Câteva date
istorice despre satul Chelinţa şi două argumente care confirmă realitatea care
până acum circula sub forma a două legende pe cale orală, din moşi-strămoşi,
despre acest sat binecuvântat de Dumnezeu, cu pământ mănos, păduri şi ape ce se
varsă-n Someş, care la rândul lui se varsă-n Tisa şi Tisa-n Dunăre, ducând şi
făcând cunoscut în ţară şi peste hotare numele şi renumele acestui sat care a
dat societăţii oameni destoinici, începând cu meseriaşii tinichigii care
peticeau oala spartă, folosind un petic de tablă şi un strop de aluat plămădit
de mâna unei mame care ne ţine uniţi, mama
România. Constructori, prelucrători prin aşchiere, maiştri, ingineri,
economişti, doctori, avocaţi, procurori, judecători, preoţi, scriitori,
învăţători, profesori, şi oameni politici (primari) care în zilele de viaţă
dăruite de Dumnezeu, cu har şi talent, au făcut şi mai fac cinste satului
Chelinţa prin munca şi dăruirea lor faţă de mama noastră, România.

Dar, cum spune o vorbă din bătrâni că „în tot răul este şi
un pic de bine”, argumentele mele pe care le prezint pentru a adeveri de azi
înainte cele două legende, sunt de natură istorico-geografică, extrase din
Harta Iosefină din perioada 1769-1773.
Una din legende se referă la vatra satului Chelinţa
(Kelentze), cum că satul a fost cândva aşezat de la Caraşeu, mai sus de Valea
Purcăreţului până la Valea Glodului, mai jos de această vale fiind doar o
singură gospodărie (vezi harta nr. 1).
A doua legendă
transmisă oral din moşi-strămoşi se referă la faptul că râul Someş a curs
cândva pe lângă satul Arduzel (Ardo), legendă care mi-a povestit-o şi bunicul
meu, Toaderu Rosului că i-a povestit la rândul lui bunicul său, pe nume Găvrila
Rosului, dar n-am îndrăznit să o scriu în prima ediţie a „Monografiei satului
Chelinţa”, neavând dovezi. Datorită culturii şi disciplinei adusă şi impusă în
Ardeal de către Imperiul Austro-Ungar avem posibilitatea de a dovedi acest
lucru (vezi harta nr. 2), extrasă din Harta Iosefină (vezi şi harta nr. 3), ce
cuprinde următoarele sate a căror nume este trecut în limba maghiară pe hartă:
Nume din hartă
Nume românesc
Nume unguresc
Al. Fentoş Finteuşu
Mic
Kisfentos
Ardo Arduzel
Szamosardo
Cigo Ţicău Szamoşcico
Danfalva Dăneştii
Chioarului Danfalva
F. Fentos Finteuşu
Mare
Nagyfenttos
Feierszeg Fersig
Feherszek
Gyukeres Remeţi pe
Someş Gyokeres
Jeder
Iadăra Jeder
Kelentze
Chelinţa Kelence
LUKATSFALVA LUCĂCEŞTI Szamoslukacsi
Mono
Mânău Mono
N. Nyres Mireşu
Mare
Nagynyires
N. Somcut Şomcuta
Mare
Nagysomkut
Somkut Patak Vălenii
Şomcutei
Somkutpataka
Torokfalva Buciumi
Torokfalu
Szelszeg Sălsig
Szelszek
Tohat Tohat
Szamostohat
Tolgyes
Tulghieş
Szamostolgyes
Toate aceste localităţi aparţineau pe atunci de comitatul
„Sonocul de Mijloc” (Kozep-Solnok megye). Mai jos voi enumera aceleaşi sate din
Ardeal cuprinse pe sectorul oferit de satelit
din Harta Iosefină de la Wikipedia, enciclopedia liberă, într-o ordine
alfabetică, în funcţie de alfabetul român, după cum urmează pe coloane:
Arduzel
Finteuşu Mic Sălsig
Buciumi
Iadăra
Tohat
Chelinţa LUCĂCEŞTI Tulghieş
Dăneştii Chioarului Mireşu Mare Vălenii
Şomcutei
Fersig
Mânău Şomcuta Mare
Finteuşu Mare Remeţi pe
Someş Ţicău
Aceste sate, azi aparţin judeţului Maramureş. Ne place, nu
ne place, nu ne place, trebuie să recunoaştem meritul cultural, civilizaţia şi
disciplina impusă atunci de Imperiul Austro-Ungar, de al căror roade beneficiem
azi noi românii şi urmaşii lor. Avem date cadastrale de atunci în Ardeal, ceea
ce-n Muntenia şi Moldova nu se găsesc.
Ioan METEŞ MORAR - CHELINŢANU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu