Alexandru Ioan Cuza şi Mihai Eminescu

Unirea de la 1859, înfăptuită sub domnialui Alexandru Ioan Cuza, care a marcatnaştereaRomâniei, l-a găsit pe junele Mihai Eminescuînvăţăcel la Cernăuţi, însufleţit de patriotismuldascăluluisău Aron Pumnul. La fel ca toţibucuvineniiel a simţitemoţiaşisperanţareveniriiBucovinei la patria mumă. Perioada, scurtă a domnieilui Cuza, plină de împlinirişireforme, a coincis cu formareaintelectuală a Poetului, inclusiv cu călătoriileacestuiaprin mirifica Transilvanieaflatăvremelnicînimperiu Austro-Ungar, perioadăcândi se întărescconvingerilenaţionale. Toateacestea au contribuitmaitârziu la scrierea a zeci de articoleşicronici cu caracter politic, istoric, inclusiv social-economic, publicateîn presa vremii, mai ales în „Timpul”, Cuza devenisepentruEminescu un reper, fiindcăperioadadomniei sale, deşiscurtă, contribuise la propăşireamaterialăşiculturală a poporului.

Personalitatealui Alexandru Ioan Cuza îlfascinase pe tânărulnăscut la Ipoteşti (dupăuniicercetători la Botoşani). Dupăanul 1869, ca student la Viena, cunoscândcăfostuldomnitorîşiîncepusepribegiaîn 1866, a luathotărâreasă-l cunoască personal pe Cuza. Astfel la 1 ianuarie 1870, un grup de studenţiînfrunte cu Eminescu la vizitat pe surghiunituldomn la reşedinţalui din Dobling, înapropiere de Viena, pentru a-iadresaurăriletradiţionale de Anul Nou. Presa vremiivienezesubliniazăcăstudenţiiromâni au cântatcolinderomâneşti. Fostuldomnitor a fostimpresionat de gestulstudenţilor. De aceastăperioadă, revenitînţară, Eminescuîşi v-a aminti de istoricaşiimpresonantaîntâlnire cu făuritoruluniriiprincipatelor. Din păcate, pestetrei ani, în 1873, pe 15 mai, Alexandru Ioan Cuza a trecut la celeveşnice, la doar 53 de ani, Un grup de iniţiativăşi cu sprijinulEleneiDoamnă, la 29 mai a fostadusînpatrie, fiindînmormântat la Ruginoasa, înprezenţa a peste 30000 de români. ÎnaceaperioadăEminescu se afla la Berlin, continundu-şistudiileşiîncercândsă-şiiadoctoratul.

Calitățilesufletești al EleneiDoamne, soţialui Cuza, (despre care Eminescu a avutcuvinte de apreciere), șieducațiaprimită au îndemnat-o să-șidediceîntreagasaviațășiavereacțiunilorcaritabile. Și-a început opera de binefacere la București, patronândAzilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinatfetelororfane, și a încununat-o la Iași, unde a lucratbenevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Sufletgeneros, Elena Cuza a consimțitsă-iadopte pe ceidoifiinelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțulsăuîiavea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreagasaatenție, ocupându-se de educația lor șiînconjurându-i cu o afecțiunematernă.

Elena Doamna, femeiaplăpândășisfioasă, a supraviețuittuturorcelor care i-au marcatviațaînvreunfel. Poatecălovituraceamaigreafusesemoarteamamei sale, Catinca, în 1869. A împărtășit cu stoicism exilulsoțuluidetronatși, dupămoarteaacestuia la 16 mai 1873, „i-a păstratmemoria cu o extraordinarădevoțiune, neîngăduindsă se rostească un singurcuvântdespreslăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduiseși – o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lumeputeasăaibăacestdrept” (N. Iorga).

Supraviețuindtuturorcelor pe care i-a iubit, și-a petrecutultimii ani de viață la Piatra Neamț. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiindînmormântată la Solești.

De remarcatestefaptulcăideilereformiste ale lui Cuza au apărutînprimelearticole de publicisticăsemnate de Eminescu, apăruteîntr-un ziar din Pesta, numit „Federaţiunea“. StudentulEminescu a scristreiarticoleînacestziar, înperioadaaprileşimai 1970. Ele se intitulau: „Săfacem un congres“, „ÎnUnire e tăria“ şi „Echilibrul“, din care răzbăteaideia ca româniiadunaţiîntr-un congressăexprimesolidaritatea cu celelaltenaţiuniasuprite de imperiu. Înurmapublic[riiacestorarticoleautorit[‘ile imperial i-au intentatproces, acuzându-l de instigareşidestabilizare.DealtfelimplicarealuiEminescu la manifestările de la MănăstireaPutna, darşicelelalteacţiunipatriotice de-alungulvieţii sale, a fostînţeleasăîncheiaacţiunilorlui Cuza, ca luptăpentruunitateanaţională.

Întorsacasă, publicistulEminescudevine redactor-șef al „Curierului de Iași”, iar din 1877 al ziarului „Timpul” din București, prilej de a-și continua cu trudnicădragostelucrarea de deșteptarenaționalăprinsute de articoleșicronici; întreele, găsimzeci de referințe la marele Cuza, domnitoruloropsit. Nu ne propunemsă le nominalizăm, căcidoar o înși­ruire a lor arnecesita un spațiuîntins. Vălansăm, înschimb, provocarea ca, încinsteazilei de 24 ianuarie, sărecitimemoționan­teletrimiterieminesciene la primuldomn al PrincipatelorRomâne Unite și la uriașaluipersonalitate. PentruEminescu, Vodă Cuza a fost, de departe, unuldintreiluștriicârmuitori pe care i-au avutromâniivreodată, neuitând de Ștefan cel Mare, Matei Basarab sau Mihai Viteazul. Cunoscându-l personal șiauzind din guraluinețărmurita-idragostefaţă de neamşiţară, înnumeroasearticole, Eminescucritică dur pe cei care au complotat la detronareadomnuluipământean, cu precăderecadrelemilitare, demonstrând cu solideargumentejuridicecătrădarea lor a însemnat o adevăratăcrimăîmpotrivaromânismului.

Înaltearticole, autoruldetaliazăcondițiileistoriceșipolitice ale alegeriilui Cuza, insistând pe uriașelerealizăriînfăptuiteîntr-un timpextrem de scurt, care au constituitpremiselefundamentale ale dezvoltăriistatului modern.

Cu un pătrunzătorsimț al onestității, jurnalistulEminescucriticăuneledeciziisaupoliticicuziste, aplicate nu din rea- voință, ci poate din pripă, sub presiunea, se pare, a unorconjuncturiexterneși interne.

Concluzionând, ori de câteorii s-a datșansa de a le ofericititorilorsăiexempledemne de urmat, pe lângămariivoievozi care au luptat cu sabia înmâini, iar din piepturiși-au făcutplatoșăneînfricatăspreapărareaglieistrăbune, publicistulEminescu nu uitasăamintească de domnitorul Cuza, model de dăruireînslujbaRomânieiși a românismului.

                                                                                              Al.Florin Țene