul semnat de Mihai Firică. Mai anunț că în aceste zile, Ralucăi i-a apărut un consistent volum de critică literară. Prima verba de bun augur!

Dan Anghelescu scrie despre vasta existență literară a lui Vintilă Horia. Despre Laurențiu Ulici și tăcerea unui sfert de veac și despre stelele fixe ale lui Gheorghe Pituț a scris Gheorghe Pârja. Adică, eu. Doi seniori ai spiritului care mi-au marcat destinul literar. Proza este semnată de Andra Mânzat și Ancuța Mărieș. Colegul Flaviu Claudiu Mihali ne aduce în atenție viața din marile spectacole. Cu tenori și soprane, cu Gheorghe Zamfir și Andre Rieu. La pagina de poezie, publică Vasile Gogea, Tudor Goția și Dan Gîrjoabă. In memoriam Cseki Peter, despre tristețea lui hamletiană scrie Suzana Fântânariu. Excelent eseul profesorului Nicolae Weisz, despre paseistul bine temperat care se mai plimbă prin minunata lume veche. Eseul complet a fost prezentat la Conferințele DILEMA de la Baia Mare, în care și revista noastră a fost asociată.

La rubrica traduceri, Nicolae Mușa ne oferă o versiune din poemele flamandului Emile Verhaeren. Acest număr este ilustrat cu lucrări din Expoziția „Maestrul și discipolul”, semnate de Vasile Kazar și Mircea Bochiș. Ca de obicei, vă spun că revista poate fi procurată de la chioșcul din fața Magazinului „Maramureș” și de la Librăria Cărturești, din Baia Mare. Sărbători fericite! Lectură plăcută!