"
Fă bine ţării tale !
Cei care s-au aflat la "butoanele" banilor publici în ultimii 25 ani, mulţi dintre ei aflaţi acum după gratii, sau de-abia scăpaţi de acolo, ne lasă moştenire ceea ce noi am numit "next generation". Adică progeniturile lor - bogaţii cu averi deja spălate.
Lista este incredibil de lungă. De la băiatul lui Hrebenciuc şi fata lui Videanu până la cei doi puişori cu dinţi sănătoşi, pregătiţi pentru ros, dăruiţi naţiei române de soţii Dana şi Adrian Năstase.
Dacă DNA n-ar fi declanşat ceea ce a declanşat, pentru mulţi dintre
aceşti tineri lupişori erau deja pregătite manete calde la tabloul de bord al
Puterii.
De pildă, Andrei Hrebenciuc era deja invitat pe post de mare geniu
financiar pe la televiziuni. Iar Andrei Năstase începuse deja să încălzească
scaunele prin platoul Latrinei3…
Să nu mai vorbim că aproape toţi şi-au făcut studiile pe bani
grei în străinătate…
Fiul lui Theodor Stolojan, Vlad, şi-a făcut un doctorat la Cambridge , în fizică
atomică - o excepţie, iar fiica, Ada, şi-a făcut studiile superioare în Anglia,
iar pe cele postuniversitare, de consultanţă financiară, în Belgia. Un alt
premier, Radu Vasile,
şi-a trimis fiul, pe Tudor, totla Paris.
Predecesoru l său, Victor Ciorbea, se poate mândri că fiica
sa, Oana, a absolvit acelaşi colegiu american ca şi odrasla fostulului preşedinte
SUA, Bill Clinton, iar Mugur Isărescu nu a rupt nici el tradiţia, Lăcrămioara
Isărescu studiind tot în SUA.
şi-a trimis fiul, pe Tudor, tot
Predecesoru
Câteva exemple :
Alex Rus. Este fiul ministrului Transporturilor, Ioan Rus. Când a împlinit
24 de ani a primit cadou de la tatăl său un hotel în Cluj Napoca: Hotelul Meridian,
preluat de seniorul Rus de la
Ioan Morar , fostul şef al Romsilva, printr-o schemă
complicată relatată de
presă. Juniorul a mai deţinut până în martie şi o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanţ de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei şi din călătoriile desela Monaco şi pe coasta
amalfitană, împreună cu prietena sa, Denisa Pascu, fotomodel.
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de şcolarizare depăşeşte 50 000 de dolari pe an. Locuieşte într-un apartament a cărui chirie depăşeşte şi ea aceeaşi sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism şi substanțele chimice folosite pentru umflarea muşchilor.
Ilinca Nichita - Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toţi şefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar şi, după nuntă, presa din Iaşi a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizaţie de construcţie pentru un birou notarial în centrul oraşului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreţ (Alex Maţaev) să filmeze un videoclip exact acasăla
Liviu Dragnea , permiţînd publicului să vadă cum arată
proprietatea uriaşă a
familiei liderului PSD, numai suprafaţa construită a casei depăşind 1300 de metri pătraţi. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permiţînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea şi Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economiala Londra ,
un oraş deloc ieftin, după cum se ştie. Fratele său, Andrei, a învăţat tot
economie, dar în Italia, după care s-a întors în ţară pentru a se ocupa de
restaurantul Bonton din Herăstrău. Şi-a deschis în 2013 un club şi la Neptun.
Agathe Blaga , fiica lui Vasile Blaga este un nume la modă
pentru că exact în urmă cu 3 zile soţul său a fost arestat într-un dosar de
evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600 de mii de euro. Agathe Blaga avea
stofă de vedetă de multă vreme, presa scriind în ultimii ani despre contractele
pe care le-a primit firma soţului său de la stat.
Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obişnuită a cafenelelor de fiţe de pe Dorobanţi şi a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat şi ea totla Londra dar ceea ce a făcut-o remarcată de presă
au fost
ceasul Hublot de 15 000 de euro şi poşeta Hermes de 7000 de euro
Ana şi Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învaţă în America,la Universitatea
Pennsylvania , unde taxele şi cazarea costă în jur de 50 000
de euro pe an. şi fratele ei, Alexandru, studiază tot în America, la Stern Business
School, unde costurile se ridică tot la nivelul celor pentru sora sa. Ana este
însă deja celebră în România, datorită pictorialelor pentru diverse reviste.
presă. Juniorul a mai deţinut până în martie şi o cafenea în Cluj, Arts Caffe, vândută în martie unui lanţ de cafenele. Pe pagina de Facebook postează fotografii de la piscina familiei şi din călătoriile dese
Alexandru Vanghelie. A fost trimis de tatăl său să studieze la o universitate din Boston, unde taxa de şcolarizare depăşeşte 50 000 de dolari pe an. Locuieşte într-un apartament a cărui chirie depăşeşte şi ea aceeaşi sumă, însă juniorul primarului aflat în arest nu pare să aprecieze eforturile financiare făcute de tatăl său. Judecând după activitatea de pe Facebook, Vanghelie junior a făcut o pasiune pentru culturism şi substanțele chimice folosite pentru umflarea muşchilor.
Ilinca Nichita - Fiica primarului Gheorghe Nichita, care a organizat pentru ea, în toamna lui 2014, o nuntă fastuoasă la care au participat toţi şefii PSD, în frunte cu Victor Ponta. Ilinca Nichita este notar şi, după nuntă, presa din Iaşi a scris că primăria tatălui său i-a acordat autorizaţie de construcţie pentru un birou notarial în centrul oraşului.
Alexandra Dragnea. Fiica fostului vicepremier Liviu Dragnea a devenit celebră atunci când l-a lăsat pe iubitul său cântăreţ (Alex Maţaev) să filmeze un videoclip exact acasă
familiei liderului PSD, numai suprafaţa construită a casei depăşind 1300 de metri pătraţi. Alexandra a devenit o vedetă în tabloide, paparazzi permiţînd electoratului să vadă că la vîrsta sa frageda are deja un automobil de lux.
Mihnea şi Andrei Năstase. Fiul cel mic al fostului premier Adrian Năstase studiază economia
Agathe Blaga
Diana Videanu. Fata lui Adriean Videanu, o obişnuită a cafenelelor de fiţe de pe Dorobanţi şi a magazinelor scumpe, este pregătită de tatăl său pentru a prelua afacerea Titan Mar. A studiat şi ea tot
ceasul Hublot de 15 000 de euro şi poşeta Hermes de 7000 de euro
Ana şi Alexandru Geoană. Fiica cea mică a lui Mircea Geoană învaţă în America,
O listă aproximativă
1. Andrei Hrebenciuc
2.Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor şi Andrei Berceanu
5. Elena şi Ioana Băsescu
6.Daciana Sârbu
7. Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, şeful Comitetului
Olimpic Român. Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am
înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de masterla Colegiul Naţional
de Apărare, a lucrat numai în administraţia de stat, de la Comitetul Olimpic
Român, la Federaţia
de Rugby, până la ANST.
Este însă un înstărit moştenitor. Numai ceasurile pe care le
poartă valorează, potrivit propriei estimări din declaraţia de avere,
67.000 de euro. „Sunt un om normal. Am o casă, un apartament, o
maşină
personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau primite prin donaţie.
1. Andrei Hrebenciuc
2.Vlad Cosma
3. Răducu Mazăre
4. Victor şi Andrei Berceanu
5. Elena şi Ioana Băsescu
6.Daciana Sârbu
7. Alin Petrache. Un caz aparte. A ajuns, cu forceps-ul PSD, şeful Comitetului
Olimpic Român. Alin Petrache. Fiul lui Adrian Ionel Petrache, celebrul om de afaceri din grupul Petrache-Bittner-Cocoş care a gravitat când în jurul lui Adrian Năstase, când al PDL.
„Am intrat în politică pentru că îmi doresc să schimb lucrurile în sportul românesc. N-am
înţeles niciodată legătura pe care oamenii o fac între mine şi tatăl meu. Îl iubesc, îl respect, dar eu sunt eu. Pregătirea mea e pe sport. Nu mai sunt de mult timp băiatul lui tata şi nu ştiu dacă am fost vreodată. Absolut deloc nu mizez pe nume în politică”, spune Petrache. Alin Petrache, rugbyst de performanţă şi absolvent de master
personală şi cam atât”, face Petrache o socoteală sumară când este întrebat. Declaraţia sa de avere aduce însă câteva completări: la 36 de ani, are 8 terenuri agricole sau forestiere, trei apartamente şi o casă în Bucureşti, toate moştenite sau primite prin donaţie.
Ilie Şerbănescu: DURERE !
Scrisoare deschisă către toţi românii.
Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am
muncit pînă
cînd am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului ..
cînd am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului ..
Acum sînt la pensie. Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit .Chivernisesc
banii în primul rînd pentru plată facturilor, curentul electric, gaze, apa
curentă, cablu tv, internet, telefon şi cîte altele.
Tot uitindu-mă prin facturi am observant că eu, ca şi dumneavoastră,
plătesc apa la o companie numită Apa Nova care e o companie frantuzească dar
îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa.
Deci eu, atunci cînd fac duş sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franţa. Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. Gazul metan îl plătescla GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească
ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă
să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătescla Telecom , Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai
zboară din portofel nişte bani către zări străine.
Cablul TV şi internetul le plătescla
RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte
la Budapesta
şi nu ştie nici el dacă e român sau maghiar.
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau in Rusia. Fereasca Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobînzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o banca românească.
Deci eu, atunci cînd fac duş sau cînd îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar bani mei pleacă în Franţa. Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sînt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. Gazul metan îl plătesc
Telefonul, indiferent că-l plătesc
Cablul TV şi internetul le plătesc
Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau in Rusia. Fereasca Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sînt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobînzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o banca românească.
Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste
mări şi ţări fiindcă marfă e aproape 90% de import.
Deci .. Toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro...ne apartine!
Cît mai poate dură o asemenea situaţie?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cat timp vom mai putea trage apala Bucureşti ca sa facem plata la Paris , ca şi pînă acum?
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Asa poate Dumnezeu va lumina mintea unora si altora
Deci .. Toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afară ţării. Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro...ne apartine!
Cît mai poate dură o asemenea situaţie?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cat timp vom mai putea trage apa
Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Asa poate Dumnezeu va lumina mintea unora si altora
Cu drag,
Ilie Şerbănescu
Ilie Şerbănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu