Sângele
meu
.
Şi sângele meu e
un cer cu aer curat
se plimbă păsări,
multe aripi se
zbat
aripi largi,
sincopate se înalță,
altele în ritm
dezordonat coboară,
fluturi cu
simfonia polenului
murmurată din
floare în floare,
.
privesc în faţă
solstiţiul de vară
privesc în spate
solstiţiul de iarnă
și steaua
dimineţii nu se dă dusă,
îşi dă ultimul
licăr insistent;
.
e sângele,
e sângele
dirijorului,
când armonios se
cântă balada vieţii,
e sângele
pruncului desprins de placentă
neştiind că vine
o vreme fără sânge,
e dansul
globulelor colorate
ce înconjoară
gânduri,
noapte în tenebre
răsucită,
rugă de seară,
lacrimi prelinse
pe obraz,
silabe
articulate-n surdină,
mângâierea
însingurării,
.
și steaua
dimineţii se depărtează mult
ziua îmi va
evapora sângele,
stele, păsări,
fluturi…
.
Ce uşoară mă
simt,
ajunsă pe piscul
unde zeii dansează,
apar, dispar în
mantii lungi
albastre şi albe
verticale în
dungi.
.
Viaţa mea, o
fantomă a celei
în care, fără să
aleg, furişată voi intra,
dar voi merge
spre un alt cer,
un alt sânge se va metamorfoza.
Notă. Poetă
Elena Cărăuşan este autoarea a două volume de poezii bine primite de critica
literară şi iubitorii de poezie românească adevărată: “În spatele pendulului” şi “Ora de chimie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu