luni, 7 august 2017

Semnificaţii istorice pentru ziua de 8 august


 1983 - A încetat din viaţă actorul Emanoil Petruţ: "Porto-Franco", "Tinereţe fără bătrâneţe", "Ciprian Porumbescu", "Fraţii Jderi". (n. 1932). Emanoil Petruţ a copilărit şi a urmat studiile generale în oraşul natal, Mărăşeşti, iar studii liceale la Focşani, unde interpretează “roluri de compoziţie” pe scena teatrului “Pastia”. După un asemenea spectacol, susţinut la matineu, George Vraca l-a sfătuit să se facă actor. În 1948 este trimis, pe cheltuiala oraşului Mărăşeşti, la Facultatea de Teatru din Iaşi, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti, pe care îl absolvă în 1953. Debutează în film în 1951 (În sat la noi , r. Jean Georgescu) şi în teatru în 1952 (cu trei roluri în Nepoţii gornistului, pentru care primeşte Premiul de Stat). Între 1953 şi 1957 joacă pe scena Teatrului “ Nottara”, apoi pe cea a Teatrului Naţional, unde se şi angajează. În cei 18 ani de activitate scenică pe scena TNB, interpretează peste 100 de roluri. În film, realizează cu precădere partituri istorice, pe care le interpretează cu distincţie şi intuiţia exactă a psihologiei personajului. În 1964 primeşte Premiul Festivalulului Cinematografic de la Mamaia pentru filmul Tudor (r. Lucian Bratu)[1] iar în 1971, premiul ACIN pentru filmul Fraţii (r. Gică Gheorghe, Mircea Moldovan).
 1815 - Napoleon Bonaparte îşi începe exilul pe insula St Elena, unde îşi va găsi sfârşitul câţiva ani mai târziu. Decesul fostului împărat a fost încojurat de controverse.
1902 - S-a născut Saşa Pană, poet şi prozator: "Călătorie cu funicularul", "Cuvântul talisman", "Poeme fără de imaginaţie". (d. 22 august 1981)
1908 - S-a născut Chivu Stoica, prim-ministru al României în perioada 1955-1961. (d. 16 februarie 1975)
1914 - Muntenegru declară război Germaniei.
1929 - Dirijabilul Graf Zeppelin începe o călătorie în jurul lumii, pe care a efectuat-o în 21 de zile.
1945 - Uniunea Sovietică declară război Japoniei.
1949 - Regatul Bhutan devine independent.
1960 - Coasta de Fildeş îşi declară independenţa de stat.
1963 - România a semnat Tratatul privind încetarea experienţelor atomice în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (încheiat la data de 5 august 1963, la Moscova).
1967 - A fost creată Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
1974 - Preşedintele american Richard Nixon demisionează, locul său fiind luat de Gerald Ford.
2000 - Fostul vicepremier malaezian Anwar Ibrahim a fost găsit vinovat pentru sodomie şi condamnat la nouă ani de închisoare.
2007 - Naveta spaţială americană Endeavour a fost plasată cu succes pe orbită având la bord şapte astronauţi, printre care şi prima învăţătoare care merge în spaţiu
2008 - Rusia a declanşat o operaţiune militară împotriva Georgiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu