În inima lumii războinice…

Nu, nu este vorba (doar) despre instalațiile nucleare ale Iranului… Pentru că acestea nu au devenit mai presante ca posibilitate a unui risc de a se întâmpla ceva… De a se desfășura ceva cu adevărat grav la adresa păcii lumii… De fapt, la adresa lumii, pentru că pacea a fost de multă vreme, și pentru mult timp de acum încolo compromisă… Pacea în lume, pacea pe continente, pacea dintre și în țări, regiuni, vecinătăți… În acest război, dintre Israel și Iran este vorba despre altceva… Iar „scoaterea din uz a instalațiilor nucleare iraniene” este doar un pretext, dar care va putea duce însă la un efect de domino în felul de prăbușire al puținelor cărți de joc ale păcii din lume… Iar lucrurile sunt evidente din felul în care Israelul și-a motivat bombardamentele… Mai ales că acestea se produc într-un moment în care oricum agresorul din Palestina a trecut de la epurarea populației la un genocid evident, dar și în condițiile în care, în fruntea statului, este un urmărit al Curții Penale Internaționale de la Haga… O etichetă suficientă pentru a fi avut din partea liderilor și politicienilor evrei ceva mai multă reținere… Cel puțin ca intenție imediată de deschidere a unor noi linii de front, noi războaie… Dar Israelul se bazează, chiar mizează, pe Statele Unite… Și nu doar pe închiderea ochilor din partea Administrației Trump față de această nouă agresiune israelită, ci și pe un sprijin tactic, logistic și poate și de furnizare a unor resurse militare… Pentru că, în acest război, este vorba despre încercarea de a rupe un cerc închis de Rusia și China, inclusiv ca sprijin în resurse militare, prin BRICS. Și se poate spune că, dacă există un lucru evident, acesta se referă la faptul că războiul dintre Israel și Iran va dura cel puțin până când Rusia va depune armele în conflictul ei cu Ucraina… Dar nu în fața Europei (UE), deși acesta va fi eșafodul public, ci al „unchiului Sam”. Și nu este deloc surprinzător că Iranul a fost târât în război de către Israel și Statele Unite… Pentru că, prin crearea unui coridor feroviar pentru transportul petrolului din Iran în China, linie indirectă de aprovizionare și a Rusiei, aflat departe de posibilele interceptări, Teheranul tocmai a rescris acel imediat pe care Trump l-a promis în închiderea (inclusiv personal-egocentrică!) a războiului din Ucraina.

În fapt, prin acest coridor feroviar, Rusia (prin China) poate avea un acces neperturbat la cea mai importantă resursă non-umană a războiului: petrolul. Atât ca resursă pentru mașinăria sa de război, cât și pentru asigurarea unor finanțării de război prin exportul produselor petroliere rafinate către țările care au nevoie de ele într-o parte a lumii pe care o știam în agitație, dar pe care o priveam de la distanța unei false siguranțe. Sigur, Moscova va exporta doar excedentul de combustibili, dar orice picătură de petrol rafinat este pentru China încă o carte de joc pe scena economică. De altfel, dacă Statele Unite, prin Israel, nu vor reuși să zdrobească acest traseu alimentării (și) Rusiei cu petrol, este de așteptat ca intensitatea loviturilor contra rafinăriilor ruse (prin celălalt pion de acțiune, Ucraina) să crească. Cu mențiunea că pionul ucrainean, spre deosebire de cel israelit, este oricând sacrificabil, unchiul Sam neavând nici o problemă să vadă Kievul și înfrânt, și rămas fără multe teritorii… Pe de altă parte, deși puteam avea o oarecare stare de liniște prin faptul că în războiul Israel-Iran nu părea a fi vorba despre un conflict din perspectiva focoaselor nucleare, ci de un război al controlului repartiției hidrocarburilor, asta nu înseamnă că războiul nu poate degenera rapid înspre cel mai tenebros capitol posibil din istoria lumilor războinice…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea