miercuri, 18 octombrie 2017

Bust al poetului Mihai Eminescu, la Carei


Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit sâmbătă, 14 octombrie, bustul poetului naţional Mihai Eminescu din municipiul Carei, ridicat de către Despărţământul ASTRA din localitate.
La Carei au venit circa 200 de delegaţii ale despărţămintelor ASTRA din întreaga ţară, pentru a participa la cea de-a CXII-a Adunare Generală ASTRA. La acest eveniment a participat şi secretarul de stat din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Pugna, care a transmis un mesaj din partea ministrului culturii, Lucian Romașcanu. Au mai participatla Adunarea Generală ASTRA și academicienii Eugen Burzo, vicepreşedinte al Academiei Române, acad. Marius Porumb, alţi oameni de cultură.
Manifestarea a început cu intonarea Imnului Naţional al României, interpretat de Ansamblul Coral „Voci Transilvane” al Casei Municipale de Cultură din Cluj-Napoca, dirijat de Adrian Corojan.
PS Episcop Iustin a fost invitat la dezvelirea bustului marelui poet Mihai Eminescu, iar cu acest prilej ierarhul a oficiat o slujbă de binecuvântare. Au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea oficialităților locale şi a delegaţiilor prezente la Adunarea Generală a ASTRA. Cu acest prilej a fost lecturat și un mesaj al Înaltpreasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, apoi au luat cuvântul secretarul de stat Alexandru Pugna, acad. Marius Porumb, oameni de cultură şi reprezentanți ai delegațiilor ASTRA.
Andrei Fărcaș, Sursa: Radio Renașterea

3 comentarii:

  1. Buna seara,


    Cu respect va atrag atentia ca materialul pe car el-ati preluat in legatura cu ASTRA Carei si bustul lui Mihai eminescu contine crase greseli dar si lipsuri de informare.
    Va stam la dispozitie cu informatii reale daca doriti sa corectati pentru ca noi va trebui sa atragem atentia asupra realitatilor de atunci.
    Numele si functiile academicienilor nu corespund dar cel mai grav este ca NIMENI din oficialitatile locale nu a luat parte la evenimente darmite sa mai si depuna coroane de flori.

    Daniela Ciuta,
    presedinte ASTRA Carei

    RăspundețiȘtergere
  2. Stimata doamna Daniela Ciuta, dupa cum bine v ati dat seama eu nu am nici o vina! Am primit materialul de la purtatorul de cuvant sau ce o fi dl. Andrei Farcas pe la Episcopie sau Radio Renasterea! Eu oricand va stau la dispozitie cu spatiul blogului meu pentru orice doriti sa scrieti, adica pentru ADEVAR! Eu am apreciat manifestarea romaneasca de la Carei si de aceea am popularizat evenimentul! Nimic mai mult! Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru precizari dar e pacat sa apara un material ciuntit chiar daca e scris de altcineva. Acel domn este imposibil de gasit, am incercat de mai mult eori dar asta nu inseamna ca dvs nu puteti corecta materialul pentru a fi conform cu realitatea.
      Va multumesc pentru intelegere. D.C.

      Ștergere