UN SCHIMB DE REPLICI

Octombrie și-adună-n grabă frunza,

Ce zace risipită pe alei,

Își pune pe pământul ud doar buza,

Să simtă solul umezeala ei.

Într-un bagaj cu buzunare sparte,

Își pune picături de galben pur,

Ce-i adunat din ramuri goale, moarte

Și cu rugină prinsă-ntr-un contur.

La o răscruce se-ntâlnesc grăbite,

Ca două file dintr-un calendar,

Aceste două luni ce-s contopite,

În anotimpul toamnei, dulce-amar.

Salut de vânt prin multe frunze moarte,

Se-aude-n treacăt printr-un văl de fum,

Octombrie privește mai departe,

Noiembrie se-oprește peste drum.

Un schimb de replici simple și rapide,

Se-aude parcă dintr-un strat de flori,

În crizanteme dorul se aprinde,

De zile calde, soare fără nori!

Autor: Aurelia Oancă

31.10.2025

imagine internet

Între anotimpurile trupului și cele ale sufletului

 

ANOTIMPURILE POETULUI de AL FLORIN ŢENE

Există în viața fiecărui om două calendare: unul vizibil, ce conține anotimpurile trupului, care numără anii ce se văd în oglindă, și unul tainic, al anotimpurilor sufletului, în care primăverile pot veni târziu, verile pot fi scurte, iar toamnele pot aduce rod fără ca frunza să cadă, care e scris în adâncul ființei și care numără împlinirile, renunțările și revelațiile. Dacă primul ne este impus de curgerea inexorabilă a timpului, al doilea ne aparține, căci este țesut din alegerile noastre din care ne scriem propria poveste uneori în versuri, alteori în tăceri, împletite într-o arhitectură a memoriei și a sensului.

Romanul Anotimpurile poetului albine-cunoscutului scriitor Al Florin Țene aparține acestui calendar interior, unde fiecare primăvară e o renaștere a inimii, fiecare vară o ardere a pasiunilor, fiecare toamnă o recoltă a gândurilor, și fiecare iarnă un moment de întoarcere spre sine. Aici, anotimpurile numai curg după rânduiala naturii, nu se succed în ordinea firească, ci după pulsația interioară a conștiinței și după legile imprevizibile ale spiritului. Căci, după cum observa Kierkegaard: „Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte”.

Romanul Anotimpurile poetului nu este o simplă narațiune despre trecerea prin viață, ci o meditație asupra felului în care viața trece prin noi. În paginile sale, întâlnim nu doar călătoria unui om, ci călătoria unei conștiințe, în care bucuriile și pierderile se așază laolaltă, asemenea culorilor unui tablou care nu poate fi înțeles privindu-l în fugă. Așa cum nota Pascal: „omul depășește infinit pe om”, și tocmai acest infinit lăuntric este cel pe care romanul îl explorează. Nu pentru a-l epuiza, ci pentru a-l lumina. În universul său, iubirea nu este o întâmplare, ci un legământ ce transcende moartea; credința nu este un ritual, ci o respirație a sufletului; înțelepciunea nu este acumulare de experiențe, ci distilarea lor în blândețe și discernământ.

Scriitorul Al Florin Țene, personalitate de prim rang a literaturii române contemporane, Președinte fondator al Ligii Scriitorilor Români și Părinte al Zilei Limbii Române, își investește romanul cu o dublă autoritate: aceea a experienței de viață și aceea a culturii vaste a unui spirit renascentist. Prin scrierile sale, Al Florin Țene surprinde cu mult tact acele  anotimpuri lăuntrice, care nu se regăsesc în calendare, și în care, floarea sufletului înmugurește sau se ofilește, în care soarele nu răsare pe cer, ci în privire, și în care fulgii iernii nu cad din nori, ci din tăceri.

În acest univers al schimbărilor interioare se înscrie romanul scriitorului Al Florin Țene, Anotimpurile poetului, o frescă narativă amplă, desfășurată în trei volume: Tinerețea poetului, Contradicția și Insula cu mai multe anotimpuri, în care fiecare pagină este o treaptă spre o înțelegere mai adâncă a rostului uman.

Acest remarcabil roman în trei volume, este una devărat tratat despre sensul si destinul nostru pe pământ, despre fidelitate, despre noblețea spiritului și tăria de a răspunde răului nu prin răzbunare, ci prin tăcere, reflecție și scris. Aceasta este victoria pe care o cunoaște eroul romanului: aceea de a rămâne el însuși în fața furtunilor.

Remarcăm în prezentul roman Anotimpurile poetului un mozaic de stări și reflecții, asemenea unui jurnal de călătorie prin labirintul lăuntric al unui om. În centrul acestei călătorii se află figura poetului, nu doar ca meserie, ci ca mod de a fi în lume. Poetul, în accepțiunea lui Al Florin Țene, este martorul lucid al frumuseții și al tragediei, păstrătorul memoriei afective a lumii, dar și un ins capabil să transforme suferința în înțelepciune. „Nimic nu este mai frumos decât un  suflet  rănit care refuză să rănească la rândul său”, ar fi putut spune Seneca, iar acest adevăr străbate întreaga țesătură a romanului.

Opera se construiește maiestuos în jurul poetului Mircea Tănăsescu, un personaj ce traversează spații, epoci și încercări, dar mai ales trece prin el însuși, înfruntând nu atât adversari, cât întrebările fundamentale ale existenței. Așa cum spunea Sfântul Augustin :„Viața noastră este neliniște până se odihnește în Dumnezeu”, iar acest drum al neliniștii creatoare și al împăcării prin credință este firul invizibil ce leagă întreaga trilogie.

Într-o lume în care graba și superficialul par a fi norme, Anotimpurile poetului ne invită la un alt ritm: acela al contemplației. Cititorul este chemat să-și aplece privirea asupra lucrurilor simple, dar decisive: un gest de generozitate, o renunțare făcută din iubire, un cuvânt scris pe care timpul nu-l poate șterge, etc. În felul acesta, romanul nu ne dă rețete de viață, ci ne oferă oglinzi în care să ne vedem propriile alegeri.

Dincolo de narațiune, opera respiră un filon constant de reflecție morală. Al Florin Țene pune în lumină valori fundamentale  precum omenia, respectul pentru muncă, solidaritatea, onoarea, nu ca simple teme literare, ci ca dimensiuni vitale ale existenței. El trasează un paralelism limpede între viața rurală și cea urbană, între sărăcie și prosperitate, între tradiția care conferă rădăcini și modernitatea care solicită adaptare. De aici și tensiunea subtilă între generații, între poetul-editor (tatăl) pentru care cuvântul este axa lumii și editorul-om de afaceri( fiul) pentru care valoarea se măsoară în altă monedă.

Ceea ce impresionează în plan etic este noblețea discretă a personajului central, care nu se lasă purtat de valul resentimentului, nu se coboară la măsura celor care încearcă să-l diminueze. În locul urii, alege blândețea; în locul răzbunării, iertarea; în locul zgomotului, tăcerea cu sens. Astfel, romanul nu e doar o poveste, ci o meditație asupra demnității ca formă supremă de rezistență. Această atitudine amintește de gândul lui Marcus Aurelius: „Fericirea vieții tale depinde de calitatea gândurilor tale”. În paginile scrise de scriitorul Al Florin Țene, gândurile personajului sunt luminoase nu pentru că ar trăi în lipsa durerii, ci pentru că a învățat să o transfigureze. Iar această transfigurare este, în esență, actul poetic.

Ultimul „anotimp” al protagonistului aduce o întoarcere spre sine și spre transcendent. Retragerea în viața monahală, asumarea numelui de călugăr Mihail, descoperă nu o renunțare, ci o altă formă de împlinire: aceea a scrisului ca rugăciune, a cuvântului ca mărturie și testament. În această etapă, romanul se ridică la o altitudine spirituală care depășește biografia personajului, atingând dimensiunea universală a meditației asupra destinului și sensului vieții.

Parabola culminantă a vieții lui  Mircea Tănăsescu este gestul de a lăsa întreaga avere moștenitorilor și, în plus, de a pune în cutia milosteniei și donațiile primite ca monah. Acest act radical vorbește despre o credință profundă în valoarea transcendentă a dăruirii, fiind în esență o vitală și discretă reconciliere cu viața.

Decorurile în care se desfășoară fragmentele acestei existențe nu sunt simple fundaluri: ele respiră împreună cu eroul. Satul, cu ritmurile lui vechi, aduce liniștea începuturilor; orașul, cu tumultul său, e scena confruntărilor; locurile străine, fie ele arabe sau europene, sunt spații de oglindire a propriei alterități. Fiecare spațiu este, de fapt, o stare de spirit, o idee pe care Rilke o formulase atât de simplu: „Adevărata patrie a omului este copilăria”.

Tehnica narativă pe care o folosește cu mare succes  scriitorul Al Florin Țene îi  vine ca o mănușă,  deoarece intertextualitatea  se desfășoară asemeni  unor ferestre care i  se deschid cititorului  rând pe rând. Acestea comunică între ele într-o completare și o curgere incredibilă, amețitoare chiar,  precum un aer care recirculă continuu. Această stratificare de imagini, îmbogățește textul, nu îl complică, contribuind la fluiditatea unei meditații intelectuale permanente.

Observăm o contopire creatoare pe alocuri între eroul principal și autorul romanului, Al Florin Țene, care îi împrumută personajului principal Mircea Tănăsescu, operele proprii, versuri, trăiri, amintiri personale, gânduri. Această contopire solidifică și mai mult opera literară în sine, dându-i romanului și o profundă notă confesiv-autobiografică.

Iubirea, în acest roman, nu este episodică, ci axă existențială. Ea nu se stinge odată cu anii, ci, asemenea vinului bun, își adâncește aroma. În acest sens, cartea rezonează cu  slovele Sfântului Augustin: „Iubește și fă ce vrei”, nu pentru a justifica capriciul, ci pentru că iubirea autentică este singura care poate ghida moral. Această iubire nu este romantică în sensul superficial al termenului, ci sacră, purtătoare de sens și de rost. Iubirea pentru soția dispărută capătă o aură sacră și devine motorul interior al poetului. Asemenea lui Pascal, pentru care „inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”, această iubire rămâne forța invincibilă a ființei, care supraviețuiește temporar și devine sursă de inspirație morală.

Credința, la rândul ei, nu se impune ca dogmă, ci se insinuează ca respirație naturală a sufletului, este acel sprijin invizibil care îi permite omului să se ridice după fiecare cădere, acea ancoră nevăzută care îl ține în picioare când toate celelalte repere se prăbușesc. În felul acesta, romanul nu predică, ci dovedește că, întotdeauna credința trăită este mai puternică decât credința rostită, iar protagonistul acestui roman, poetul Mircea Tănăsescu, urmează acest drum al credinței până la împlinirea în liniștea monahală.

Atingerea acestei armonii interioare reprezintă ținta romanului: nu schimbarea lumii rostite cu zgomot, ci a lumii trăite în liniște și autenticitate. În acest sens, opera se înscrie în tradiția umanistă care prioritizează trăirea integră.

Romanul Anotimpurile poetului este impregnat de valorile credinței creștine: iubirea aproapelui, compasiunea, simplitatea, renunțarea, generozitatea. Gestul de a lăsa întreaga avere copiilor, de a depune în cutia milei până și banii primiți de la enoriași, nu este un simplu act de generozitate, ci expresia unei înțelegeri superioare a vieții: ceea ce păstrăm pentru noi se stinge, ceea ce dăruim rămâne.

Un element de mare subtilitate este felul în care prolificul scriitor Al Florin Țene reușește să transforme detaliile în simboluri. Un gest aparent mărunt poate deveni cheia unei înțelegeri profunde, iar o tăcere prelungită poate spune mai mult decât un dialog.

Trecând prin anotimpurile vieții, poetul Mircea Tănăsescu este mânat de entuziasm, credință și dorința de afirmare prin muncă cinstită și studiu. Destinul ii rezervă surprize  extraordinare și devine bogat însă caracterul său rămâne același. Odată cu trecerea timpului prioritățile sale și percepția asupra vieții se schimbă dar nu și dragostea pentru scris. O imagine durabilă și enigmatică, plină de încărcătură simbolică este renunțarea la bogăție și scrisul ca rugăciune până la trecerea sa în veșnicie, cu capul sprijinit pe masă.

Romanul Anotimpurile poetului este de o complexitate elegiacă: are darul de a păstra cititorul în stare de contemplație, nu de anticipare. Nu oferă intriga de rezolvat, ci sentimentul profund că viața nu poate fi spusă decât prin ascensiune morală. Particularizând suferința, romanul devine universal. Particularizând iubirea, romanul se ridică la rangul de mărturie.

Scriitorul Al Florin Țene are avantajul unei opere vaste, cu peste o sută zece  volume publicate, și al unei experiențe impresionante de viață care îi permite să scrie despre toate anotimpurile existenței fără a recurge la artificii. El nu înfrumusețează realitatea, dar nici nu o lasă să fie crudă în mod gratuit, mai degrabă o luminează din unghiul din care se vede cel mai bine lecția ei. Critica literară contemporană îi acordă scriitorului Al Florin Țene un binemeritat loc privilegiat în cultura națională fiind admirat pentru cultivarea introspecției, a existențialismului dar și a moralei literare dominate de reflecții asupra vieții trăite.

Scriitorul Al Florin Țene este un munte de talent și creativitate. Acesta construiește o metaforă a spațiului lăuntric care devine și spațiul exterior al acțiunii, precum satul, orașul, tipografia, mănăstirea, etc…toate acestea fiind locuri care reflectă stări ale sufletului. Scriitorul Al. Florin Țene își revendică statutul și își asigură o continuitate în memoria cititorului prin credință, cultură și creație. Între anotimpuri, pagini, cuvinte și tăceri, romanul devine pelerinaj spre sine, spre Dumnezeu și spre eternitatea literară.

Anotimpurile poetului nu este doar o poveste, ci un destin meditat. Nu este o dramă speculativă, ci un ethos trăit. Este, mai curând, o parabolă a spiritului și a autenticității, care invită cititorul la introspecție, la întrebări întârziate și, poate, la o primăvară lăuntrică.

 

  Mihaela CD

 LCR, TWUC, WPAC

 

 

 

Redăm răspunsul integral al ministrului Daniel David, la întrebările elevului Fabian Măncilă

 

Redăm răspunsul integral al ministrului Daniel David

Fabian Măncilă, elev: Ați menționat de acele anomalii, așa că voi pune în următoarea întrebare: dacă ați putea șterge cu buretele ceva din școala românească, ce ați șterge?

Daniel David, ministrul Educației: N-aș șterge ceva anume. Mi-ar plăcea să fi avut sistemul mai aproape de mine măsurile pe care le-am propus, fiindcă toate, de fapt, anulează astfel de anomalii. Altfel, comasările, uite și regândirea claselor a dus la un fenomen interesant: copiii au mai mult acces la profesori calificați. Lumea ignoră lucrul ăsta, dar prin faptul că a crescut cu 2 ore numărul de ore pe săptămână, copiii au acces mai mare la profesori titulari și la suplinitori calificați. Sigur că este un disconfort pentru profesorii care au cele 2 ore în plus, dar efectul pozitiv se va vedea în timp.

Sigur că sunt de acord și cu profesorii care au cele 2 ore în plus, că odată ce din timpul de lucru de 40 de ore pe săptămână ai crescut componenta de predare, trebuie să le reduci încărcătura birocratică, că timpul de lucru-i tot 40 de ore pe săptămână și asta e misiunea pe care încerc, sau mă rog, astea sunt scopurile pe care le am acum: să văd cum din timpul de lucru într-adevăr putem să reducem încărcătura birocratică. Dar măsurile, să știți că și în vremuri de normalitate multe dintre ele ar fi trebuit luate, doar că nu atât de repede, nu toate deodată și printr-o discuție mai așezată cu oamenii din sistem. Dacă nu era situația fiscal-bugetară, probabil că nu începeam cu două ore în plus, cu redimensionare a burselor și așa mai departe. Dar măsurile fiscal-bugetare ne-au forțat să gândim așa. Și atunci, în acest proces, am încercat să vin și cu reforma educațională”.

Noile norme didactice din anul școlar 2025-2026

• pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
• pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
• excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
• profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
• în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
• cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister

Creșterea normei didactice, cea mai contestată dintre măsurile fiscal-bugetare de către profesori

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David. În ziua protestului o delegație a sindicatelor a fost primită la discuții cu președintele Nicușor Dan.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Sindicatele profesorilor cer organizațiilor sindicale afiliate date referitoare la numărul profesorilor afectați de prevederile Legii Bolojan, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Solicitarea vine în contextul în care pe 8 septembrie s-a stabilit ca reprezentanții profesorilor să prezinte, în noiembrie, președintelui României un raport legat de consecințele aplicării Legii nr. 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan.

Amintim, peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Silvia Mușătoiu, profesoară de Matematică la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, a declarat că „în acest moment, ministerul este fericit că n-au ieșit titulari din învățământ și au ieșit suplinitori, de parcă suplinitorii n-ar fi calificați”. Aceasta a spus că există suplinitori care „sunt mai buni decât unii titulari”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Informații de context

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Recent, ministrul Educației și Cercetării a spus că „întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii”. „Eu știu că și suplinitorii sunt importanți și să știți că analizăm datele. O să le prezentăm, probabil, într-o săptămână sau două”, a declarat Daniel David săptămâna trecută, la Radio Guerrilla.

Edupedu.ro a scris că peste 17.000 de profesori titulari au dispărut din învățământ de la un an la altul, fără nicio explicație, conform datelor prezentate de ministrul Daniel David. În mesajul de deschidere pentru anul școlar 2025–2026, ministrul Educației și Cercetării Daniel David a anunțat că circa 156.390 de norme sunt acoperite cu titulari, în urma aplicării Legii Bolojan.

Cele mai recente date publice disponibile despre normele acoperite de titulari sunt cele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2024. În acel moment Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) consemna 173.533 norme de titulari. Rezultă că între anul 2024 și anul 2025 avem o scădere de aproximativ 17.100 titulari (−9,9%) care nu este explicată public de ministru.

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Dacă raportăm procentul de 1.4 la numărul de norme ocupate cu titulari, atunci ar însemna că peste 2.000 de cadre didactice titulare care predau la mai multe școli din această toamnă.

Citește și:

Daniel David, despre noile măsuri din Educație: Acestea nu sunt de reformă, sunt măsuri de supraviețuire în situații de criză / Misiunea mea e să mă gândesc la aceste măsuri într-o logică de reformă, nu de austeritate / Bugetul pentru burse este mai mare decât acum trei ani

Privind bătrânețea prin ochii scriitoarei Silvia Mariora

Cronica volumului „Despre bătrânețe” autor  Silvia Mariora

Motto: ‘’Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.’’ (AlexandruVlahuţă)

 

Literatura are rarul dar de a readuce simplitatea în formele ei cele mai firești, acolo unde sinceritatea evocă expresia unei înțelepciuni profunde. În această zonă a autenticului se așază și proza îndrăgitei scriitoare Silvia Mariora care depășește dimensiunea autobiografică, devenind în fapt o formă de confesiune universală, o recapitulare afectivă a etapelor principale ale existenței.

Distinsa scriitoare născută în capitala României, la București și stabilită mai apoi în Canada, și-a construit pas cu pas universul său literar pe fundamentul profund și plin de lumină al memoriei și al talentului narativ. Aceasta explorează cu sensibilitate și luciditate, diferitele vârste ale vieții, pornind de la inocența începuturilor până la reflecția maturității târzii. Departe de artificiul conceptual sau de ostentația modernistă, scriitura sa se hrănește natural din seva amintirilor și a observației cotidiene,făcând astfel din fiecare text pe care îl scrie o confesiune de viață, o meditație tandră asupra trecerii timpului peste tâmple.

Debutul său cu volumul ’’Despre copilărie’’ a deschis porțile  unui amplu proiect literar denumit „Scrieri mici pentru oameni mari”, caracterizat prin coerență și unicitatea bordând deliberat un limbaj simplu, spontan, constând într-o serie de  zece cărți, zece invitații distincte la descoperire și reflecție ce poartă, fiecare, titlul generic ’’Despre…’’. Această recurență lexicală creează un fir narativ unitar, un parcurs simbolic al vieții omului în raport cu timpul și memoria. Astfel, au luat naștere rând pe rând volumele: ’’Despre copilărie’’, ’’Despre adolescență’’, ’’Despre tinerețe’’, ’’Despre maturitate’’, ’’Despre bătrânețe’’, ’’Despre părinți și bunici’’, ’’Despre unchi și mătuși’’, ’’Despre surori, frați, cumnate și cumnați’’, ’’Despre copii și nepoți’’, ’’Despre mine’’, toate reunite sub titlul sugestiv ’’Scrieri mici pentru oameni mari’’. În spatele acestei formule aparent ludice se ascunde o filozofie existențială: aceea că omul rămâne, indiferent de vârstă, un copil care învață neîncetat să trăiască.

Dar oare frica de bătrânețe nu ne oprește să ne bucurăm plenar de fiecare etapă a vieții? Nu suntem oare toți mai reticenți în a îmbrățișa și a accepta bătrânețea comparativ cu celelalte  anotimpuri ale vieții?  Conform lui Jean Rostand ’’Un om nu este bătrân atât timp cât caută ceva’’. (Jean Rostand)deci a rămâne curioși și ocupați pare a fi medicamentul ideal contra îmbătrânirii. Cu toate acestea majoritatea oamenilor se tem de toamna vieții într-un fel sau altul, fie că recunosc direct sau nu, pentru simplul motiv că n-au trecut încă prin acest sezon.

Scriitoarei Silvia Mariora nu-i este frică, aceasta scrie despre bătrânețe tratând-o cu  seninătate. Naturalețea de tip confucianist  cu care tratează acest subiect și cu care găsește un lucru bun și pozitiv în orice situație ne amintește de următorul citat ’’Bătrânețea, crede-mă, este un lucru bun și plăcut. Este adevărat că ești îndepărtat ușurel de pe scenă, dar apoi ți se dă un scaun confortabil de spectator chiar în primul rând.’’( Confucius)

De la primul contact vizual cu volumul „Despre bătrânețe” publicat în 2025 la Montreal, acesta impresionează printr-o construcție editorială deosebită: un format A4 generos, o copertă viu colorată iar în cele 110 pagini ale volumului, un text amplu, lizibil care se adresează cu o duioasă complicitate cititorului matur.

Titlul acestei cărți ’’Despre bătrânețe’’ sugerează cât se poate de clar intenția autoarei de a vorbi simplu și firesc despre oameni și vârste, pentru că proza Silviei Mariora este una a firescului, a realului cotidian. În povestirile reunite în această carte, autoarea nu caută să impresioneze prin construcții sofisticate, ci prin autenticitatea unei voci care i se adresează direct cititorului, fără ocolișuri. Stilul său limpede, cald și confesiv împletește nostalgia cu hazul, ironia fină cu înțelepciunea blândă a vârstei care știe să privească viața cu detașare.

În cartea ’’Despre bătrânețe’’, vom observa că fiecare scurtă povestire este în fapt o lecție unică de tandrețe în care, în mod subtil și foarte dibaci, autoarea Silvia Mariora îmbină umorul cu meditația asupra fragilității ființei umane, folosindu-se de ingeniozitatea narativă dar și de un sâmbure de satiră pe care îl plantează perspicace printre rânduri lăsându-l să crească  liber atât cât e nevoie pentru a nu lăsa loc tristeții să se instaleze. Acest procedeu ne amintește de Nichita Stănescu care ironizând bătrânețea folosea sintagma: ‘’Nu sunt bătrân, sunt străvechi.’’ ( Nichita Stănescu)

Cele douăzeci de texte-povestiri incluse în carte sunt, în fond, fragmente de viață, evocări ale iubirii târzii, reflecții asupra pierderii celor dragi, scene domestice pudrate cu glume  sau episoade de o melancolie abia ghicită, în care se insinuează, ca o taină, zâmbetul maturității. Prin folosirea eficace a dialogului autoarea fluidizează transmiterea textului către cititor reușind în mod fericit să păstreze aceeași dinamică pe tot parcursul cărții.

În cartea sa ’’Despre bătrânețe’’, talentata autoare nu tratează vârsta a treia ca pe un declin, ci ca pe o metamorfoză a spiritului uman. În locul lamentației, găsim autoironie; în locul durerii, o formă de împăcare senină cu sine. Scriitoarea Silvia Mariora satirizează cu finețe micile neajunsuri ale senectuții precum: uitarea, îngrijorarea, ezitarea sau scăderea forței fizice, transformându-le cu iscusință în pretexte de reflecție și zâmbet.

Preferând un ton familiar și accesibil, cu o notă de firesc și sinceritate, scriitoarea apropie cititorul ținându-l interesat de experiența povestirii, iar prin ritmul narativ fluent și prin prezența ilustrativă deosebit de expresivă a imaginilor care amplifică atmosfera afectivă a fiecărui text, Silvia Mariora construiește o lume care, deși adresată adulților, păstrează inocența și candoarea unei povești spuse la gura sobei, transformând lectura într-o experiență vizuală și emoțională. Aici, cititorul universal se regăsește privind prin ochii copilului interior careva învăța adultul să zâmbească din nou.

Importanța scrierilor Silviei Mariora nu se rezumă însă la dimensiunea lor tematică, extinzându-se asupra modului în care scriitoarea înțelege actul narativ în sine, ca pe o formă vastă de comuniune. Observăm că fiecare pagină scrisă de distinsa scriitoare este o punte întinsă între generații, o tentativă remarcabilă de a reconcilia trecutul cu prezentul și memoria cu speranța.

De altfel, întreaga activitate literară a scriitoarei, susținută de familie și de cele două surori ale sale precum și de Cenaclul „Mihai Eminescu” din Montreal, se identifică cu efortul constant al diasporei române de a păstra vie limba și cultura românească. Prin publicările sale în reviste literare precum Candela de Montreal, Repere Literare și Observatorul din Toronto, Silvia Mariora își afirmă identitatea ca prozatoare, dar și ca mărturisitoare fără echivoca spiritului românesc aflat în exil. În anul 2024, autoarea a fost distinsă cu Diploma de Excelență la cea de-a 5-a ediție a Galei Artelor din Montreal, o apreciere firească pentru o operă care vorbește cu profunzime despre sensul existenței, o recunoaștere care certifică valoarea și impactul scrierilor sale în spațiul cultural al comunității române din Canada.

Ciclul ’’Scrieri mici pentru oameni mari’’ este, dincolo de titlu, un exercițiu de recunoștință față de viață, iar  cartea ’’Despre bătrânețe’’ este o carte care se citește cu sufletul, o confesiune universală despre demnitate, iubire și speranță, valori pe care literatura adevărată le lasă tăcut drept moștenire în inimile celor care știu să citească dincolo de cuvinte.

Cu o sensibilitate autentică și o remarcabilă claritate a discursului, Silvia Mariora reușește să transforme cotidianul în poveste și viața însăși în literatură. Scrierile sale sunt în esență, un elogiu adus vieții în toate formele și etapele ei, o pledoarie pentru bucuria de a fi, de a trăi și de a împărtăși povești, indiferent de vârstă, un discurs pentru zâmbetul care rămâne chiar și atunci când timpul pare să-l fi uitat, căci ’’Ridurile ar trebui pur și simplu să arate numai unde au fost zâmbete’’.( Mark Twain)

 

 

Mihaela CD

TWUC, LSR, WPAC

Sumar Literomania nr. 387/2025

Sumar Literomania nr. 387 Nov 1 Literomania nr. 387 este online și vă propune partea a doua a filmului documentar și a dosarului literar cu tema „Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil” - un proiect marca Literomania. Documentarul spune povestea fascinantă a poetului brașovean Ștefan Baciu (1918-1993), scriitor, diplomat și jurnalist care și-a trăit destinul între România interbelică, exilul din America Latină și cariera universitară din Honolulu (Hawaii). Pe lângă documentar, puteți citi în dosarul literar articole semnate de: Ioana Pârvulescu, Raul Popescu (articole pe marginea cărții de memorialistică „Mira”, dedicată de Ștefan Baciu soției sale), însoțite de câteva poeme ale Mirei Simian, din volumul „Farmece” (apărut în1966, la Paris, la Fundația Regală Universitară „Carol I”, în 320 de exemplare); puteți citi, de asemenea, poeme de Ștefan Baciu, din perioada exilului, partea a doua a eseului semnat de Yoshiro Sakamoto (autorul unei teze de doctorat despre Ștefan Baciu), precum și două texte (în engleză) rostite, în septembrie 2025, la mormântul lui Ștefan și al Mirei Baciu, de către Tom Haar și Laura Ruby. Alături de dosar, mai puteți citi: proză scurtă de Ohara Donovetsky și Silvina Ocampo (în traducerea lui Dominique Ilea), cronică de carte (în engleză) de Rodica Grigore, eseu (în spaniolă) de Washington Daniel Gorosito Pérez, partea a V-a din romanul „Cabana” de Liviu Nelio și proză la poșta redacției, semnată de Dana Banu. Vizionare și lectură plăcută! VIDEO: Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil (II) Vă invităm să urmăriți partea a doua a documentarului „Ștefan Baciu, un scriitor brașovean în exil”, realizat de Literomania în vara lui 2025 – un documentar în care povestea fascinantă a poetului brașovean Ștefan Baciu (1918-1993), scriitor, diplomat și jurnalist care și-a trăit destinul între România interbelică, exilul din America Latină și cariera universitară din Honolulu, este spusă pe mai multe voci. Prin interviuri, documente audio de arhivă, fragmente de poezie, documentarul reconstituie portretul unui intelectual liber care a purtat mereu cu el memoria Brașovului și a literaturii române. Documentarul este un proiect Literomania și a fost realizat de Adina Dinițoiu și Raul Popescu, editori coordonatori Literomania. Susține Literomania De opt ani, săptămână de săptămână, Literomania (platformă independentă) vă oferă sute de articole literare și culturale – cronici, eseuri, interviuri, anchete, poezie, proză, traduceri – scrise cu pasiune și profesionalism de nume dintre cele mai cunoscute din lumea culturală. Sprijinim cu pasiune și consecvență lectura și cartea, în aceste vremuri grele pentru sectorul cultural. Promovăm literatura (română și străină) printre tinerii cititori și tinerii scriitori, aflați la început de drum. Cartea, lectura, literatura sunt o parte esențială din ființa noastră umană și socială, mai ales în vremuri tulburi cum sunt cele pe care le traversăm. Dacă ne urmăriți și apreciați ceea ce facem, donează pentru a contribui la continuarea proiectului nostru. Îți mulțumim! Susținerea voastră contează foarte mult pentru noi! O puteți face donând o sumă unică sau lunară aici. Thanks for reading! Subscribe for free to receive new posts and support my work. Subscribed Thanks for reading! This post is public so feel free to share it. Share Leave a comment Message Literomania