“Procesul de formare a naţiunilor e lung şi, cu mijloacele care stau la îndemâna ştiinţei, el nu poate fi urmărit decât în liniile lui mari. Oricum s-ar petrece acest process, un lucru e limpede până la evidenţă: naţiunile există, suntem integraţi în ele organic, trăind într-însele ca în cel mai firesc element al nostru.
Durerile lor ne dor şi pe noi, iar bucuriile lor sunt şi ale noastre.
Îndeobşte cunoscutele legături care unesc pe fiii aceleiaşi naţiuni într-o comunitate organică sunt: obârşia, limba, credinţa religioasă şi pământul. Evident, acestora li se adaugă şi alte fire de legătură, cum sunt conştiinţa aceluiaşi trecut şi aceloraşi aspiraţii, cu un cuvânt conştiinţa aceluiaşi destin.“
BISERICA NEAMULUI ŞI UNITATEA LIMBII ROMÂNEŞTI
NICOLAE COLAN
28 MAI 1945
ACADEMIA ROMÂNĂ
DISCURSURI DE RECEPŢIE
Nicolae Colan (n. 28 noiembrie 1893, Arpătac, azi Araci, Covasna - d. 15 aprilie 1967, Sibiu) a fost un mitropolit român, membru (1942) al Academiei Române.
Între anii 1936-1957 a fost episcop al Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. În data de 23 mai 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului. A păstorit Mitropolia Ardealului până la sfârşitul vieţii.
Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea spirituală a Românilor de pretutindeni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu